26.9.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 350/20


Acțiune introdusă la 13 iulie 2016 – Victaulic Europe/Comisia

(Cauza T-373/16)

(2016/C 350/26)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Victaulic Europe (Nazareth, Belgia) (reprezentant: C. Fairpo, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

declararea admisibilității acțiunii în anulare;

anularea Deciziei Comisiei din 11 ianuarie 2016 privind schema de ajutoare de stat referitoare la scutirea aplicabilă profitului excedentar SA.37667 (2015/C) (ex 2015/NN) pusă în aplicare de Regatul Belgiei în măsura în care decizia califică în mod eronat sistemul de decizii fiscale anticipate privind profitul excedentar drept o schemă, nu identifică în mod corespunzător pretinsa măsură de ajutor de stat, consideră în mod eronat decizia fiscală anticipată privind profitul excedentar un ajutor de stat incompatibil în sensul articolului 107 TFUE și impune în mod eronat Belgiei să recupereze sume nedeterminabile de la beneficiarii deciziilor în temeiul sistemului de decizii fiscale anticipate privind profitul excedentar și

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

1.

Primul motiv, prin care se susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin calificarea în mod eronat a sistemului de decizii fiscale anticipate privind profitul excedentar drept schemă de ajutoare.

2.

Al doilea motiv, prin care se susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept întrucât nu a analizat dacă pretinsele ajutoare au conferit efectiv un avantaj.

3.

Al treilea motiv, prin care se susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept întrucât a considerat sistemul de decizii fiscale anticipate privind profitul excedentar ca fiind selectiv.

4.

Al patrulea motiv, prin care se susține că obligarea Belgiei să recupereze pretinsele ajutoare încalcă principiul securității juridice.