1)

Articolul 2 punctul 5 și articolul 28 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 2003/54/CE trebuie interpretate în sensul că rețelele, precum cele în discuție în litigiul principal, realizate în scopul consumului propriu înainte de intrarea în vigoare a acestei directive și gestionate de o entitate privată, la care sunt racordate un număr limitat de unități de producție și de consum și care sunt conectate, la rândul lor, la rețeaua publică constituie rețele de distribuție care intră în domeniul de aplicare al directivei menționate.

2)

Articolul 28 din Directiva 2009/72 trebuie interpretat în sensul că rețelele, precum cele în discuție în litigiul principal, care au fost calificate de un stat membru drept sisteme de distribuție închise, în sensul alineatului (1) al acestui articol, pot, în această calitate, să fie scutite în temeiul acestuia numai de obligațiile prevăzute la alineatul (2) al articolului respectiv, fără a aduce atingere posibilității ca aceste rețele să fie, pe de altă parte, eligibile pentru alte scutiri prevăzute de această directivă, în special cea prevăzută la articolul 26 alineatul (4) din aceasta, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de această dispoziție, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. În orice caz, statul membru respectiv nu poate să includă aceste rețele într o categorie distinctă de rețele de distribuție pentru a le acorda derogări care nu sunt prevăzute de directiva menționată.

3)

Articolul 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că sistemele de distribuție închise, în sensul articolului 28 alineatul (1) din această directivă, nu sunt supuse obligației de acces al terților, ci trebuie numai să permită accesul terților care se încadrează în categoria utilizatorilor care pot fi conectați la aceste sisteme, utilizatori care au un drept de acces la rețeaua publică.

4)

Articolul 15 alineatul (7) și articolul 37 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2009/72 trebuie interpretate în sensul că, în lipsa unei justificări obiective, acestea se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că tarifele datorate pentru serviciul de dispecerizare de utilizatorii unui sistem de distribuție închis sunt calculate pe energia electrică schimbată cu acest sistem de fiecare dintre utilizatorii acestuia prin intermediul punctului de conectare a instalației lor la sistemul menționat, dacă se dovedește – aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere – că utilizatorii unui sistem de distribuție închis nu se află în aceeași situație cu ceilalți utilizatori ai rețelei publice și că prestatorul serviciului de dispecerizare din rețeaua publică suportă costuri limitate în privința acestor utilizatori ai unui sistem de distribuție închis.