14.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 414/23


Cerere de decizie preliminară introdusă de Conseil d'État (Franța) la 8 octombrie 2015 – Melitta France SAS și alții/Ministre de l’Écologie, du Développement durable et de l'Énergie

(Cauza C-530/15)

(2015/C 414/29)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d'État

Părțile din procedura principală

Reclamante: Melitta France SAS, Cofresco Frischhalteprodukte GmbH & Co. KG, Délipapier, Gopack SAS, Industrie Cartarie Tronchetti SpA, Industrie Cartarie Tronchetti Ibérica, SL, Kimberly-Clark SAS, Lucart France, Paul Hartmann AG, SCA Hygiène Products, SCA Tissue France, Group’Hygiène syndicat professionnel

Pârât: Ministre de l’Écologie, du Développement durable et de l'Énergie

Întrebarea preliminară

Se solicită Curții de Justiție a Uniunii Europene să se pronunțe cu privire la întrebarea dacă, prin includerea „mandrinelor” (rolele, tuburile și cilindrii) în jurul cărora sunt înfășurate materiale flexibile, precum hârtia, folia de plastic, vândute consumatorilor, printre exemplele de ambalaje, Directiva 2013/2/UE a Comisiei din 7 februarie 2013 (1) a încălcat noțiunea de ambalaj, astfel cum este definită la articolul 3 din Directiva 94/62/CE din 20 decembrie 1994 (2) și a depășit întinderea abilitării conferite Comisiei Europene în temeiul competențelor sale de executare.


(1)  Directiva 2013/2/UE a Comisiei din 7 februarie 2013 de modificare a anexei I la Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (JO L 37, p. 10).

(2)  Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (JO L 365, p. 10, Ediție specială, 13/vol. 14, p. 238).