1

La 24 iunie 2013, prin Decizia C(2013) 3496 final (denumită în continuare „decizia de acordare”), Comisia Europeană a acordat Companiei naționale de producere a energiei din Ucraina (Energoatom) un împrumut Euratom în sprijinul programului Ucrainei de ameliorare a siguranței reactoarelor nucleare. Acest împrumut era garantat de guvernul ucrainean.

2

Decizia de acordare a fost adoptată în aplicarea Deciziei 77/270/Euratom a Consiliului din 29 martie 1977 de mandatare a Comisiei să acorde împrumuturi Euratom pentru a contribui la finanțarea centralelor nucleare (JO 1977, L 88, p. 9, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 4), astfel cum a fost modificată prin Decizia 94/179/Euratom din 21 martie 1994 (JO 1994, L 84, p. 41). În temeiul articolului 1 din această decizie, Comisia este împuternicită să contracteze, în numele Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) și în limitele stabilite de Consiliu, împrumuturi ale căror sume vor fi alocate sub formă de credite care finanțează proiecte menite să amelioreze siguranța și eficiența centralelor nucleare ale țărilor nemembre menționate în anexă, printre care și Ucraina.

3

Reclamanta, CEE Bankwatch Network, este o asociație de organizații neguvernamentale, înființată potrivit dreptului ceh. În conformitate cu statutul său, această asociație are misiunea de a controla activitățile instituțiilor financiare internaționale care își desfășoară activitatea în această regiune și de a promova alternative la politicile și proiectele acestora, care să fie durabile din punctul de vedere al mediului, precum și din punct de vedere social și economic, în cazul în care este posibil. Aceasta are sediul în Praga (Republica Cehă).

4

La 6 și la 7 noiembrie 2015, reclamanta a solicitat Comisiei, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), accesul la diferite documente referitoare la decizia de acordare.

5

Cererea de acces privea cinci documente sau categorii de documente:

6

Prin scrisoarea din 21 decembrie 2015, Comisia a răspuns după cum urmează cererii care îi era astfel adresată:

7

Prin scrisoarea din 19 ianuarie 2016, reclamanta a introdus la Comisie, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, o cerere de confirmare pentru ca aceasta să își revizuiască poziția cu privire la documentele menționate la punctele 1, 2, 3 și 4 din cererea sa de acces. În schimb, reclamanta nu a mai formulat o cerere privind punctul 5. În cererea sa de confirmare, reclamanta a invocat Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126).

8

Prin scrisoarea din 9 februarie 2016, Comisia a prelungit termenul de răspuns cu 15 zile lucrătoare, conform articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Prin scrisoarea din 1 martie 2016, aceasta a prelungit din nou termenul de răspuns la cererea de confirmare.

9

Prin Decizia C(2016) 2319 final din 15 aprilie 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a răspuns la cererea de confirmare. În decizia atacată, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că Regulamentul nr. 1367/2006 nu era aplicabil în speță.

10

În ceea ce privește punctul 1 din cererea de acces (contractul de împrumut), Comisia și‑a confirmat decizia de a acorda doar un acces parțial la contractul de împrumut, limitat la clauzele de mediu și sociale conținute în acest document. Aceasta a apreciat că restul contractului nu trebuia să fie divulgat, în temeiul, pe de o parte, al excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, care vizează protecția interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale, și, pe de altă parte, al excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din același regulament, referitoare la protecția intereselor comerciale.

11

În ceea ce privește punctul 2 din cererea de acces (consultările între servicii și elemente de probă privind evaluarea prealabilă plății primei tranșe a împrumutului), Comisia a acordat acces la trei documente: o notă a DG „Mediu” către DG „Afaceri Economice și Financiare” a Comisiei din 24 octombrie 2014 și două scrisori ale Energoatom către DG „Mediu” din 31 iulie 2014. Întemeindu‑se pe excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, referitoare la protecția vieții private și a integrității individului, aceasta a refuzat însă, pentru fiecare din respectivele documente, să transmită numele, calificările și semnăturile persoanelor menționate.

12

În ceea ce privește punctul 3 din cererea de acces (comunicări oficiale între Comisie și Ucraina), Comisia a afirmat că nu exista nicio altă comunicare aparținând acestei categorii în afara celor două scrisori ale DG „Mediu” deja transmise prin scrisoarea din 21 decembrie 2015.

13

În ceea ce privește punctul 4 din cererea de acces (recomandarea BEI), Comisia a acordat acces la recomandarea BEI, dar a considerat că acest acces trebuia să fie limitat. Ea s‑a întemeiat din nou, în această privință, pe excepția privind protecția intereselor comerciale, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Comisia a arătat de asemenea în decizia atacată că anumite părți din document la care refuza accesul reproduceau clauze din contractul de împrumut pentru care a considerat că a demonstrat deja că divulgarea ar aduce atingere intereselor sale comerciale și celor ale Energoatom.

14

În ceea ce privește punctul 5 din cererea de acces (comunicări privind prelungirea duratei de viață a celor două reactoare), Comisia a confirmat că nu era în posesia niciunui document care, în opinia sa, ar fi pertinent pentru a răspunde la cerere.

15

În sfârșit, Comisia a considerat că în speță nu exista niciun interes public superior, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, care ar justifica o divulgare completă a conținutului contractului de împrumut și al recomandării BEI.

16

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 iunie 2016, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

17

La 16 septembrie 2016, Comisia a depus memoriul său în apărare.

18

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 13 octombrie 2016, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Această cerere de intervenție a fost admisă printr‑o ordonanță a președintelui Camerei întâi a Tribunalului din 17 noiembrie 2016.

19

La 22 noiembrie 2016, Comisia a depus memoriul său în replică.

20

Prin scrisoarea din 19 decembrie 2016, Regatul Unit a informat Tribunalul că renunța să depună memoriul în intervenție.

21

La 9 ianuarie 2017, Comisia a depus memoriul în duplică.

22

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a constatat că, în termenul prevăzut la articolul 207 alineatul (1) din regulamentul său de procedură, nu fusese formulată de către părți nicio cerere de organizare a unei ședințe de judecată și a decis să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii, în conformitate cu alineatul (2) al aceleiași dispoziții.

