1.

Poate un stat membru să reducă dimensiunile unei arii de conservare în sensul Directivei privind habitatele ( 2 ), dacă își modifică strategia de restabilire a tipurilor de habitate ce trebuie protejate și dacă nu mai are nevoie de ariile în cauză? Această întrebare reprezintă punctul de plecare al prezentei cereri de decizie preliminară formulată de Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos).

2.

Curtea de Justiție trebuie să examineze în concret dacă o decizie de punere în aplicare a Comisiei prin care aceasta a decis printre altele cu privire la propunerea Țărilor de Jos de a reduce dimensiunile sitului de importanță comunitară (denumit în continuare „SIC”) neerlandez, în cauză, este valabilă. Comisia și‑a întemeiat decizia pe considerația că, la propunerea inițială de includere a ariilor în cauză în SIC, Țările de Jos s‑au bazat pe o „eroare științifică”. De aceea, trebuie analizat dacă această motivare este fondată.

3.

În plus, Curtea de Justiție ar trebui să examineze și dacă, în privința acestei decizii de punere în aplicare, Comisia și‑a îndeplinit obligația de motivare prevăzută de articolul 296 TFUE, dacă aceasta este suficient de clară pentru a satisface principiul securității juridice și, mai general, trebuie să analizeze condițiile unei reduceri a dimensiunilor sitului cauzate de modificări în strategia de restabilire a tipurilor de habitate.

4.

Articolul 2 alineatul (2) din Directiva privind habitatele stabilește scopul general:

„În temeiul prezentei directive, se adoptă măsuri de menținere sau readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță comunitară.”

5.

Natura 2000, rețeaua europeană de arii conservate, este definită la articolul 3 alineatul (1) din Directiva privind habitatele:

„Se instituie o rețea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare, cu denumirea de Natura 2000. Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I și habitatele speciilor enumerate în anexa II, această rețea permite menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective.

[…]”

6.

Articolul 3 alineatul (2) din Directiva privind habitatele descrie obligația statelor membre de a participa la Natura 2000:

„Fiecare stat membru contribuie la punerea în aplicare a sistemului Natura 2000 proporțional cu gradul de reprezentare a tipurilor de habitate naturale sau a habitatelor speciilor prevăzute la alineatul (1) pe teritoriul său. În acest sens, fiecare stat membru desemnează anumite situri, în conformitate cu articolul 4, ca arii speciale de conservare, ținând seama de obiectivele stabilite la alineatul (1).”

7.

Articolul 4 din Directiva privind habitatele conține regulile concrete pentru desemnarea siturilor:

8.

Pe baza Directivei privind habitatele, Comisia a stabilit prin Decizia 2004/813/CE ( 3 ) o primă listă a SIC pentru regiunea biogeografică atlantică. În cadrul acestei liste, a fost înregistrat situl „Haringvliet” (codul Natura 2000: NL1000015) cu o suprafață de 11107 hectare.

9.

Obiectul SIC „Haringvliet” este protecția următoarelor tipuri de habitate din anexa I la Directiva privind habitatele: „Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri p.p. și Bidention p.p.” (codul Natura 2000: 3270), precum și „Liziere de ierburi înalte hidrofile de câmpie și de nivel montan până la alpin” (codul Natura 2000: 6430), a speciilor de pești scrumbia (Alosa alosa) și chepa (Alosa fallax), precum și a speciei prioritare șoarecele nordic de câmp (Microtus oeconomus arenicola).

10.

Lista SIC pentru regiunea biogeografică atlantică a fost actualizată între timp de zece ori ( 4 ). Obiectul prezentei cereri de decizie preliminară este cea de a opta actualizare realizată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/72 ( 5 ), în care situl „Haringvliet” se mai regăsește doar cu o suprafață de 10988 de hectare.

11.

În cadrul considerentului (4) al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/72 se face referire la modificările datelor siturilor:

„[…] statele membre au transmis, de asemenea, modificări ale informațiilor referitoare la situri cuprinse în lista siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică.”

12.

Considerentul (6) al Deciziei de punere în aplicare face vorbire despre evoluția cunoștințelor:

„Cunoștințele privind existența și repartizarea tipurilor de habitate naturale și a speciilor evoluează în permanență ca urmare a controlului desfășurat în conformitate cu articolul 11 din Directiva 92/43/CEE. Prin urmare, evaluarea și selectarea siturilor la nivelul Uniunii au fost efectuate pe baza celor mai bune informații disponibile în momentul respectiv.”

13.

Aceste considerente se regăsesc, spre exemplu, și în cea de a zecea actualizare.

14.

Haringvliet aflat în provincia neerlandeză Olanda Meridională este un braț de mare îndiguit, situat între insulele Voorne‑Putten și Hoeksche Waard la nord și insula Goeree‑Overflakke la sud. Haringvliet este legat de Marea Nordului numai prin Spui, Oude Maas și Nieuwe Waterweg. Polderul Leenheeren este situat între localitatea Goudswaard la Hoeksche Waard și Spui, un braț lateral al Haringvliet. Polderul are o suprafață de aproximativ 110 hectare.

15.

La data propunerii de a înscrie situl „Haringvliet” în lista SIC, autoritățile neerlandeze competente au considerat că în polderul Leenheeren nu ar exista tipuri de habitate și specii care ar impune clasarea Haringvliet drept SIC, ci că acest polder se poate dezvolta pentru restabilirea diferitor tipuri de habitate și specii care trebuie protejate. Având în vedere că din cele ce precedă rezultă că polderul Leenheeren a fost parte a sitului propus, nu datorită naturii demne de protecție, ci a posibilităților pe care acesta le oferă pentru restabilirea naturii în cadrul sitului „Haringvliet”, polderul a contribuit la stabilirea celui de al treilea subcriteriu privind posibilitatea de restabilire.

16.

Prin decizia din 4 iulie 2013, statul neerlandez a desemnat situl „Haringvliet” ca sit de conservare conform Directivei privind habitatele. Prin decizia din 1 octombrie 2014 ( 6 ), Raad van State (Consiliul de Stat) a anulat această decizie în măsura în care polderul Leenheeren nu este inclus în acest sit. Acesta a constatat că polderul Leenheeren este o parte a sitului „Haringvliet”, astfel cum fusese inclus în lista SIC. Prin urmare, nu s‑a îndeplinit obligația prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din Directiva privind habitatele de a desemna acest polder ca parte a sitului în sensul directivei menționate.

17.

Drept urmare, prin scrisoarea din 30 septembrie 2014, autoritățile neerlandeze au comunicat Comisiei informații motivând reducerea dimensiunilor sitului. În această scrisoare, ele au considerat că, la acel moment, polderul Leenheeren nu prezenta o valoare ecologică și că s‑a renunțat la planurile de a dezvolta valoarea ecologică a acestuia. În continuare, s‑a precizat de asemenea că dezvoltările realizate parțial în alt loc din acest sit sunt suficiente pentru a atinge obiectivele sitului „Haringvliet” din rețeaua Natura 2000. S‑a comunicat de asemenea că, din motive politice, sociale și bugetare, s‑a renunțat la intenția de a transforma polderul Leenheeren într‑un peisaj estuar. S‑a comunicat totodată că autoritățile neerlandeze consideră în prezent că prezumția că suprafețele ar putea fi importante pentru conservarea și pentru restabilirea unor tipuri de habitate s‑a întemeiat pe o eroare științifică.

18.

Comisia a expus într‑o scrisoare din 24 octombrie 2014 adresată autorităților neerlandeze că și ea consideră pe baza scrisorii din 30 septembrie 2014 că propunerea inițială de a include polderul Leenheeren în situl „Haringvliet” trebuie considerată o eroare de natură științifică.

19.

Drept urmare, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/72 din 3 decembrie 2014 de adoptare a celei de a opta actualizări a listei siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică, care constituie obiectul prezentului litigiu. Situl „Haringvliet” este menționat în continuare în cadrul acestei liste, însă polderul Leenheeren nu mai este inclus.

20.

Prin decizia din 28 aprilie 2015, autoritățile neerlandeze competente au desemnat situl „Haringvliet” din nou ca arie de conservare în sensul Directivei privind habitatele. Din nou polderul Leenheeren nu este inclus în acest sit. Vereniging Hoekschewaards Landschap s‑a adresat Raad van State (Consiliul de Stat) împotriva acestei excluderi.

