Cauza C‑64/16

Associação Sindical dos Juízes Portugueses

împotriva

Tribunal de Contas

(cerere de decizie preliminară formulată de Supremo Tribunal Administrativo)

„Trimitere preliminară – Articolul 19 alineatul (1) TUE – Căi de atac – Protecție jurisdicțională efectivă – Independența judecătorilor – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 47 – Reducerea remunerațiilor în cadrul funcției publice naționale – Măsuri de austeritate bugetară”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 27 februarie 2018

  1. State membre–Obligații–Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective–Conținut

    (art. 2 TUE și 19 TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf)

  2. Dreptul Uniunii Europene–Principii–Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă–Principiul independenței judecătorilor–Conținut

    [art. 19 alin. (2) al treilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf]

  3. State membre–Obligații–Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective–Respectarea principiului independenței judecătorilor–Reglementare națională de reducere temporară a remunerațiilor în cadrul funcției publice naționale–Încălcare–Lipsă

    [art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE]

  1.  Articolul 19 TUE, care concretizează valoarea statului de drept afirmată la articolul 2 TUE, încredințează sarcina asigurării controlului jurisdicțional în ordinea juridică a Uniunii nu numai Curții, ci și instanțelor naționale [a se vedea în acest sens Avizul 1/09 (Acordul privind crearea unui sistem unic de soluționare a litigiilor în materie de brevete) din 8 martie 2011, EU:C:2011:123, punctul 66, Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 90, precum și Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctul 45].

    Existența însăși a unui control jurisdicțional efectiv destinat să asigure respectarea dreptului Uniunii este inerentă unui stat de drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 73 și jurisprudența citată). În consecință, orice stat membru trebuie să se asigure că organismele care, în calitate de „instanță” în sensul definit de dreptul Uniunii, fac parte din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerințele unei protecții jurisdicționale efective. Pentru ca această protecție să fie garantată, prezervarea independenței unui astfel de organism este primordială, astfel cum se confirmă la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, care menționează accesul la o instanță judecătorească „independentă” printre cerințele legate de dreptul fundamental la o cale de atac efectivă.

    (a se vedea punctele 32, 36, 37 și 41)

  2.  Garanția independenței, inerentă misiunii instanței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C‑506/04, EU:C:2006:587, punctul 49, Hotărârea din 14 iunie 2017, Online Games și alții, C‑685/15, EU:C:2017:452, punctul 60, precum și Hotărârea din 13 decembrie 2017, El Hassani, C‑403/16, EU:C:2017:960, punctul 40), se impune nu numai la nivelul Uniunii, în privința judecătorilor Uniunii și a avocaților generali ai Curții, astfel cum prevede articolul 19 alineatul (2) al treilea paragraf TUE, ci și la nivelul statelor membre, în privința instanțelor naționale.

    Noțiunea de independență presupune în special ca organismul respectiv să își exercite funcțiile jurisdicționale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, și să fie astfel protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să influențeze deciziile acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C‑506/04, EU:C:2006:587, punctul 51, precum și Hotărârea din 16 februarie 2017, Margarit Panicello, C‑503/15, EU:C:2017:126, punctul 37 și jurisprudența citată). Or, la fel ca inamovibilitatea membrilor organismului vizat (a se vedea în special Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C‑506/04, EU:C:2006:587, punctul 51), perceperea de către aceștia a unei remunerații cu un nivel adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită constituie o garanție inerentă independenței judecătorilor.

    (a se vedea punctele 42, 44 și 45)

  3.  Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenței judecătorilor nu se opune aplicării în cazul membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi, Portugalia) a unor măsuri generale de reducere salarială, precum cele în discuție în litigiul principal, legate de constrângeri de eliminare a unui deficit bugetar excesiv, precum și de un program de asistență financiară din partea Uniunii Europene.

    Aceste măsuri prevedeau o reducere limitată a cuantumului remunerației, până la concurența unui anumit procent care varia în funcție de nivelul acesteia. Ele nu au fost aplicate numai cu privire la membrii Tribunal de Contas (Curtea de Conturi), ci, mai general, cu privire la diferiți titulari de funcții publice și persoane care exercitau funcții în sectorul public, printre care se numărau reprezentanți ai puterilor legislativă, executivă și judecătorească. Prin urmare, măsurile menționate nu pot fi considerate a fi adoptate în mod special cu privire la membrii Tribunal de Contas (Curtea de Conturi). Dimpotrivă, ele sunt similare unor măsuri generale, prin care se urmărește ca totalitatea membrilor funcției publice naționale să contribuie la efortul de austeritate dictat de imperativele de reducere a deficitului excesiv al bugetului de stat portughez. În cele din urmă, astfel cum reiese din titlul Legii nr. 75/2014 și din însuși modul de redactare a articolului 1 alineatul (1) din aceasta, măsurile de reducere salarială instituite prin această lege, care au intrat în vigoare la 1 octombrie 2014, au avut caracter temporar. În aceste condiții, măsurile de reducere salarială în discuție în litigiul principal nu pot fi considerate a aduce atingere independenței membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi).

    (a se vedea punctele 47-52 și dispozitivul)