23

În cererea introductivă, reclamanta solicită Tribunalului:

24

În memoriul în apărare, Comisia solicită Tribunalului:

25

Prin Ordonanța din 24 aprilie 2017, Tribunalul a dispus, în temeiul articolului 91 litera (c) și al articolului 92 din Regulamentul de procedură, prezentarea de către Comisie a contractului de împrumut și a recomandării BEI în întregime. Aceste documente au fost transmise Tribunalului la 2 mai 2017 și nu au fost notificate reclamantei și nici Regatului Unit, în conformitate cu articolul 104 din Regulamentul de procedură.

26

În cererea introductivă, reclamanta invocă patru motive, întemeiate:

27

În replică, reclamanta arată că Comisia ar fi încălcat articolul 42 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin faptul că, în răspunsul său din 21 decembrie 2015, în decizia atacată și în memoriul său în apărare, Comisia nu ar fi luat suficient în considerare argumentele dezvoltate de reclamantă în cursul procedurii administrative și contencioase.

28

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că regimul general privind accesul publicului la documentele deținute de o instituție, și anume întocmite sau primite de aceasta și aflate în posesia ei, a fost instituit prin Regulamentul nr. 1049/2001.

29

Potrivit considerentului (1) al acestuia, regulamentul menționat se înscrie în voința, exprimată la articolul 1 al doilea paragraf TUE, introdus prin Tratatul de la Amsterdam, de a marca o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate în modul cel mai transparent posibil și cât mai aproape posibil de cetățean. Astfel cum amintește considerentul (2) al regulamentului respectiv, dreptul de acces al publicului la documentele instituțiilor este legat de caracterul democratic al acestora din urmă (Hotărârea din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, EU:C:2008:374, punctul 34, și Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 72).

30

În acest scop, regulamentul menționat urmărește, așa cum arată considerentul (4) al acestuia și articolul 1 din acesta, să confere publicului un drept de acces cât mai larg posibil la documentele instituțiilor (Hotărârea din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, EU:C:2008:374, punctul 33, și Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 73).

31

Cu toate acestea, dreptul menționat este supus anumitor limite, întemeiate pe motive de interes public sau privat. Mai exact, și conform considerentului (11), Regulamentul nr. 1049/2001 prevede la articolul 4 un regim de excepții care autorizează instituțiile să respingă cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului acestuia din urmă ar putea aduce atingere unuia dintre interesele protejate prin această dispoziție (Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 74).

32

Astfel, articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 permite acestor instituții să respingă cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului acestuia ar putea aduce atingere protecției interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale.

33

Pe de altă parte, articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din același regulament permite instituțiilor să respingă cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului acestuia ar putea aduce atingere protecției „intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală”. Pentru această ipoteză specifică, dispoziția prevede că excepția este revocată în cazul în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.

34

Având în vedere că asemenea excepții derogă de la principiul accesului cât mai larg posibil al publicului la documente, ele trebuie să fie interpretate și aplicate în mod strict (Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/My Travel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 75; a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, EU:C:2008:374, punctul 36).

35

Astfel, în cazul în care instituția vizată refuză accesul la un document a cărui comunicare i‑a fost solicitată, acesteia îi revine, în principiu, obligația de a furniza explicații cu privire la modul în care accesul la respectivul document ar putea să aducă atingere concret și efectiv interesului protejat de o excepție prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 și invocată de această instituție (Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 76). În plus, riscul unei asemenea atingeri trebuie să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic (Hotărârea din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, EU:C:2008:374, punctul 43, și Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/My Travel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 76).

36

Prin intermediul primului motiv, reclamanta critică decizia atacată în măsura în care aceasta nu ar fi luat în considerare ansamblul normelor aplicabile în speță. În prezenta cauză, decizia ar fi fost adoptată în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001 fără ca Comisia să țină seama de Regulamentul nr. 1367/2006, care ar fi însă esențial, deoarece ar limita posibilitatea instituțiilor Uniunii Europene de a refuza accesul la documente atunci când informațiile solicitate au legătură cu emisii în mediu.

37

Comisia contestă acest motiv.

38

În această privință, este necesar să se arate că Regulamentul nr. 1367/2006, a cărui aplicare este solicitată de reclamantă, introduce în regimul general al accesului la documente modalități particulare în cazul în care este vorba despre accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului.

39

Astfel, printre altele, în ceea ce privește excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și menționată la punctul 33 de mai sus, întemeiată pe protecția intereselor comerciale, care este invocată de Comisie pentru a refuza accesul la anumite documente solicitate de reclamantă, articolul 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede că se consideră că există un interes public deosebit pentru comunicare și că, în consecință, documentele trebuie să fie comunicate atunci când informațiile solicitate se referă la emisii în mediu.

40

Pe de altă parte, în ceea ce privește excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, menționată la punctul 32 de mai sus, articolul 6 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede că excepția menționată trebuie să fie interpretată în mod restrictiv, ținând seama de interesul public pe care îl prezintă comunicarea și de aspectul dacă informațiile solicitate se referă la emisii în mediu.

41

Cu titlu prealabil, trebuie să se determine dacă aceste norme specifice conținute în Regulamentul nr. 1367/2006 se aplică prezentului litigiu pentru a stabili condițiile în care accesul la documentele solicitate putea fi eventual refuzat de Comisie.

42

În această privință, trebuie amintit că decizia atacată a fost adoptată în urma acordării de către Comisie a unui împrumut întreprinderii ucrainene Energoatom, acest împrumut constituind obiectul deciziei de acordare.

43

După cum s‑a arătat la punctul 2 din prezenta hotărâre, decizia de acordare a fost luată în aplicarea Deciziei 77/270, care a fost modificată prin Decizia 94/179, cele două decizii fiind întemeiate pe articolele 1, 2, 172 și 203 EA.

44

Astfel, documentele refuzate vizează un act adoptat în temeiul unor dispoziții care fac parte din Tratatul CEEA.

45

Pentru reclamantă, această împrejurare nu are nicio incidență în ceea ce privește aplicarea regulamentelor menționate mai sus. În susținerea poziției sale, ea afirmă că Euratom face parte din Uniune. În replică, reclamanta susține că Comisia este o „instituție comunitară” în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1367/2006. Din afirmația respectivă, ea deduce că orice document care se află în posesia instituției menționate este supus dispozițiilor acestui regulament, indiferent dacă acest document a fost întocmit sau obținut în cadrul competențelor care îi sunt conferite de Tratatele UE și FUE sau în cadrul celor care rezultă din Tratatul CEEA.

46

În această privință trebuie să se constate, în primul rând, că, potrivit titlului său, considerentelor sale și dispozițiilor sale, Regulamentul nr. 1367/2006 pune în aplicare, în materie de informații, obligații contractate în cadrul unei convenții internaționale la care Comunitatea Europeană a Energiei Atomice nu este parte, și anume Convenția de la Aarhus. După cum rezultă din articolul 1 din Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției de la Aarhus (JO 2005, L 124, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 201), respectiva convenție a fost aprobată doar în numele Comunității Europene, devenită Uniunea. Întrucât nu este parte la această convenție, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice nu poate fi supusă, în lipsa unei indicații în sens contrar, obligațiilor conținute în regulamentul care o pune în aplicare.

47

În al doilea rând, trebuie să se constate că actele adoptate în aplicarea Tratatului CEEA nu sunt supuse în mod necesar obligațiilor care sunt aplicabile în cadrul Uniunii, contrar celor susținute de reclamantă. Așa cum subliniază Comisia, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Comunitatea Europeană, devenită Uniunea, sunt, astfel, organizații diferite, care sunt înființate prin tratate distincte, cu personalități juridice diferite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 1965, Müller/Consiliul, 28/64, EU:C:1965:39, p. 321), și care sunt supuse, fiecare în ceea ce o privește, unor norme specifice.

48

În acest sens, normele aplicabile în cadrul Comunității Europene a Energiei Atomice sunt prevăzute de Tratatul CEEA. Printre aceste norme figurează articolul 106a alineatul (1) EA, care, pentru funcționarea Comunității Europene a Energiei Atomice, determină aplicabilitatea anumitor dispoziții din Tratatele UE și FUE, în special a articolului 15 TFUE, fostul articol 255 CE, care constituie temeiul Regulamentului nr. 1049/2001. Întemeiat pe o dispoziție aplicabilă în Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, acest regulament, care stabilește regimul general pentru accesul la documentele instituțiilor, are vocație să se aplice documentelor deținute de instituțiile și de organismele care își desfășoară activitatea în acest cadru, fără ca acest aspect să fi fost contestat de reclamantă.

49

Astfel cum arată Comisia, situația este diferită în ceea ce privește Regulamentul nr. 1367/2006, care, după cum indică preambulul său, a fost adoptat în temeiul articolului 175 CE, devenit articolul 192 TFUE. Întrucât acesta din urmă nu este menționat la articolul 106a alineatul (1) EA, actele adoptate în temeiul său, inclusiv regulamentul menționat, nu pot fi aplicate în cadrul Euratom.

50

În al treilea rând, este necesar să se arate că, în textul său, Regulamentul nr. 1367/2006 vizează în mod specific instituțiile și organismele Comunității Europene, fără a avea în vedere aplicarea sa altor entități, de exemplu unor instituții sau organisme din cadrul Comunității Europene a Energiei Atomice. Astfel, titlul său precizează că regulamentul aplică „[instituțiilor] și [organismelor] comunitare” dispoziții ale Convenției de la Aarhus. Pe de altă parte, temeiul regulamentului indicat la începutul preambulului face referire doar la Tratatul CE. În sfârșit, articolul 2 alineatul (1) litera (c) prevede că termenii „instituție sau organism comunitar” vizează „orice instituție publică, organism, oficiu sau agenție instituită în temeiul sau în baza tratatului”, care, având în vedere temeiul Regulamentului nr. 1367/2006, nu poate fi decât Tratatul CE, care a precedat Tratatul FUE.

51

Această analiză nu poate fi repusă în discuție de argumentele invocate de reclamantă.

52

Mai întâi, reclamanta contestă faptul că Regulamentul nr. 1367/2006 pune în aplicare Convenția de la Aarhus.

53

În această privință, este suficient să se constate că, în conformitate cu ceea ce s‑a arătat la punctul 46 de mai sus, argumentul menționat este contrazis de însăși litera regulamentului invocat, care face trimitere, în titlul său, în considerentele și în dispozițiile sale, la convenția respectivă, contrar celor pretinse de reclamantă.

54

În continuare, reclamanta subliniază că articolul 2 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1367/2006 include în definiția informațiilor privind mediul „radiațiile sau deșeurile, inclusiv deșeurile radioactive”. Din această referire la realități radioactive în regulamentul menționat, ea deduce că acesta se aplică accesului la informații privind securitatea nucleară, inclusiv documentele deținute în cadrul Comunității Europene a Energiei Atomice.

55

În această privință trebuie amintit că nu există niciun temei juridic pentru aplicarea Regulamentului nr. 1367/2006 unor documente deținute în cadrul Comunității Europene a Energiei Atomice, având în vedere că dispoziția pe care se întemeiază regulamentul menționat nu este aplicabilă Tratatului CEEA. Această lipsă de temei juridic nu poate fi compensată prin prezența în regulamentul respectiv a unor termeni care conțin trimiteri la energia nucleară, cu atât mai mult cu cât astfel de trimiteri pot fi întâlnite și în alte contexte decât Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

56

În plus, reclamanta susține că Regulamentul de procedură al Comisiei a fost modificat pentru a asigura respectarea obligațiilor care decurg din Regulamentul nr. 1367/2006, în special atunci când instituția respectivă acționează în cadrul Tratatului CEEA. Cu privire la acest aspect, ea face trimitere la Decizia 2008/401/CE, Euratom a Comisiei din 30 aprilie 2008 de modificare a regulamentului său de procedură referitor la normele detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1367/2006 (JO 2008, L 140, p. 22).

57

În această privință trebuie să se constate că, după cum subliniază reclamanta, o decizie a fost adoptată de către Comisie pentru a asigura aplicarea Regulamentului nr. 1367/2006 actelor adoptate de aceasta, că mențiunea „Euratom” figurează în numărul respectivei decizii și că preambulul acesteia din urmă arată că a fost adoptată „având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice”.

58

Prezența acestor mențiuni rezultă din faptul că actul pe care îl modifică Decizia 2008/401 este el însuși întemeiat pe Tratatul CEEA, în plus față de Tratatul CE, de Tratatul CECO și de Tratatul UE. Având în vedere că Regulamentul de procedură al Comisiei era, printre altele, întemeiat pe Tratatul CEEA, decizia care îl modifică trebuia de asemenea să fie întemeiată pe acest tratat, precum și pe Tratatele UE și CE. Întrucât a expirat la 23 iulie 2002, cu alte cuvinte, anterior adoptării Deciziei 2008/401, Tratatul CECO nu mai este menționat, în schimb, ca temei în această decizie.

59

Mențiunile respective nu pot însă avea ca efect extinderea aplicării Regulamentului nr. 1367/2006 la documente deținute în cadrul Tratatului CEEA. În plus, contrar celor susținute de reclamantă și astfel cum reiese din cuprinsul punctului 47 de mai sus, Uniunea și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice au, fiecare, o personalitate juridică distinctă, iar mențiunea „Euratom” în Decizia 2008/401 nu poate avea drept consecință faptul că dispozițiile Regulamentului nr. 1367/2006, aplicabile Comisiei doar în cazul în care acționează în domeniul de aplicare al Tratatului FUE, s‑ar aplica de asemenea acestei instituții atunci când acționează în domeniul de aplicare al Tratatului CEEA.

60

În sfârșit, reclamanta apreciază că Regulamentul nr. 1367/2006 trebuie să fie aplicat în cadrul Comunității Europene a Energiei Atomice ca urmare a Deciziei nr. 2335/2008/(VIK)CK a Ombudsmanului European, care s‑ar fi pronunțat în acest sens.

61

În această privință, trebuie subliniat că, în decizia menționată mai sus, Ombudsmanul constată că statele membre și Comunitatea Europeană, căreia îi succedă Uniunea, sunt părți la Convenția de la Aarhus, cu consecința că autoritățile naționale competente și instituțiile Uniunii trebuie să aplice normele pe care le prevede aceasta atunci când primesc o cerere de divulgare a unor informații despre mediu (punctul 61 din decizia sus‑menționată). Potrivit Ombudsmanului, obligațiile Uniunii care rezultă din Convenția de la Aarhus fac parte din dreptul Uniunii privind accesul la documente (punctul 62 din această decizie).

62

Contrar celor susținute de reclamantă, aceste observații nu indică faptul că, în opinia Ombudsmanului, Regulamentul nr. 1367/2006 se aplică documentelor deținute în cadrul Comunității Europene a Energiei Atomice. Acestea confirmă doar că, în ceea ce privește accesul la informație, Convenția de la Aarhus, în măsura în care a fost pusă în aplicare prin Regulamentul nr. 1367/2006, se aplică actelor adoptate de instituțiile Uniunii atunci când acționează în cadrul acesteia din urmă.

63

Potrivit reclamantei, Ombudsmanul ar preciza totuși în decizia menționată la punctul 60 de mai sus că, în temeiul articolelor 15 TFUE și 106a alineatul (1) EA, aceste obligații ar fi aplicabile documentelor deținute în cadrul Tratatului CEEA.

64

În această privință trebuie amintit că, spre deosebire de cele susținute de reclamantă, Regulamentul nr. 1367/2006 nu a fost adoptat în temeiul articolului 255 CE, devenit articolul 15 TFUE, ci a fost întemeiat pe articolul 175 CE, devenit articolul 192 TFUE, care nu se aplică în cadrul Comunității Europene a Energiei Atomice. Întrucât nu este aplicabilă în cadrul acesteia, această din urmă dispoziție nu poate furniza un temei pentru aplicarea regulamentului menționat documentelor deținute în cadrul acestei Comunități (a se vedea punctele 48 și 49 de mai sus).

65

Potrivit reclamantei, Ombudsmanul arată de asemenea în decizia sa că instituțiile Uniunii trebuie să interpreteze dreptul Uniunii în lumina principiilor generale și a drepturilor fundamentale, printre care figurează accesul la documente.

66

În această privință trebuie subliniat că, așa cum arată reclamanta, dreptul de acces la documente a fost ridicat la statutul de drept fundamental prin articolul 42 din Carta drepturilor fundamentale și că, în temeiul articolului 6 alineatul (3) UE, drepturile fundamentale, astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, au valoarea de principii generale de drept în ordinea juridică a Uniunii.

67

În ceea ce privește Uniunea, articolul 52 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale prevede că drepturile recunoscute de aceasta care fac obiectul unor dispoziții prevăzute de tratate se exercită în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de acestea.

68

În speță, articolul 15 TFUE, care a urmat articolului 255 CE, prevede că limitele dreptului de acces se stabilesc prin regulamente ale Parlamentului European și ale Consiliului.

69

De asemenea, din articolele 191 și 192 TFUE, acesta din urmă succedând articolului 175 CE, rezultă că acțiunile în vederea punerii în aplicare a politicii Uniunii în domeniul mediului sunt decise, în principiu, de Parlament și de Consiliu.

70

Pentru a cunoaște limitele dreptului de acces, trebuie, așadar, să se consulte actele care au fost adoptate în temeiul acestor dispoziții, și anume Regulamentele nr. 1049/2001 și nr. 1367/2006.

71

Or, deși Regulamentul nr. 1049/2001 se aplică documentelor deținute în cadrul Comunității Europene, devenită Uniunea, și, prin efectul articolului 106a alineatul (1) EA, în cadrul Comunității Europene a Energiei Atomice, situația este diferită, pentru motivele arătate mai sus, pentru Regulamentul nr. 1367/2006, care se aplică numai în cadrul Comunității Europene, devenită Uniunea, pentru aspectele în legătură cu informarea în domeniul mediului.

72

În plus, în aplicarea acestor acte, trebuie să se acorde un acces larg la informațiile care se găsesc în posesia instituțiilor, asigurând concilierea respectivului acces cu alte interese protejate de acestea, în măsura și în modalitatea descrise în cuprinsul lor și fără ca domeniul de aplicare acordat fiecăruia dintre actele menționate să poată fi modificat. Acest lucru ar fi valabil în cazul în care obligațiile prevăzute de Regulamentul nr. 1367/2006 ar fi aplicate în afara instituțiilor și organismelor Uniunii.

73

Primul motiv trebuie, așadar, să fie respins.

74

Reclamanta susține că, spre deosebire de ceea ce afirmă Comisia în decizia atacată, excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, referitoare la protecția interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale, nu poate justifica refuzul de a comunica integralitatea contractului de împrumut (punctul 1 din cererea de acces), având în vedere că accesul la documentul respectiv nu ar pune în pericol securitatea nucleară și că Comisia nu ar fi explicat modul în care acest acces ar aduce atingere concret și efectiv protecției interesului respectiv.

75

Comisia contestă acest motiv.

76

În această privință trebuie arătat că, potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului acestuia ar putea aduce atingere protecției interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale.

77

Potrivit jurisprudenței, natura deosebit de sensibilă și fundamentală a intereselor pe care le protejează această dispoziție, coroborată cu caracterul obligatoriu al refuzului de acces care trebuie să fie opus, potrivit acestei prevederi, de către instituție atunci când divulgarea unui document ar aduce atingere intereselor sale, conferă deciziei care trebuie să fie luată de instituție în aceste condiții un caracter complex și delicat, necesitând un grad de prudență cu totul special. O astfel de decizie presupune, așadar, o marjă de apreciere (Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 35, și Hotărârea din 7 octombrie 2015, Jurašinović/Consiliul, T‑658/14, nepublicată, EU:T:2015:766, punctul 26).

78

În plus, Curtea și Tribunalul au considerat că criteriile enunțate la articolul 4 alineatul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001 erau redactate în termeni generali, un refuz de acces impunându‑se, după cum rezultă din termenii acestei prevederi, atunci când divulgarea documentului respectiv ar aduce „atingere” protecției „interesului public” în ceea ce privește, printre altele, „relațiile internaționale” (Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 36, și Hotărârea din 7 octombrie 2015, Jurašinović/Consiliul, T‑658/14, nepublicată, EU:T:2015:766, punctul 27).

79

În aceste condiții, controlul exercitat de Tribunal asupra legalității deciziilor întemeiate pe această dispoziție trebuie să se limiteze, potrivit jurisprudenței menționate, la verificarea respectării regulilor de procedură și de motivare, a exactității materiale a faptelor, precum și a absenței oricărei erori vădite în aprecierea faptelor și a oricărui abuz de putere (Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 34, și Hotărârea din 7 octombrie 2015, Jurašinović/Consiliul, T‑658/14, nepublicată, EU:T:2015:766, punctul 28).

80

În ceea ce privește în special motivarea, aceasta trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției autoare a actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații al destinatarului sau al altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE, devenit articolul 296 TFUE, trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 80, și Hotărârea din 10 septembrie 2008, Williams/Comisia, T‑42/05, nepublicată, EU:T:2008:325, punctul 94).

81

În sfârșit, din modul de redactare a articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001 reiese că, referitor la excepțiile de la dreptul de acces vizate prin această dispoziție, refuzul instituției este obligatoriu dacă divulgarea unui document este de natură să aducă atingere intereselor ocrotite prin această dispoziție, fără a fi necesar, într‑un astfel de caz și spre deosebire de ceea ce prevede mai ales alineatul (2) al aceluiași articol, să se procedeze la punerea în balanță a cerințelor legate de ocrotirea intereselor menționate și a celor care ar rezulta din alte interese (Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 46).

82

În lumina considerațiilor care precedă trebuie să se aprecieze dacă, așa cum susține reclamanta, Comisia a încălcat articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

83

În decizia atacată, Comisia a formulat în esență trei considerații pentru a justifica refuzul de a acorda acces la anumite documente sau părți ale unor documente în temeiul excepției privind relațiile internaționale:

84

Dintre aceste considerații, prima și a treia sunt criticate de reclamantă, în timp ce a doua nu suscită nicio observație din partea acesteia din urmă.

85

În ceea ce privește prima și a treia considerație, reclamanta susține, în primul rând, că Comisia nu a precizat dacă obiectivul de securitate nucleară era legat de siguranța publică, de apărare sau de relațiile internaționale, care sunt, toate trei, menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001.

86

În această privință este necesar să se arate că, contrar celor afirmate de reclamantă, decizia atacată face trimitere, la punctul 2.2, în mod precis și explicit, la protecția interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale, menționat la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. În plus, din explicațiile care figurează în decizia atacată reiese că, în opinia Comisiei, în cazul în care relația de calitate stabilită cu Ucraina s‑ar deteriora, eforturile depuse pentru a asigura securitatea centralelor din jurul Uniunii ar risca să fie zădărnicite. Pe baza acestor elemente, Tribunalul consideră că excepția aplicată a fost identificată de Comisie ca fiind cea care figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din regulamentul susmenționat.

87

În al doilea rând, reclamanta susține că, spre deosebire de ceea ce arată Comisia, accesul la documentele solicitate nu ar aduce atingere securității nucleare propriu‑zise, deoarece aceste documente ar conține exclusiv date cu caracter financiar și economic, iar asemenea date nu ar avea nicio incidență asupra respectivei chestiuni de securitate.

88

În această privință trebuie să se constate că argumentul menționat este inoperant, având în vedere că Comisia nu și‑a justificat decizia arătând că cererea avea ca obiect informații privind securitatea nucleară, ci observând, așa cum reiese din cuprinsul punctului 83 de mai sus, că divulgarea conținutului contractului putea aduce atingere relației de calitate pe care o stabilise cu Ucraina și care era necesar să fie menținută.

89

În al treilea rând, reclamanta arată că modul în care autoritățile dintr‑o țară terță percep deciziile unei instituții nu face parte din excepțiile de la obligația de a acorda acces la documentele instituțiilor.

90

În această privință trebuie subliniat că modul în care autoritățile dintr‑o țară terță percep deciziile Uniunii este o componentă a relațiilor stabilite cu această țară terță. De această percepție depind, astfel, continuarea și calitatea relațiilor menționate. Aceasta poate, așadar, să justifice aplicarea excepției avute în vedere.

91

În al patrulea rând, reclamanta reproșează Comisiei faptul că nu a explicat în ce mod divulgarea conținutului documentelor solicitate risca să aducă atingere relațiilor stabilite cu Ucraina în domeniul securității nucleare. În plus, Comisia nu ar fi explicat în ce mod divulgarea de date comerciale sensibile referitoare la Energoatom ar avea un impact diplomatic.

92

Având în vedere jurisprudența amintită la punctele 77-79 de mai sus, această argumentație trebuie să fie respinsă. Astfel, în decizia atacată, Comisia a indicat în mod expres că Ucraina a acceptat voluntar să se supună unor „stress tests”, că acestea din urmă au permis Comisiei și Ucrainei să dobândească o mai bună înțelegere a riscurilor existente și că era în mod clar în interesul Uniunii să mențină această relație de calitate și să promoveze cele mai stricte norme europene în domeniul securității nucleare în țările învecinate. Comisia a explicat totodată că faptul de a dezvălui ulterior unor terți integralitatea contractului risca să deterioreze relația de calitate care s‑a stabilit, cu toate consecințele care ar rezulta din aceasta pentru securitatea nucleară.

93

De asemenea, în contextul excepției avute în vedere, Comisia a indicat că dezvăluirea de informații comerciale sensibile referitoare la Energoatom ar avea un impact diplomatic negativ. Având în vedere că această întreprindere este o întreprindere de stat, motivarea menționată nu necesita explicații suplimentare.

94

În al cincilea rând, reclamanta susține că, în opinia sa, riscul invocat de Comisie pentru a‑i respinge cererea nu este previzibil în mod rezonabil, ci este pur ipotetic. Având în vedere jurisprudența citată la punctul 35 de mai sus, natura acestui risc nu permitea, în opinia sa, adoptarea deciziei atacate.

95

În această privință este necesar să se arate că divulgarea conținutului unui contract încheiat de o instituție europeană cu o întreprindere publică dintr‑o țară terță și întemeiat pe relația de calitate care s‑a stabilit cu autoritățile din țara respectivă poate avea ca efect deteriorarea acestei relații și, prin urmare, împiedicarea realizării obiectivelor urmărite prin contract și, la un nivel mai general, a politicii la care participă acesta din urmă, având în vedere că contracte de același tip sunt încheiate și cu alte țări terțe. În speță, această politică este crucială pentru Uniune, întrucât urmărește să asigure securitatea centralelor nucleare din țările care o înconjoară. În aceste condiții, riscul invocat prezintă un grad rezonabil de previzibilitate și nu este ipotetic. Decizia atacată nu este, așadar, afectată de o eroare vădită de apreciere cu privire la acest aspect.

96

Același lucru este valabil pentru impactul diplomatic negativ pe care ar putea să îl provoace divulgarea informațiilor comerciale referitoare la Energoatom.

97

Reiese, în plus, din lectura contractului care a fost comunicat Tribunalului în cadrul măsurii de cercetare judecătorească vizate la punctul 25 de mai sus că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere estimând că părțile necomunicate din acest contract conțin informații sensibile referitoare la Energoatom, precum clauze care vizează să identifice riscurile comerciale potențiale și condițiile financiare, a căror divulgare ar fi de natură să aducă atingere concret și efectiv protecției relațiilor internaționale ale Uniunii.

98

La cele ce precedă trebuie să se adauge că, astfel cum reiese din articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, protecția interesului public care tocmai a fost descris nu trebuia să fie evaluată comparativ cu un interes public superior.

99

În sfârșit, trebuie să se constate că, având în vedere jurisprudența amintită la punctul 80 de mai sus, motivarea furnizată de Comisie este suficientă pentru a permite reclamantei să ia cunoștință de temeiurile deciziei luate, iar Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional.

100

Al doilea motiv trebuie, așadar, să fie respins.

101

Reclamanta apreciază că, spre deosebire de ceea ce a decis Comisia, excepția referitoare la interesele comerciale care este prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate justifica refuzul în speță de a comunica integralitatea contractului (punctul 1 din cererea de acces) și recomandarea BEI (punctul 4 din cererea de acces), având în vedere că Energoatom nu ar avea interese comerciale, că Comisia nu ar fi explicat modul în care acest acces ar aduce atingere concret și efectiv protecției interesului menționat și că ar fi vorba despre un risc ipotetic.

102

Comisia contestă acest motiv.

103

În această privință trebuie amintit că articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 permite instituțiilor să respingă cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului acestuia ar putea aduce atingere protecției „intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală”, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.

104

Așa cum s‑a amintit la punctul 34 de mai sus, excepțiile de la dreptul de acces la documente prevăzute de articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 trebuie să fie interpretate și aplicate în mod strict, astfel încât să ofere publicului accesul cât mai larg posibil la documentele deținute de instituții.

105

Pentru a justifica respingerea cererii de acces la un document a cărui divulgare este solicitată, nu este suficient, în principiu, potrivit jurisprudenței, ca documentul solicitat să intre sub incidența unei activități menționate la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Instituției destinatare a cererii îi revine, în principiu, și obligația să furnizeze explicații cu privire la modul în care accesul la documentul respectiv ar putea aduce atingere concret și efectiv interesului protejat prin excepția sau prin excepțiile pe care le invocă aceasta. În plus, riscul unei astfel de atingeri trebuie să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic (Hotărârea din 28 martie 2017, Deutsche Telekom/Comisia, T‑210/15, EU:T:2017:224, punctul 27).

106

Din această jurisprudență rezultă, astfel, că justificarea oferită de Comisie pentru a refuza să furnizeze informația solicitată trebuie să fie examinată având în vedere trei cerințe.

107

În ceea ce privește prima, și anume necesitatea de a intra sub incidența unei activități menționate la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, reclamanta susține că decizia atacată este întemeiată pe o eroare de apreciere, întrucât în speță nu se poate pune problema unor interese comerciale ale Energoatom, din moment ce aceasta este o întreprindere de stat.

108

În această privință trebuie să se sublinieze că nimic nu se opune faptului de a considera că o întreprindere de stat precum Energoatom deține interese comerciale în sensul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Astfel, simpla împrejurare că capitalul social al unei întreprinderi este deținut de autorități publice nu este, în sine, de natură să o priveze de interese comerciale susceptibile de a fi protejate pe același temei precum cele ale unei întreprinderi private. În speță, Energoatom exercită, așa cum arată Comisia, activități comerciale, în cadrul cărora este supusă concurenței pe piața energiei electrice, iar acest context o determină să trebuiască să își protejeze interesele pe piața respectivă. Ca atare, nu se poate nega faptul că documentele la care se solicită accesul pot viza interese comerciale și că pot intra, pe acest temei, sub incidența activității menționate la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

109

În ceea ce privește a doua cerință care rezultă din jurisprudența menționată la punctul 105 din prezenta hotărâre, reclamanta reproșează Comisiei faptul că nu a explicat modul în care interesele părților ar fi compromise concret și efectiv în cazul în care integralitatea documentelor solicitate ar fi transmisă.

110

Referitor la contractul de împrumut, Comisia a explicat în decizia atacată că, în cazul în care conținutul acestui contract ar fi divulgat în integralitate, s‑ar aduce atingere, pe de o parte, intereselor comerciale ale Energoatom și, pe de altă parte, intereselor sale comerciale în raport cu contractele de împrumut Euratom. În privința Energoatom, Comisia a subliniat că contractul prevedea drepturile și obligațiile celor două părți și aborda o gamă largă de riscuri comerciale potențiale și identificate. În plus, acesta ar conține date comerciale sensibile, cum ar fi prețurile energiei electrice practicate de Energoatom și pragurile angajamentelor financiare. În explicația sa, Comisia a indicat de asemenea că contractul era încă în curs de aplicare.

111

În ceea ce privește propriile interese, Comisia a arătat că contractul a fost întocmit pe baza unui model care era utilizat și pentru alte contracte Euratom. În aceste condiții, divulgarea integralității contractului ar împiedica nu numai punerea în aplicare a contractului de împrumut încheiat cu Energoatom, ci și a altor contracte similare în curs. Aceasta pune de asemenea Comisia într‑o situație mai dificilă cu ocazia negocierii unor contracte viitoare de același tip.

112

În ceea ce privește recomandarea BEI, Comisia a considerat în decizia atacată că părțile reținute conțineau informații comerciale sensibile furnizate de Energoatom, precum și sfaturi pentru reducerea riscurilor împrumutului. În plus, acestea ar reproduce clauze din contractul de împrumut pentru care a considerat că a demonstrat deja că divulgarea ar aduce atingere intereselor sale comerciale, precum și celor ale Energoatom.

113

Având în vedere aceste explicații și dat fiind faptul că a stabilit o distincție între părțile din documente care afectau interesele comerciale și cele care nu se refereau la acestea, care au fost comunicate, trebuie să se constate că Comisia a efectuat o examinare care îndeplinește cerințele jurisprudenței amintite la punctul 105 din prezenta hotărâre și că a furnizat explicații suficiente în această privință.

114

În plus, este necesar să se observe, având în vedere aceste explicații, că, spre deosebire de ceea ce afirmă reclamanta, Comisia a prezentat în decizia atacată motivele pentru care nu era posibilă o divulgare în viitorul apropiat. Astfel, aceasta a arătat că contractul încheiat cu Energoatom era încă în desfășurare și că acest contract fusese întocmit pe baza unui model utilizat și pentru alte contracte. Prin urmare, divulgarea integrală a documentelor solicitate risca, în opinia Comisiei, să aibă repercusiuni nu numai asupra executării contractului încheiat cu Energoatom, ci și asupra executării altor contracte încheiate sau în curs de încheiere.

115

În ceea ce privește a treia cerință care rezultă din jurisprudența menționată la punctul 105 de mai sus, reclamanta susține că periclitarea intereselor comerciale pe care o invocă Comisia ar fi pur ipotetică.

116

În această privință este necesar să se arate că riscul de a aduce atingere intereselor comerciale ale Energoatom prin dezvăluirea unor date sensibile referitoare la aceasta, precum și cel de a împiedica buna executare a altor contracte deja încheiate sau în curs de încheiere prezintă un grad de previzibilitate rezonabil și nu poate fi calificat drept ipotetic, având în vedere că, pe de o parte, documentele în cauză constau într‑un contract de împrumut întocmit pe baza unui model utilizat și pentru alte contracte și într‑o recomandare a unei bănci cu privire la acest împrumut și că, pe de altă parte, întreprinderea în cauză este activă pe piața energiei electrice.

117

În cererea introductivă, reclamanta a mai reproșat Comisiei faptul că a justificat aplicarea excepției referitoare la interesele comerciale prin acea că contractul avea o valoare de mai mult de 300 de milioane de euro. Or, potrivit reclamantei, importanța contractului nu ar fi pertinentă pentru aplicarea excepției menționate.

118

Această argumentație trebuie de asemenea să fie respinsă, având în vedere că se întemeiază pe o interpretare eronată a deciziei atacate. Astfel, din decizia atacată rezultă că, deși valoarea contractului a fost menționată în descrierea proiectului la care se referă documentele, justificarea aplicării excepției în speță nu se bazează pe acest element. În plus, nu se poate nega că atingerea adusă intereselor comerciale ale unei părți la un contract crește odată cu valoarea acestui contract.

119

Pe de altă parte, reiese din lectura documentelor solicitate care au fost transmise Tribunalului în cadrul măsurii de cercetare judecătorească vizate la punctul 25 de mai sus că, așa cum se arată în decizia atacată, părțile necomunicate din contractul de împrumut și din recomandarea BEI specifică drepturile și obligațiile părților la contract și conțin informații comerciale sensibile, cum ar fi tarife la energia electrică ale Energoatom sau praguri de angajamente financiare, precum și analize de riscuri legate de împrumut, a căror divulgare ar fi de natură să aducă atingere concret și efectiv atât intereselor comerciale ale Energoatom, cât și celor ale Comisiei, în sensul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

120

Al treilea motiv trebuie, așadar, să fie respins.

121

În cererea introductivă, reclamanta reproșează Comisiei faptul că nu a examinat dacă exista un interes public superior care să implice o divulgare în pofida protecției intereselor examinate anterior.

122

Comisia contestă acest motiv.

123

În această privință trebuie amintit că, potrivit articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere, printre altele, protecției intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.

124

În schimb, din articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001 rezultă că existența eventuală a unui interes public superior nu trebuie examinată atunci când este invocată excepția referitoare la protecția interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale.

125

După cum s‑a stabilit la punctul 98 de mai sus, nu se poate imputa, așadar, Comisiei faptul că în speță nu a evaluat comparativ interesul public în ceea ce privește relațiile internaționale cu un interes public superior.

126

Dimpotrivă, pentru aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, Comisia trebuia să realizeze o evaluare comparativă, pe de o parte, a intereselor comerciale care, în opinia sa, erau amenințate prin divulgarea conținutului documentelor în cauză cu, pe de altă parte, interesul public superior invocat de reclamantă care ar fi favorizat de divulgarea conținutului documentelor respective. Potrivit unei jurisprudențe constante, decizia adoptată cu privire la o cerere de acces la documente depinde astfel de identificarea interesului care trebuie să prevaleze în speță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 42, și Hotărârea din 13 ianuarie 2017, Deza/ECHA, T‑189/14, EU:T:2017:4, EU:T:2017:4, punctul 53).

127

Trebuie subliniat că revine însă reclamantului obligația să invoce în mod concret împrejurări care stau la baza unui interes public superior care justifică divulgarea conținutului documentelor vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 94).

128

În prima sa cerere, reclamanta nu a invocat niciun interes public superior care să permită obținerea divulgării conținutului recomandării în pofida protecției datorate intereselor comerciale.

129

În cererea sa de confirmare, reclamanta a susținut că exista un interes public superior în măsura în care informațiile solicitate se refereau la emisii în mediu și la energia nucleară, care constituie o tehnologie cu risc. Aspectele economice și financiare ar fi fost de asemenea incluse în interesul general în măsura în care programul de îmbunătățire a securității nucleare reprezintă un cost suportat de ansamblul societății.

130

În decizia atacată, Comisia a răspuns că interesele invocate de reclamantă în cererea sa de confirmare, deși prezentau efectiv un caracter public, aveau mai puțină importanță decât obiectivul urmărit în cadrul împrumutului, obiectiv care constă în îmbunătățirea securității nucleare în centralele din țările vecine din Europa. Mai important, acest obiectiv ar fi mai bine protejat prin menținerea unor relații de calitate cu Ucraina și a progreselor realizate în cadrul acordului de împrumut.

131

În afară de aspectul care privește interesul publicului de a cunoaște costul financiar al împrumutului, care va fi pus în discuție la punctul 137 de mai jos, trebuie să se constate că, în speță, considerațiile reclamantei în ceea ce privește interesul public superior care figurează în cererea sa de confirmare sunt sumare și imprecise.

132

Este adevărat că, în cererea introductivă, reclamanta a precizat că documentele solicitate conțineau condițiile cărora le este subordonată contractarea liniei de credit în domeniul securității nucleare și că divulgarea acestor date ar putea permite publicului să verifice dacă respectivele condiții sunt efectiv respectate. Acest control ar fi crucial, dat fiind că numeroase semne ar arăta că normele privind securitatea nucleară nu sunt respectate în Ucraina. Reclamanta arată în această privință că programul finanțat ar permite să se prelungească durata de viață a două reactoare peste termenul inițial fără să fi fost puse în aplicare măsuri de securitate, că dificultățile financiare ale operatorului ar da naștere unor preocupări cu privire la capacitatea sa de a finanța măsurile de securitate, că autoritatea responsabilă cu securitatea centralelor nucleare ar fi fost privată de independență la adoptarea deciziei cu privire la unul dintre cele două reactoare în cauză, că publicul ar dispune de un acces limitat la procesul decizional, că Ucraina nu ar ține seama de cererile de informații formulate de țările învecinate și că Uniunea nu ar părea să ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea securității. Dat fiind pericolul prezentat, ar fi primordial ca publicul să poată efectua un control sporit cu privire la măsurile luate, ceea ce ar trebui să permită comunicarea documentelor solicitate.

133

Trebuie să se constate însă că, întrucât au fost formulate doar în stadiul cererii introductive, aceste considerații nu pot fi luate în considerare pentru a aprecia legalitatea deciziei atacate. Potrivit jurisprudenței, legalitatea unui act al unei instituții trebuie, astfel, să fie apreciată în funcție de informațiile de care instituția putea să dispună la momentul la care l‑a adoptat. Așadar, nimeni nu poate invoca în fața instanței Uniunii elemente de fapt care nu au fost expuse în cursul procedurii administrative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2010, AstraZeneca/Comisia, T‑321/05, EU:T:2010:266, punctul 687 și jurisprudența citată).

134

Prin urmare, cerințele formulate la punctul 127 de mai sus nu sunt respectate.

135

Cu titlu suplimentar, trebuie să se observe că părțile din contract și din recomandarea BEI care privesc aspectele de mediu și sociale ale contractului au fost deja comunicate reclamantei și că divulgarea conținutului părților reținute, referitoare la aspecte economice și financiare, nu ar permite publicului să verifice dacă condițiile de securitate impuse Energoatom sunt efectiv respectate.

136

În plus, trebuie subliniat faptul că Comisia a putut să considere fără a săvârși o eroare de apreciere că securitatea nucleară ar fi mai bine asigurată prin menținerea unei relații de calitate cu Ucraina în acest domeniu decât prin accesul publicului la documentele în discuție.

137

În ceea ce privește interesul publicului de a cunoaște costul financiar al împrumutului, Comisia a putut să aprecieze tot fără să săvârșească o astfel de eroare că era inferior, în termeni de importanță, celui care consta în asigurarea securității nucleare în țările vecine din Europa.

138

Prin urmare, trebuie să se constate că al patrulea motiv este neîntemeiat.

139

În replică, reclamanta invocă un motiv întemeiat pe încălcarea articolului 42 din Carta drepturilor fundamentale, potrivit căruia, în răspunsul din 21 decembrie 2015, menționat la punctul 6 din prezenta hotărâre, și în decizia atacată, pe de o parte, și în memoriul în apărare, pe de altă parte, Comisia nu ar fi luat suficient în considerare argumentele dezvoltate de reclamantă în cursul procedurii administrative.

140

Așa cum a arătat Comisia, în măsura în care se referă la răspunsul din 21 decembrie 2015 și la decizia atacată, motivul, care privește legalitatea procedurii administrative, nu a fost invocat în cererea introductivă. Având în vedere că motivul respectiv nu constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior în cererea introductivă și că nu este întemeiat pe elemente de fapt și de drept care ar fi apărut în cursul procedurii, este vorba despre un motiv nou, care trebuie respins ca inadmisibil, în aplicarea articolului 84 din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2017, Voigt/Parlamentul, T‑618/15, EU:T:2017:821, punctul 87).

141

În ceea ce privește memoriul în apărare, nu rezultă nici din Statutul Curții, nici din Regulamentul de procedură că pârâta are obligația să răspundă la toate argumentele prezentate de reclamantă în cererea introductivă. În plus, conținutul unei apărări nu poate avea nicio consecință asupra legalității deciziei atacate. Aceasta trebuie, astfel, să fie apreciată la momentul în care decizia este adoptată.

142

În sfârșit, din articolul 52 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale reiese că drepturile recunoscute de aceasta care fac obiectul unor dispoziții prevăzute de tratate se exercită în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de acestea. În consecință, articolul 42 din Carta drepturilor fundamentale nu poate avea un conținut mai întins decât articolul 15 TFUE și decât Regulamentul nr. 1049/2001, care îl pun în aplicare. Întrucât legalitatea deciziei atacate din perspectiva acestui regulament a fost deja examinată în cadrul motivelor care precedă, nu mai este necesară examinarea acesteia în lumina articolului 42 din Carta drepturilor fundamentale.

143

Al cincilea motiv trebuie, așadar, să fie respins.

144

Rezultă din tot ceea ce precedă că acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

145

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

146

Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia.

147

Pe de altă parte, în aplicarea articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Regatului Unit va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște: