1.

„Consideră, de pildă, mai întâi procesele pe care le numim «jocuri». Am în vedere jocuri jucate pe tablă, jocuri de cărți, jocuri cu mingea, jocuri sportive ș.a.m.d. Ce le este comun tuturor acestora? – Nu spune: «Trebuie ca ceva să le fie comun, căci altfel ele nu ar fi numite „jocuri”» – ci vezi dacă există ceva comun tuturor. Căci dacă le privești, nu vei vedea ceva care ar fi comun tuturor, dar vei vedea asemănări, înrudiri, și anume un șir întreg de asemenea lucruri. Cum am spus: nu gândi, ci privește!” ( 2 ).

2.

Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Upper Tribunal (Tax and Chancery Chamber) [Tribunalul Superior (Camera fiscală și a cancelariei), Regatul Unit] ridică probleme similare celor cu care s‑a confruntat Wittgenstein atunci când a încercat să găsească caracteristicile comune care definesc o activitate drept „joc”. În prezent, termenul care urmează a fi definit nu este cel de „jocuri”, ci cel de „sport”, pentru a stabili dacă – în scopul scutirii de TVA – activitatea de bridge simultan constituie sau nu constituie un „sport”.

3.

Capitolul 2 din titlul IX din Directiva 2006/112/CE ( 3 ) a Consiliului este intitulat „Scutiri pentru anumite activități de interes general”. Articolul 132 din acesta este formulat după cum urmează:

„(1)   Statele membre scutesc următoarele tranzacții:

[…]

[…]”

4.

Grupa 10 din anexa 9 la Value Added Tax Act 1994 [Legea din 1994 privind taxa pe valoarea adăugată] prevede scutirea în cauză aplicabilă în legătură cu anumite livrări legate de sport:

„Grupa 10: Sportul, competițiile sportive și educația fizică

[…]

5.

Bridge‑ul este un joc de cărți, de levată, între patru jucători care alcătuiesc două perechi adverse, partenerii ocupând locuri opuse în jurul unei mese. Jocul are patru faze: împărțirea cărților, licitația, jocul de cărți propriu‑zis și calcularea rezultatelor. Milioane de persoane din întreaga lume joacă bridge în cluburi, turnee, online și cu prietenii.

6.

Cea mai mare parte a jocurilor din cluburi și turnee este „bridge‑ul simultan”, în care cărțile deținute de fiecare jucător la fiecare împărțire sunt păstrate astfel încât fiecare pereche să joace succesiv cu aceeași combinație de cărți ca adversarii lor de la alte mese, scorul fiind bazat pe performanța relativă.

7.

Această formă a jocului face obiectul unor competiții la nivel național și internațional.

8.

English Bridge Union (denumită în continuare „EBU”) este organismul național responsabil în domeniul jocului de bridge simultan în Anglia. Membrii acestui organism sunt organizațiile regionale de bridge. EBU organizează turnee de bridge și percepe jucătorilor o taxă de acces pentru a participa la aceste turnee. Această taxă de acces este supusă TVA‑ului în temeiul legislației în materie de TVA din Regatul Unit ( 4 ).

9.

EBU a depus o cerere la Her Majesty’s Revenue and Customs (Administrația Fiscală și Vamală din Regatul Unit) pentru a recupera TVA‑ul achitat pentru aceste taxe de acces, susținând că taxele făceau obiectul unei scutiri de TVA în temeiul articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA. Commissioners for Her Majesty’s Revenue and Customs au respins cererea respectivă prin decizia din 12 februarie 2014. EBU a introdus o acțiune împotriva respectivei decizii. First‑tier Tribunal [Tribunalul de Primă Instanță] a respins acțiunea EBU, dar a autorizat formularea unui apel în fața Upper Tribunal [Tribunalul Superior]. În urma ședinței din 14 iulie 2015, Upper Tribunal [Tribunalul Superior] s‑a pronunțat la 23 iulie 2015, considerând că este necesară o decizie cu privire la modul de interpretare a articolului 132 alineatul (1) litera (m) pentru a‑i permite să se pronunțe cu privire la apelul formulat. La 1 septembrie 2015, Upper Tribunal [Tribunalul Superior] a adresat Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:

10.

Decizia de trimitere preliminară a fost primită la grefa Curții la 15 februarie 2016. Guvernele Regatului Unit și al Țărilor de Jos, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. EBU, guvernul Regatului Unit, precum și Comisia Europeană au participat la ședința care a avut loc la 2 martie 2017.

