Cauza C‑679/16

Procedură inițiată de A

(cerere de decizie preliminară formulată de Korkein hallinto‑oikeus)

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolele 20 și 21 TFUE – Libertatea de circulație și de ședere în statele membre – Securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Asistență socială – Prestații de boală – Servicii pentru persoanele cu handicap – Obligație care revine administrației unui oraș dintr‑un stat membru de a furniza unuia dintre rezidenții săi o asistență personală prevăzută de legislația națională pe durata studiilor superioare efectuate de acest rezident într‑un alt stat membru”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 iulie 2018

  1. Securitate socială–Lucrători migranți–Reglementare a Uniunii–Domeniu de aplicare material–Prestații vizate și prestații excluse–Criterii de distincție

    [Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 alin. (1)]

  2. Securitate socială–Lucrători migranți–Reglementare a Uniunii–Domeniu de aplicare material–Prestații de boală–Noțiune–Suportarea costurilor implicate de activități cotidiene ale unei persoane cu handicap grav, în scopul de a‑i permite acesteia, inactivă din punct de vedere economic, să urmeze studii superioare–Excludere

    [Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 alin. (1)]

  3. Cetățenia Uniunii–Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre–Avantaje sociale–Prestație care constă în suportarea costurilor implicate de activități cotidiene ale unei persoane cu handicap grav–Refuzul unei asemenea prestații unui rezident cu handicap grav al unui stat membru ca urmare a șederii sale într‑un alt stat membru pentru a urma acolo studii superioare–Inadmisibilitate–Justificare–Lipsă

    (art. 20 TFUE și 21 TFUE)

  1.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctele 31-33)

  2.  Articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 988/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009, trebuie interpretat în sensul că o prestație cum este asistența personală în discuție în litigiul principal, care constă în special în suportarea costurilor pe care le implică activitățile cotidiene ale unei persoane cu handicap grav, în scopul de a‑i permite acesteia din urmă, inactivă din punct de vedere economic, să urmeze studii superioare, nu intră sub incidența noțiunii „prestație de boală”, în sensul acestei dispoziții, și este, prin urmare, exclusă din domeniul de aplicare al acestui regulament.

    (a se vedea punctul 52 și dispozitiv 1)

  3.  Articolele 20 și 21 TFUE se opun ca unui rezident cu handicap grav al unui stat membru să i se refuze, de către administrația orașului său de reședință, o prestație precum asistența personală în discuție în litigiul principal, pentru motivul că are reședința în alt stat membru pentru a urma acolo studii superioare.

    Un astfel de refuz trebuie considerat o restricție privind libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre recunoscută prin articolul 21 alineatul (1) TFUE oricărui cetățean al Uniunii.

    Desigur, obiectivele urmărite de o reglementare națională care vizează stabilirea unei legături reale între solicitantul unei prestații de incapacitate pe termen scurt pentru tineri cu handicap și statul membru competent, precum și protejarea echilibrului financiar al sistemului național de securitate socială constituie, în principiu, obiective legitime care pot justifica restricții privind drepturile de liberă circulație și de ședere prevăzute la articolul 21 alineatul (1) TFUE (Hotărârea din 21 iulie 2011, Stewart,C‑503/09, EU:C:2011:500, punctul 90).

    Cu toate acestea, Curtea a ajuns la concluzia că condițiile privind prezența solicitantului prestației de incapacitate nu pot fi justificate de obiectivele indicate la punctul anterior din prezenta hotărâre. Astfel, în special Curtea a considerat că, deși solicitantul prestației de incapacitate a avut reședința într‑un alt stat membru decât statul membru vizat, existența unei legături reale și suficiente cu teritoriul acestuia poate fi demonstrată de alți factori decât cel al prezenței sale pe teritoriul acestui stat membru anterior cererii sale, precum raporturile solicitantului cu sistemul de securitate socială al acestui din urmă stat membru, precum și contextul familial (Hotărârea din 21 iulie 2011, Stewart,C‑503/09, EU:C:2011:500, punctele 97-102, 104 și 109).

    Pe de altă parte, Curtea a decis că această apreciere este valabilă în privința obiectivului care vizează garantarea echilibrului financiar al sistemului național de securitate socială, întrucât necesitatea de a dovedi o legătură reală și suficientă între solicitantul prestației în cauză și statul membru competent permite acestuia din urmă să se asigure că sarcina economică ce corespunde plății acestei prestații nu devine nerezonabilă (Hotărârea din 21 iulie 2011, Stewart,C‑503/09, EU:C:2011:500, punctul 103).

    În plus, nicio informație cu privire la natura obstacolelor care ar afecta suplimentar controlul, de către administrația orașului, al respectării condițiilor de utilizare a unei asistențe personale acordate într‑o situație cum este cea în litigiul principal în raport cu cea, admisă de legislația finlandeză, în care asistența personală identică este utilizată în afara Finlandei de un rezident finlandez în cursul călătoriilor de afaceri sau al vacanțelor nu reiese din dosarul aflat la dispoziția Curții.

    Pe de altă parte, din dosarul aflat la dispoziția Curții reiese că guvernul finlandez a precizat că niciun element nu permite în prezent să se considere că acordarea unei asistențe personale, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, poate amenința echilibrul sistemului național de securitate socială.

    (a se vedea punctele 66, 69-71, 74, 76 și 79 și dispozitiv 2)