Cauza C‑452/16 PPU

Procedură referitoare la executarea unui mandat european de arestare emis împotriva lui Krzysztof Marek Poltorak

(cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank Amsterdam)

„Trimitere preliminară – Procedură preliminară de urgență – Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Mandat european de arestare – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Articolul 1 alineatul (1) – Noțiunea «decizie judiciară» – Articolul 6 alineatul (1) – Noțiunea «autoritate judiciară emitentă» – Mandat european de arestare emis de Rikspolisstyrelsen (Direcția Generală a Poliției Naționale, Suedia) în scopul executării unei pedepse privative de libertate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 10 noiembrie 2016

1. Cooperare polițienească și judiciară în materie penală–Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre–Noțiunea „autoritate judiciară emitentă” în sensul articolului 6 alineatul (1) din decizia‑cadru–Serviciu de poliție al unui stat membru–Excludere–Noțiunea „decizie judiciară” în sensul articolului 1 alineatul (1) din decizia‑cadru–Mandat european de arestare emis de acest serviciu de poliție–Excludere

   [Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299 a Consiliului, art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1)]

2. Întrebări preliminare–Interpretare–Efectul în timp al hotărârilor de interpretare–Efect retroactiv–Limite–Consecințele hotărârii–Consecințe care nu justifică limitarea efectelor hotărârii în timp

   (art. 267 TFUE)

1.  Noțiunea „autoritate judiciară” prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, este o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, iar acest articol 6 alineatul (1) trebuie interpretat în sensul că un serviciu de poliție nu intră în sfera noțiunii „autoritate judiciară emitentă”, în sensul acestei dispoziții, astfel încât mandatul european de arestare emis de acesta în scopul executării unei hotărâri prin care a fost pronunțată o pedeapsă privativă de libertate nu poate fi considerat o „decizie judiciară” în sensul articolului 1 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299.

   Astfel, principiul recunoașterii reciproce consacrat la articolul 1 alineatul (2) din decizia‑cadru, în temeiul căruia autoritatea judiciară de executare este obligată să execute mandatul de arestare emis de autoritatea judiciară emitentă, are la bază premisa că o autoritate judiciară a intervenit în amonte față de executarea mandatului european de arestare, pentru a exercita un control judiciar. Or, emiterea unui mandat de arestare de către o autoritate nejudiciară, precum un serviciu de poliție, nu permite ca autorității judiciare de executare să i se ofere garanția că emiterea acestui mandat european de arestare a beneficiat de un astfel de control judiciar și nu poate, în consecință, să fie suficientă pentru a justifica gradul ridicat de încredere între statele membre, care constituie temeiul însuși al deciziei‑cadru. În această privință, sunt irelevante organizarea specifică a serviciilor de poliție în cadrul puterii executive și eventualul grad de autonomie de care beneficiază.

   (a se vedea punctele 44-45 și 52 și dispozitivul)

2.  A se vedea textul deciziei

   (a se vedea punctele 55-58)