21.

Această instanță consideră că desemnarea sitului transpune decizia de punere în aplicare, dar are îndoieli cu privire la faptul dacă Comisia a acceptat în mod legitim reducerea dimensiunilor sitului „Haringvliet” cu polderul Leenheeren. Din acest motiv, adresează Curții următoarea întrebare preliminară:

„Decizia de punere în aplicare 2015/72 este valabilă în condițiile în care aceasta include situl «Haringvliet» (NL1000015) în această listă, fără a include însă și polderul Leenheeren?”

22.

În fața Curții, au prezentat observații scrise și au participat la ședința din 11 mai 2017 Vereniging Hoekschewaards Landschap, Regatul Țărilor de Jos și Comisia Europeană.

23.

Examinarea valabilității deciziei de punere în aplicare, în măsura în care Comisia decide să reducă dimensiunile SIC „Haringvliet” cu polderul Leenheeren, necesită în primul rând prezentarea procedurii și a condițiilor pentru o reducere a dimensiunilor unui sit (a se vedea în acest sens secțiunea A), înainte de a putea analiza motivele pe care se bazează Comisia (a se vedea în acest sens secțiunea B). În plus, considerăm necesare unele observații cu privire la forma deciziei Comisiei (a se vedea în acest sens secțiunea C). În vederea soluționării conflictului aflat la baza acțiunii principale, este în cele din urmă necesar să se detalieze condițiile în care o arie precum polderul Leenheeren poate fi scoasă dintr‑un SIC (a se vedea în acest sens secțiunea D).

24.

Curtea de Justiție a statuat deja că, în absența unor dispoziții speciale, declasarea unui sit înscris în lista SIC trebuie efectuată urmând aceeași procedură precum înscrierea sitului în lista menționată ( 7 ). Această procedură trebuie aplicată reducerii dimensiunii unui SIC.

25.

Prin urmare, este necesară în primul rând o propunere a statului membru în cauză, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva privind habitatele, cu privire la care Comisia va decide conform articolului 4 alineatul (2).

26.

În această privință, trebuie arătat că, deși, din normele referitoare la procedura de stabilire a siturilor care ar putea fi introduse în lista SIC, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva privind habitatele, rezultă că statele membre dispun de o anumită putere de apreciere pentru a face propunerile cu privire la situri, nu este mai puțin adevărat că acestea trebuie să efectueze respectiva operațiune cu respectarea criteriilor stabilite de directiva menționată ( 8 ).

27.

Acest lucru a însemnat pentru prima elaborare a listei SIC că Comisia trebuia să dispună de un tablou cuprinzător al siturilor cărora le revine la nivel național o importanță ecologică semnificativă cu privire la obiectivul conservării habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică în sensul directivei ( 9 ). Doar astfel se poate atinge obiectivul prevăzut de articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva privind habitatele, și anume de menținere sau, după caz, de readucere la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală, ce se poate întinde peste una sau peste mai multe granițe interne ale Uniunii, a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective. După cum rezultă din articolul 1 literele (e) și (i) coroborat cu articolul 2 alineatul (1) din directivă, pentru evaluarea stadiului de conservare a unui habitat natural sau a unei specii trebuie avut în vedere întregul teritoriu european al statelor membre în care se aplică TFUE ( 10 ).

28.

Această jurisprudență trebuie să fie relevantă și pentru reducerea dimensiunilor SIC. Prin urmare, propunerea unui stat membru de a șterge anumite situri de pe listă sau de a reduce dimensiunea acestora presupune dovada că ariilor în cauză nu le revine la nivel național o importanță ecologică semnificativă cu privire la obiectivul conservării habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică în sensul directivei. Comisia poate accepta, respectiv transpune propunerea doar dacă ajunge la concluzia că aceste suprafețe nu sunt necesare nici din perspectiva întregii Uniuni.

29.

Comisia își motivează într‑o corespondență cu autoritățile neerlandeze decizia de a reduce suprafața SIC „Haringvliet” cu polderul Leenheeren prin invocarea unei erori științifice a Țărilor de Jos la propunerea inițială a SIC. Această motivare nu este însă convingătoare.

