4.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 293/11


Hotărârea Curții (Camera a doua) din 13 iulie 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione – Italia) – Bayerische Motoren Werke AG/Acacia Srl

(Cauza C-433/16) (1)

([Trimitere preliminară - Competență judiciară în materie civilă și comercială - Regulamentul (CE) nr. 44/2001 - Proprietate intelectuală - Desene sau modele industriale comunitare - Regulamentul (CE) nr. 6/2002 - Articolele 81 și 82 - Acțiune în constatarea inexistenței unei contrafaceri - Competența instanțelor din domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul pârâtul])

(2017/C 293/15)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Recurentă: Bayerische Motoren Werke AG

Intimată: Acacia Srl

Dispozitivul

1)

Articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o excepție întemeiată pe necompetența instanței sesizate, invocată în primul act de apărare cu titlu subsidiar în raport cu alte excepții de procedură invocate în același act, nu poate fi considerată drept o acceptare a competenței instanței sesizate și nu conduce, așadar, la o prorogare de competență în temeiul acestui articol.

2)

Articolul 82 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare trebuie interpretat în sensul că acțiunile în constatarea inexistenței unei contrafaceri, prevăzute la articolul 81 litera (b) din acest regulament, trebuie deferite, atunci când pârâtul are domiciliul într-un stat membru al Uniunii Europene, instanțelor competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare din acest stat membru, cu excepția cazului în care există o prorogare de competență în sensul articolului 23 sau al articolului 24 din Regulamentul nr. 44/2001 și sub rezerva cazurilor de litispendență și de conexitate prevăzute în regulamentele respective.

3)

Norma de competență enunțată la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 nu se aplică acțiunilor în constatarea inexistenței unei contrafaceri prevăzute la articolul 81 litera (b) din Regulamentul nr. 6/2002.

4)

Norma de competență enunțată la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 nu se aplică cererilor de constatare a unor abuzuri de poziție dominantă și a concurenței neloiale care sunt conexe unei acțiuni în constatarea inexistenței contrafacerii unui desen sau model industrial comunitar, întrucât admiterea acestor cereri presupune admiterea acțiunii în constatarea inexistenței unei contrafaceri.


(1)  JO C 410, 7.11.2016.