Cauza C‑457/15

Vattenfall Europe Generation AG

împotriva

Bundesrepublik Deutschland

(cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Berlin)

„Trimitere preliminară — Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană — Directiva 2003/87/CE — Domeniu de aplicare ratione temporis — Momentul în care ia naștere obligația de comercializare a cotelor — Articolul 3 — Anexa I — Noțiunea «instalație» — Activitate de ardere a combustibililor în instalații cu o putere termică nominală totală de peste 20 MW”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 28 iulie 2016

Mediu – Poluare atmosferică – Directiva 2003/87 – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Domeniu de aplicare – Emisii de gaze cu efect de seră generate de o instalație vizată de directivă înainte de începerea primei producții de energie electrică – Includere

[Directiva 2003/87 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29, art. 2 alin. (1) punctul 3 litera (u), articolul 10a alineatul (5) și anexa I]

Anexa I la Directiva 2003/87 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29, în măsura în care include arderea combustibililor în instalații cu o putere termică nominală totală de peste 20 MW în lista categoriilor de activități cărora li se aplică această directivă, trebuie interpretată în sensul că obligația de comercializare a cotelor unei instalații destinate să producă energie electrică ia naștere încă de la prima emisie de gaze cu efect de seră, așadar, eventual, chiar înainte de începerea primei producții de energie electrică.

Astfel, o instalație destinată să producă energie electrică prin arderea combustibililor, a cărei putere depășește valoarea prevăzută în anexa I la Directiva 2003/87, este supusă obligațiilor pe care le implică sistemul de comercializare a cotelor și, în special, celei de raportare, pentru emisiile care provin din totalitatea surselor și a fluxurilor aferente activităților desfășurate în instalație, inclusiv emisiile generate într‑o perioadă de probe prealabilă începerii funcționării normale a acestei instalații. Această interpretare nu poate fi infirmată de faptul că calificarea unei instalații ca fiind producător de energie electrică, în sensul articolului 3 litera (u) din această directivă, este supusă condiției ca aceasta să producă energie electrică în vederea vânzării către părți terțe. Astfel, această dispoziție nu urmărește să definească domeniul de aplicare al Directivei 2003/87, ci contribuie la punerea în aplicare a unei distincții importante pentru stabilirea cantității anuale maxime de cote în sensul articolului 10a alineatul (5) din această directivă. De asemenea, împrejurarea că aceste obligații se adresează operatorului unei instalații nu înseamnă că emisiile generate cu ocazia probelor efectuate de constructorul acesteia nu trebuie să fie luate în considerare. Astfel, pe de o parte, noțiunea de producător de energie electrică menționată la articolul 3 litera (u) din Directiva 2003/87 nu este pertinentă în scopul nașterii obligației de comercializare a cotelor de emisii. Pe de altă parte, obligația de raportare și de restituire a operatorului în cauză privește și aceste emisii, având în vedere că sistemul de comercializare a cotelor se aplică, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din această directivă, emisiilor care provin din activitățile enumerate în anexa I la aceasta.

(a se vedea punctele 38-40, 42 și 43 și dispozitivul)