1.6.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 178/14


Acțiune introdusă la 5 martie 2015 – Deza/ECHA

(Cauza T-115/15)

(2015/C 178/16)

Limba de procedură: ceha

Părțile

Reclamantă: Deza, a.s. (Valašské Meziříčí, Republica Cehă) (reprezentant: P. Dejl, avocat)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice

Concluziile

Anularea deciziei ED/108/2014 din 12 decembrie 2014 a Directorului Executiv al Agenției Europene pentru Produse Chimice, care actualizează și completează intrarea existentă privind substanța DEHP în lista substanțelor candidate în vederea unei eventuale includeri în anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (1);

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

1.

Primul motiv întemeiat pe caracterul ultra vires al deciziei atacate.

Reclamanta afirmă că decizia atacată este ultra vires, întrucât (i) pârâta nu era autorizată conform Regulamentului nr. 1907/2006 să actualizeze lista, prin această decizie, în vederea unei eventuale includeri în anexa XIV conform articolului 59 alineatul (1) din regulamentul menționat, (ii) adoptarea deciziei atacate a fost precedată de o procedură a pârâtei contrară articolului 59 din Regulamentul nr. 1907/2006 și (iii) decizia atacată și procedura pârâtei care a condus la adoptarea acesteia eludează procedura prevăzută în acest scop de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea de către decizia atacată a principiului securității juridice.

Reclamanta arată că decizia atacată încalcă principiul securității juridice, întrucât (i) decizia identifică ftalatul de di(2-etil-hexil) (DEHP) drept o substanță care afectează sistemul endocrin, deși dreptul Uniunii Europene nu stabilește o definiție pentru o astfel de substanță sau criteriile de identificare a acesteia, iar o astfel de definiție sau astfel de criterii sunt elaborate de Comisie pe baza regulamentelor și a deciziilor Consiliului și ale Parlamentului și (ii) această decizie a fost adoptată în timp ce procedura era încă în curs de desfășurare, chiar dacă într-un stadiu avansat, în vederea autorizării substanței DEHP, identificată drept substanță toxică pentru reproducere, conform articolului 57 litera (c) din Regulamentul nr. 1907/2006.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că decizia atacată nu se bazează pe constatări științifice concludente și obiective.

Reclamanta susține că decizia atacată este incorectă, întrucât nu se bazează pe constatări științifice concludente și obiective, care stabilesc că substanța DEHP îndeplinește toate criteriile prevăzute la articolul 57 litera (f) din Regulamentul nr. 1907/2006.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea drepturilor reclamantei și a principiilor consacrate în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Reclamanta arată că decizia atacată și procedura pârâtei care a condus la adoptarea acesteia încalcă drepturile sale și principiile consacrate în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în special principiul securității juridice, dreptul la un proces echitabil și dreptul la exercitarea pașnică a dreptului de proprietate.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2007, L 136, p. 3).