15.2.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 59/24

—

anularea Ordonanței din 15 septembrie 2015 în cauza F-21/15 prin care Tribunalul Funcției Publice (Camera a doua) a respins, în parte, ca vădit nefondat și, în parte, ca vădit inadmisibilă acțiunea formulată la 5 februarie 2015 de recurent împotriva Comitetului Regiunilor;

—

soluționarea acțiunii și admiterea concluziilor formulate în cererea introductivă;

—

obligarea Comitetului Regiunilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața celor două instanțe.

1.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea articolului 51 alineatul (1) și a articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice (TFP), precum și a principiului egalității între părțile la procedură, în măsura în care termenul de două luni prevăzut pentru depunerea memoriului în apărare, prelungit cu termenul pentru considerente de distanță de 10 zile, a fost calculat de la primirea notificării privind regularizarea cererii introductive, iar nu de la primirea notificării cererii introductive, astfel încât memoriul în apărare al Comitetului Regiunilor a fost depus la dosarul cauzei după termen, și în măsura în care Tribunalul s-a întemeiat pe acest memoriu pentru a respinge acțiunea pe cale de ordonanță în temeiul articolului 81 din Regulamentul de procedură, și în măsura în care recurentul a fost lipsit de posibilitatea de a solicita pronunțarea unei hotărâri într-o cauză judecată în lipsă în temeiul articolului 121 din regulamentul de procedură.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului interpretării dispozițiilor de drept al Uniunii, ținând seama de contextul lor, și a obligației de motivare, întrucât, la punctele 64-70 din ordonanță, Tribunalul a interpretat articolul 56 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene fără a lua în considerare nici articolul 55 din acesta, nici deciziile adoptate de Comitetul Regiunilor în acest temei, și nu a răspuns la argumentele reclamantului întemeiate pe aceste dispoziții, și a comis erori de drept, întrucât nu a respectat domeniul de aplicare și obiectivul articolelor 55 și 56 din statut și al articolului 3 din anexa VI la acesta, precum și al articolelor 2 și 4 din Decizia nr. 048/03 privind modalitățile de acordare a indemnizațiilor forfetare pentru orele suplimentare efectuate de anumiți funcționari din categoriile C și D care sunt obligați să efectueze în mod constant ore suplimentare (denumită în continuare, „Decizia nr. 48/03”).

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor interpretării dispozițiilor statutare în conformitate cu Carta europeană a drepturilor fundamentale și a articolului 31 din cartă în conformitate cu Decizia nr. 48/03, precum și a obligației de motivare a hotărârilor și a încrederii de care se bucură actele de procedură, întrucât, la punctele 71-74 din ordonanță, TFP nu a ținut seama de articolul 6 din Decizia nr. 48/03 la interpretarea articolului 31 alineatul (2) din cartă, nu a răspuns corespunzător cerințelor legale la argumentația pe care recurentul a formulat-o pe baza acestor dispoziții și nu a respectat obiectul și cauza acțiunii sale.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea încrederii de care se bucură actele de procedură și a principiului examinării acțiunii în funcție de elementele existente la adoptarea actului atacat, în măsura în care TFP a considerat, la punctul 77 din ordonanță, că recurentul și-a bazat argumentația întemeiată pe principiul egalității de tratament pe consecințele deciziei în litigiu și a respins-o în orice caz pe baza acestor consecințe, precum și încălcarea obligației de motivare, a principiului interpretării dispozițiilor statutare în conformitate cu principiul egalității și a acestui din urmă principiu, în măsura în care Tribunalul, la punctele 78-80 din ordonanță, nu a răspuns la argumentația sa corespunzător cerințelor legale.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat, pe de o parte, pe încălcarea încrederii de care se bucură actelor de procedură și a articolului 50 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de procedură al TFP, în măsura în care acesta a considerat la punctul 82 din ordonanță că excepția de nelegalitate invocată de recurent nu a fost susținută de nicio argumentație, contrar prevederilor acestei dispoziții, și era, așadar, vădit inadmisibilă și, pe de altă parte, pe nelegalitatea, pe cale de consecință, a punctelor 54-57 din ordonanța atacată.