Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 11 mai 2017 –
Barqawi/Consiliul
(Cauza T‑303/15)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate împotriva Siriei – Înghețarea fondurilor – Eroare vădită de apreciere”
|
1. |
Uniunea Europeană–Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor–Măsuri restrictive împotriva Siriei–Întinderea controlului (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Decizia 2015/383/PESC a Consiliului; Regulamentul 2015/375 al Consiliului) (a se vedea punctele 36-38) |
|
2. |
Politica externă și de securitate comună–Măsuri restrictive împotriva Siriei–Înghețarea fondurilor și a resurselor economice–Acțiune în anulare formulată de o persoană fizică ce beneficiază de pe urma regimului sirian, vizată de o decizie de înghețare a fondurilor–Repartizarea sarcinii probei–Decizie întemeiată pe o serie de indicii–Admisibilitate–Condiții (art. 296 TFUE; Decizia 2015/383/PESC a Consiliului; Regulamentul 2015/375 al Consiliului) (a se vedea punctul 39) |
|
3. |
Acțiune în anulare–Hotărâre de anulare–Efecte–Limitare de către Curte–Măsuri restrictive împotriva Siriei–Producerea efectelor anulării regulamentului începând de la expirarea termenului de recurs sau de la respingerea acestuia–Neaplicarea acestui termen în ceea ce privește producerea efectelor anulării deciziei (art. 264 al doilea paragraf TFUE; Decizia 2015/383/PESC a Consiliului; Regulamentul 2015/375 al Consiliului) (a se vedea punctele 64-68) |
Obiectul
Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și având ca obiect anularea Deciziei de punere în aplicare (PESC) 2015/383 a Consiliului din 6 martie 2015 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO 2015, L 64, p. 41) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/375 al Consiliului din 6 martie 2015 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2015, L 64, p. 10), în măsura în care numele reclamantului a fost inclus în lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive
Dispozitivul
|
1) |
Anulează Decizia de punere în aplicare (PESC) 2015/383 a Consiliului din 6 martie 2015 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/375 al Consiliului din 6 martie 2015 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria, în măsura în care îl privesc pe domnul Ahmad Barqawi. |
|
2) |
Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de domnul Barqawi. |