Cauza C‑154/16

„Latvijas Dzelzceļš” VAS

împotriva

Valsts ieņēmumu dienests

(cerere de decizie preliminară
formulată de Augstākās tiesas Administratīvo lietu departaments)

„Trimitere preliminară – Codul vamal comunitar – Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 – Articolul 94 alineatul (1) și articolul 96 – Regimul de tranzit comunitar extern – Răspunderea principalului obligat – Articolele 203 și 204 și articolul 206 alineatul (1) – Nașterea datoriei vamale – Sustragere de sub supravegherea vamală – Neexecutarea uneia dintre obligațiile care rezultă din utilizarea unui regim vamal – Distrugerea totală sau pierderea irecuperabilă a mărfii dintr‑o cauză ce ține de natura mărfurilor sau în urma unui caz fortuit ori de forță majoră – Articolul 213 – Plata datoriei vamale în solidar – Directiva 2006/112/CE – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Articolul 2 alineatul (1), precum și articolele 70 și 71 – Faptul generator și exigibilitatea taxei – Articolele 201, 202 și 205 – Persoane obligate la plata taxei – Constatarea de către biroul vamal de destinație a unui deficit de marfă – Dispozitiv de descărcare inferior al vagonului‑cisternă incorect închis sau deteriorat”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a opta) din 18 mai 2017

1. Uniunea vamală–Nașterea unei datorii vamale la import ca urmare a sustragerii de sub supravegherea vamală a unei mărfi supuse drepturilor de import–Conținut–Marfă plasată sub regimul de tranzit comunitar–Omisiunea de a prezenta volumul total al mărfii respective la biroul vamal din cauza distrugerii totale sau a pierderii iremediabile a unei părți din această marfă–Excludere

   [Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, art. 203 alin. (1)]

2. Uniunea vamală–Nașterea unei datorii vamale ca urmare a neexecutării unei obligații legate de regimul de tranzit extern–Conținut–Marfă plasată sub regimul de tranzit comunitar–Omisiunea de a prezenta volumul total al mărfii respective la biroul vamal din cauza distrugerii totale sau a pierderii iremediabile a unei părți din această marfă–Includere–Condiții–Inexistența forței majore sau a unui caz fortuit–Verificare care incumbă instanței naționale

   [Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, art. 204 alin. (1) lit. (a) și art. 206 alin. (1)]

3. Armonizarea legislațiilor fiscale–Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată–Faptul generator și exigibilitatea taxei–Importuri de bunuri–Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a unei părți dintr‑o marfă plasată sub regimul tranzitului comunitar–Asimilare cu ieșirea mărfii respective din regimul menționat–Lipsă

   [Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 2 alin. (1) lit. (d), art. 70 și 71]

4. Uniunea vamală–Regim de tranzit extern–Obligația de a prezenta în vamă mărfurile intacte la biroul vamal de destinație–Nerespectarea de către transportator a obligației menționate–Principalul obligat ținut să plătească datoria vamală

   [Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, art. 96 alin. (1) lit. (a), art. 96 alin. (2) și art. 204 alin. (1) lit. (a) și alin. (3)]

5. Uniunea vamală–Regim de tranzit extern–Obligația de a prezenta în vamă mărfurile intacte la biroul vamal de destinație–Nerespectarea obligației menționate de către principalul obligat, precum și de către transportatorul mărfurilor–Principalul obligat și transportatorul ținuți în paralel de datoria vamală–Obligație care incumbă autorității vamale a unui stat membru de a angaja răspunderea solidară a transportatorului–Lipsă

   [Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, art. 96 alin. (1) lit. (a) și alin. (2), art. 204 alin. (1) și art. 203]

1.  Articolul 203 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 648/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005, trebuie interpretat în sensul că această dispoziție nu se aplică în cazul în care volumul total al mărfii plasate sub regimul de tranzit comunitar extern nu a fost prezentat biroului vamal de destinație prevăzut în cadrul acestui regim ca urmare a distrugerii totale sau a pierderii iremediabile a unei părți din această marfă, dovedită în mod corespunzător.

   Cu toate acestea, aplicarea articolului 203 alineatul (1) din Codul vamal este justificată în cazul în care dispariția mărfii prezintă un risc ca aceasta să fie integrată, fără a fi vămuită, în circuitul economic al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2005, Honeywell Aerospace, C‑300/03, EU:C:2005:43, punctul 20, precum și Hotărârea din 15 mai 2014, X, C‑480/12, EU:C:2014:329, punctele 35 și 36).

   Or, nu aceasta este situația atunci când dispariția mărfii este rezultatul distrugerii sale totale sau al pierderii sale iremediabile, aceasta din urmă fiind definită, în temeiul articolului 206 alineatul (1) al doilea paragraf din Codul vamal, drept imposibilitatea utilizării mărfii de către orice persoană, în cazul scurgerii unui lichid precum solventul în discuție în litigiul principal, dintr‑o cisternă, în timpul transportului acestuia. Astfel, o marfă care nu mai există sau este inutilizabilă de către orice persoană nu poate fi integrată, ca urmare a acestui simplu fapt, în circuitul economic al Uniunii.

   (a se vedea punctele 48-50 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 204 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, trebuie interpretat în sensul că, atunci când volumul total al mărfii plasate sub regimul de tranzit comunitar extern nu a fost prezentat biroului vamal de destinație prevăzut în cadrul acestui regim ca urmare a distrugerii totale sau a pierderii iremediabile a unei părți din această marfă, dovedită în mod corespunzător, această situație, care constituie neexecutarea uneia dintre obligațiile legate de acest regim, și anume aceea de a prezenta o marfă intactă biroului vamal de destinație, dă naștere în principiu unei datorii vamale la import pentru partea din marfă care nu a fost prezentată acestui birou. Revine instanței naționale sarcina să verifice dacă o împrejurare precum deteriorarea unui dispozitiv de descărcare întrunește în speță criteriile care caracterizează noțiunile „forță majoră” și „caz fortuit”, în sensul articolului 206 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, și anume dacă aceasta se dovedește neobișnuită pentru un operator activ în domeniul transportului substanțelor lichide și străină de acesta și dacă consecințele sale nu ar fi putut să fie evitate în pofida întregii diligențe manifestate. În cadrul acestei verificări, instanța menționată trebuie să țină seama în special de respectarea de către operatori precum principalul obligat și transportatorul a normelor și a cerințelor în vigoare în ceea ce privește starea tehnică a cisternelor și siguranța transportului unor substanțe lichide precum un solvent.

   (a se vedea punctul 65 și dispozitiv 2)

3.  Articolul 2 alineatul (1) litera (d), precum și articolele 70 și 71 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că această taxă nu este datorată pentru partea total distrusă sau iremediabil pierdută dintr‑o marfă plasată sub regimul de tranzit comunitar extern.

   Din aceste dispoziții rezultă că distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a unei mărfi plasate sub regimul de tranzit comunitar extern nu sunt susceptibile să determine faptul generator și exigibilitatea TVA‑ului decât atunci când pot fi asimilate cu ieșirea unei asemenea mărfi de sub acest regim.

   În această privință, trebuie să se constate că, întrucât TVA‑ul este prin natura sa o taxă pe consum, ea se aplică bunurilor și serviciilor care intră în circuitul economic al Uniunii și pot face obiectul unui consum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Tulică și Plavoșin, C‑249/12 și C‑250/12, EU:C:2013:722, punctul 35, precum și Hotărârea din 2 iunie 2016, Eurogate Distribution și DHL Hub Leipzig, C‑226/14 și C‑228/14, EU:C:2016:405, punctul 65).

   Prin urmare, ieșirea unei mărfi de sub regimul de tranzit comunitar extern, care face să se producă faptul generator și exigibilitatea TVA‑lui, trebuie înțeleasă ca vizând integrarea acestei mărfi în circuitul economic al Uniunii, ceea ce este exclus în cazul unei mărfi inexistente sau inutilizabile de către orice persoană (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2010, Dansk Transport og Logistik, C‑230/08, EU:C:2010:231, punctele 93 și 96).

   În consecință, în condițiile în care o marfă distrusă total sau pierdută iremediabil în timp ce era plasată sub regimul de tranzit comunitar extern nu poate intra în circuitul economic al Uniunii și, prin urmare, nu poate ieși de sub acest regim, ea nu poate fi considerată drept „importată”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA și nici supusă TVA‑ului cu acest titlu.

   (a se vedea punctele 68-72 și dispozitiv 3)

4.  Dispozițiile coroborate ale articolului 96 alineatul (1) litera (a) și ale articolului 204 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, trebuie interpretate în sensul că principalul obligat este ținut la plata datoriei vamale născute pentru o marfă plasată sub regimul de tranzit comunitar extern chiar dacă transportatorul nu a respectat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 96 alineatul (2) din acest regulament, în special aceea de a prezenta această marfă intactă biroului vamal de destinație, în termenul prescris.

   (a se vedea punctul 82 și dispozitiv 4)

5.  Articolul 96 alineatul (1) litera (a) și alineatul (2), articolul 204 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3), precum și articolul 213 din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, trebuie interpretate în sensul că autoritatea vamală a unui stat membru nu are obligația de a angaja răspunderea solidară a transportatorului care, în paralel cu principalul obligat, trebuie considerat debitorul datoriei vamale.

   În această privință, Curtea a precizat că mecanismul de solidaritate prevăzut la articolul 213 din acest cod constituie un instrument juridic suplimentar pus la dispoziția autorităților naționale pentru a întări eficacitatea acțiunii lor în materie de recuperare a datoriei vamale și de protecție a resurselor proprii ale Uniunii (Hotărârea din 17 februarie 2011, Berel și alții, C‑78/10, EU:C:2011:93, punctul 48).

   (a se vedea punctele 88 și 91 și dispozitiv 5)