Cauza C‑207/16
Procedură declanșată de Ministerio Fiscal
(cerere de decizie preliminară
formulată de Audiencia Provincial de Tarragona)
„Trimitere preliminară – Comunicații electronice – Prelucrarea datelor cu caracter personal – Directiva 2002/58/CE – Articolele 1 și 3 – Domeniu de aplicare – Confidențialitatea comunicațiilor electronice – Protecție – Articolul 5 și articolul 15 alineatul (1) – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 7 și 8 – Date prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice – Accesul autorităților naționale la date în scopuri de anchetă – Pragul de gravitate a infracțiunii susceptibil să justifice accesul la date”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 2 octombrie 2018
Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58 – Domeniu de aplicare – Cerere de acces a unei autorități publice, în cadrul unei proceduri de urmărire penală, la date păstrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice – Includere
[Directiva 95/46 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (b); Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, considerentul (15), art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 primul paragraf și al doilea paragraf lit. (b)]
Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58 – Posibilitatea statelor membre de a limita întinderea anumitor drepturi și obligații – Interpretare strictă – Obiective susceptibile să justifice adoptarea unei limitări – Caracter exhaustiv
[Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 15 alin. (1)]
Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58 – Posibilitatea statelor membre de a limita întinderea anumitor drepturi și obligații – Accesul autorităților publice la datele care vizează identificarea titularilor cartelelor SIM activate cu un telefon mobil furat – Ingerință în drepturile la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal – Lipsa caracterului grav – Justificare prin obiectivul privind prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a unor infracțiuni
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7 și 8; Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 15 alin. (1)]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 32 și 38-42)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 52)
Articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009, citit în lumina articolelor 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că accesul unor autorități publice la datele care vizează identificarea titularilor cartelelor SIM activate cu un telefon mobil furat, cum ar fi numele, prenumele și, dacă este cazul, adresa acestor titulari, implică o ingerință în drepturile fundamentale ale acestora din urmă, consacrate la articolele menționate din Carta drepturilor fundamentale, care nu prezintă o asemenea gravitate încât să fie necesar ca acest acces să fie limitat, în materie de prevenire, de investigare, de detectare și de urmărire penală a infracțiunilor, la combaterea infracționalității grave.
În această privință, cererea în discuție în litigiul principal, prin care poliția judiciară solicită, pentru nevoile unei anchete penale, autorizarea judiciară de a avea acces la date cu caracter personal păstrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice, are drept unic obiect să identifice titularii cartelelor SIM activate, într‑o perioadă de douăsprezece zile, cu codul IMEI al telefonului mobil furat. Astfel cum s‑a arătat la punctul 40 din prezenta hotărâre, această cerere vizează numai accesul la numerele de telefon corespunzătoare acestor cartele SIM, precum și la datele referitoare la identitatea civilă a titularilor cartelelor menționate, cum ar fi numele, prenumele și, dacă este cazul, adresa lor. În schimb, aceste date nu privesc, după cum au confirmat în ședință atât guvernul spaniol, cât și Ministerul Public, comunicațiile efectuate cu telefonul mobil furat și nici localizarea acestuia. Fără o verificare încrucișată a datelor aferente comunicațiilor efectuate cu respectivele cartele SIM și a datelor de localizare, aceste date nu permit să se cunoască nici data, ora, durata și destinatarii comunicațiilor efectuate cu cartela sau cu cartelele SIM în cauză, nici locurile în care aceste comunicații au avut loc sau frecvența acestora cu anumite persoane într‑o perioadă determinată. Prin urmare, aceste date nu permit să se tragă concluzii precise cu privire la viața privată a persoanelor ale căror date sunt vizate. În aceste condiții, accesul doar la datele care fac obiectul cererii în discuție în litigiul principal nu poate fi calificat drept ingerință „gravă” în drepturile fundamentale ale persoanelor ale căror date sunt vizate.
După cum reiese din cuprinsul punctelor 53-57 din prezenta hotărâre, ingerința pe care ar implica‑o un acces la astfel de date este susceptibilă, așadar, să fie justificată de obiectivul privind prevenirea, detectarea, investigarea și urmărirea penală a unor „infracțiuni” în general, la care face trimitere articolul 15 alineatul (1) prima teză din Directiva 2002/58, fără a fi necesar ca aceste infracțiuni să fie calificate drept „grave”.
(a se vedea punctele 59-63 și dispozitivul)