Cauza C‑413/15

Elaine Farrell

împotriva

Alan Whitty și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de la Supreme Court (Irlanda)]

„Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Asigurare de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule – Directiva 90/232/CEE – Articolul 1 – Răspunderea pentru vătămarea corporală a tuturor pasagerilor, alții decât conducătorul auto – Asigurare obligatorie – Efect direct – Directiva 84/5/CEE – Articolul 1 alineatul (4) – Organism însărcinat cu despăgubirea pentru pagubele materiale sau corporale provocate de un vehicul neidentificat sau neasigurat – Posibilitatea de a invoca o directivă împotriva unui stat – Condițiile în care un organism de drept privat poate fi considerat o emanație a statului și i se pot opune dispozițiile unei directive care sunt susceptibile să aibă efect direct”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 10 octombrie 2017

  1. Acte ale instituțiilor–Directivă–Efect direct–Organism însărcinat să îndeplinească, sub controlul statului, un serviciu de interes public sau care dispune de puteri exorbitante–Caracter alternativ al acestor condiții

    (art. 21 TFUE)

  2. Apropierea legislațiilor–Asigurarea de răspundere civilă auto–Directiva 84/5–Compensație acordată pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau asigurat insuficient–Instituire de către un stat membru a unui organism de drept privat însărcinat cu repararea unor astfel de prejudicii–Posibilitate a particularilor de a invoca împotriva unui asemenea organism dispozițiile unei directive care au efect direct

    (art. 288 TFUE; Directiva 84/5 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 90/232, art. 1 alin. (4)]

  1.  Articolul 288 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu exclude, în sine, ca unei entități care nu îndeplinește toate caracteristicile enunțate la punctul 20 din Hotărârea din 12 iulie 1990, Foster și alții (C‑188/89, EU:C:1990:313), coroborate cu cele care figurează la punctul 18 din aceeași hotărâre, să i se poată opune dispozițiile unei directive care sunt susceptibile să aibă efect direct.

    Punctul 20 menționat trebuie astfel interpretat în lumina punctului 18 din aceeași hotărâre, în care Curtea a subliniat că asemenea dispoziții pot fi invocate de către un particular împotriva unui organism sau a unei entități care fie este supusă autorității sau controlului statului, fie dispune de puteri exorbitante în raport cu cele care rezultă din normele obișnuite aplicabile în relațiile dintre particulari. Prin urmare, astfel cum a arătat în esență avocatul general la punctele 53 și 77 din concluzii, condițiile potrivit cărora organismul în cauză trebuie să fie supus autorității sau controlului statului și, respectiv, să dispună de puteri exorbitante în raport cu cele care rezultă din normele aplicabile în relațiile dintre particulari nu pot avea un caracter cumulativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 decembrie 1997, Kampelmann și alții, C‑253/96-C‑258/96, EU:C:1997:585, punctele 46 și 47, precum și Hotărârea din 7 septembrie 2006, Vassallo, C‑180/04, EU:C:2006:518, punctul 26).

    (a se vedea punctele 27-29 și dispozitiv 1)

  2.  Unui organism de drept privat căruia i‑a fost încredințată de un stat membru o misiune de interes public, precum cea inerentă obligației impuse statelor membre de articolul 1 alineatul (4) din A doua directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, astfel cum a fost modificată prin A treia directivă 90/232/CEE a Consiliului din 14 mai 1990, și care, în acest scop, dispune, în temeiul legii, de puteri exorbitante, precum puterea de a impune asigurătorilor care exercită o activitate de asigurare auto pe teritoriul statului membru în cauză să se afilieze la el și să îl finanțeze, i se pot opune dispoziții ale unei directive care sunt susceptibile să aibă efect direct.

    (a se vedea punctul 42 și dispozitiv 2)