30.

Posibilitatea de a reduce dimensiunile unui SIC sau de a‑l șterge în totalitate de pe lista SIC rezultă în opinia Comisiei dintr‑o hotărâre a Curții de Justiție pronunțată cu privire la o arie de conservare a păsărilor din regiunea franceză Poitou. În acel caz, Curtea de Justiție a acceptat argumentarea statului membru în sensul că anumite suprafețe au fost desemnate în mod eronat. Statul membru a demonstrat că, înainte de comunicarea zonei către Comisie, în baza unei evaluări a efectelor asupra mediului, s‑a adoptat o decizie pozitivă privind un proiect de construcție de drumuri pe ariile în cauză ( 11 ).

31.

Comisia trage de aici concluzia că statutul de arie de conservare poate fi retras dacă decizia inițială privind conservarea s‑a întemeiat pe prezumția că acolo există tipuri de habitate sau habitate de specii care trebuie protejate potrivit Directivei privind habitatele, însă se constată apoi că acestea nu au existat și nici nu s‑au dezvoltat între timp ( 12 ).

32.

La o analiză mai atentă, hotărârea privind aria de conservare a păsărilor din regiunea Poitou nu sprijină această concluzie a Comisiei. Acolo nu a fost vorba despre o eroare a statului membru la identificarea ariei, ci despre o eroare de comunicare cu Comisia, similară unei erori de scriere prin care se denaturează o manifestare a voinței. În măsura în care a existat o eroare, aceasta a fost a Comisiei, care, din cauza erorii de cartografiere, a înțeles greșit intenția statului membru.

33.

Totodată, accepțiunea Comisiei cu privire la consecințele erorilor științifice este în principiu plauzibilă. Ariile pe care, în pofida prezumțiilor inițiale, nu există tipuri de habitate sau specii protejate nu pot conduce la atingerea aportului așteptat de creare a unui stadiu corespunzător de conservare. Aici este însă lipsit de relevanță în ce măsură această opinie și condițiile concrete impuse de Comisie în acest context sunt în cele din urmă justificate.

34.

O asemenea eroare nu a fost dovedită în speță.

35.

Țările de Jos au cunoscut mai degrabă de la bun început proprietățile polderului Leenheeren și l‑au integrat totuși în SIC, deoarece au intenționat inițial să dezvolte în acel polder, sub influența mareelor, habitate a căror conservare este de o mare valoare. Potrivit cererii de decizie preliminară, polderul Leenheeren este deosebit de adecvat pentru o astfel de dezvoltare, având în vedere că, după înlăturarea digului de vară către râul Spui, ar fi expus unei dinamici foarte puternice a mareelor. Posibilitatea acestei dezvoltări încă mai există, însă Țările de Jos au renunțat între timp la acest plan.

36.

Cu toate acestea, Comisia este de părere că în speță eroarea se referă la faptul că Țările de Jos au presupus inițial că măsurile planificate în polderul Leenheeren au fost necesare pentru atingerea unui stadiu corespunzător de conservare a anumitor tipuri de habitate și a speciilor. În lumina celor mai recente dezvoltări s‑a arătat însă că acest obiectiv poate fi atins și fără măsurile în discuție.

37.

Această argumentare nu ne convinge, având în vedere că propunerea reducerii dimensiunilor unui sit nu se întemeiază pe o eroare, după cum au arătat chiar Țările de Jos în cadrul ședinței.

38.

Autoritățile neerlandeze au comunicat într‑adevăr Comisiei la 30 septembrie 2014 că, în prezent, consideră că prezumția că polderul Leenheeren ar putea fi important pentru conservarea și pentru restabilirea unor tipuri de habitate a fost o eroare științifică. Este însă cert că acele arii încă mai sunt adecvate pentru a contribui la restabilirea habitatelor a căror conservare este de o mare valoare. Cauza afirmării existenței unei erori științifice pare a fi mai degrabă exclusiv faptul că anterior, printr‑o scrisoare din 10 septembrie 2014, Comisia a refuzat o reducere a dimensiunilor SIC „Haringvliet”, solicitând autorităților neerlandeze să arate motivul pentru care introducerea inițială a polderului Leenheeren în SIC este considerată în prezent o eroare științifică.

