1.

Prezenta cerere de decizie preliminară, depusă la grefa Curții la 29 noiembrie 2016 de Upper Tribunal (Administrative Appeals Chamber) [Tribunalul Superior (Camera pentru apeluri în materie administrativă), Regatul Unit], privește interpretarea, mai întâi, a anexei XII la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană ( 2 ) (denumit în continuare „actul de aderare din 2003”), apoi, a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii ( 3 ) și, în sfârșit, a articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE ( 4 ).

2.

Această cerere de decizie preliminară se înscrie în cadrul unui litigiu între domnul Rafal Prefeta, resortisant polonez, pe de o parte, și Secretary of State for Work and Pensions (ministrul muncii și al pensiilor, Regatul Unit) (denumit în continuare „SSWP”), pe de altă parte, privind refuzul acestuia din urmă de a‑i recunoaște domnului Prefeta dreptul la o alocație pentru încadrare în muncă și sprijin acordată în funcție de venituri („income‑related Employment and Support Allowance”) (denumită în continuare „alocația”).

3.

Decizia SSWP de a refuza accesul domului Prefeta la alocație se întemeia pe faptul că acesta nu avea statutul de lucrător și, în consecință, dreptul corelativ de ședere, una dintre condițiile de eligibilitate pentru alocație.

4.

Astfel, măsurile naționale adoptate în temeiul dispozițiilor derogatorii prevăzute în capitolul 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 împiedicau resortisanții polonezi care nu au lucrat pentru o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni ca lucrător înregistrat în conformitate cu dispozițiile naționale să se prevaleze de dispozițiile naționale care transpun articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 pentru a‑și menține statutul de „lucrător” și dreptul de ședere conferit de acest statut.

5.

Cererea de decizie preliminară privește condițiile în care dispozițiile capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003, care derogă de la articolul 45 TFUE și de la articolul 56 primul paragraf TFUE pentru o perioadă provizorie, autorizează statele membre actuale ( 5 ) să excludă resortisanții polonezi de la beneficiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 și al articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 și, prin urmare, permit limitări ale dreptului de acces al cetățenilor polonezi la alocație.

6.

Actul de aderare din 2003 stabilește condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și prevede adaptări ale tratatelor.

7.

Potrivit articolului 1 a doua și a cincea liniuță din prima parte din acest act:

„[…]

[…]

[…]”

8.

Partea a patra din actul de aderare din 2003 conține dispozițiile temporare aplicabile „noilor state membre”. În cuprinsul titlului I din această parte, articolul 24 din actul menționat prevede:

„Măsurile enumerate în anexele V, VI, VII, VIII, IX, X, XI, XII, XIII și XIV la prezentul act se aplică noilor state membre în condițiile prevăzute în anexele menționate.”

9.

Anexa XII la actul de aderare din 2003 este intitulată „Lista menționată în articolul 24 din actul de aderare: Polonia”. În capitolul 2 din această anexă, referitor la libera circulație a persoanelor, alineatele (1), (2), (5) și (9) au următorul cuprins:

„1.   Articolul [45] și primul paragraf din articolul [56] [TFUE] se aplică integral numai sub rezerva dispozițiilor tranzitorii stabilite la alineatele (2)-(14) în legătură cu libera circulație a lucrătorilor și libertatea de a presta servicii care implică circulația temporară a lucrătorilor conform articolului 1 din Directiva 96/71/CE între Polonia, pe de o parte, și Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit pe de altă parte.

2.   Prin derogare de la articolele 1-6 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 [Regulamentul din 15 octombrie 1968 al Consiliului privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității (JO 1968, L 257, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 11)] și până la sfârșitul perioadei de doi ani care urmează datei aderării, statele membre actuale vor aplica măsuri naționale sau măsuri care decurg din acordurile bilaterale, reglementând accesul resortisanților polonezi pe piața forței de muncă a acestor state. Statele membre actuale pot continua să aplice aceste măsuri până la sfârșitul perioadei de cinci ani care urmează datei aderării.

Resortisanții polonezi care lucrează legal într‑unul din statele membre actuale la data aderării și care sunt admiși pe piața forței de muncă a acelui stat membru pe o perioadă neîntreruptă de [douăsprezece] luni sau mai mult vor beneficia de acces pe piața forței de muncă a acelui stat membru, dar nu și pe piața forței de muncă a altor state membre care aplică măsuri naționale.

Resortisanții polonezi admiși pe piața forței de muncă a unui stat membru actual după aderare pe o perioadă neîntreruptă de [douăsprezece] luni sau mai mult beneficiază de aceleași drepturi. Resortisanții polonezi menționați în paragraful al doilea și al treilea de mai sus încetează să beneficieze de drepturile menționate în paragrafele respective dacă părăsesc din proprie voință piața forței de muncă a respectivului stat membru actual.

