Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 10 noiembrie 2015 –

GSA și SGI/Parlamentul

(Cauza T‑321/15)

„Contracte de achiziții publice de servicii — Procedură de cerere de ofertă — Prestații de protecție împotriva incendiilor, de asistență pentru persoane și de supraveghere exterioară în sediul Parlamentului la Bruxelles — Respingerea ofertei unui ofertant — Obligația de a prezenta o autorizație prealabilă, eliberată potrivit legislației naționale — Proporționalitate — Egalitate de tratament — Principiul transparenței — Libera prestare a serviciilor”

1. 

Achiziții publice ale Uniunii Europene — Procedură de cerere de ofertă — Obligația de respectare a principiului egalității de tratament al ofertanților — Necesitatea de a asigura un mediu concurențial cât mai larg posibil [Regulamentul nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 102 alin. (1) și (2)] (a se vedea punctele 30, 57 și 58)

2. 

Dreptul Uniunii Europene — Principii — Proporționalitate — Domeniu de aplicare (a se vedea punctul 32)

3. 

Achiziții publice ale Uniunii Europene — Încheierea unui contract în urma unei cereri de ofertă — Putere de apreciere a instituțiilor — Control jurisdicțional — Limite (Regulamentul nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, Regulamentul nr. 1268/2012 al Comisiei) (a se vedea punctul 33)

4. 

Achiziții publice ale Uniunii Europene — Încheierea unui contract în urma unei cereri de ofertă — Criterii de selecție — Criteriu referitor la prezentarea unei autorizații de securitate eliberate de autoritatea națională competentă în cadrul unei cereri de ofertă având ca obiect furnizarea unor prestații de protecție împotriva incendiilor, de asistență și de supraveghere în sediul unei instituții a Uniunii — Admisibilitate [Regulamentul nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 102 alin. (1); Regulamentul nr. 1268/2012 al Comisiei, art. 146 alin. (3)] (a se vedea punctele 37-40 și 60)

5. 

Libera prestare a serviciilor — Restricții — Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii — Prestarea unor servicii de protecție împotriva incendiilor, de asistență și de supraveghere în sediul unei instituții a Uniunii — Autoritate contractantă care impune ofertanților să fie titulari ai unei autorizații de securitate eliberate de autoritatea națională competentă — Admisibilitate (art. 56 TFUE) (a se vedea punctele 66, 67 și 70)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziilor Parlamentului, conținute în scrisoarea din 12 iunie 2015, prin care acesta a informat reclamantele, pe de o parte, cu privire la respingerea ofertei pe care o prezentaseră în cadrul cererii de ofertă deschisă EP/DGSAFE/UIB/SER/2014-014, referitoare la prestații de protecție împotriva incendiilor, de asistență pentru persoane (domeniul 1) și de supraveghere exterioară (domeniul 2) în sediul Parlamentului la Bruxelles (JO 2014/S 246 433095), și, pe de altă parte, cu privire la atribuirea contractului care a făcut obiectul acestei cereri de ofertă unui alt ofertant

Dispozitivul

1) 

Respinge acțiunea.

2) 

Obligă Gruppo Servizi Associati SpA (GSA) și Security Guardian’s Institute (SGI) la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii măsurilor provizorii.