14.3.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 98/55


Acțiune introdusă la 18 ianuarie 2016 – Advanced Drainage Systems/OAPI (THE MOST ADVANCED NAME IN WATER MANAGEMENT SOLUTIONS)

(Cauza T-19/16)

(2016/C 098/70)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Advanced Drainage Systems, Inc. (Wilmington, Statele Unite) (reprezentant: C. Sleep, Solicitor)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

Datele privind procedura în fața OAPI

Marca în litigiu: marca comunitară verbală „THE MOST ADVANCED NAME IN WATER MANAGEMENT SOLUTIONS” – Cererea de înregistrare nr. 13 405 188

Decizia atacată: Decizia Camerei a patra de recurs a OAPI din 5 noiembrie 2015 în cauza R 1501/2015-4

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziei atacate și permiterea continuării procedurii de înregistrare;

cu titlu subsidiar, admiterea acțiunii, anularea deciziei atacate și trimiterea cererii de înregistrare la divizia de examinare;

obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.