7.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 294/75


Acțiune introdusă la 11 iunie 2015 – Republica Polonă/Comisia

(Cauza T-316/15)

(2015/C 294/90)

Limba de procedură: polona

Părțile

Reclamantă: Republica Polonă (reprezentant: Majczyna Bogusław, agent)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziei Comisiei Europene din 31 martie 2015 [notificată cu numărul C (2015) 2230] privind refuzul de a acorda o contribuție financiară din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru proiectul major „Crearea unor servicii inovatoare în Centrul de servicii comune IBM din Wroclaw”, care face parte din programul operațional „Economie inovatoare”, inclus în ajutorul structural în cadrul obiectivului de convergență în Polonia;

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe interpretarea eronată a articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 (1), întrucât s-a considerat că investițiile pentru crearea unor centre de servicii comune, inclusiv angajarea de specialiști IT care să dezvolte servicii inovatoare, nu sunt „investiții productive care contribuie la crearea și salvgardarea locurilor de muncă durabile” în sensul dispoziției amintite și că, în consecință, nu pot fi cofinanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe interpretarea eronată a condițiilor de acordare a cofinanțării din Fondul European de Dezvoltare Regională, întrucât s-a considerat că pot fi cofinanțate doar investițiile cu „potențial de inovare decisiv”, și pe o apreciere eronată a proiectului, deoarece s-a apreciat că nu se asigură conformitatea cu axa prioritară a celui de al IV-lea programului operațional „Economie inovatoare” din cauza lipsei caracterului inovator.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe evaluarea incorectă a proiectului, prin faptul că s-a stabilit lipsa unei justificări pentru acordarea contribuției publice, și pe interpretarea greșită a condițiilor de acordare a cofinanțării din Fondul European de Dezvoltare Regională, deoarece s-a apreciat că plata dividendelor potrivit normelor prevăzute în proiect constituie un obstacol la acordarea cofinanțării.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului cooperării loiale și a articolului 41 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 prin depășirea termenului pentru evaluarea proiectului, prin schimbarea abordării în cursul acestei evaluări în ceea ce privește posibilitățile de finanțare a investițiilor în sectorul serviciilor și prin neluarea în considerare a explicațiilor autorităților poloneze cu privire la caracterul inovator al proiectului.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999 (JO L 210, p. 1, Ediție specială, 14 vol. 1, p. 236).