39.

Motivarea reală a autorităților neerlandeze este că au renunțat la planurile pentru măsurile de restabilire în polderul Leenheeren în anul 2011 din motive politice, sociale și bugetare ținând cont de obiectivele de conservare a ariei speciale de protejare „Haringvliet”. În alte locuri ale acelui sit există suficiente posibilități pentru restabilirea și pentru mărirea habitatelor. După care, se face vorbire despre diverse măsuri.

40.

Acest lucru nu reprezintă o eroare cu privire la potențialul de restabilire, ci o reorientare a obiectivelor de dezvoltare în cadrul SIC „Haringvliet”. Comisia a omis să ia în considerare acest lucru în momentul în care a aprobat reducerea dimensiunilor sitului. Aceasta a omis astfel în special să examineze în această lumină dacă polderul nu mai este necesar din perspectiva întregii Uniuni pentru obiectivul unui stadiu corespunzător de conservare.

41.

Prin urmare, motivarea Comisiei nu justifică reducerea dimensiunilor SIC „Haringvliet”.

42.

Prin urmare, sunt întemeiate îndoielile exprimate de Raad van State (Consiliul de Stat) cu privire la decizia Comisiei privind reducerea dimensiunilor SIC „Haringvliet”. Motivarea Comisiei nu poate justifica decizia acesteia cu privire la reducerea dimensiunilor SIC „Haringvliet”. Decizia de punere în aplicare este prin urmare nelegală și trebuie anulată în măsura în care reduce dimensiunile SIC.

43.

Dorim să adăugăm că decizia de punere în aplicare, în măsura în care conține o hotărâre cu privire la reducerea dimensiunilor SIC „Haringvliet”, este nevalidă și din alte cauze, și anume, întrucât încalcă principiul securității juridice, iar motivarea sa nu poate fi înțeleasă fără a cunoaște conținutul comunicărilor dintre Comisie și autoritățile neerlandeze.

44.

Principiul securității juridice impune ca o reglementare a Uniunii să permită persoanelor interesate să își cunoască în mod neechivoc drepturile și obligațiile și să acționeze în consecință ( 13 ). Dat fiind că modificarea dimensiunilor unui SIC poate afecta drepturile și obligațiile utilizatorilor de terenuri, însă și pe ale terților afectați, în special ale asociațiilor de mediu ( 14 ), aceasta trebuie să fie suficient de clară.

45.

Privită individual, decizia de punere în aplicare este lipsită de această claritate, deoarece nu conține nicio indicație expresă, nici măcar o codare, cu privire la faptul că SIC „Haringvliet” a fost modificat. Doar dintr‑o comparație cu versiunea anterioară valabilă a listei rezultă că suprafața acestuia este mai mică decât cea anterioară. Această comparație nu este însă necesară, având în vedere că lista actualizată cuprinde toate, adică mai multe mii de SIC ale regiunii biogeografice atlantice. Nimeni nu va examina însă toate siturile înscrise cu privire la o modificare a dimensiunilor acestora.

46.

De aceea, decizia de punere în aplicare este lipsită de claritatea necesară în ceea ce privește reducerea dimensiunilor SIC „Haringvliet” cu polderul Leenheeren.

47.

În plus, actele juridice ale Uniunii trebuie motivate potrivit articolului 296 alineatul (2) TFUE. Această motivare trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul autorului actului în cauză, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificarea măsurii luate, iar Curții să își exercite controlul. Nu este însă obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de drept sau de fapt pertinente. Pe de altă parte, respectarea obligației de motivare trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare a actului, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă ( 15 ). De aceea nu sunt relevante doar considerentele, ci și contextul mai larg al măsurii în cauză ( 16 ).

48.

Prin urmare, nu este necesar ca toate modificările aduse SIC din regiunea biogeografică atlantică să fie motivate în cadrul deciziei corespunzătoare, dacă este evident unde se pot găsi acele motive. Așadar, nici nu se putea reclama motivarea desemnării inițiale a listei comunitare, având în vedere că motivele trebuiau să rezulte în cele din urmă din fișele de date standard ale fiecărui sit în parte.

49.

În speță, se constată în schimb din păcate că în decizia de punere în aplicare lipsește orice indiciu al unei motivări, deoarece decizia privind reducerea dimensiunilor SIC „Haringvliet” nu este deloc evidentă în decizia de punere în aplicare. Decizia de punere în aplicare nu oferă prin urmare niciun motiv de a examina contextul și de a afla astfel, poate, despre corespondența menționată mai sus cu privire la reducerea dimensiunilor.

50.

Faptul că în speță au fost informate Țările de Jos în calitate de stat membru în cauză și în mod aparent autoritățile neerlandeze au informat multe persoane interesate în legătură cu această procedură nu poate remedia viciul de motivare având în vedere că aceste dezvoltări aleatorii nu pot garanta că toate persoanele interesate au putut lua cunoștință de motive.

51.

Din considerațiile de mai sus nu rezultă însă că reducerea dimensiunilor unui SIC ar fi exclusă în condițiile din speță. Totuși, nu pot fi luate în considerare în acest sens cazurile recunoscute până în prezent de Curtea de Justiție, și anume o eroare de comunicare în contextul identificării sitului ( 17 ) sau deteriorarea inevitabilă a acestuia ( 18 ). La fel de inaplicabil este cazul dezvoltat de Comisie al unei erori științifice cu privire la proprietățile sitului. Prezentul caz, care este mai degrabă atipic, indică necesitatea de a recunoaște încă o posibilitate de reducere a dimensiunilor unui sit.

52.

Punctul de plecare pentru aceasta trebuie să fie motivul inițial al integrării polderului Leenheeren în SIC „Haringvliet”. Acesta nu a fost protejarea tipurilor de habitate sau a speciilor a căror conservare este de o mare valoare, ci potențialul acestei arii de a dezvolta acolo astfel de habitate sau specii.

53.

O obligație de a propune astfel de „arii care pot servi drept măsuri de restabilire” ca SIC se poate deduce eventual în mod indirect din articolul 4 alineatul (1) prima teză și din anexa III (Etapa 1) la Directiva privind habitatele. Potrivit articolului 4 alineatul (1) prima teză, statele membre trebuie să indice tipurile de habitate și speciile a căror conservare este de o mare valoare, care se află în situl propus. Acest lucru s‑ar putea interpreta în sensul că doar existența reală a acestora poate justifica propunerea unui sit. Anexa III (Etapa 1) prevede însă că la evaluare se are în vedere și posibilitatea restabilirii unor astfel de habitate. În plus, articolul 4 alineatul (4) impune ca la desemnarea unui SIC drept arie specială de conservare să fie stabilite prioritățile în funcție de importanța siturilor în special pentru restabilirea unor tipuri de habitate și a speciilor.

54.

Includerea ariilor care pot servi drept măsuri de restabilire în identificarea SIC corespunde obiectivului articolului 2 alineatul (2) și articolului 3 alineatul (1) din Directiva privind habitatele, de readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță comunitară. În cazul în care efectivele existente ale tipurilor de habitate sau ale speciilor sunt insuficiente pentru a asigura un stadiu corespunzător de conservare, trebuie restabilite anumite efective.

55.

Acest lucru nu înseamnă însă că toate ariile care pot servi drept măsuri de restabilire pentru tipuri de habitate sau specii protejate trebuie propuse ca SIC și introduse în lista comunitară.

56.

Criteriul decisiv pentru a stabili dacă este necesar să se utilizeze o anumită suprafață este stadiul conservării tipurilor de habitate sau a speciilor în cauză. Potrivit definițiilor prevăzute de articolul 1 literele (e) și (i) din Directiva privind habitatele, un stadiu corespunzător de conservare presupune în esență ca efectivele habitatului sau ale speciei să se caracterizeze cel puțin printr‑o stabilitate durabilă.

57.