Resortisanții polonezi care lucrează legal într‑unul din statele membre actuale la data aderării sau pe o perioadă în care se aplică măsuri naționale și care au fost admiși pe piața forței de muncă a respectivului stat membru pe o perioadă mai mică de [douăsprezece] luni nu beneficiază de aceste drepturi.

[…]

5.   Statul membru care menține măsuri naționale sau măsuri care decurg din acordurile bilaterale la sfârșitul perioadei de cinci ani menționate în alineatul (2) poate continua să aplice aceste măsuri, notificând în prealabil Comisia, până la sfârșitul perioadei de șapte ani după data aderării, în cazul în care piața forței de muncă din statul respectiv este supusă sau riscă să fie supusă unor perturbări grave. În lipsa acestei notificări, se aplică articolele 1-6 din Regulamentul nr. 1612/68.

[…]

9.   În măsura în care anumite dispoziții din Directiva 68/360/CEE [Directiva din 15 octombrie 1968 a Consiliului privind desființarea restricțiilor de circulație și de ședere în cadrul Comunității pentru lucrătorii din statele membre și familiile acestora (JO 1968, L 257, p. 13)] nu pot fi disociate de cele din Regulamentul nr. 1612/68 a căror aplicare este amânată conform alineatelor (2)-(5), (7) și (8), Polonia și statele membre actuale pot deroga de la aceste dispoziții în măsura necesară aplicării alineatelor (2)-(5), (7) și (8).”

10.

Regulamentul nr. 492/2011 a abrogat și a înlocuit, începând cu 16 iunie 2011, Regulamentul nr. 1612/68.

11.

Capitolul I din Regulamentul nr. 492/2011 este intitulat „Încadrarea în muncă, egalitatea de tratament și familia lucrătorilor”.

12.

În cadrul secțiunii 1 a acestui capitol, intitulată „Accesul la încadrarea în muncă”, articolele 1-6 interzic, în esență, actele cu putere de lege și actele administrative, precum și practicile administrative ale unui stat membru care limitează sau subordonează unor condiții neprevăzute pentru cetățenii săi cererea și oferta de locuri de muncă, accesul la ocuparea unui loc de muncă și exercitarea muncii de către resortisanții celorlalte state membre.

13.

În secțiunea 2 a aceluiași capitol, intitulată „Desfășurarea activității salariate și egalitatea de tratament”, articolul 7 prevede:

„(1)   Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea.

(2)   Acesta beneficiază de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali.

[…]”

14.

Directiva 2004/38 a abrogat și a înlocuit, începând cu 30 aprilie 2006, Directiva 68/360.

15.

Articolul 7 din Directiva 2004/38, intitulat „Dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni”, prevede la alineatul (1) litera (a) și la alineatul (3) literele (a)-(c):

„(1)   Toți cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care:

[…]

(3)   În sensul alineatului (1) litera (a), un cetățean al Uniunii care nu mai desfășoară o activitate salariată sau o activitate independentă își menține statutul de lucrător salariat sau de lucrător care desfășoară o activitate independentă în următoarele condiții:

[…]”

16.

Articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2004/38, intitulat „Egalitatea de tratament”, prevede:

„Sub rezerva dispozițiilor speciale prevăzute expres de tratat și de dreptul derivat, orice cetățean al Uniunii care, în temeiul prezentei directive, își are reședința pe teritoriul statului membru gazdă se bucură de egalitate de tratament în raport cu resortisanții statului membru respectiv în domeniul de aplicare al tratatului. […]”

17.

Prin Accession (Immigration and Worker Registration) Regulations 2004/1219 [Regulamentul 2004/1219 privind aderarea (imigrația și înregistrarea lucrătorilor)] (denumit în continuare „regulamentul din 2004”), Regatul Unit a amânat aplicarea normelor Uniunii privind libera circulație a lucrătorilor față de resortisanții a opt dintre cele zece state membre care au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004 ( 6 ). Aceste măsuri derogatorii au fost adoptate în temeiul articolului 24 din actul de aderare din 2003 și au rămas în vigoare până la 30 aprilie 2011 ( 7 ).

18.

La data faptelor aflate la originea cauzei principale, regulamentul din 2004 fusese modificat, printre altele, prin Immigration (European Economic Area) Regulations 2006/1003 [Regulamentul 2006/1003 privind imigrația (Spațiul Economic European)] (denumit în continuare „regulamentul din 2006”).

19.

Regulamentul din 2004, în versiunea în vigoare la data faptelor din litigiul principal, prevedea un sistem de înregistrare [Accession State Worker Registration Scheme (regimul de înregistrare a lucrătorilor din statele aderente)] aplicabil resortisanților celor opt state aderente vizate care urmau să lucreze în Regatul Unit în perioada cuprinsă între 1 mai 2004 și 30 aprilie 2011.