11.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă, printre caracteristicile pe care o activitate trebuie să le prezinte pentru a putea constitui un „sport” în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA, este necesară o dimensiune fizică – aceasta trebuind să nu fie nesemnificativă și să fie importantă pentru rezultatul său – sau dacă este suficient ca aceasta să aibă o dimensiune mentală semnificativă care să fie importantă pentru rezultatul său.

12.

În temeiul articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA, statele membre scutesc tranzacțiile care constau în „prestarea anumitor servicii strâns legate de sport și educația fizică de către organizații fără scop lucrativ persoanelor care practică sportul sau educația fizică”.

13.

Regula generală care stă la baza sistemului comun privind taxa pe valoarea adăugată, instituit de Directiva TVA, constă în faptul că toate tranzacțiile sunt supuse TVA‑ului. Scutirile, precum cele prevăzute la articolul 132 din această directivă, trebuie privite ca excepție de la această regulă.

14.

Cu toate acestea, scutirile prevăzute la articolul 132 din Directiva TVA nu sunt opționale prin natura lor. Astfel, după cum rezultă din utilizarea termenului „scutesc”, statele membre sunt obligate să scutească tranzacțiile enumerate la articolul 132 din această directivă. Aceasta implică faptul că este în interesul Uniunii ca tranzacțiile enumerate să fie scutite de TVA. Aceasta înseamnă de asemenea că, în timp ce scutirile ca o excepție de la o regulă generală sunt de strictă interpretare, nu trebuie să pierdem din vedere acest interes al Uniunii. Matricea este, prin urmare, diferită de cea aplicabilă motivelor de justificare sau cerințelor obligatorii în temeiul libertăților fundamentale și al măsurilor de armonizare conexe de la nivelul Uniunii, în cazul cărora statele membre se bucură de putere discreționară. În ceea ce privește articolul 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA, nu există nicio marjă de manevră pentru statele membre. În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de această dispoziție, statele membre trebuie să acorde scutirea pentru tranzacții. Mai mult, o astfel de obligație a statelor membre este necesară pentru a se asigura aplicarea uniformă a scutirii în întreaga Uniune Europeană.

15.

Curtea a fost chemată în repetate rânduri să interpreteze scutirile prevăzute de Directiva TVA și de actele care au precedat‑o. Cauzele pot fi împărțite în trei categorii.

16.

În primul rând, există cauze privind întrebări referitoare la persoanele impozabile care se pot califica pentru aplicarea scutirii. În această privință, Curtea a statuat în mod repetat că principiul neutralității fiscale impune ca statele membre să nu permită o diferențiere în funcție de forma juridică sau de forma de organizare sub care se efectuează tranzacția în scopul acordării unei scutiri ( 5 ).

17.

În al doilea rând, Curtea a examinat problema dacă o anumită activitate, care era legată de o activitate scutită, intra de asemenea sub incidența scutirii. Curtea a statuat în Hotărârea Stockholm Lindöpark ( 6 ) că închirierea, respectiv în Hotărârea Turn‑und Sportunion Waldburg ( 7 ) că leasingul de bunuri imobile nu sunt direct legate de sport și, prin urmare, nu sunt scutite de TVA, în timp ce punerea la dispoziție a unui teren sau a unui arbitru sunt esențiale pentru practicarea sportului ( 8 ) și, prin urmare, intră sub incidența scutirii de TVA.

18.

În al treilea rând, Curtea s‑a pronunțat cu privire la tipurile de activitate care pot fi considerate un sport. În Hotărârea Žamberk ( 9 ) aceasta a statuat că activitățile sportive cu caracter neorganizat și nesistematic și care nu vizează competiția intră sub incidența scutirii. În Hotărârea Comisia/Țările de Jos ( 10 ), Curtea a considerat că închirierea de ambarcațiuni de agrement nu poate fi asimilată unei activități sportive, dat fiind că scopul acestora ar putea fi pur recreativ ( 11 ). Această cauză nu a privit, totuși, definiția unui sport ca atare, întrucât nu s‑a contestat faptul că navigația ar putea fi un sport.

19.

În Hotărârea Rank Group ( 12 ), Curtea a statuat că o diferență de tratament cu privire la TVA între două prestări de servicii identice sau similare din punctul de vedere al consumatorului și care îndeplinesc aceleași nevoi ale acestuia este suficientă pentru a stabili o încălcare a principiului neutralității fiscale în contextul scutirii pentru jocuri de noroc prevăzute la articolul 135 alineatul (1) litera (i) din Directiva TVA ( 13 ). Aspectul dacă „pariurile, loteriile și alte forme de jocuri de noroc” constituiau activitatea în cauză depindea, prin urmare, de o abordare orientată spre piață: în cazul în care clienții privesc serviciile ca fiind similare, acestea trebuie să fie impozitate în același mod.

20.

În ceea ce privește scutirile pentru serviciile medicale, Curtea a clarificat deja foarte devreme că serviciile prestate de medicii veterinari ( 14 ), analizele biologice legate de afinitatea genetică ( 15 ) și stocarea de celule stem pentru potențialele terapii viitoare ( 16 ) nu beneficiază de definiția scutirilor de TVA prevăzute la articolul 132 alineatul (1) litera (b) și/sau litera (c), în timp ce serviciile de îngrijire la domiciliu furnizate de asistenți medicali ( 17 ), analizele medicale efectuate de către întreprinderile private ( 18 ) și extragerea și cultivarea de celule de cartilaj articular ( 19 ) se încadrează în definiția asistenței medicale ( 20 ). În urma analizării acestor cauze, este posibil să discernem faptul că noțiunea „îngrijiri medicale” nu necesită o interpretare restrictivă, întrucât scutirea activităților conexe spitalizării și îngrijirilor medicale este menită să asigure că avantajele care decurg din astfel de îngrijiri nu sunt împiedicate de creșterea costurilor ( 21 ).

21.

Deducem din jurisprudența menționată mai sus că noțiunea „sport” de la articolul 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA ar trebui să fie interpretată în mod restrictiv, ținând, cu toate acestea, seama de scopul și de obiectivul scutirii.

22.

Termenul „sport” nu este definit în Directiva 2006/112. Nici la nivelul Uniunii nu există o definiție atotcuprinzătoare a termenului „sport” care să se aplice în întreaga Uniune pentru fiecare act din dreptul primar și derivat. Prin urmare, trebuie să se recurgă la o tehnică clasică de interpretare a textului, a sistemului (sau a sistemului general), a contextului/obiectivelor (sau a spiritului) și a contextului istoric.

23.

În lipsa unei definiții clare, punctul de plecare al interpretării trebuie să fie înțelesul obișnuit al termenului „sport”. În acest caz, dicționarele oficiale oferă definiții în conformitate cu intuiția noastră, recunoscând în mod clar necesitatea unei dimensiuni fizice. Este suficient să verificăm definițiile oferite, pe această parte a Atlanticului ( 22 ), de Oxford Advanced Learner’s Dictionary („activitate care se desfășoară de plăcere și care necesită efort sau competențe fizice, efectuată de obicei într‑o zonă specială și în conformitate cu reguli fixe”) ( 23 ), de Cambridge Dictionary („un joc, un concurs sau o activitate care necesită efort și competențe fizice, jucate sau realizate în conformitate cu un set de reguli, în scop recreativ și/sau ca loc de muncă”) ( 24 ), de Słownik języka polskiego polon (dicționar de limbă polonă) PWN – Polskie Wydawnictwo Naukowe („exerciții și jocuri care vizează dezvoltarea condiției fizice și competiția pentru a obține cele mai bune rezultate posibile”) ( 25 ), de Larousse‑ul francez („activitate fizică prin care se urmărește îmbunătățirea condiției fizice”) ( 26 ), sau de Duden‑ul german („activitate fizică realizată în vederea practicării unor exerciții fizice pentru plăcerea mișcării și a jocului și respectând anumite reguli [în competiție]”) ( 27 ).

24.

Articolul 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA se referă la „sport sau educație fizică”. Guvernul Regatului Unit și Comisia susțin că faptul că dispoziția în cauză se referă la „sport sau educația fizică” implică de asemenea că termenul „sport” necesită și o dimensiune fizică. Într‑adevăr, utilizarea termenului „sau” ar putea fi considerată că implică faptul că termenul „educație fizică” are o întindere care se suprapune cu cea a termenului „sport”, în sensul că orice sport trebuie să aibă o dimensiune fizică. S‑ar putea deduce, așadar, că, pentru legiuitor, cei doi termeni „sport” și „educație fizică” erau strâns legați, chiar sinonimi.

25.

Cu toate acestea, nu suntem convinși de acest argument.

26.

