21.3.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 106/28


Recurs introdus la 4 februarie 2016 de European Bicycle Manufacturers Association împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 26 noiembrie 2015 în cauza T-425/13, Giant (China) Co. Ltd/Consiliul Uniunii Europene

(Cauza C-61/16 P)

(2016/C 106/30)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: European Bicycle Manufacturers Association (reprezentanți: L. Ruessmann, avocat, J. Beck, solicitor)

Celelalte părți din procedură: Giant (China) Co. Ltd, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Declararea admisibilității și temeiniciei recursului;

anularea hotărârii Tribunalului;

judecarea fondului și respingerea cererii de anulare sau trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecarea pe fond a cererii de anulare și

obligarea reclamantei din fața Tribunalului să plătească cheltuielile de judecată ale recurentei efectuate în procedura de recurs și în cadrul intervenției în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

Primul motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept realizând o analiză juridică incorectă a aplicării de către Consiliu a articolului 18 din regulamentul de bază. Contrar aprecierilor Tribunalului, Regulamentul nr. 502/2013 (1) a aplicat articolul 18 alineatul (1) în mod global grupului Giant întrucât instituțiile nu dispuneau de informații complete și cuprinzătoare despre societățile afiliate, iar nu numai de informații privind prețul de export al grupului.

Al doilea motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept stabilind că Consiliul nu putea considera neprezentarea de către Giant a unor informații privind pragul de bază ca fiind o lipsă a cooperării în sensul articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază. Informația solicitată era informație privind pragul de bază necesară pentru a permite instituțiilor să obțină o imagine completă și exactă a grupului Giant și, prin urmare, nefurnizarea acestei informații constituia o lipsă a cooperării care generează îndoială cu privire la fiabilitatea informației furnizate de Giant.

Al treilea motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept stabilind că nu ar exista un risc de circumvenție dacă s-ar acorda Giant o taxă antidumping individuală, însă nu și Jinshan. Preocupările instituțiilor cu privire la circumvenția de către întreprinderile afiliate în prezenta cauză sunt justificate și constituie un motiv valid suplimentar pentru respingerea cererii Giant de taxă antidumping individuală.


(1)  Regulamentul (UE) nr. 502/2013 al Consiliului din 29 mai 2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de biciclete originare din Republica Populară Chineză în urma unei reexaminări intermediare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO L 153, p. 17).