20.

Articolul 2 din regulamentul din 2004, intitulat „Lucrător dintr‑un stat aderent supus înregistrării”, prevedea:

„(1)   Sub rezerva următoarelor alineate din prezentul articol, «lucrător dintr‑un stat aderent supus înregistrării» este un resortisant al unui stat aderent în cauză, care lucrează în Regatul Unit în perioada de aderare.

[…]

(4)   Resortisantul unui stat membru în cauză care lucrează în mod legal în Regatul Unit pe o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni, care se situează în întregime sau parțial după 30 aprilie 2004, încetează să mai fie lucrător dintr‑un stat aderent supus înregistrării la sfârșitul acestei perioade de douăsprezece luni.

[…]

(8)   În sensul alineatelor (3) și (4), se consideră că o persoană a lucrat în Regatul Unit pe o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni dacă a lucrat în mod legal în Regatul Unit la începutul și la sfârșitul acelei perioade și dacă toată perioada intermediară în care nu a lucrat legal în Regatul Unit nu depășește [treizeci] de zile în total.

[…]”

21.

Articolul 4 alineatul (2) din regulamentul din 2004 prevedea:

„Un resortisant al unui stat aderent în cauză, care ar avea calitatea de lucrător dintr‑un stat aderent ținut să se înregistreze dacă ar începe să lucreze în Regatul Unit, nu are drept de ședere în scopul căutării de lucru în Regatul Unit în calitate de persoană care caută de lucru.”

22.

În plus, articolul 5 alineatele (3) și (4) din regulamentul din 2004, în versiunea aplicabilă în cauza principală, prevedea:

„(3)   Sub rezerva alineatului (4), articolul 6 alineatul (2) din regulamentul din 2006 nu se aplică unui lucrător dintr‑un stat aderent supus obligației de înregistrare care încetează să mai muncească.

(4)   Atunci când un lucrător dintr‑un stat membru supus obligației de înregistrare încetează să mai lucreze pentru un angajator autorizat în condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din [regulamentul din 2006] în perioada de o lună de la data la care a început să lucreze, acest articol se aplică acelui lucrător pentru restul acestei perioade de o lună.”

23.

Regulamentul din 2006 a transpus Directiva 2004/38 în legislația britanică.

24.

În versiunea aplicabilă în cauza principală, articolul 6 alineatul (1) din regulamentul din 2006, care privea ipotezele potrivit cărora un resortisant al unui stat membru al Spațiului Economic European (SEE) poate beneficia de un drept de ședere extins pe teritoriul Regatului Unit, era formulat după cum urmează:

[…]”

25.

Articolul 6 alineatul (2) din regulamentul din 2006 preciza condițiile pe care o persoană care a încetat să muncească trebuie să le îndeplinească pentru a‑și menține statutul de lucrător în sensul alineatului (1) litera (b) din articolul menționat și prevedea:

„(2)   Fără a aduce atingere articolului 7 A alineatul (4), o persoană care nu mai lucrează nu încetează să fie considerată lucrător în sensul alineatului (1) litera (b) dacă

[…]”

26.

Articolul 7 A alineatul (4) din Regulamentul din 2006 prevedea:

„Articolul 6 alineatul (2) se aplică unui lucrător dintr‑un stat aderent dacă:

27.

Domnul Prefeta este cetățean polonez. El a sosit în Regatul Unit în anul 2008 și a desfășurat o perioadă neîntreruptă de muncă între 7 iulie 2009 și 11 martie 2011, dată la care raportul său de muncă a încetat din cauza unei vătămări corporale care nu a survenit la locul de muncă.

28.

La 5 ianuarie 2011, domnul Prefeta a obținut un certificat de înregistrare în calitate de lucrător în conformitate cu reglementările naționale. Rezultă că a efectuat o perioadă neîntreruptă de două luni și șase zile de muncă înregistrată, și anume în perioada cuprinsă între 5 ianuarie 2011 și 11 martie 2011.

29.

După încetarea raportului de muncă, domnul Prefeta a intrat în șomaj involuntar, constatat în mod corespunzător, înregistrându‑se ca persoană care caută de lucru („jobseeker”) la oficiul pentru ocuparea forței de muncă competent și beneficiind de indemnizația de șomaj („jobseeker's allowance”) începând cu 20 martie 2011.

30.

La 20 octombrie 2011, domnul Prefeta a solicitat să beneficieze de alocație. Potrivit instanței naționale, alocația este destinată categoriilor de persoane a căror capacitate de muncă este limitată de starea lor fizică sau mentală. Instanța menționată arată că alocația nu poate fi acordată persoanelor care caută de lucru în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului Regatului Unit. Ea adaugă că, potrivit dreptului britanic, alocația poate fi acordată numai lucrătorilor, astfel cum sunt definiți la articolul 6 alineatul (1) litera (b) și la articolul 6 alineatul (2) din regulamentul din 2006.

31.

Cererea domnului Prefeta a fost respinsă de SSWP deoarece dreptul britanic nu recunoștea domnului Prefeta statutul de lucrător întrucât era resortisant polonez și nu efectuase o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni de muncă înregistrată.

32.

Domnul Prefeta a formulat o acțiune în fața First‑tier Tribunal (Social Entitlement Chamber) [Tribunalul de Primă Instanță (Camera pentru prestații sociale), Regatul Unit], care a confirmat decizia SSWP. Domnul Prefeta a formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de First‑tier Tribunal (Social Entitlement Chamber) [Tribunalul de Primă Instanță (Camera pentru prestații sociale)] la instanța de trimitere.

33.

În fața instanței de trimitere, domnul Prefeta a susținut în esență că articolul 5 alineatul (3) din regulamentul din 2004 era contrar articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38, precum și articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

34.

Astfel, articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul din 2004 ar fi împiedicat resortisanții statelor aderente în cauză care nu au lucrat în Regatul Unit cu un certificat de înregistrare pe o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni să păstreze statutul de lucrător în sensul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 și să beneficieze de egalitatea de tratament prevăzută la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011. Or, această limitare nu poate fi justificată în temeiul actului de aderare din 2003, întrucât acesta nu a autorizat derogări de la aceste dispoziții.

35.

Potrivit SSWP, regulamentul din 2004 este compatibil cu actul de aderare din 2003, care prevede la alineatul (2) al capitolului 2 din anexa XII că „[r]resortisanții polonezi care lucrează legal […] pe o perioadă în care se aplică măsuri naționale și care au fost admiși pe piața forței de muncă a acestui stat membru pe o perioadă mai mică de [douăsprezece] luni nu beneficiază de aceste drepturi”. Potrivit SSWP, „aceste drepturi” cuprind drepturile care rezultă din tratat și de care beneficiază „lucrătorii” în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 și cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

36.

În opinia instanței de trimitere, interpretarea anexei XII la actul de aderare din 2003 este o chestiune complexă și inedită în dreptul Uniunii. În aceste condiții, pentru soluționarea litigiului principal, ea a considerat necesar să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

37.

Prin intermediul primei întrebări adresate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă capitolul 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003, referitor la libera circulație a persoanelor, autorizează actualele state membre să excludă resortisanții polonezi de la aplicarea a două dispoziții, și anume articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 ( 8 ) și articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 ( 9 ), atunci când lucrătorul, deși s‑a supus cu întârziere obligației de înregistrare a locului său de muncă în conformitate cu dreptul național, nu a lucrat încă pentru o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni ca lucrător înregistrat. Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică problema dacă și, în caz afirmativ, în ce circumstanțe un resortisant polonez poate invoca articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38, în condițiile în care, îndeplinind cu întârziere obligația de înregistrare a locului său de muncă în conformitate cu dreptul național, nu a lucrat încă pentru o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni ca lucrător înregistrat.

38.

Având în vedere că există o suprapunere considerabilă între întrebările adresate de instanța de trimitere, considerăm că este adecvată abordarea acestora împreună.

39.

Din cuprinsul alineatului (1) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 rezultă că articolul 45 TFUE și articolul 56 primul paragraf TFUE nu se aplică pe deplin decât sub rezerva dispozițiilor tranzitorii, prevăzute la alineatele (2)-(14) ale aceluiași capitol în legătură cu libera circulație a lucrătorilor și libera prestare a serviciilor care implică circulația temporară a lucrătorilor între Polonia și statele membre actuale, astfel cum sunt definite la articolul 1 a doua liniuță din acest act de aderare ( 10 ).

40.

Astfel, aceste dispoziții prevăd derogări de la articolele 1-6 din Regulamentul nr. 1612/68 și de la dispozițiile Directivei 68/360 care nu pot fi disociate de cele ale Regulamentului nr. 1612/68 a căror aplicare este amânată în conformitate cu alineatele (2)-(5) și (7) și (8) ale capitolului 2, în măsura în care este necesar pentru aplicarea acestor alineate ( 11 ).

41.

Aceste derogări de la articolul 45 TFUE și de la articolul 56 primul paragraf TFUE, care privesc principiile liberei circulații a lucrătorilor și liberei prestări a serviciilor care implică circulația temporară a lucrătorilor, sunt, în mod evident, de strictă interpretare ( 12 ).

42.

Trebuie remarcat că alineatele (1)-(14) ale capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 nu fac nicio referire la Regulamentul nr. 492/2011, care este vizat de prima întrebare preliminară adresată de instanța de trimitere și a cărui adoptare este ulterioară actului de aderare menționat.

43.

Cu toate acestea, Regulamentul nr. 1612/68, care este vizat în mod expres de aceste dispoziții, a fost abrogat prin Regulamentul nr. 492/2011 ( 13 ), în al cărui considerent (1) se arată că „[r]egulamentul [nr. 1612/68] a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial [și că este necesar], din motive de claritate și raționalizare, să se codifice regulamentul menționat”. Observăm că articolele 1-7 din aceste două regulamente sunt aproape identice.

44.

Or, în ceea ce privește dispozițiile Regulamentului nr. 1612/68, alineatele (1)-(14) ale capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003, capitol referitor la libera circulație a persoanelor ( 14 ), nu prevede decât derogări de la articolele 1-6 din regulamentul respectiv, care privesc „accesul la încadrarea în muncă”.

45.

În consecință, fără a aduce atingere aplicabilității ratione temporis a Regulamentului nr. 492/2011 ( 15 ), trimiterile din dispozițiile în cauză la articolele 1-6 din Regulamentul nr. 1612/68 trebuie interpretate mutatis mutandis ca trimiteri la articolele 1-6 din Regulamentul nr. 492/2011, iar aceasta chiar printr‑o interpretare strictă a dispozițiilor în discuție ale actului de aderare din 2003.

46.

Celelalte dispoziții ale Regulamentului nr. 1612/68, în special articolul 7 alineatul (2), care figurează în titlul II din prima parte din regulamentul menționat, intitulat „Desfășurarea activității salariate și egalitatea de tratament” și care prevede că lucrătorul resortisant al unui stat membru beneficiază pe teritoriul celorlalte state membre de „aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali”, nu sunt, prin urmare, vizate de derogările privind libera circulație a persoanelor prevăzute la alineatele (1)-(14) ale capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003.

47.

Rezultă că, de la aderarea Republicii Polone la Uniunea Europeană, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68, precum și, eventual, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 erau pe deplin aplicabile lucrătorilor ( 16 ) polonezi care trebuiau să beneficieze deci de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali ( 17 ), aliniatele (1)-(14) ale capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 neavând prevăzută nicio derogare de la articolul 45 TFUE și de la articolul 56 primul paragraf TFUE.

48.

În consecință, faptul că domnul Prefeta s‑a conformat cu întârziere obligației de a‑și înregistra locul de muncă, prevăzută de dreptul național, și că nu a efectuat încă o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni de muncă în calitate de lucrător înregistrat nu poate justifica faptul că Regatul Unit l‑a exclus pe domnul Prefeta de la beneficiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 sau, după caz, de la cel al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 atunci când avea statutul de lucrător.

49.

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că anexa XII la actul de aderare din 2003 nu autorizează actualele state membre să excludă resortisanții polonezi de la beneficiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 sau, după caz, de la cel al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 atunci când au calitatea de lucrători, cu alte cuvinte, atunci când desfășoară o activitate salariată sau o activitate independentă.

50.

Domnul Prefeta consideră că articolul 7 din Directiva 68/360 și articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 prevăd că, dacă un lucrător are neșansa de a fi lovit, de exemplu, de o boală trecătoare, el are dreptul să rămână pe teritoriul statului în care a lucrat. În primul rând, el susține că acest drept nu afectează gradul de deschidere a pieței forței de muncă față de lucrător, în al doilea rând, că acest drept poate fi invocat numai după ce lucrătorului i s‑a permis accesul pe piața forței de muncă și, în al treilea rând, că acest drept nu ar împiedica un stat membru să pună în aplicare un sistem prin care anumite locuri de muncă să fie interzise pentru resortisanții statelor aderente ( 18 ). Potrivit domnului Prefeta, „mai degrabă decât să reglementeze accesul la un loc de muncă pentru un particular, articolul 7 din Directiva 68/360 și articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 precizează condițiile de care un lucrător [din Uniune] are dreptul să beneficieze în statul său gazdă. Aceste condiții pot fi disociate de titlul I din Regulamentul nr. 1612/68. Astfel, ele se apropie în esență de dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 1612/68, «Desfășurarea activității salariate și egalitatea de tratament», în special de articolul 7 din titlul II”.

51.

Potrivit domnului Prefeta, „punerea în aplicare a articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 nu afectează obiectivul general al restricțiilor la aderare”. El consideră că „restricțiile la aderare permit unui stat, în mod temporar, să controleze condițiile de acces pe propria piață a forței de muncă pentru a evita perturbarea acesteia în perioada de aderare […]. De unde autorizarea de derogare de la titlul I din Regulamentul nr. 1612/68. […] Dreptul unui particular de a‑și menține dreptul de ședere în statul gazdă atunci când a încetat temporar să lucreze nu este, în sine, un factor care să poată perturba piața forței de muncă din statul respectiv, deoarece «lucrătorul» nu lucrează la acel moment. Prin urmare, pentru a atinge obiectivul restricțiilor la aderare, nu este necesar să se stabilească o putere de limitare a dreptului de menținere a statutului de lucrător”.

52.

Guvernul Regatului Unit consideră că alineatul (2) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 nu ar impune ca un particular care a lucrat pentru o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni, dar care nu a obținut un certificat de înregistrare ca lucrător pentru acea perioadă să aibă acces la întreaga gamă de drepturi și de prestații pe care un resortisant al unui stat membru le poate pretinde ca urmare a statutului său de lucrător. În plus, acest act nu ar impune nici ca un particular să poată beneficia de toate aceste drepturi atunci când la un moment dat a obținut un certificat de înregistrare ca lucrător, dar nu se află în posesia certificatului menționat pentru întreaga perioadă de muncă.

53.

Guvernul Regatului Unit afirmă că, dacă un resortisant polonez, precum domnul Prefeta, care nu a lucrat pe o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni ca lucrător înregistrat, ar avea acces la întreaga gamă de drepturi și de prestații de care beneficiază resortisanții unui stat membru ca urmare a statutului de lucrător, precizarea făcută la alineatul (2) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 – potrivit căreia un particular trebuie să fi fost admis pentru o perioadă de douăsprezece luni pentru a beneficia de aceste drepturi – ar deveni superfluă. Ea ar compromite totodată realizarea obiectivelor urmărite prin obligația de înregistrare, aceasta vizând, pe de o parte, să permită Regatului Unit să evalueze condițiile de acces pe piața proprie a forței de muncă, pentru a verifica dacă sunt necesare alte măsuri, și, pe de altă parte, să încurajeze resortisanții statelor aderente să își regularizeze situația și să contribuie la economia oficială ( 19 ).

54.

Comisia consideră că, dacă un lucrător dintr‑un stat aderent s‑ar fi putut prevala de articolul 7 alineatul (3) literele (b) și (c) din Directiva 2004/38, Regatul Unit ar fi fost împiedicat să dea efect înseși esenței derogărilor prevăzute prin regulamentul din 2004, care viza limitarea accesului la piața forței de muncă printr‑o limitare a dreptul resortisanților unui stat aderent inactivi din punct de vedere economic să locuiască pe teritoriul său în scopul căutării unui loc de muncă. Cu toate acestea, în ceea ce privește articolul 7 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/38, Comisia consideră că anexa XII la actul de aderare din 2003 nu putea servi drept temei pentru limitarea dreptului de a menține statutul de lucrător, întrucât această dispoziție nu are, în esență, legătură cu măsurile britanice care reglementează accesul la piața forței de muncă ( 20 ).

55.

Trebuie să se sublinieze că alineatele (1)-(14) ale capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 nu fac nicio referire la Directiva 2004/38 ( 21 ), a cărei adoptare și intrare în vigoare este ulterioară.

56.

Cu toate acestea, alineatul (9) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 prevede posibilitatea ca statele membre actuale să deroge de la dispozițiile Directivei 68/360 care nu pot fi disociate de cele ale articolelor 1-6 din Regulamentul nr. 1612/68 a căror aplicare este amânată în special în conformitate cu alineatul (2) ( 22 ) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003, în măsura în care este necesar pentru aplicarea acestui alineat.

57.

Or, modul de redactare a articolului 7 din Directiva 68/360 ( 23 ) este, în esență, foarte apropiat de modul de redactare a articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38. Astfel, aceste două dispoziții stabilesc condițiile în care un cetățean al Uniunii care nu mai exercită o activitate salariată sau o activitate independentă își păstrează statutul de lucrător.

58.

În acest sens, trebuie remarcat faptul că, în propunerea sa de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora ( 24 ), Comisia a arătat, în comentariul cu privire la articolul 8 alineatul (7) [devenit articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38], că dispozițiile în cauză ( 25 )„reproduc, în esență, anumite dispoziții ale Directivei [68/360], clarificând și încorporând în text jurisprudența Curții de Justiție privind menținerea statutului de lucrător atunci când lucrătorul nu mai desfășoară o activitate salariată sau o activitate independentă”.

59.

Prin urmare, considerăm că, în pofida faptului că alineatul (9) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 nu face nicio trimitere explicită la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38, este necesar să se examineze dacă această din urmă dispoziție nu poate fi disociată de cele ale articolelor 1-6 din Regulamentul nr. 1612/68 a căror aplicare este amânată în temeiul alineatului (2) al aceluiași text și, dacă aceasta este situația, în ce măsură este necesar să se deroge de la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 pentru aplicarea acestei dispoziții din actul de aderare din 2003 ( 26 ).

60.

În Hotărârea din 21 februarie 2013, N. (C‑46/12, EU:C:2013:97, punctul 47), Curtea a declarat că „definiția noțiunii «lucrător» în sensul articolului 45 TFUE exprimă cerința, inerentă însuși principiului liberei circulații a lucrătorilor, ca avantajele pe care dreptul Uniunii le conferă în temeiul acestei libertăți să poată fi invocate numai de persoanele care desfășoară în mod real sau care doresc în mod serios să desfășoare o activitate salariată” ( 27 ).

61.

Deși articolul 7 din Directiva 2004/38 este intitulat „Dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni”, alineatul (3) al acestuia prevede în mod neexhaustiv ( 28 ) împrejurările în care un cetățean european care nu mai exercită o activitate salariată sau o activitate independentă din motive independente de voința sa, cum ar fi șomajul involuntar și incapacitatea temporară de muncă survenită în urma unei boli sau a unui accident, își păstrează, în plus față de dreptul de ședere corespunzător, statutul de lucrător, în special în perspectiva de a putea avea acces la o nouă activitate salariată sau independentă ( 29 ).

62.

Posibilitatea cetățeanului european ( 30 ) de a‑și menține statutul de lucrător este, așadar, legată de demonstrația că cetățeanul respectiv este disponibil sau capabil să desfășoare o activitate profesională și deci să se reintegreze pe piața forței de muncă într‑un termen rezonabil. Observăm că articolul 7 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/38 se referă doar la incapacitatea temporară de muncă, iar articolul 7 alineatul (3) literele (b) și (c) din aceeași directivă impune ca lucrătorul să fie înregistrat ca persoană care caută de lucru, la serviciul competent de ocupare a forței de muncă.

63.

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 vizează situațiile în care este preconizabilă reintegrarea cetățeanului european pe piața forței de muncă, ceea ce înseamnă că această dispoziție nu poate fi disociată de articolele 1-6 din Regulamentul nr. 1612/68 ( 31 ), care reglementează accesul la încadrarea în muncă.

64.

Articolul 7 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/38 nu impune nicio condiție specifică privind durata activității salariate sau a activității independente desfășurate de cetățeanul Uniunii care ar fi necesară pentru a‑și menține statutul de lucrător. Este suficient ca cetățeanul să desfășoare activități reale și efective, cu excepția activităților care sunt atât de reduse încât apar ca fiind pur marginale și accesorii ( 32 ).

65.

În schimb, articolul 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/38 impune ca durata activității salariate sau a activității independente să fie „de peste un an”. În plus, alineatul (3) litera (c) al aceluiași text prevede că cetățeanul european își menține statutul de lucrător timp de cel puțin șase luni dacă se află în șomaj involuntar înregistrat în mod corespunzător după ce a îndeplinit un contract de muncă pe termen limitat, cu durata de sub un an, sau după ce a devenit șomer în mod involuntar în timpul primelor douăsprezece luni.

66.

Alineatul (2) primul paragraf al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 prevede în esență că, pe pentru o perioadă de tranziție, statele membre actuale pot deroga de la articolele 1-6 din Regulamentul nr. 1612/68 prin adoptarea de măsuri naționale care să reglementeze accesul resortisanților polonezi la piața forței de muncă. Al treilea paragraf al aceluiași alineat limitează sau califică această posibilitate, prevăzând în esență că resortisanții polonezi admiși pe piața forței de muncă a unui stat membru actual după aderare pentru o perioadă neîntreruptă de [douăsprezece] luni sau mai mult vor putea beneficia de acces la piața forței de muncă a statului membru respectiv. Mai mult, al patrulea paragraf confirmă ( 33 ) faptul că resortisanții polonezi care lucrează legal într‑unul din statele membre actuale pentru o perioadă în care se aplică măsuri naționale și care au fost admiși pe piața forței de muncă a respectivului stat membru pentru o perioadă mai mică de douăsprezece luni nu beneficiază de aceste drepturi (sublinierea noastră).

67.

Potrivit Curții, finalitatea alineatului (2) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 este de a evita producerea de perturbări pe piața forței de muncă a vechilor state membre ca urmare a aderării la Uniune a unor noi state membre, din cauza sosirii imediate a unui număr ridicat de lucrători resortisanți ai noilor state ( 34 ). Tot potrivit Curții, articolele 56 și 57 TFUE ( 35 ) nu se opun ca un stat membru să subordoneze obținerii unei autorizații de muncă, pentru perioada tranzitorie prevăzută la alineatul (2) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003, detașarea de lucrători resortisanți polonezi pe teritoriul său ( 36 ).

68.

Prin urmare, considerăm că dispozițiile alineatului (2) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 stabilesc un regim special ( 37 ) care prevede posibilitatea statelor membre actuale să reglementeze accesul resortisanților polonezi pe piața lor a forței de muncă.

69.

În această privință, din al treilea și al patrulea paragraf ale acestui text reiese că actualele state membre pot supune accesul resortisanților polonezi pe piața forței de muncă la două condiții cumulative, și anume, în primul rând, obligația de a fi admis pe piața respectivă a forței de muncă și, în al doilea rând, după admiterea pe piața forței de muncă, obligația de a lucra acolo pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin douăsprezece luni. Din modul de redactare a alineatului (2) al treilea paragraf al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 rezultă astfel că un resortisant polonez trebuie să fie admis pe piața forței de muncă pentru o perioadă de douăsprezece luni, ceea ce presupune, în opinia noastră, că munca efectuată trebuie să fie consecutivă admiterii.

70.

În opinia noastră, termenul „admis” presupune sau implică în mod necesar o acțiune terță în raport cu cetățeanul în cauză. Nu este suficient pentru el să lucreze. Este necesar să i se fi permis să facă acest lucru. Aceasta presupune, așadar, o procedură care să reglementeze admiterea sau accesul pe piața forței de muncă, precum obținerea unui permis de muncă, la fel ca în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 10 februarie 2011, Vicoplus și alții (C‑307/09-C‑309/09, EU:C:2011:64), sau un sistem de înregistrare precum cel în discuție în cauza principală ( 38 ).

71.

În aceste condiții ( 39 ), resortisanții polonezi beneficiază de acces liber pe piața forței de muncă în conformitate cu articolele 45 și 56 TFUE numai după îndeplinirea celor două condiții cumulative menționate anterior. Drept urmare, resortisanții polonezi care au fost admiși pe piața forței de muncă, dar care au încetat să mai lucreze înainte de expirarea perioadei de douăsprezece luni ( 40 ) care urmează acestei admiteri și cei care au lucrat mai mult de douăsprezece luni fără a fi fost admiși se află în aceeași situație ca aceia care caută un loc de muncă fără să fi lucrat vreodată într‑un stat membru actual.

72.

Astfel, faptul ca un resortisant polonez admis pe piața forței de muncă pentru o perioadă mai scurtă de douăsprezece luni sau care a lucrat mai mult de douăsprezece luni fără să fi fost admis să poată beneficia de statutul de lucrător în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 și, în consecință, să beneficieze de accesul liber pe piața forței de muncă din statele membre actuale, în conformitate cu articolele 45 și 56 TFUE, ar contraveni însuși modului de redactare a alineatului (2) al treilea și al patrulea paragraf al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003 și ar aduce atingere finalității acestor dispoziții ( 41 ).

73.

În consecință, considerăm că, în vederea aplicării alineatului (2) al capitolului 2 din anexa XII la actul de aderare din 2003, este necesar să se deroge de la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38, solicitându‑se, în perioada de tranziție prevăzută de actul respectiv de aderare, ca cetățenii polonezi să fie admiși pe piața forței de muncă dintr‑un stat membru actual pentru o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni sau mai mult, consecutivă acestei admiteri ( 42 ).

74.

Având în vedere ceea ce precedă, considerăm că anexa XII la actul de aderare din 2003 autoriza actualele state membre să excludă resortisanții polonezi de la beneficiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 atunci când lucrătorul, deși s‑a supus obligației de înregistrare a locului său de muncă, prevăzută de dreptul național, nu lucrase încă pentru o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni de la îndeplinirea acestei formalități. În asemenea condiții, resortisanții polonezi nu pot invoca articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38.

75.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Upper Tribunal (Administrative Appeals Chamber) [Tribunalul Superior (Camera pentru apeluri în materie administrativă), Regatul Unit] după cum urmează:

„Anexa XII la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană nu autoriza actualele state membre să excludă resortisanții polonezi de la beneficiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității sau, după caz, de la cel al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, atunci când aceștia din urmă au statutul de lucrători, adică desfășoară o activitate salariată sau o activitate independentă.

Anexa XII la actul de aderare din 2003 autoriza statele membre actuale să excludă resortisanții polonezi de la beneficiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, atunci când lucrătorii, deși s‑au supus obligației de înregistrare a locului lor de muncă, prevăzută de dreptul național, nu lucraseră încă pentru o perioadă neîntreruptă de douăsprezece luni de la îndeplinirea acestei formalități. În aceste împrejurări, resortisanții polonezi nu pot invoca articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38.”