Faptul că legiuitorul Uniunii a inclus „sportul” și „educația fizică” în aceeași dispoziție nu indică, în opinia noastră, decât faptul că termenii sunt legați între ei într‑un fel sau altul, fără a avea în mod necesar legătură cu dimensiunea „fizică”. Putea la fel de bine să fi fost vorba despre aspectul „educațional” al „educației fizice” sau despre orice elemente comune celor două noțiuni, cum ar fi beneficiile pentru sănătate, sentimentul de comunitate, aspectele organizaționale sau asigurarea faptului că acele activități a căror dimensiune fizică ridică semne de întrebare, dar care sunt considerate, în general, ca fiind „sport”, cum ar fi tirul, tirul cu arcul sau șahul, intră sub incidența acestei definiții ( 28 ) – sau într‑adevăr, pur și simplu, intenția legiuitorului Uniunii a putut fi chiar aceea de a se asigura că „educația fizică”, chiar dacă nu conține în mod obișnuit o dimensiune competițională, intră sub incidența articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA. De fapt, considerăm că această distincție mai degrabă clarifică faptul că educația fizică care, indiferent de motiv, nu ar constitui un „sport” intră de asemenea sub incidența articolului 132 alineatul (1) litera (m) din această directivă. Un exemplu care ne vine în minte în această privință este educația fizică desfășurată fără o dimensiune competițională directă, cum ar fi antrenamentul. Antrenamentul de fotbal, de exemplu, ar intra cu siguranță sub incidența articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA?

27.

Cu alte cuvinte, nu ar trebui să se presupună că scopul utilizării sintagmei „sport sau educație fizică” a fost excluderea unor activități care nu au o dimensiune fizică drept element caracteristic.

28.

Prin urmare, sistemul instituit de Directiva TVA ca ansamblu este neconcludent în ceea ce privește aspectul dacă o activitate care se bazează în mod preponderent pe efortul mental, iar nu pe cel fizic, poate fi considerată un „sport” în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (m) din această directivă.

29.

În plus, lucrările pregătitoare în vederea adoptării Directivei TVA nu relevă o definiție mai precisă. Delegația Regatului Unit a remarcat în Protocolul Consiliului din 17 mai 1977 privind A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului ( 29 ) că articolul 132 alineatul (1) literele (m) și (n) (actual) ar avea nevoie de o definiție mai exactă a activităților în cauză ( 30 ), dar, după cunoștințele noastre, o astfel de definiție nu a fost niciodată inclusă în Directiva TVA.

30.

Prestarea anumitor servicii strâns legate de sport sau de educația fizică de către organizații fără scop lucrativ persoanelor care practică sportul sau educația fizică este considerată de legiuitorul Uniunii un serviciu de interes public care merită să fie scutit. În plus, motivele pentru această scutire trebuie analizate în contextul articolului 165 alineatul (1) a doua teză din TFUE, conform căruia Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum și funcția socială și educativă a sportului.

31.

În ceea ce privește practica curentă din statele membre cu privire la calificarea drept sport a activităților cărora le lipsește dimensiunea fizică, tabloul este mai degrabă eterogen. Exemplul cel mai relevant în acest sens este șahul, o activitate privită la scară largă drept sport ( 31 ), chiar dacă după știința noastră, nu este privit astfel în Regatul Unit.

32.

În ceea ce privește contextul mai larg, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a publicat în 1992 o Cartă a sportului ( 32 ) care, în definiția „sportului”, se referă în mod specific la „activitatea fizică”.

33.

Este adevărat că activitățile Consiliului Europei constituie un criteriu de referință pentru activitățile Uniunii. Într‑adevăr, Uniunea nu are doar o obligație generală de a stabili toate formele adecvate de cooperare cu Consiliul Europei ( 33 ), ci o obligație specifică de a promova cooperarea în domeniul sportului ( 34 ) și al culturii ( 35 ). În ceea ce privește sportul, Consiliul Europei constituie, potrivit formulării de la articolul 165 alineatul (3) TFUE, o „organizați[e] internațional[ă] care [are] competențe”.

34.

Cu toate acestea, nu există niciun indiciu că legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să stabilească o legătură între noțiunea din Directiva TVA și cea din Carta sportului din 1992.

35.

Bridge‑ul este considerat un sport în cadrul programului Erasmus+. Erasmus+ poate de asemenea finanța activități care nu sunt în mod necesar scutite de TVA. Cu alte cuvinte, în timp ce definiția sportului trebuie să fie autonomă în sensul Directivei TVA ( 36 ), termenul nu are neapărat o semnificație universal acceptată în dreptul Uniunii. Nu considerăm că putem deduce că Consiliul Europei sau instituțiile politice ale Uniunii ar utiliza o definiție a sportului universală pentru toate actele juridice, în special deoarece definiția termenului poate depinde de scopul actului.

36.

Așadar, prezenta întrebare nu se referă la aspectul dacă sportul, conform anumitor definiții, trebuie să implice un element de efort sau de exercițiu fizic, ci, mai degrabă, dacă activitățile, care beneficiază de scutirea de TVA prevăzută la articolul 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA sub categoria „sport” trebuie neapărat să includă un element de efort sau de exercițiu fizic. Prin urmare, vom furniza acum elemente esențiale pentru definirea termenului „sport” în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA, care să reflecte obiectivul general al acestei dispoziții în cadrul sistemului acestei directive.

37.

Semnificația termenului „sport” a suferit schimbări importante de la primele Jocuri Olimpice din Grecia în vremurile antice până în secolul al XXI‑lea. Inițial, la momentul la care termenul a fost introdus în limba engleză, în secolul al XIV‑lea, „sport” însemna „agrement”. Numai ulterior acesta a fost asociat cu activitatea fizică de antrenare a corpului în conformitate cu reguli prestabilite ( 38 ). Totuși, această definiție, care este, după cum s‑a arătat mai sus, încă larg acceptată, este departe de a fi universală.

38.

Într‑adevăr, Uniunea Federațiilor Internaționale SportAccord ( 39 ), Federația Sportivă Internațională a Universităților ( 40 ) și Comitetul Olimpic Internațional ( 41 ) includ în mod explicit sporturile mentale sau aprobă activități care nu au o dimensiune fizică. Cel mai bun exemplu în acest sens este șahul. În cazul în care nu este necesară dimensiunea fizică, sportul este definit prin dimensiunea sa competițională și prin faptul că echipamentele nu sunt furnizate de un singur furnizor ( 42 ) – ceea ce exclude activitățile fără o bază largă în societatea civilă, cum ar fi produsele comerciale de pe piață, concepute de societăți comerciale numai pentru consum (de exemplu, jocurile video).

39.

În opinia noastră, aceste definiții nu pot fi utilizate pentru a delimita în mod exhaustiv termenul „sport” de la articolul 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA, dar oferă un bun punct de plecare. Statutul internațional acordat de Comitetul Olimpic Internațional și/sau de SportAccord implică o anumită acceptare de către opinia publică și poate implica faptul că activitățile respective sunt, în general, considerate ca fiind similare sporturilor clasice. Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, este, prin urmare, util să se observe că, din perspectiva criteriului de comparabilitate enunțat în Hotărârea Rank Group ( 43 ), acceptarea de către asociațiile sportive internaționale ar trebui să fie relevantă pentru a se stabili dacă o activitate poate, în principiu, să fie considerată un sport.

40.

Observăm faptul că Comitetul Olimpic Internațional include șahul, sport care nu are o dimensiune fizică, printre activitățile cărora li s‑a acordat statutul olimpic ( 44 ). Deducem din aceasta că o activitate nu trebuie să aibă în mod necesar o dimensiune fizică pentru a fi acceptată ca sport. Acest lucru ni se pare a fi absolut logic. Dimensiunea fizică obligatorie ar exclude ipso facto o serie de activități care sunt considerate, în general, sport, chiar dacă dimensiunea fizică este mai mult decât marginală și a căror clasificare ca sport este dincolo de orice îndoială. Ne vin în minte activități precum tirul sau tirul cu arcul.

41.

Cu toate acestea, termenul „sport” trebuie de asemenea să fie interpretat având în vedere scopul scutirilor din Directiva TVA. După cum prevede titlul capitolului 2 din titlul IX din directiva menționată („Scutiri pentru anumite activități de interes general”), o activitate ar trebui să fie în interesul public pentru a intra sub incidența scutirii.

42.

În această privință, considerăm că cea mai mare parte a activităților denumite în mod obișnuit drept sport au în comun faptul că (1) necesită un anumit efort pentru depăși o provocare sau un obstacol (și, prin urmare, nu sunt exclusiv pentru divertisment) ( 45 ), indiferent dacă această provocare reprezintă competiția cu un adversar sau depășirea limitelor fizice sau psihice individuale, (2) depășirea acestor provocări sau obstacole (i) formează anumite aptitudini mentale sau fizice și (ii) prin aceasta sunt benefice pentru bunăstarea fizică sau mentală a persoanelor care practică sportul respectiv și (3) astfel de activități de obicei nu sunt practicate exclusiv într‑un context pur comercial. În fine, (4) percepția publică (locală) sau recunoașterea internațională constituie o indicație cu privire la existența unui „sport”. Cu alte cuvinte, termenul „sport”, în sensul directivei, trebuie înțeles ca însemnând antrenamentul condiției mentale sau fizice într‑un mod care este în general benefic pentru sănătatea și bunăstarea cetățenilor, deoarece, în caz contrar, nu ar fi conform cu scopul urmărit de scutirile prevăzute în titlul IX capitolul 2 din Directiva TVA ( 46 ).

43.

În cele din urmă, am dori să subliniem componenta culturală inerentă din articolul 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA. În timp ce definiția „sportului” este, astfel cum am precizat mai sus, o definiție autonomă a dreptului Uniunii, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că numeroase sporturi au caracter regional și nu sunt practicate în întreaga Uniune. Acesta este, de exemplu, cazul hurling‑ului în Irlanda sau al kumoterki‑ului ( 47 ) în Polonia. De asemenea, unele sporturi sunt mai răspândite în unele țări sau regiuni decât în altele. De exemplu, rugby‑ul este practicat în număr mult mai mare de cetățenii britanici sau francezi decât de cetățenii polonezi. În mod similar, considerăm că bridge‑ul înregistrează un număr mult mai mare de participanți în Regatul Unit, în Irlanda și în țările nordice ale Uniunii Europene decât în altă parte. Ar trebui, prin urmare, să se ia în considerare percepțiile regionale atunci când se definește termenul „sport” în mod autonom la nivelul Uniunii.

44.

Rezultă din considerațiile de mai sus că multe activități vor fi în continuare excluse din definiția termenului „sport”. Definiția exclude în mod necesar jocurile de noroc, întrucât nu există nicio legătură între efortul investit și rezultat, iar sarcinile pe care le implică nu necesită nicio abilitate mentală sau fizică.

45.

În opinia noastră, nu este obligatorie prezența unei anumite dimensiuni fizice. Este adevărat că puține activități fără dimensiune fizică se vor încadra în definiția sportului, deoarece trebuie ca scopul acestora să nu fie pur recreativ, acestea trebuie să atingă un anumit nivel de acceptare și trebuie să prezinte caracteristicile și beneficiile asociate cu majoritatea sporturilor fizice, astfel încât efectele asupra condiției și bunăstării mentale ar trebui să fie considerate ca fiind interschimbabile cu cele legate de condiția și bunăstarea fizică.

46.

În consecință, propunem să se răspundă la prima întrebare în sensul că printre caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească o activitate pentru a putea fi considerată un „sport” în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA nu este necesară existența unei dimensiuni fizice care nu este nesemnificativă și care este esențială pentru rezultatul activității respective. Este suficient ca activitatea respectivă să aibă o dimensiune mentală semnificativă care este esențială pentru rezultatul său.

47.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere dorește să afle dacă bridge‑ul simultan poate fi considerat un sport în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA.

48.

În cele din urmă, este de competența instanței de trimitere, care este singura competentă să aprecieze faptele și să interpreteze legislația națională, să examineze, în lumina principiilor stabilite la punctul 42 din prezentele concluzii, dacă bridge‑ul simultan este un „sport” în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva TVA.

49.

Cu toate acestea, pe baza informațiilor furnizate, propunem ca răspunsul să fie „da”.

50.

Bridge‑ul nu este un joc de noroc, iar calificarea acestuia drept sport nu pare a fi contrară principiilor stabilite mai sus. Faptul că turneele se desfășoară pe o scenă internațională și că rezultatele jocului par a depinde în mod direct de abilitatea și de exercițiul investite în activitate, potrivit constatărilor de fapt făcute de instanța de trimitere, par să indice faptul că bridge‑ul este un sport. Este necesar un efort mental considerabil și mult exercițiu pentru a concura într‑un turneu de bridge simultan.

51.

Mai mult, există o largă acceptare internațională a bridge‑ului ca sport, nu în ultimul rând datorită faptului că Comitetul Olimpic Internațional a decis, în 1998, să îl clasifice ca sport. Bridge‑ului i s‑a conferit recent chiar și statutul olimpic ( 48 ), ceea ce înseamnă că va fi inclus în Jocurile Olimpice din 2020.

52.

În sfârșit, rolul relativ minor jucat de șansă în obținerea rezultatelor indică faptul că bridge‑ul simultan constituie un „sport” în împrejurările din prezenta cauză.

53.

Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Upper Tribunal (Tax and Chancery Chamber) (Regatul Unit) după cum urmează: