Cauza T‑480/15

Agria Polska sp. z o.o. și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegere – Abuz de poziție dominantă – Piața distribuției de produse fitosanitare – Decizie de respingere a unei plângeri – Presupus comportament anticoncurențial al unor producători și al unor distribuitori – Acțiune concertată sau coordonată de depunere a unor plângeri de către producători și de către distribuitori în fața autorităților administrative și penale – Denunțare a unor pretinse încălcări ale reglementării aplicabile de către importatori paraleli – Controale administrative efectuate ulterior de autoritățile administrative – Aplicarea unor sancțiuni administrative și penale de către autoritățile naționale importatorilor paraleli – Asimilarea depunerii de plângeri de către producători și de către distribuitori cu unele acțiuni șicanatoare sau cu unele abuzuri de proceduri administrative – Lipsa interesului Uniunii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 16 mai 2017

1. Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Decizie de clasare adoptată de Comisie – Putere de apreciere a Comisiei – Limite – Motivarea deciziei de clasare – Conținut – Control jurisdicțional – Întindere

   [art. 101 TFUE, art. 102 TFUE și art. 105 alin. (1) TFUE]

2. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Obiect anticoncurențial – Denunțuri concomitente ale unei întreprinderi concurente în fața autorităților naționale competente – Admisibilitate

   (art. 101 TFUE)

3. Concurență – Normele Uniunii – Domeniu de aplicare material – Controale și urmăriri efectuate de autoritățile naționale în urma unor denunțuri de către întreprinderi concurente – Excludere

   (art. 101 TFUE și 102 TFUE)

4. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Denunțarea unei întreprinderi concurente în fața autorităților naționale competente – Includere – Criterii de apreciere – Interpretare strictă

   (art. 102 TFUE)

5. Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Stabilirea priorităților de către Comisie – Luarea în considerare a interesului Uniunii legat de instrumentarea unui caz – Putere de apreciere a Comisiei – Cauză care permite să se contribuie la dezvoltarea dreptului concurenței

   (art. 101 TFUE și 102 TFUE)

6. Concurență – Normele Uniunii – Aplicare de către instanțele naționale – Acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin încălcări ale normelor de concurență

   (art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 6)

7. Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Obligația de a realiza o investigație și de a se pronunța prin decizie asupra existenței unei încălcări – Lipsă – Respingere anterioară a unei plângeri similare de către o autoritate națională de concurență – Lipsă de relevanță

   [art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 7; Comunicarea 2004/C 101/03 a Comisiei]

8. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obiect – Constatarea unor încălcări ale statelor membre – Excludere

   (art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 7)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 34-39)

2.  Articolul 101 TFUE se opune cu rigurozitate oricărui contact direct sau indirect între operatorii economici care are ca obiect sau ca efect fie influențarea comportamentului pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie divulgarea către un astfel de concurent a comportamentului pe care au decis să îl adopte sau pe care intenționează să îl adopte ei înșiși pe piață.

   Cu toate acestea, operatorii economici își păstrează dreptul de a se adapta în mod inteligent la comportamentul constatat sau preconizat al concurenților lor. Astfel, întreprinderile pot, printre altele, să acționeze în apărarea intereselor lor legitime în cazul unei eventuale încălcări de către concurenții lor a dispozițiilor aplicabile, cum sunt reglementările privind comerțul cu produse fitosanitare. În acest context, ar putea fi legitim pentru întreprinderi să informeze autoritățile naționale competente cu privire la eventuale încălcări ale dispozițiilor în vigoare de către concurenții lor și, după caz, să colaboreze cu autoritățile respective în cadrul controalelor care pot fi efectuate de acestea.

   (a se vedea punctele 44, 47 și 48)

3.  Deciziile autorităților naționale competente de a efectua controale ale înscrisurilor sau controale la fața locului și de a începe urmărirea administrativă și penală împotriva unor întreprinderi suspectate de practici nelegale sunt imputabile autorităților naționale amintite, care acționează potrivit interesului public și ale căror decizii sunt, în acest sens, rezultatul puterii lor de apreciere. Astfel, asemenea comportamente și decizii ale autorităților statelor membre, care nu acționează potrivit unei competențe nediscreționare, nu intră în domeniul de aplicare al articolelor 101 și 102 TFUE, din moment ce aceste articole nu urmăresc să reglementeze decât comportamentul întreprinderilor.

   Împrejurarea că aceste autorități ar fi fost influențate în alegerea lor de a efectua controale prin faptul sesizării lor de către întreprinderi concurente nu este de natură să lipsească deciziile lor de caracterul de decizii ale unor autorități naționale.

   (a se vedea punctele 49 și 55)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 65-72)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 73)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 80-84)

7.  Articolul 7 din Regulamentul nr. 1/2003 nu îi conferă autorului plângerii dreptul de a cere Comisiei să adopte o decizie definitivă cu privire la existența sau la inexistența presupuselor încălcări ale articolelor 101 și/sau 102 TFUE, la fel cum nu obligă Comisia să continue în orice caz procedura până în etapa unei decizii finale, chiar dacă o plângere similară celei prezentate în fața sa a fost deja respinsă anterior, eventual în mod eronat, de o autoritate națională de concurență.

   Pe de altă parte, admiterea faptului că Comisia ar trebui în mod sistematic să deschidă o anchetă într‑o asemenea ipoteză nu ar fi compatibilă cu obiectivul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, care era instituirea, în vederea asigurării eficacității, a unei alocări optime a resurselor în cadrul rețelei europene de concurență. În orice caz, nici Regulamentul nr. 1/2003, nici Comunicarea Comisiei privind cooperarea în cadrul rețelei autorităților de concurență nu creează, în ceea ce privește o întreprindere, vreun drept sau vreo așteptare referitoare la examinarea cauzei sale de către o anumită autoritate de concurență în scopul, dacă este cazul, de a beneficia de colectarea de probe efectuată de această autoritate ca urmare a competențelor sale de investigare.

   (a se vedea punctele 94 și 95)

8.  Nu au legătură cu procedura prevăzută la articolul 7 din Regulamentul nr. 1/2003 constatările unor eventuale încălcări ale autorităților, inclusiv ale celor judiciare, ale statelor membre, întrucât acestea intră sub incidența procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la articolul 258 TFUE. În această privință, nu este permisă eludarea normelor efectiv aplicabile prin încercarea de a sustrage de sub incidența articolului 258 TFUE o procedură guvernată de tratat, supunând‑o în mod artificial normelor prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003.

   (a se vedea punctul 97)