Cauza C‑517/16

Stefan Czerwiński

împotriva

Zakład Ubezpieczeń Społecznych Oddział w Gdańsku

(cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Apelacyjny w Gdańsku III Wydział Pracy i Ubezpieczeń Społecznych)

„Trimitere preliminară – Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Coordonarea sistemelor de securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Domeniu de aplicare material – Articolul 3 – Declarație a statelor membre în conformitate cu articolul 9 – Pensie de tranziție – Calificare – Regimuri legale de prepensionare – Excepție de la regula de cumulare a perioadelor în temeiul articolului 66”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 30 mai 2018

  1. Securitate socială–Lucrători migranți–Reglementare a Uniunii–Domeniu de aplicare material–Declarație dată de statul membru în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004–Efecte–Obligațiile statelor membre în legătură cu declarațiile menționate–Calificarea unei prestații sociale de către instanţa naţională în mod autonom și în funcție de elementele constitutive ale prestației menționate

    [Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 și art. 9 alin. (1)]

  2. Securitate socială–Lucrători migranți–Reglementare a Uniunii–Domeniu de aplicare material–Prestații pentru limită de vârstă–Pensie de tranziție–Includere–Criterii de diferențiere în raport cu prestațiile de prepensionare

    [Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 1 lit. (x) și art. 3 alin. (1) lit. (d)]

  1.  Clasificarea unei prestații sociale într‑una dintre ramurile de securitate socială enumerate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, efectuată de autoritatea națională competentă în declarația dată de statul membru în temeiul articolului 9 alineatul (1) din regulamentul menționat, nu are caracter definitiv. Calificarea unei prestații sociale poate fi efectuată de instanța națională în cauză în mod autonom și în funcție de elementele constitutive ale prestației sociale în discuție, cu sesizarea Curții, dacă este cazul, cu o întrebare preliminară.

    Astfel, Curtea a statuat în repetate rânduri că distincția dintre prestațiile excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 și prestațiile care se încadrează în acesta se întemeiază în esență pe elementele constitutive ale fiecărei prestații, în special pe finalitățile sale și pe condițiile sale de acordare, iar nu pe faptul că o prestație este sau nu este calificată de o legislație națională drept prestație de securitate socială (Hotărârea din 27 martie 1985, Scrivner și Cole, 122/84, EU:C:1985:145, punctul 18, Hotărârea din 11 iulie 1996, Otte, C‑25/95, EU:C:1996:295, punctul 21, precum și Hotărârea din 5 martie 1998, Molenaar, C‑160/96, EU:C:1998:84, punctul 19 și jurisprudența citată).

    În orice caz, pentru a intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004, o legislație națională trebuie să se refere la unul dintre riscurile expres enumerate la articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 1985, Scrivner și Cole, 122/84, EU:C:1985:145, punctul 19, precum și Hotărârea din 11 iulie 1996, Otte, C‑25/95, EU:C:1996:295, punctul 22).

    Cu toate acestea, atunci când există îndoieli cu privire la calificarea prestației sociale efectuată de autoritatea națională competentă în declarația sa dată în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 883/2004, revine statului membru care a dat declarația respectivă sarcina de a reevalua temeinicia acesteia și, dacă este cazul, de a o modifica (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 martie 2016, Comisia/Malta, C‑12/14, EU:C:2016:135, punctul 39).

    (a se vedea punctele 33, 34, 36 și 40 și dispozitiv 1)

  2.  O prestație precum cea în discuție în litigiul principal trebuie să fie considerată o „prestație pentru limită de vârstă”, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 883/2004.

    Atunci când este necesar să se distingă între diferitele categorii de prestații de securitate socială, Curtea a precizat că trebuie să se ia în considerare riscul pe care îl acoperă fiecare prestație (Hotărârea din 18 iulie 2006, De Cuyper, C‑406/04, EU:C:2006:491, punctul 27, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2013, Hliddal și Bornand, C‑216/12 și C‑217/12, EU:C:2013:568, punctul 52).

    Astfel, prestațiile pentru limită de vârstă prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 883/2004 sunt caracterizate în esență prin faptul că urmăresc să asigure mijloacele de subzistență ale unor persoane care, atunci când împlinesc o anumită vârstă, își părăsesc locul de muncă și nu mai sunt obligate să se pună la dispoziția serviciului administrativ competent în materia ocupării forței de muncă (Hotărârea din 5 iulie 1983, Valentini, 171/82, EU:C:1983:189, punctul 14).

    În schimb, chiar dacă prezintă anumite similarități cu prestațiile pentru limită de vârstă în ceea ce privește obiectul și finalitatea lor – și anume printre altele asigurarea mijloacelor de subzistență ale persoanelor care au împlinit o anumită vârstă –, prestațiile de prepensionare diferă de acestea în special prin faptul că urmăresc un obiectiv legat de politica de încadrare în muncă, contribuind la eliberarea locurilor de muncă ocupate de salariați care se apropie de vârsta de pensionare, în beneficiul persoanelor mai tinere fără loc de muncă, obiectiv care a apărut în contextul unei crize economice care a afectat Europa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 1983, Valentini, 171/82, EU:C:1983:189, punctele 16 și 17). De asemenea, în cazul încetării activității economice a unei întreprinderi, acordarea unei asemenea prestații contribuie la diminuarea numărului de lucrători concediați care fac obiectul sistemului de asigurări de șomaj (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 iulie 1996, Otte, C‑25/95, EU:C:1996:295, punctul 31).

    Prin urmare, prestațiile de prepensionare sunt legate mai curând de situația de criză economică, de restructurare, de concedieri și de raționalizare.

    Chiar dacă, a priori, beneficiarul pensiei de tranziție, la fel ca lucrătorul care beneficiază de o prestație de prepensionare în sensul articolului 1 litera (x) din Regulamentul nr. 883/2004, și‑a încetat sau și‑a suspendat activitățile profesionale până la vârsta la care îndeplinește condițiile pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, nu este mai puțin adevărat că pensia de tranziție nu este legată de situația pieței muncii în contextul unei crize economice, nici de capacitatea economică a întreprinderii în cadrul unei restructurări, ci numai de natura locului de muncă, care prezintă un caracter deosebit sau în care activitatea se desfășoară în condiții deosebite.

    În plus, întrucât legislația națională în discuție se referă în mod expres la procesul de îmbătrânire a lucrătorilor și nu face nicio mențiune cu privire la un obiectiv de eliberare a locurilor de muncă în beneficiul unor persoane mai tinere, prestația în discuție în litigiul principal pare să prezinte mai curând o legătură cu prestațiile pentru limită de vârstă.

    (a se vedea punctele 44-47, 52, 53 și 58 și dispozitiv 2)