Atât timp și în măsura în care stadiul de conservare este deja corespunzător, adică efectivele existente se caracterizează printr‑o stabilitate durabilă sau sunt chiar în creștere, nu există nicio obligație în ceea ce privește măsurile de restabilire sau de includere a ariilor care pot servi drept măsuri de restabilire în propunerile de situri. Dacă, în schimb, un stadiu de conservare necorespunzător poate fi îmbunătățit doar prin exploatarea unui anumit potențial de restabilire, s‑ar putea justifica cu greu renunțarea la măsurile corespunzătoare și la ariile corespunzătoare.

58.

Adesea, situația nu va fi însă atât de clară. Între incertitudinea științifică privind stadiul de conservare a tipurilor de habitate sau a speciilor, pe de o parte, și eficiența măsurilor de restabilire, pe de altă parte, este destul loc pentru estimări previzionale dificile. În cazul în care sunt mai multe posibilități de restabilire a efectivelor, ar trebui să existe în plus posibilitatea de a alege una din aceste opțiuni, care revine în esență autorităților naționale. De aceea, pare mai degrabă improbabil ca în practică să fie impuse anumite măsuri de restabilire. În principiu, este de asemenea posibilă modificarea în timp a strategiei de restabilire a tipurilor de habitate și a speciilor.

59.

În prezenta procedură s‑a analizat în special dacă trebuie să se asigure un stadiu corespunzător de conservare la nivelul Uniunii, al statului membru sau al sitului corespunzător. În această privință, rezultă din definițiile cuprinse la articolul 1 literele (e) și (i), precum și la articolul 2 din Directiva privind habitatele că aceasta are în vedere un stadiu corespunzător de conservare la nivelul întregii Uniuni. El trebuie să fie în cele din urmă criteriul primar pentru decizia Comisiei.

60.

Statul membru, în schimb, nu poate aprecia de regulă într‑o manieră definitivă situația la nivelul întregii Uniuni ( 19 ). La propunerea reducerii dimensiunilor unui sit, acesta trebuie să examineze în special dacă ariilor care urmează să fie excluse le revine la nivel național o importanță ecologică semnificativă cu privire la obiectivul conservării habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică în sensul directivei. În acest sens, poate fi însă utilă luarea în considerare a eventualelor informații disponibile cu privire la nivelul european, dacă acestea indică deja că cel puțin din perspectiva europeană nu este posibilă renunțarea la acele arii.

61.

Stadiul de conservare a tipurilor de habitate și a speciilor în cadrul anumitor situri poate reprezenta de asemenea un interes deosebit, dacă acesta este necorespunzător acolo. În acest caz, o renunțare la măsurile de restabilire care ar putea îmbunătăți stadiul de conservare ar putea încălca interdicția de deteriorare prevăzută la articolul 6 alineatul (2) din Directiva privind habitatele ( 20 ), dat fiind că ar fi posibil ca stadiul tipurilor de habitate sau al speciilor corespunzătoare să se deterioreze în lipsa măsurilor de restabilire. Acest lucru nu poate fi ignorat în special la examinarea reducerii dimensiunilor unui sit.

62.

Nici cu privire la situri individuale într‑un stadiu necorespunzător de conservare nu este imperativ necesar să se utilizeze toate potențialele de restabilire și să se integreze în sit având în vedere că, în cazul siturilor mari cum este SIC „Haringvliet”, există de regulă mai multe măsuri de restabilire posibile, astfel încât statelor membre și, în principiu, deopotrivă Comisiei le revine puterea de apreciere privind selectarea acestora.

63.

Precizăm în cele din urmă că cel puțin la o reducere a dimensiunilor sitului, din cauza lipsei de importanță a anumitor arii pentru asigurarea unui stadiu corespunzător de conservare, motivele politice, sociale și bugetare indicate de autoritățile neerlandeze nu trebuie să fie relevante ( 21 ). Astfel de motive pot deveni semnificative dacă reducerea dimensiunilor unui sit devine necesară în scopul de a reduce dimensiunile unui SIC în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Directiva privind habitatele, pentru a se putea desfășura anumite planuri sau proiecte. Atunci ar trebui însă să se aibă în vedere proiecte sau planuri concrete, respectându‑se toate celelalte condiții ale acestei dispoziții.

64.

Pentru controlul conform dreptului Uniunii a deciziei de a reduce dimensiunile unui SIC, puterea de apreciere existentă în acest sens este de o importanță centrală.

65.

Atât propunerea statului membru, cât și decizia Comisiei sunt caracterizate periodic de o complexitate reală și științifică semnificativă.

66.

Atunci când instituțiile Uniunii trebuie să ia astfel de decizii, este necesar să li se recunoască, în acest cadru, o largă putere de apreciere ( 22 ). Acest lucru trebuie să se aplice în speță mai ales pentru decizia Comisiei.

67.

Exercitarea acestei puteri nu se sustrage totuși controlului jurisdicțional. În cadrul acestui control, instanța Uniunii verifică respectarea normelor de procedură, exactitatea materială a faptelor reținute de Comisie și lipsa unei erori vădite în aprecierea acestora sau a unui abuz de putere. În special atunci când o parte invocă săvârșirea de către instituția competentă a unei erori vădite de apreciere, instanța Uniunii trebuie să verifice dacă această instituție a examinat atent și imparțial toate elementele relevante ale cauzei pe care se bazează concluziile trase din acestea ( 23 ).

68.

La examinarea tuturor circumstanțelor relevante, trebuie avut în vedere că propunerea de arii cu potențial de către statul membru pentru restabilirea habitatelor și/sau a efectivelor de specii și acceptarea propunerii de către Comisie se întemeiază pe o prezumție potrivit căreia aceste arii și măsurile de restabilire avute în vedere sunt necesare pentru stadiul corespunzător de conservare a tipurilor de habitate și a speciilor în cauză.

69.

De aceea, la propunerea reducerii dimensiunilor unui sit prin excluderea acestui tip de arii, statul membru trebuie să răstoarne prezumția necesității acestor măsuri. O simplă afirmație precum cea conținută în informațiile comunicate de autoritățile neerlandeze competente, pe care s‑a bazat Comisia la decizia cu privire la reducerea dimensiunilor sitului, nu va fi suficientă. Statul membru ar trebui mai degrabă să prezinte în mod concludent și pe baza celor mai bune cunoștințe științifice disponibile motivul pentru care consideră că un stadiu corespunzător de conservare poate fi asigurat sau atins pe viitor și fără aceste arii și fără măsurile corespunzătoare.

70.

În special, atât timp cât nu este sigur că stadiul de conservare a tipurilor de habitate și a speciilor în cauză este corespunzător în cadrul SIC afectat, puterea de apreciere cu privire la protecția potențialelor de restabilire în SIC poate deveni inexistentă. În acest caz, în temeiul interdicției de deteriorare prevăzute de articolul 6 alineatul (2) din Directiva privind habitatele, statul membru nu poate decide încă dacă ariile care au fost integrate în SIC datorită potențialului lor de restabilire sunt lipsite de importanță ecologică pentru obiectivul conservării habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică având în vedere că nu se poate exclude că acestea vor mai fi necesare în cazul în care alte măsuri de restabilire se dovedesc a fi insuficiente. De aceea, respectivele arii nu își pot pierde statutul de arii protejate în acel moment.

71.

Comisia poate aproba propunerea unui stat membru de reducere a dimensiunilor unui sit doar dacă statul membru o convinge cu suficiente argumente științifice că, din perspectivă națională, suprafețele în cauză nu au nicio importanță majoră pentru obiectivul conservării habitatelor naturale și a speciilor și dacă nu există nici din perspectiva întregii Uniuni argumente împotriva reducerii dimensiunilor sitului cu ariile în cauză.

72.

Sintetizând, trebuie să se rețină că, la propunerea statului membru competent, Comisia poate reduce dimensiunile unui SIC conform articolului 4 din Directiva privind habitatele, dacă ariile corespunzătoare fac parte din SIC exclusiv cu privire la măsuri viitoare de restabilire a unor tipuri de habitate și/sau a efectivelor unor specii și dacă statul membru transmite informații care să permită Comisiei să constate că pe acele arii nu mai sunt necesare măsuri pentru a asigura un stadiu corespunzător de conservare a tipurilor de habitate și/sau a speciilor corespunzătoare.

73.

Propunem Curții să răspundă la cererea de decizie preliminară după cum urmează: