5.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 454/19


Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal da Relação do Porto (Portugalia) la 26 septembrie 2016 – José Joaquim Neto de Sousa/Estado Português

(Cauza C-506/16)

(2016/C 454/34)

Limba de procedură: portugheza

Instanța de trimitere

Tribunal da Relação do Porto

Părțile din procedura principală

Apelant: José Joaquim Neto de Sousa

Intimat: Estado Português

Întrebarea preliminară

A doua directivă (1) și A treia directivă (2) privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule se opun prevederii în legislația națională a unor dispoziții referitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile patrimoniale suferite de conducătorul din culpa căruia s-a produs un accident, în caz de deces al soțului care era pasager al vehiculului, conform dispozițiilor articolului 7 alineatul 3 din Decretul-lege 522/85 din 31 decembrie 1985, astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege 130/94 din 19 mai 1994?


(1)  A doua directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule (JO 1984 L 8, p. 17, Ediție specială, 6/vol. 1, p. 104).

(2)  A treia directivă 90/232/CEE a Consiliului din 14 mai 1990 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule (JO L 129, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 240).