Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 11 decembrie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesarbeitsgericht – Germania) – IR/JQ

(Cauza C-68/17) (1)

((Trimitere preliminară - Politica socială - Directiva 2000/78/CE - Egalitate de tratament - Activități profesionale ale bisericilor sau ale altor organizații a căror etică este bazată pe religie sau convingeri - Cerințe profesionale - Atitudine de bună credință și de loialitate față de etica bisericii sau a organizației - Noțiune - Tratament diferențiat bazat pe religie sau convingeri - Concedierea unui lucrător de confesiune catolică, care exercită o funcție de conducere, ca urmare a unei a doua căsătorii civile încheiate după un divorț))

(2018/C 408/14)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesarbeitsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamant: IR

Pârât: JQ

Dispozitivul

Articolul 4 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul:

—

pe de o parte, că o biserică sau o altă organizație a cărei etică este bazată pe religie sau convingeri și care gestionează o instituție spitalicească constituită sub forma unei societăți de capital de drept privat nu poate decide să își supună angajații care exercită funcții de conducere unor cerințe privind o atitudine de bună credință și de loialitate față de această etică distincte în funcție de confesiunea sau de lipsa confesiunii acestor angajați, fără ca această decizie să poată, dacă este cazul, să facă obiectul unui control jurisdicțional efectiv care să asigure că sunt îndeplinite criteriile enunțate la articolul 4 alineatul (2) din această directivă, și

—

pe de altă parte, că un tratament diferențiat, referitor la cerințe privind o atitudine de bună credință și de loialitate față de această etică, între angajații care ocupă posturi de conducere, în funcție de confesiunea sau de lipsa lor de confesiune, nu este conform cu directiva menționată decât dacă, în raport cu natura activităților profesionale vizate sau cu contextul în care sunt exercitate acestea, religia sau convingerile constituie o cerință profesională esențială, legitimă și justificată, având în vedere etica bisericii sau a organizației în cauză și conformă cu principiul proporționalității, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.

O instanță națională sesizată cu un litigiu între două părți private este ținută, în cazul în care nu este posibilă interpretarea dreptului național aplicabil în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2000/78, să asigure, în cadrul competențelor sale, protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din principiile generale ale dreptului Uniunii, precum principiul nediscriminării pe motive de religie sau convingeri, consacrat în prezent la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și să garanteze efectul deplin al drepturilor ce decurg din acestea, lăsând neaplicată, dacă este necesar, orice dispoziție națională contrară.

(1) JO C 144, 8.5.2017.