18.4.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 121/31


Ordonanța Tribunalului din 28 februarie 2017 – NG/Consiliul European

(Cauza T-193/16) (1)

((„Acțiune în anulare - Declarația UE-Turcia din 18 martie 2016 - Comunicat de presă - Noțiunea «acord internațional» - Identificarea autorului actului - Domeniul de aplicare al actului - Sesiune a Consiliului European - Reuniune a șefilor de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene desfășurată în localurile Consiliului Uniunii Europene - Calitatea reprezentanților statelor membre ale Uniunii în cadrul unei întâlniri cu reprezentantul unui stat terț - Articolul 263 alineatul (1) TFUE - Necompetență”))

(2017/C 121/45)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: NG (reprezentanți: B. Burns, solicitor, P. O’Shea și I. Whelan, barristers)

Pârât: Consiliul European (reprezentanți: K. Pleśniak, Á. de Elera-San Miguel Hurtado și S. Boelaert, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și având ca obiect anularea unui acord care se pretinde că ar fi fost încheiat între Consiliul European și Republica Turcia la 18 martie 2016, intitulat „Declarația UE-Turcia, 18 martie 2016”

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea ca urmare a necompetenței Tribunalului de a o judeca.

2)

Nu este necesară pronunțarea cu privire la cererile de intervenție formulate de NQ, de NR, de NS, de NT, de NU și de NV, precum și de Amnesty International, de Regatul Belgiei, de Republica Elenă și de Comisia Europeană.

3)

NG și Consiliul European suportă propriile cheltuieli de judecată.

4)

NQ, NR, NS, NT, NU și NV, precum și Amnesty International, Regatul Belgiei, Republica Elenă și Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.


(1)  JO C 232, 27.6.2016.