1

La 29 martie 2012, societatea căreia i‑a succedat doamna Nadine Fink a obținut, din partea Biroului Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), înregistrarea internațională cu numărul 1111651 care desemnează Uniunea Europeană a mărcii figurative următoare:

2

Produsele pentru care a fost obținută această înregistrare internațională fac parte din clasele 14, 18 și 26 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

3

Această înregistrare internațională a fost notificată Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1). Înregistrarea a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 71/2012 din 13 aprilie 2012. La 24 august 2012, această înregistrare internațională a fost transferată doamnei Fink.

4

La 9 ianuarie 2013, reclamanta, Nanu‑Nana Joachim Hoepp GmbH & Co. KG, a formulat opoziție în temeiul articolelor 41 și 156 din Regulamentul nr. 207/2009 împotriva înregistrării internaționale, în măsura în care desemna Uniunea, pentru toate produsele vizate la punctul 2 de mai sus.

5

Opoziția era întemeiată pe marca Uniunii Europene verbală anterioară NANA, înregistrată la 19 aprilie 2011 sub numărul 6218945, care desemna printre altele produsele care făceau parte din clasele 14, 18 și 26 și care corespundeau, pentru fiecare dintre aceste clase, descrierii următoare:

6

Motivul invocat în susținerea opoziției a fost cel menționat la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

7

Prin Decizia din 21 ianuarie 2014, divizia de opoziție a admis în parte opoziția. Aceasta din urmă a fost respinsă pentru lipsa de similitudine între produse, în ceea ce privește următoarele produse:

8

Divizia de opoziție a admis opoziția din cauza unui risc de confuzie în ceea ce privește celelalte produse vizate de înregistrarea internațională în cauză.

9

La 7 martie 2014, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.

10

Prin Decizia din 12 noiembrie 2015 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a EUIPO a respins calea de atac. Aceasta a considerat printre altele că divizia de opoziție a respins opoziția pentru produsele următoare:

11

Camera de recurs a considerat că aceste produse și produsele vizate de marca anterioară nu erau similare. În acest context, ea a arătat, mai ales, că aceste produse erau, în parte, piese detașate și, în parte, materii prime sau produse semifinite – care serveau în primul rând la fabricarea altor produse care erau destinate, așadar, unui public specializat deosebit de atent – în vreme ce produsele desemnate de marca anterioară erau produse finite, destinate consumatorului final suficient de atent. Camera de recurs a concluzionat că, în lipsa unei similitudini între produsele în cauză, nu exista un risc de confuzie între mărcile în conflict.

12

Reclamanta solicită Tribunalului:

13

EUIPO solicită Tribunalului:

14

EUIPO arată că reclamanta își motivează în mare parte argumentele referitoare la similitudinea produselor care fac parte din clasele 14, 18 și 26 cu privire la produse – precum „centuri”, „articole de îmbrăcăminte” sau „piese de mobilier”, „articole pentru pat” și „materiale pentru artiști” – care fac parte în realitate din alte clase pentru care marca anterioară a fost înregistrată, dar care nu au făcut obiectul procedurii administrative în fața EUIPO. În consecință, explicațiile reclamantei cu privire la aceste alte produse ar trebui considerate ca fiind inadmisibile.

15

Pe de altă parte, EUIPO susține că reclamanta invocă pentru prima dată, în fața Tribunalului, argumente noi. În această privință, mai întâi, EUIPO se referă la afirmația reclamantei conform căreia „pielea” și „pieile de animale” nu ar servi numai ca materie primă destinată să fie transformată în produse finite, ci că acestea ar fi, de asemenea, vândute ca atare direct pe piață, mai ales ca obiecte decorative. În plus, EUIPO consideră că este, de asemenea, nou argumentul reclamantei referitor la faptul că marca anterioară a cărei titulară este ar fi înregistrată și pentru „imitațiile de piele” ca atare. În sfârșit, EUIPO invocă caracterul nou al argumentului reclamantei referitor la abordarea urmată de camerele de recurs în decizii anterioare, cu ocazia cărora au reținut o similitudine între „piele” și „pieile de animale” în sensul produselor semifinite, pe de o parte, și produsele finite, fabricate din aceste materiale, pe de altă parte. Fiind prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, aceste argumente ar trebui declarate inadmisibile.

16

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, acțiunea introdusă la Tribunal în temeiul articolului 65 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs. În cadrul regulamentului menționat, conform articolului 76, acest control trebuie exercitat cu privire la cadrul factual și juridic al litigiului, astfel cum a fost prezentat în fața camerei de recurs [a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2005, SPAG/OAPI – Dann și Backer (HOOLIGAN), T‑57/03, EU:T:2005:29, punctul 17 și jurisprudența citată].

17

În plus, potrivit articolului 188 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, memoriile depuse de părți în cadrul procedurii în fața Tribunalului nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs.

18

Trebuie analizate, în raport cu aceste principii, argumentele EUIPO referitoare la admisibilitatea anumitor argumente ale reclamantei.

19

În ceea ce privește admisibilitatea argumentului reclamantei referitor la comparația produselor în cauză prin raportare la alte produse decât cele care au făcut obiectul procedurii administrative în fața EUIPO, trebuie arătat că, în formularul de opoziție, reclamanta nu a bifat, la rubrica „produse și servicii pe care se întemeiază opoziția”, caseta „toate produsele și serviciile care fac obiectul înregistrării/cererii”, ci caseta „produsele și serviciile următoare” și a indicat, la această rubrică, „toate produsele din clasele 14, 18 și 26”. Reclamanta și‑a întemeiat, deci, opoziția numai pe produsele care fac parte din clasele 14, 18 și 26 vizate de marca anterioară. Prin urmare, argumentele reclamantei în ceea ce privește similitudinea cu alte produse sunt excluse din obiectul căii de atac în fața camerei de recurs și trebuie, în consecință, să fie declarate inadmisibile.

20

În schimb, trebuie să fie declarat admisibil argumentul reclamantei conform căruia „pielea” și „pieile de animale” ar fi vândute nu numai în calitate de materie primă, ci în calitate de produse finite.

21

Astfel, la punctele 32-35 ale deciziei atacate, camera de recurs s‑a întemeiat, în esență, pe fapte notorii – adică fapte care pot fi cunoscute de orice persoană sau care pot fi cunoscute din surse general accesibile –, afirmând că „pielea și imitațiile de piele care nu fac parte din alte clase; pieile de animale” erau produse semifinite și că se adresau unui public diferit față de cel căruia se adresau produsele finite protejate de marca anterioară.

22

Reiese din jurisprudență că o parte, căreia EUIPO îi opune fapte notorii, este în măsură să constate exactitatea acestora în fața Tribunalului (Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctul 52, Ordonanța din 3 iunie 2009, Zipcar/OAPI, C‑394/08 P, nepublicată, EU:C:2009:334, punctul 43, și Hotărârea din 10 noiembrie 2011, LG Electronics/OAPI, C‑88/11 P, nepublicată, EU:C:2011:727, punctul 28).

23

În plus, trebuie să se considere că argumentul reclamantei referitor la practica decizională a EUIPO este, de asemenea, admisibil, în măsura în care, potrivit jurisprudenței, o parte are dreptul de a face referire la ea, chiar dacă este pentru prima oară în fața Tribunalului și chiar dacă această practică este ulterioară procedurii care s‑a desfășurat în fața EUIPO [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI – LTJ Diffusion (ARTHUR ET FELICIE), T‑346/04, EU:T:2005:420, punctul 20].

24

În sfârșit, trebuie să fie declarat admisibil și să se analizeze pe fond argumentul reclamantei referitor la faptul că marca anterioară a cărei titulară este ar fi înregistrată pentru „imitațiile de piele” ca atare.

25

Acest argument al reclamantei privește în esență interpretarea listei produselor vizate de marca anterioară. În această privință, trebuie subliniat că problema dacă cuprinsul clasei 18 în ceea ce privește marca anterioară trebuie interpretat în sensul că ar cuprinde „produsele din piele”, „imitațiile de piele” ca atare și „produsele din imitație de piele” sau dacă trebuie interpretat în sensul că nu privește decât „produsele din piele” și „produsele din imitație de piele” constituie o problemă care face parte din cadrul factual și juridic din fața camerei de recurs.

26

Astfel, pentru a putea analiza identitatea sau similitudinea produselor în cauză, organele EUIPO trebuie să identifice întotdeauna produsele vizate de mărcile în conflict și, în acest cadru, trebuie să efectueze, dacă este cazul, o interpretare a listei produselor pentru care o marcă este înregistrată. Un argument privind interpretarea listei produselor vizate de marca anterioară nu poate să fie considerat ca depășind cadrul litigiului, astfel cum a fost prezentat în fața camerei de recurs. Astfel, problemele care trebuie să fie rezolvate în mod obligatoriu pentru a se putea pronunța asupra litigiului fac parte din cadrul factual și juridic prezentat în fața camerei de recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2005, HOOLIGAN, T‑57/03, EU:T:2005:29, punctul 25).

27

Trebuie arătat că, în motivarea acțiunii sale în fața camerei de recurs, reclamanta a indicat că divizia de opoziție a respins opoziția pentru „garniturile și ornamentele pentru fermoare și închizători din metale prețioase” care fac parte din clasa 14, pentru „pieile de animale” cuprinse în clasa 18 și pentru „fermoarele pentru centuri și garnituri și ornamente pentru fermoare din metale prețioase” care fac parte din clasa 26.

28

Trebuie să se constate că în această enumerare nu figurează „metalele prețioase și aliajele acestora” și nici „pielea și imitațiile de piele”, pentru care, de asemenea, opoziția fusese respinsă.

29

Deși camera de recurs a analizat produsele „piele și imitații de piele”, nu a făcut‑o și în ceea ce privește „metalele prețioase și aliajele acestora”, întrucât a considerat că divizia de opoziție nu a respins opoziția pentru aceste din urmă produse.

30

În această privință, trebuie arătat că reiese din dispozitivul deciziei diviziei de opoziție că, deși aceasta din urmă a admis opoziția în ceea ce privește „produsele din metale prețioase și aliajele acestora”, ea a respins, în schimb, opoziția pentru „metalele prețioase și aliajele acestora”, pentru care a considerat că nu exista similitudine cu produsele protejate de marca anterioară. La pagina 6 din decizia diviziei de opoziție, aceasta a indicat că respinge opoziția pentru toate produsele care nu prezentau similitudine cu produsele vizate de marca anterioară, ceea ce includea și „metalele prețioase și aliajele acestora”.

31

În măsura în care camera de recurs a considerat că divizia de opoziție a respins opoziția numai pentru produsele enumerate la punctul (1) din decizia atacată – care se referea, în ceea ce privește produsele care fac parte din clasa 14 vizate de înregistrarea internațională în cauză, numai la „garniturile și ornamentele pentru fermoare și închizători din metale prețioase”, fără nicio referire la „metalele prețioase și la aliajele lor”, părțile au fost invitate, printr‑o măsură de organizare a procedurii, în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură, să se pronunțe, pe de o parte, cu privire la întinderea obiectului litigiului în fața camerei de recurs și, pe de altă parte, cu privire la eventuala incidență asupra prezentului litigiu a omisiunii camerei de recurs de a lua poziție referitor la „metalele prețioase și aliajele acestora”, care fac parte din clasa 14, în ceea ce privește înregistrarea internațională în cauză.

32

Ca răspuns la întrebările adresate, pe de o parte, reclamanta a precizat că acțiunea pe care a introdus‑o în fața camerei de recurs privea decizia diviziei de opoziție în integralitatea sa, în măsura în care opoziția fusese respinsă. În consecință, cererea adresată camerei de recurs ar trebui să fie interpretată în sensul că contesta și respingerea opoziției cu privire la „piele și imitațiile de piele” și „metale prețioase și aliajele acestora”.

33

Reclamanta estimează că eroarea comisă de camera de recurs atunci când a omis să se pronunțe asupra „metalelor prețioase și aliajelor acestora” ar trebui să fie sancționată cu anularea deciziei atacate.

34

Pe de altă parte, EUIPO a declarat că întinderea obiectului litigiului nu reieșea în mod clar din cererea formulată de reclamantă în fața camerei de recurs. EUIPO a indicat, cu toate acestea, că camera de recurs ar fi trebuit să interpreteze cererea respectivă în sensul că se referă la ansamblul produselor asupra cărora divizia de opoziție a respins opoziția, ceea ce includea și „pielea și imitațiile de piele” și „metalele prețioase și aliajele acestora”.

35

Potrivit EUIPO, eroarea cauzată de omisiunea camerei de recurs de a se pronunța asupra „metalelor prețioase și aliajelor acestora” nu ar avea consecințe asupra soluției prezentului litigiu, cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta ar fi omis să menționeze aceste produse atât în acțiunea sa la EUIPO, cât și în cererea introductivă în fața Tribunalului.

36

Având în vedere toate cele ce precedă, este necesar să se considere că acțiunea formulată de reclamantă în fața camerei de recurs avea ca obiect decizia diviziei de opoziție în integralitatea sa, în măsura în care opoziția fusese respinsă. Această concluzie reiese în mod clar atât din formularul EUIPO privind întinderea acțiunii, cât și din concluziile prezentate în memoriul reclamantei, care expunea motivele acțiunii. Astfel, pe de o parte, în formularul menționat, reclamanta a bifat caseta care indica faptul că decizia fusese atacată în integralitate și, pe de altă parte, în memoriul său, reclamanta a concluzionat, în primul rând, că opoziția trebuie să fie admisă pentru ansamblul produselor în cauză și, în al doilea rând, că protecția în Uniune a înregistrării internaționale în cauză trebuie să fie refuzată în totalitate. Atât reclamanta, cât și EUIPO au confirmat, de altfel, în răspunsurile lor la întrebările adresate, că acțiunea formulată de reclamantă în fața camerei de recurs trebuia să fie interpretată ca fiind îndreptată împotriva deciziei diviziei de opoziție în integralitatea sa, în măsura în care opoziția fusese respinsă.

37

În consecință, trebuie să se concluzioneze că camera de recurs a omis să se pronunțe cu privire la acțiunea formulată în fața ei în măsura în care aceasta viza respingerea opoziției în ceea ce privește „metalele prețioase și aliajele acestora”, care fac parte din clasa 14, pentru înregistrarea internațională în cauză. Procedând astfel, camera de recurs a încălcat obligația care decurge din articolul 64 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 de a se pronunța cu privire la acțiunea introdusă în fața ei. Or, această obligație trebuie înțeleasă în sensul că revine camerei de recurs sarcina de a se pronunța asupra fiecăruia dintre capetele de cerere cu care este sesizată, în ansamblul lor, fie prin admiterea lor, fie prin respingerea lor ca inadmisibile, fie prin respingerea lor pe fond. Trebuie să se arate că nerespectarea acestei obligații poate avea efect asupra conținutului deciziei camerei de recurs și că, în consecință, aceasta este o normă fundamentală de procedură a cărei încălcare poate fi invocată din oficiu [Hotărârea din 10 iunie 2008, Gabel Industria Tessile/OAPI – Creaciones Garel (GABEL), T‑85/07, EU:T:2008:186, punctul 20].

38

Contrar a ceea ce susține EUIPO, în răspunsurile la întrebările scrise ale Tribunalului, nu se poate prezuma că camera de recurs, respingând acțiunea în integralitate, a confirmat, în conformitate cu principiul continuității funcționale, punctul de vedere al diviziei de opoziție în ceea ce privește „metalele prețioase și aliajele acestora”. Astfel, reiese din decizia atacată că camera de recurs nu a remarcat că aceste produse făceau obiectul acțiunii formulate în fața ei. În consecință, este exclus să se considere că camera de recurs a înțeles să își însușească considerațiile diviziei de opoziție referitoare la „metalele prețioase și aliajele acestora”.

39

Trebuie, în plus, să se arate că Tribunalul nu poate să se pronunțe asupra unei chestiuni cu privire la care camera de recurs nu a luat poziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctul 72). Or, acesta este cazul în speță, întrucât este cert că camera de recurs nu s‑a pronunțat deloc asupra „metalelor prețioase și aliajelor acestora”. Trebuie, așadar, ca decizia atacată să fie anulată, deoarece camera de recurs a omis să se pronunțe asupra „metalelor prețioase și aliajelor acestora” care fac parte din clasa 14, pentru înregistrarea internațională în cauză.

40

În cadrul analizei sale care privește raportul dintre produsele vizate de mărcile în conflict care fac parte din clasa 18, reclamanta a susținut că marca anterioară a cărei titulară este era înregistrată pentru „produsele din piele”, „imitațiile de piele” ca atare, precum și pentru „produsele din imitație de piele”. Raționamentul său se bazează pe formularea din lista produselor în limba germană, limbă în care a fost depusă cererea de înregistrare a mărcii anterioare, și care se prezintă după cum urmează: „Waren aus Leder und Lederimitationen sowie Waren daraus (soweit in Klasse 18 enthalten)” [produse din piele și imitații de piele, precum și produse obținute din acestea (cuprinse în clasa 18)].

41

EUIPO contestă această susținere a reclamantei. Pe de o parte, acesta subliniază că formularea cuprinsului listei produselor cuprinse în clasa 18 care sunt vizate de marca anterioară este diferită de cea consacrată de Aranjamentul de la Nisa, care se prezintă după cum urmează: „Piele și imitații de piele, produse din aceste materiale neincluse în alte clase […]”. Pe de altă parte, EUIPO arată că întinderea protecției oferite acestei clase ar fi imprecisă și supusă interpretărilor și că, în orice caz, ea nu ar îndeplini criteriile de claritate și de precizie pe care Curtea le‑a stabilit în Hotărârea din 19 iunie 2012, Chartered Institute of Patent Attorneys (C‑307/10, EU:C:2012:361).

42

Trebuie constatat că, potrivit articolului 120 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 – în virtutea căruia, „[î]n cazul în care există dubii, se consideră ca fiind autentic textul în limba Oficiului în care s‑a depus cererea de înregistrare a mărcii comunitare” – întinderea protecției astfel cum este conferită de versiunea în limba germană a textului în cauză trebuie să prevaleze în speță [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2013, Event/OAPI – CBT Comunicación Multimedia (eventer EVENT MANAGEMENT SYSTEMS), T‑353/11, nepublicată, EU:T:2013:147, punctele 14-16].

43

Pe de altă parte, trebuie amintit că, conform normei 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO 1995, L 303, p. 1), în forma aplicabilă la data faptelor, lista produselor și serviciilor pentru care o marcă este solicitată trebuie să fie stabilită astfel încât să rezulte clar natura acestora.

44

Reiese că îi revine persoanei care solicită înregistrarea unui semn ca marcă a Uniunii Europene obligația de a indica, în cerere, lista produselor sau a serviciilor pentru care se solicită înregistrarea și de a prezenta, pentru fiecare dintre produsele sau serviciile menționate, o descriere din care să rezulte clar natura acestora [Hotărârea din 23 noiembrie 2011, Pukka Luggage/OAPI – Azpiroz Arruti (PUKKA), T‑483/10, nepublicată, EU:T:2011:692, punctul 37].

45

Această exigență de claritate a fost, de altfel, consolidată prin Hotărârea din 19 iunie 2012, Chartered Institute of Patent Attorneys (C‑307/10, EU:C:2012:361), la care se referă EUIPO în observațiile sale, cu ocazia căreia Curtea a statuat că produsele sau serviciile pentru care se solicită protecția prin intermediul unei mărci a Uniunii Europene trebuie să fie identificate de solicitant în mod suficient de clar și de precis pentru a permite autorităților competente și operatorilor economici să stabilească numai pe această bază întinderea protecției conferite de marcă (Hotărârea din 19 iunie 2012, Chartered Institute of Patent Attorneys, C‑307/10, EU:C:2012:361, punctul 64).

46

Trebuie arătat că, în speță, formularea germană sus‑menționată poate fi înțeleasă în două moduri diferite. Pe de o parte, poate fi interpretată în sensul sugerat de reclamantă, astfel cum este enunțat la punctul 40 de mai sus. O astfel de interpretare se întemeiază pe premisa că, întrucât cuvântul „produse” este utilizat atât la începutul, cât și spre sfârșitul descrierii produselor care fac parte din clasa 18, prima utilizare a acestui cuvânt se referă numai la elementul „piele”, în timp ce expresia „sowie Waren daraus (soweit in Klasse 18 enthalten)” [precum și produse obținute din acestea (provenite din clasa 18)] privește elementul „imitații de piele”. Rezultă că, în această interpretare, „imitațiile de piele” sunt de asemenea acoperite de textul menționat. Pe de altă parte, această formulare poate, de asemenea, să fie înțeleasă în sensul reținut de EUIPO, adică făcând referire numai la „produsele din piele și din imitație de piele” în calitate de produse finite.

47

Trebuie să se constate că, autorizând cele două interpretări divergente sus‑menționate, formula aleasă de reclamantă în ceea ce privește modul de redactare a listei produselor care fac parte din clasa 18 acoperite de marca anterioară are un caracter ambiguu și, pe cale de consecință, nu poate îndeplini cerința de claritate care rezultă din norma 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95 și din jurisprudență. Trebuie arătat că reclamanta a creat ea însăși această ambiguitate, adăugând cuvintele „Waren aus” (produse din) înaintea indicării generale a clasei 18. Or, conform jurisprudenței amintite la punctele 44 și 45 de mai sus, revine reclamantei obligația să precizeze modul de redactare a listei produselor care fac parte din clasa 18 și care sunt acoperite de marca anterioară. În special, dacă reclamanta intenționa să solicite protecția pentru „imitațiile de piele”, ei îi revenea sarcina să aleagă o formulare pentru lista produselor care lăsa în mod clar să se înțeleagă această intenție.

48

Se impune să se considere că titularul mărcii nu poate să profite de o încălcare a obligației sale de a indica lista produselor într‑un mod clar și precis. Textul respectiv nu trebuie, în orice caz, să fie interpretat într‑o manieră care să cuprindă de asemenea, în favoarea reclamantei, „imitațiile de piele” ca atare.

49

Prin urmare, se impune ca argumentul reclamantei conform căruia marca anterioară este protejată pentru „imitațiile de piele” să fie respins.

50

Reclamanta invocă, în esență, un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

51

Aceasta își întemeiază acțiunea pe un ansamblu de critici referitoare la aprecierea realizată de camera de recurs în decizia atacată cu privire la absența unui risc de confuzie între mărcile în conflict. Mai precis, reclamanta arată că în mod greșit camera de recurs a considerat că nu exista similitudine între produsele vizate de înregistrarea internațională în cauză și cele vizate de marca anterioară. În consecință, ea consideră că aceasta a ajuns în mod greșit la concluzia absenței riscului de confuzie.

52

EUIPO contestă argumentele reclamantei.

53

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit articolului 151 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, orice înregistrare internațională care desemnează Uniunea Europeană produce, de la data înregistrării prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor, adoptat la 27 iunie 1989 (JO 2003, L 296, p. 22, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 16), aceleași efecte ca o cerere de marcă a Uniunii Europene. Articolul 156 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că orice înregistrare internațională care desemnează Uniunea Europeană face obiectul aceleiași proceduri de opoziție precum cererile de marcă a Uniunii Europene publicate.

54

Potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.

55

Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Conform aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau a serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți în speță, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor și serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, EU:C:1998:442, punctele 16, 17 și 29 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, EU:T:2003:199, punctele 30-33 și jurisprudența citată].

56

În scopul aplicării articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, un risc de confuzie presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile în conflict, precum și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care aceasta le desemnează. Aceste condiții sunt cumulative [a se vedea Hotărârea din 8 martie 2013, Mayer Naman/OAPI – Daniel e Mayer (David Mayer), T‑498/10, nepublicată, EU:T:2013:117, punctul 47 și jurisprudența citată].

57

În lumina principiilor sus‑menționate, este necesar să se examineze dacă camera de recurs a apreciat în mod întemeiat că nu exista niciun risc de confuzie între mărcile în conflict pentru produsele în cauză.

58

Potrivit jurisprudenței, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, este necesar să se ia în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal informat și suficient de atent și de avizat. De asemenea, trebuie să țină seama și de faptul că nivelul atenției consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză [a se vedea Hotărârea din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, EU:T:2007:46, punctul 42 și jurisprudența citată].

59

În speță, trebuie să se considere că, având în vedere că marca anterioară este o marcă a Uniunii Europene, teritoriul pertinent pentru aprecierea riscului de confuzie este acela al Uniunii, ceea ce camera de recurs a contestat în mod întemeiat și ceea ce, în plus, reclamanta nu contestă.

60

În schimb, reclamanta contestă concluzia camerei de recurs conform căreia grupul de consumatori pertinent cu privire la care ar trebui să fie apreciat riscul de confuzie se compunea dintr‑un public specializat deosebit de atent.

61

Întrucât argumentarea prezentată de reclamantă cu privire la acest aspect se suprapune, în mare parte, cu anumite elemente din cadrul analizei privind comparația produselor în cauză, aceste argumente vor fi examinate în momentul examinării similitudinii dintre produsele respective.

62

Prin urmare, examinarea acțiunii trebuie să fie continuată în cadrul comparării produselor.

63

În decizia atacată, pe de o parte, camera de recurs a constatat că cele două grupuri de produse în cauză, care fac parte din clasele 14 și 26, astfel cum sunt prevăzute de înregistrarea internațională în cauză și, respectiv, de marca anterioară, diferă prin natura, prin destinația și prin utilizarea lor. Aceasta a ajuns la concluzia absenței similitudinii produselor respective, pentru motivul că fermoarele pentru centuri, garniturile și ornamentele pentru fermoare din metale prețioase erau piese detașate, care sunt utilizate, în primul rând, pentru fabricarea sau pentru ornamentarea fermoarelor sau a centurilor, care constituie, în consecință, produse semifinite, în timp ce produsele care fac parte din clasele 14 și 26 vizate de marca anterioară sunt produse finite care servesc, în parte, la afișarea orei și la măsurarea timpului („ceasuri” și „instrumente de ceasornicărie”) și, în parte, bijuterii sau ornamente.

64

Camera de recurs a arătat, pe de altă parte, că produsele în cauză nu erau în raport de complementaritate, piesele detașate contestate nefiind nici indispensabile, nici importante pentru utilizarea produselor finite care fac parte din clasele 14 și 26 vizate de marca anterioară. În plus, produsele în cauză nu ar fi propuse prin intermediul acelorași circuite de distribuție. Funcțiile lor respective ar fi cu totul diferite, iar ele nu ar fi nici concurente. În sfârșit, dat fiind că produsele în cauză nu sunt destinate aceluiași public, ele nu ar fi, în consecință, interschimbabile. În consecință, camera de recurs a concluzionat că produsele în cauză care fac parte din clasele 14 și 26 nu sunt similare.

65

Pe de altă parte, camera de recurs a considerat că produsele finite, mai ales „gențile” incluse în clasa 18 vizate de marca anterioară, se diferențiau atât prin natura, cât și prin destinația lor de piesele detașate care provin din clasele 14 și 26, vizate de înregistrarea internațională în cauză. Chiar presupunând că piesele detașate pentru fermoare și pentru centuri ar fi necesare la utilizarea produselor finite care fac parte din clasa 18 vizate de marca anterioară, în măsura în care acestea ar cuprinde fermoare sau centuri ori chingi, consumatorii relevanți nu ar prezuma, totuși, că aceste produse sunt propuse de aceiași fabricanți.

66

Reclamanta contestă aprecierea camerei de recurs pentru mai multe motive. Mai întâi, ea arată că aceasta din urmă ar fi omis să ia în considerare faptul că produsele în cauză puteau fi utilizate și în mod separat, în calitate de produse distincte, destinate, de asemenea, consumatorilor finali. În această privință, reclamanta se referă în special la diversitatea articolelor desemnate de expresia „ornamente pentru fermoare” – precum brelocurile, lanțurile, inelele – care pot fi adăugate fermoarelor pentru ornamentarea produselor finite, precum gențile sau articolele vestimentare. În același mod, „fermoarele pentru centuri” ar fi comercializate ca produse distincte, permițând consumatorilor finali să fixeze, cu titlu de exemplu, țesături lungi, precum țesăturile draperiilor, perdele sau haine largi, de corp, sau să accentueze forma. În plus, reclamanta susține că produsele în cauză ar fi distribuite de aceiași fabricanți, cumpărate de același public, propuse în aceleași locuri de vânzare. În consecință, publicul vizat ar fi determinat să considere că există o apropiere imediată și un raport de complementaritate între acestea. Pe de altă parte, caracterul complementar al produselor menționate ar fi întemeiat pe convergența scopului lor, de natură estetică, care urmărește să ornamenteze produsele finite.

67

EUIPO contestă argumentele reclamantei.

68

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a aprecia similitudinea dintre produsele sau serviciile în cauză, trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre acestea. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar. Se poate ține seama și de alți factori, precum, de exemplu, canalele de distribuție pentru produsele respective [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2007, El Corte Inglés/OAPI – Bolaños Sabri (PiraÑAM diseño original Juan Bolaños), T‑443/05, EU:T:2007:219, punctul 37 și jurisprudența citată].

69

În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei conform căruia produsele în cauză care fac parte din clasele 14 și 26, și anume „ornamentele pentru fermoare din metale prețioase” și „fermoarele pentru centuri”, pot fi de asemenea comercializate în calitate de produse distincte direct către consumatorul final, trebuie să se constate că, chiar presupunând că ar putea fi astfel, totuși această circumstanță nu poate să repună în discuție faptul că aceste produse sunt destinate a fi vândute cu precădere profesioniștilor care elaborează produse finite și, mai precis, fabricanților de centuri și de fermoare.

70

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentele reclamantei. În această privință, trebuie să se arate în special că argumentul reclamantei conform căruia „fermoarele pentru centuri” permit consumatorilor să fixeze țesături precum draperii și perdele sau haine largi de corp nu poate fi admis. Astfel, „fermoarele pentru centuri” sunt prin însăși natura și prin destinația lor produse destinate să închidă centurile, iar nu produse utilizate în scopurile indicate de reclamantă.

71

Pe de altă parte, trebuie arătat că reclamanta afirmă că produsele în cauză sunt distribuite de aceiași fabricanți sau de fabricanți cu legături strânse între ei și sunt propuse în aceleași locuri de distribuție și, în plus, în aceleași raioane. Totuși, aceasta se limitează la o simplă afirmație în această privință, fără să precizeze ce tip de întreprindere fabrică, în opinia ei, atât produsele în cauză, precum și pe cele vizate de marca anterioară și în ce locuri de distribuție sunt oferite aceste produse.

72

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe caracterul complementar al produselor în cauză – bazat pe convergența finalității lor, de natură estetică, care constă în ornamentarea produselor finite – acesta trebuie respins.

73

În această privință, trebuie, mai întâi, să se arate că, în lumina jurisprudenței, produsele sau serviciile sunt complementare atunci când există între ele o legătură strânsă, în sensul că unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, astfel încât consumatorii pot crede că răspunderea fabricării acestor produse sau furnizării acestor servicii revine aceleiași întreprinderi [Hotărârea din 30 aprilie 2015, Tecalan/OAPI – Ensinger (TECALAN), T‑100/14, nepublicată, EU:T:2015:251, punctul 40; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2009, Commercy/OAPI – easyGroup IP Licensing (easyHotel), T‑316/07, EU:T:2009:14, punctele 57 și 58 si jurisprudența citată].

74

Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, o complementaritate de ordin estetic între produse trebuie să constea într‑o veritabilă necesitate estetică, în sensul că un produs este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt și că utilizarea respectivelor produse împreună este considerată obișnuită și normală de consumatori [Hotărârea din 11 iulie 2007, Mülhens/OAPI – Minoronzoni (TOSCA BLU), T‑150/04, EU:T:2007:214, punctul 36; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 1 martie 2005, Sergio Rossi/OAPI – Sissi Rossi (SISSI ROSSI), T‑169/03, EU:T:2005:72, punctele 60 și 62].

75

În speță, trebuie să se considere că, dată fiind natura diferită a acestora, produsele în cauză, anume, pe de o parte, „fermoarele pentru centuri” și „garniturile și ornamentele pentru fermoare din metale prețioase” care fac parte din clasele 14 și 26 vizate de înregistrarea internațională în cauză și, pe de altă parte, produsele cuprinse în aceleași clase, astfel cum sunt protejate de marca anterioară, și anume ceasurile, bijuteriile sau articolele decorative, precum brelocurile pentru portchei și articolele decorative din metale prețioase, precum și florile artificiale, nu sunt indispensabile sau, cel puțin, importante pentru utilizatorii lor respectivi.

76

În ceea ce privește argumentul reclamantei referitor la complementaritatea care ar exista între „ornamentele pentru fermoare din metale prețioase”, pe de o parte, și „gențile”, care fac parte din clasa 18 și care sunt vizate de marca anterioară, pe de altă parte, trebuie arătat că „ornamentele pentru fermoare din metale prețioase” nu sunt importante sau indispensabile pentru utilizarea unei genți. Astfel, o geantă, chiar dispunând de un fermoar, poate să fie utilizată fără adăugarea unui ornament pe acea închizătoare. Pe de altă parte, dacă problema este abordată din punctul de vedere al importanței sau chiar al caracterului indispensabil al „genților” pentru utilizarea „garniturilor și ornamentelor pentru fermoare”, trebuie arătat că, desigur, este adevărat că, pentru a utiliza un ornament pentru fermoare, este necesar un produs dotat cu un fermoar. Cu toate acestea, trebuie să se constate că gențile nu constituie singurele produse care pot dispune de un asemenea sistem de închidere. Un ornament pentru fermoare poate fi de asemenea utilizat, cu titlu de exemplu, cu un produs vestimentar care dispune de un fermoar. Pe de altă parte, trebuie să se constate în această privință că există genți care nu dispun de un sistem de închidere cu fermoar. Legătura care există între „ornamentele pentru fermoare din metale prețioase” și „genți” nu este, deci, foarte strânsă. În această privință, trebuie arătat că, pentru a se constata similitudinea dintre produse datorită complementarității lor, nu este suficient ca un produs să fie indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, ci trebuie ca această circumstanță să aibă drept consecință faptul ca consumatorul să poată să creadă că răspunderea fabricării acestora revine aceleiași întreprinderi (a se vedea punctul 73 de mai sus). Cu alte cuvinte, trebuie analizat dacă „gențile” sunt atât de importante pentru utilizarea „ornamentelor pentru fermoare” încât publicul ar putea crede că răspunderea fabricării acestor produse revine aceleiași întreprinderi [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 2013, Sanco/OAPI – Marsalman (Reprezentarea unui pui), T‑249/11, EU:T:2013:238, punctul 39]. Este necesar să se considere că legătura existentă între „ornamentele pentru fermoare din metale prețioase” și „genți” nu este suficient de strânsă pentru ca consumatorii să poată crede că răspunderea fabricării acestor produse revine aceleiași întreprinderi. Publicul nu se așteaptă ca un fabricant de genți să propună spre vânzare și ornamente pentru fermoare.

77

În plus, trebuie observat că, astfel cum a arătat camera de recurs la punctul 26 din decizia atacată, faptul că toate produsele în litigiu pot fi utilizate în scopuri decorative nu este suficient pentru a stabili o similitudine a produselor. Astfel, această circumstanță se dovedește a fi un factor prea general pentru a putea justifica, singur, concluzia conform căreia produsele în cauză sunt complementare și, astfel, similare.

78

Reiese din cele de mai sus că este necesar să se respingă argumentația reclamantei întemeiată pe pretinsa complementaritate a produselor în cauză.

79

În ceea ce privește alți factori pertinenți conform jurisprudenței citate la punctul 68 de mai sus, pe de o parte, trebuie amintit că reclamanta a admis ea însăși că produsele în cauză nu erau într‑un raport de concurență. Pe de altă parte, trebuie să se considere că, din cauza naturii lor diferite, produsele în cauză nu sunt nici interschimbabile.

80

Având în vedere elementele care precedă, camera de recurs a ajuns în mod corect la concluzia absenței similitudinii dintre produsele în cauză.

81

În decizia atacată, camera de recurs a considerat, în esență, că „pielea”, „imitațiile de piele” și „pieile de animale”, care fac parte din clasa 18 și sunt vizate de înregistrarea internațională în cauză, sunt materii prime sau produse semifinite care sunt destinate să sufere o prelucrare sau o transformare suplimentară și care, în consecință, se adresează fabricanților de articole din piele și, deci, unui public specializat. Ea a considerat că produsele respective erau diferite în mod semnificativ față de produsele vizate de marca anterioară, care ar fi produse finite, ce se adresează consumatorilor finali. Conform camerei de recurs, faptul că produsele semifinite în cauză sunt necesare la fabricarea câtorva produse finite protejate de marca anterioară, precum gențile și valizele de toate tipurile, portofelele sau poșetele, nu este suficient pentru a constata similitudinea produselor respective, întrucât aceste produse finite pot fi, de asemenea, fabricate pornind de la alte materiale. Publicul nu ar prezuma, deci, că produsele sunt propuse de aceiași fabricanți. Camera de recurs a concluzionat că nu exista similitudine între produsele în cauză care fac parte din clasa 18.

82

Reclamanta contestă această apreciere a camerei de recurs din mai multe motive. Mai întâi, aceasta indică faptul că diferitele camere de recurs ale EUIPO au admis deja, cu ocazia deciziilor anterioare, posibilitatea de a reține o similitudine între piele, imitațiile de piele și pieile de animale, ca produse semifinite, pe de o parte, și produse finite fabricate cu aceste materiale, pe de altă parte. În plus, aceasta arată că pielea, imitațiile de piele și pieile de animale nu sunt nici ele vândute exclusiv ca produse semifinite sau ca materii prime, ci pot fi vândute de asemenea ca atare direct consumatorului final. În această privință, reclamanta face trimitere la utilizarea acestor produse ca obiecte decorative, cum ar fi covoarele sau decorațiunile de perete. În plus, pieile de animale ar mai fi utilizate drept aleze sau protecție pentru scaune. În aceste cazuri, produsele în litigiu nu ar fi transformate în alte produse, ci ar fi utilizate ca produse distincte. În opinia reclamantei, produsele în cauză ar fi, prin urmare, similare.

83

EUIPO contestă argumentele reclamantei.

84

În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei referitor la practica decizională anterioară a camerelor de recurs, care ar fi reținut o similitudine între, pe de o parte, pielea și pieile de animale, în calitate de produse semifinite, și, pe de altă parte, produsele fabricate pornind de la aceste materiale, trebuie arătat că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că deciziile pe care camerele de recurs ale EUIPO trebuie să le ia, potrivit Regulamentului nr. 207/2009, privind înregistrarea unui semn ca marcă a Uniunii Europene sunt emise în exercitarea unei competențe reglementate, iar nu a unei puteri discreționare. În consecință, legalitatea deciziilor respective trebuie apreciată numai în temeiul acestui regulament, iar nu pe baza unei practici decizionale anterioare acestora [Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C‑412/05 P, EU:C:2007:252, punctul 65, și Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI – LTJ Diffusion (ARTHUR ET FELICIE), T‑346/04, EU:T:2005:420, punctul 71]. În plus și în orice caz, trebuie subliniat că Tribunalul a statuat deja că „pielea și imitațiile de piele” și produsele din aceste materiale, precum gențile, valizele, umbrelele, parasolarele, bastoanele, precum cele protejate, în speță, de marca anterioară, nu erau similare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 noiembrie 2010, Vidieffe/OAPI – Ellis International Group (GOTHA), T‑169/09, nepublicată, EU:T:2010:484, punctele 7 și 29].

85

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei conform căruia pielea, imitațiile de piele și pieile de animale nu ar fi comercializate exclusiv în calitate de materii prime sau de produse semifinite, dar ar putea, de asemenea, să fie vândute în calitate de produse integrale direct consumatorului final, este necesar să se considere că, chiar presupunând că ar fi astfel, totuși această circumstanță nu poate să repună în discuție faptul că aceste produse se adresează în principal unui public profesionist [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2016, Birkenstock Sales/EUIPO (Reprezentarea unui motiv cu linii ondulate încrucișate), T‑579/14, atacată cu recurs, EU:T:2016:650, punctul 32].

86

Pe de altă parte, trebuie să se constate că „pielea și imitațiile de piele, pieile de animale” au o natură și o finalitate diferite de cele ale produselor vizate de marca anterioară. Astfel, deși produsele vizate de înregistrarea internațională în cauză servesc în principal la furnizarea materiei prime pentru fabricanții de articole din piele, din imitație de piele și din piei de animale, produsele vizate de marca anterioară servesc la acoperirea sau la îmbrăcarea unor părți din corpul uman, la transportarea obiectelor și la protejarea împotriva ploii și a soarelui. În această privință, trebuie să se arate, pe de altă parte, că instanța Uniunii a admis că o parte dintre produsele vizate de marca anterioară – precum „umbrelele” și „parasolarele” – puteau, dincolo de funcția lor principală, să fie de asemenea considerate produse care fac parte din sectorul modei în sens larg, în măsura în care pot să fie utilizate de consumator pentru a conferi o anumită imagine exterioară [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2016, Birkenstock Sales/EUIPO (Reprezentarea unui motiv cu linii ondulate încrucișate), T‑579/14, atacată cu recurs, EU:T:2016:650, punctul 118 și jurisprudența citată].

87

Datorită naturii diferite a acestora, produsele în cauză sunt în mod normal produse de diverși fabricanți și comercializate prin intermediul diferitor canale de distribuție. De asemenea, între aceste produse nu există niciun raport de concurență.

88

Cu privire la eventuala complementaritate a „pielii și imitațiilor de piele; pieilor de animale” cu anumite produse care fac parte din clasa 18 vizate de marca anterioară, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, produsele complementare sunt cele între care există o legătură strânsă, în sensul că unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, astfel încât consumatorii pot crede că răspunderea fabricării acestor produse revine aceleiași întreprinderi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2007, PiraÑAM diseño original Juan Bolaños, T‑443/05, EU:T:2007:219, punctul 48 și jurisprudența citată). Or, în speță, trebuie să se constate că reclamanta nu a precizat motivele pentru care produsele în cauză ar fi indispensabile sau cel puțin importante pentru utilizările lor respective.

89

Reclamanta nu poate să susțină că produsele desemnate de marca anterioară și „pielea și imitațiile de piele; pieile de animale” sunt complementare, pentru motivul că primele ar fi fabricate cu cele din a doua categorie. În această privință, trebuie să se considere că camera de recurs a constatat în mod întemeiat la punctele 34-36 din decizia atacată că faptul că produsele care fac parte din clasa 18 vizate de înregistrarea internațională în cauză sunt necesare la fabricarea anumitor produse cuprinse în clasa 18 vizate de marca anterioară, precum gențile și valizele de orice tip, nu este suficient pentru a se constata similitudinea dintre produsele respective, deoarece aceste produse pot fi fabricate și cu alte materiale și, în consecință, publicul nu ar prezuma că produsele menționate sunt propuse de aceiași fabricanți.

90

Reiese din cele de mai sus că camera de recurs a concluzionat fără să comită o eroare de apreciere că produsele în cauză care fac parte din clasa 18 nu erau similare.

91

Trebuie arătat că, în măsura în care una dintre condițiile cumulative cerute pentru a se putea constata riscul de confuzie nu este îndeplinită, în speță, argumentele reclamantei referitoare la similitudinea semnelor sunt inoperante.

92

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se constate că în mod întemeiat camera de recurs a ajuns la concluzia absenței riscului de confuzie între mărcile în conflict pentru produsele în cauză.

93

În consecință, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care camera de recurs a omis să se pronunțe asupra căii de atac introduse în fața sa cu privire la „metalele prețioase și aliajele acestora”, care fac parte din clasa 14 și sunt vizate de înregistrarea internațională în cauză. Acțiunea trebuie respinsă cu privire la restul motivelor.

94

Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

95

Prin urmare, este necesar să se decidă că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște: