—

pentru domnul Deroo‑Blanquart, de P. Rémy‑Corlay, avocat;

—

pentru Sony Europe Limited, succesoare în drepturi a Sony France SA, de P. Spinosi, avocat;

—

pentru guvernul francez, de D. Colas, de J. Traband și de S. Ghiandoni, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul belgian, de J.‑C. Halleux și de J. Van Holm, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul ceh, de M. Smolek, de J. Vláčil și de S. Šindelková, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de D. Roussanov, de M. Van Hoof și de K. Herbout‑Borczak, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 5 și 7 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO 2005, L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Vincent Deroo‑Blanquart, domiciliat în Franța, pe de o parte, și Sony Europe Limited (denumită în continuare „Sony”), succesoare în drepturi a Sony France SA, cu sediul în Franța, pe de altă parte, în legătură cu o practică comercială care constă în vânzarea unui computer echipat cu programe informatice preinstalate.

3

Potrivit considerentelor (13), (14), (17) și (18) ale Directivei 2005/29:

[…]

4

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]

[…]

[…]”

5

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1):

„Prezenta directivă se aplică practicilor comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori definite la articolul 5 înainte, în timpul și după o tranzacție comercială în legătură cu un produs.”

6

Articolul 4 din aceeași directivă, intitulat „Piața internă”, prevede:

„Statele membre nu limitează libertatea de a presta servicii, nici nu limitează libera circulație a mărfurilor din motive care se încadrează în domeniul în care prezenta directivă vizează apropierea dispozițiilor în vigoare.”

7

Articolul 5 din Directiva 2005/29, intitulat „Interzicerea practicilor comerciale neloiale”, are următorul cuprins:

„(1)   Se interzic practicile comerciale neloiale.

(2)   O practică comerciale este neloială în cazul în care:

[…]

(4)   Sunt neloiale în special practicile comerciale care:

(5)   Anexa I conține lista practicilor comerciale considerate neloiale în orice situație. […]”

8

Articolul 6 din această directivă, intitulat „Acțiuni înșelătoare”, prevede la alineatul (1):

„O practică comercială se consideră înșelătoare în cazul în care conține informații false și, în consecință, este mincinoasă sau, în orice alt fel, inclusiv prin prezentarea generală, induce sau poate induce în eroare consumatorul mediu, chiar dacă informația este corectă în fapt, cu privire la unul sau mai multe dintre următoarele elemente și, în oricare dintre situații, determină sau poate determina o decizie comercială pe care consumatorul nu ar fi luat‑o în altă situație:

[…]”

9

Articolul 7 din directiva menționată, intitulat „Omisiuni înșelătoare”, prevede:

„(1)   O practică comercială se consideră înșelătoare în cazul în care, analizând faptele și ținând seama de toate caracteristicile și circumstanțele, precum și de limitele proprii mediului de comunicare utilizat, omite o informație semnificativă de care consumatorul mediu are nevoie în contextul respectiv pentru a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză și care, în consecință, determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări.

(2)   De asemenea, o practică comercială se consideră omisiune înșelătoare în cazul în care, ținând seama de toate aspectele descrise la alineatul (1), un comerciant disimulează o informație semnificativă prevăzută la alineatul respectiv sau o furnizează într‑o manieră neclară, neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită sau dacă nu își declară intenția comercială adevărată în cazul în care aceasta nu reiese deja din context sau în cazul în care, în orice situație, aceasta determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări.

[…]

(4)   În cazul unei invitații de a cumpăra, următoarele informații se consideră semnificative, în cazul în care nu reies deja din context:

[…]

[…]”

10

Anexa I la Directiva 2005/29, care conține o listă a practicilor comerciale considerate neloiale în orice situație, prevede la punctul 29, printre practicile comerciale agresive, următoarea practică:

„Comerciantul solicită plata pe loc sau plata ulterioară pentru produsele pe care le furnizează, dar pe care consumatorul nu le‑a solicitat […] (vânzare nesolicitată).”

11

Articolul L. 111‑1 din code de la consommation (Codul consumului), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevedea:

„Fiecare comerciant vânzător de bunuri sau prestator de servicii trebuie să îi ofere consumatorului, înainte de încheierea contractului, posibilitatea de a cunoaște caracteristicile esențiale ale bunului sau ale serviciului.”

12

Articolul L. 113‑3 primul paragraf din acest cod, în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevedea:

„Orice vânzător al unui produs și orice prestator de servicii trebuie, prin marcare, etichetare, afișare sau prin orice altă metodă corespunzătoare, să informeze consumatorul asupra prețurilor, asupra eventualelor limite ale răspunderii contractuale și asupra condițiilor speciale de vânzare, potrivit modalităților stabilite prin ordine ale ministrului […]”

13

Potrivit articolului L. 120‑1 din Codul consumului, în versiunea aplicabilă litigiului principal:

„Se interzic practicile comerciale neloiale. O practică comercială este neloială atunci când este contrară cerințelor diligenței profesionale și denaturează sau poate denatura semnificativ comportamentul economic cu privire la un bun sau la un serviciu al consumatorului normal informat și suficient de atent și de avizat.

[…]

14

Articolul L. 121‑1 din acest cod, în versiunea aplicabilă litigiului principal, avea următorul cuprins:

[…]

În orice comunicare comercială care constituie o invitație de a cumpăra și este adresată consumatorului, în care se menționează prețul și caracteristicile bunului sau ale serviciului oferit, următoarele informații sunt considerate semnificative:

[…]

[…]

15

Articolul L. 122‑1 primul paragraf din Codul consumului, în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevedea:

„Se interzic refuzul de a vinde un produs sau de a presta un serviciu unui consumator fără un motiv temeinic și condiționarea vânzării unui produs de cumpărarea unei cantități impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau a unui alt serviciu, precum și condiționarea prestării unui serviciu de cea a unui alt serviciu sau de achiziționarea unui produs.”

16

Articolul L. 122‑1 primul paragraf din acest cod, în versiunea în vigoare între 19 mai 2011 și 30 iunie 2016, dispunea:

„Se interzic refuzul de a vinde un produs sau de a presta un serviciu unui consumator fără un motiv temeinic și condiționarea vânzării unui produs de cumpărarea unei cantități impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau a unui alt serviciu, precum și condiționarea prestării unui serviciu de cea a unui alt serviciu sau de achiziționarea unui produs, întrucât această condiționare constituie o practică comercială neloială în sensul articolului L. 120‑1.”

17

Articolul L. 122‑3 primul paragraf din codul menționat, în versiunea aplicabilă litigiului principal, avea următorul cuprins:

„Se interzice furnizarea de bunuri sau de servicii fără ca acestea să fie comandate în prealabil de către consumator, atunci când aceasta face obiectul unei cereri de plată. Nicio obligație nu poate fi impusă consumatorului care primește un bun sau căruia i se prestează un serviciu cu încălcarea acestei interdicții.”

18

Din dosarul cauzei principale reiese că, la 27 decembrie 2008, domnul Deroo‑Blanquart a achiziționat în Franța un laptop marca Sony, modelul VAIO VGN‑NR38E, echipat cu programe informatice preinstalate precum, pe de o parte, sistemul de operare Microsoft Windows Vista ediția Home Premium și, pe de altă parte, mai multe aplicații software.

19

La prima utilizare a acestui computer, domnul Deroo‑Blanquart a refuzat să adere la „Contractul de licență al utilizatorului final” (CLUF) al sistemului de operare, afișat pe ecranul computerului menționat, și a solicitat societății Sony, la 30 decembrie 2008, rambursarea părții din prețul de cumpărare al computerului respectiv care corespundea costului programelor informatice preinstalate.

20

Prin scrisoarea din 8 ianuarie 2009, Sony a refuzat să efectueze această rambursare, arătând că computerele VAIO formează împreună cu programele informatice preinstalate o ofertă unică și indisociabilă. În urma unor discuții, Sony i‑a propus domnului Deroo‑Blanquart, la 15 aprilie 2009, anularea vânzării și rambursarea întregului preț de cumpărare, și anume 549 de euro, în schimbul returnării produsului cumpărat.

21

Domnul Deroo‑Blanquart a refuzat această propunere și, printr‑un act din 17 februarie 2011, a chemat Sony în judecată în fața tribunal d'instance d’Asnières (Tribunalul de Primă Instanță din Asnières, Franța) pentru plata printre altele a sumei de 450 de euro cu titlu de despăgubire forfetară pentru programele informatice preinstalate, precum și a celei de 2500 de euro pentru prejudiciul suferit din cauza unor practici comerciale neloiale.

22

Prin sentința din 13 septembrie 2012, tribunal d'instance d’Asnières (Tribunalul de Primă Instanță din Asnières) a respins toate capetele de cerere formulate de domnul Deroo‑Blanquart.

23

Domnul Deroo‑Blanquart a formulat apel împotriva acestei sentințe la cour d’appel de Versailles (Curtea de Apel din Versailles, Franța).

24

Prin hotărârea din 5 noiembrie 2013, această instanță a confirmat sentința apelată, constatând că vânzarea în discuție nu constituia nici o practică comercială neloială de vânzare forțată interzisă în orice situație, nici o practică comercială neloială de vânzare legată și nici o practică comercială înșelătoare sau agresivă.

25

Domnul Deroo‑Blanquart a formulat recurs împotriva hotărârii cour d’appel de Versailles (Curtea de Apel din Versailles) la Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța).

26

După ce a arătat că dispozițiile dreptului național aplicabile intră în domeniul de aplicare al Directivei 2005/29, Cour de cassation (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

27

Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări formulate, care trebuie examinate împreună și în primul rând, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă o practică comercială care constă în vânzarea unui computer echipat cu programe informatice preinstalate fără a oferi consumatorului posibilitatea de a obține același model de computer neechipat cu programe informatice preinstalate constituie o practică comercială neloială în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2005/29.

28

În această privință, trebuie amintit cu titlu introductiv că ofertele comune, care se bazează pe combinarea a cel puțin două produse sau servicii diferite într‑o singură ofertă, constituie acte comerciale care se înscriu în mod clar în cadrul strategiei comerciale a unui operator și care urmăresc în mod direct promovarea și derularea vânzărilor acestuia. Rezultă că acestea constituie într‑adevăr practici comerciale în sensul articolului 2 litera (d) din Directiva 2005/29 și, în consecință, intră în domeniul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 aprilie 2009, VTB‑VAB și Galatea, C‑261/07 și C‑299/07, EU:C:2009:244, punctul 50).

29

În plus, după cum se precizează în mod expres în considerentul (17) al Directivei 2005/29, numai practicile comerciale enumerate în lista exhaustivă din anexa I la această directivă sunt considerate neloiale în orice situație, fără a face obiectul unei evaluări de la caz la caz, în conformitate cu dispozițiile articolelor 5-9 din directiva menționată (Hotărârea din 19 septembrie 2013, CHS Tour Services, C‑435/11, EU:C:2013:574, punctul 38 și jurisprudența citată).

30

Or, Curtea a statuat în această privință că ofertele comune nu figurează printre practicile enumerate în anexa I la Directiva 2005/29 și că această directivă se opune unei interdicții generale și preventive a ofertelor comune, independent de orice verificare a caracterului lor neloial în raport cu criteriile reglementate la articolele 5-9 din directiva menționată (Hotărârea din 23 aprilie 2009, VTB‑VAB și Galatea, C‑261/07 și C‑299/07, EU:C:2009:244, punctele 57 și 62).

31

Prin urmare, caracterul eventual neloial al practicilor comerciale cum sunt cele în discuție în litigiul principal trebuie examinat în lumina conținutului și a economiei generale a articolelor 5-9 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 aprilie 2009, VTB‑VAB și Galatea, C‑261/07 și C‑299/07, EU:C:2009:244, punctul 58).

32

În această privință, o practică comercială nu poate fi considerată neloială în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2005/29 decât cu dubla condiție ca, pe de o parte, să fie contrară cerințelor diligenței profesionale și, pe de altă parte, să denatureze sau să poată denatura semnificativ comportamentul economic al consumatorului mediu cu privire la un produs (a se vedea Hotărârea din 19 decembrie 2013, Trento Sviluppo și Centrale Adriatica, C‑281/12, EU:C:2013:859, punctul 28). Trebuie amintit în acest context că, în conformitate cu considerentul (18) al acesteia, directiva amintită ia drept criteriu de evaluare consumatorul mediu, care este suficient de bine informat și de atent, ținând seama de factori sociali, culturali și lingvistici.

33

Se pune astfel, în primul rând, problema dacă un comerciant care, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nu oferă spre vânzare decât computere echipate cu programe informatice preinstalate încalcă cerințele de diligență profesională, aceasta fiind definită la articolul 2 litera (h) din Directiva 2005/29 drept nivelul de competență specializată și de considerație pe care comerciantul poate să îl exercite în mod rezonabil față consumatori, în conformitate cu practica comercială loială și/sau cu principiul general al bunei‑credințe în domeniul de activitate al comerciantului.

34

Prin urmare, trebuie să se verifice existența, în comportamentul comerciantului, a unei eventuale nerespectări a practicii comerciale loiale sau a principiului general al bunei‑credințe în domeniul său de activitate, în speță producția de material informatic destinat marelui public, în lumina așteptărilor legitime ale unui consumator mediu.

35

În speță, din decizia de trimitere reiese printre altele că vânzarea de către Sony a unor computere echipate cu programe informatice preinstalate răspunde așteptărilor, așa cum se desprind acestea din analiza pieței în cauză, ale unei părți semnificative a consumatorilor, care preferă achiziționarea unui computer astfel echipat și care poate fi utilizat imediat în locul achiziționării separate a unui computer și a unor programe informatice. Pe de altă parte, tot potrivit acestei decizii, înainte de a cumpăra computerul în discuție în litigiul principal, domnul Deroo‑Blanquart, în calitatea sa de consumator, a fost informat în mod corespunzător prin intermediul revânzătorului societății Sony cu privire la existența programelor informatice preinstalate pe acest computer și la caracteristicile precise ale fiecăruia dintre aceste programe. În sfârșit, după cumpărare, cu ocazia primei utilizări a computerului menționat, Sony i‑a oferit domnului Deroo‑Blanquart posibilitatea fie de a adera la „Contractul de licență al utilizatorului final”, pentru a putea utiliza programele informatice respective, fie de a obține revocarea vânzării.

36

În această privință, Curtea a precizat deja că, prin intermediul unei informări corecte a consumatorului, o ofertă comună de diferite produse sau servicii poate îndeplini cerințele de loialitate impuse de Directiva 2005/29 (a se vedea Hotărârea din 23 aprilie 2009, VTB‑VAB și Galatea, C‑261/07 și C‑299/07, EU:C:2009:244, punctul 66).

37

În acest context, trebuie arătat că circumstanțe precum cele evocate la punctul 35 din prezenta hotărâre, și anume printre altele informarea corectă a consumatorului, conformitatea ofertei comune cu așteptările unei părți semnificative a consumatorilor, precum și posibilitatea oferită consumatorului de a accepta toate elementele acestei oferte sau de a obține revocarea vânzării, pot îndeplini cerințele practicii comerciale loiale sau ale principiului general al bunei‑credințe în domeniul producției de material informatic destinat marelui public, comerciantul făcând astfel dovadă de considerație față de consumator. În consecință, revine instanței naționale competența de a le lua în considerare în cadrul aprecierii sale globale a tuturor împrejurărilor cauzei principale din perspectiva respectării cerințelor diligenței profesionale.

38

În al doilea rând, trebuie analizat dacă o practică comercială care constă în vânzarea unui computer echipat cu programe informatice preinstalate, fără a oferi consumatorului posibilitatea de a obține același model de computer neechipat cu programe informatice preinstalate, provoacă sau poate să provoace o denaturare semnificativă a comportamentului economic al consumatorului mediu în raport cu produsul, mai precis, conform articolului 2 litera (e) din Directiva 2005/29, să îi afecteze apreciabil abilitatea de a lua o decizie în cunoștință de cauză și să îl determine astfel să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o altfel.

39

În această privință, din decizia de trimitere reiese că, după cum s‑a arătat la punctul 35 din prezenta hotărâre, consumatorul a fost informat în mod corespunzător, înainte de a cumpăra, că modelul de computer în discuție în litigiul principal nu era comercializat fără programe informatice preinstalate.

40

În ceea ce privește clarificările oferite consumatorului, trebuie subliniat că, pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Acesta din urmă decide în special pe baza respectivei informări dacă dorește să se oblige contractual față de un vânzător sau de un furnizor prin aderarea la condițiile redactate în prealabil de acesta (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai, C‑26/13, EU:C:2014:282, punctul 70).

41

Astfel, în cadrul examinării celei de a doua condiții puse la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2005/29, revine instanței naționale competența de a stabili dacă, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal – mai precis atunci când un consumator a fost informat în mod corespunzător, înainte de a cumpăra, că modelul de computer care făcea obiectul vânzării nu era comercializat fără programe informatice preinstalate și, ca urmare a acestui fapt, că era în principiu liber să aleagă un alt model de computer, de o altă marcă, dotat cu caracteristici tehnice comparabile, vândut fără programe informatice sau asociat cu alte programe informatice –, abilitatea acestui consumator de a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză a fost afectată apreciabil.

42

Având în vedere observațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare că o practică comercială care constă în vânzarea unui computer echipat cu programe informatice preinstalate, fără a oferi consumatorului posibilitatea de a obține același model de computer neechipat cu programe informatice preinstalate, nu constituie, ca atare, o practică comercială neloială în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2005/29, cu excepția cazului în care o astfel de practică este contrară cerințelor diligenței profesionale și denaturează sau poate denatura semnificativ comportamentul economic al consumatorului mediu în raport cu acest produs, fapt a cărui apreciere este de competența instanței naționale, ținând seama de împrejurările specifice ale cauzei principale.

43

Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, în cadrul unei oferte comune care constă în vânzarea unui computer echipat cu programe informatice preinstalate, lipsa indicării prețului fiecăruia dintre aceste programe informatice constituie o practică comercială înșelătoare în sensul articolului 5 alineatul (4) litera (a) și al articolului 7 din Directiva 2005/29.

44

În această privință, trebuie amintit că articolul 5 alineatul (4) litera (a) din această directivă prevede că practicile comerciale înșelătoare pot lua forma unor acțiuni înșelătoare în sensul articolului 6 din directiva menționată sau a unor omisiuni înșelătoare în sensul articolului 7 din aceasta.

45

Astfel, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2005/29, o practică comercială se consideră înșelătoare în cazul în care, analizând faptele și ținând seama de toate caracteristicile și circumstanțele, precum și de limitele proprii mediului de comunicare utilizat, omite o informație semnificativă de care consumatorul mediu are nevoie pentru a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză și care, în consecință, determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări. Articolul 7 alineatul (4) litera (c) din această directivă prevede că se consideră semnificativă informația privind prețul cu toate taxele incluse.

46

Din modul de redactare a acestei din urmă dispoziții reiese că se consideră informație semnificativă prețul unui produs oferit spre vânzare, mai precis prețul global al produsului, și nu prețul fiecăruia dintre elementele sale. De aici rezultă că această dispoziție îl obligă pe comerciant să îi indice consumatorului prețul global al produsului în cauză.

47

În speță, după cum reiese din decizia de trimitere, prețul global al ansamblului compus dintr‑un computer echipat cu programe informatice preinstalate a fost comunicat domnului Deroo‑Blanquart. Cu toate acestea, instanța de trimitere urmărește să afle dacă, în cazul specific al unei oferte comune privind un computer și mai multe programe informatice preinstalate, prețurile diferitor elemente componente ale unui ansamblu care face obiectul unei astfel de oferte pot de asemenea să constituie informații semnificative.

48

În această privință, indiferent de faptul că informația privind elementele prețului global nu figurează printre informațiile pe care articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2005/29 le consideră semnificative, trebuie subliniat că, în conformitate cu considerentul (14) al acestei directive, o informație‑cheie de care consumatorul are nevoie pentru a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză constituie o informație semnificativă.

49

În plus, din articolul 7 alineatul (1) din directiva menționată rezultă că caracterul semnificativ al unei informații trebuie să fie apreciat în funcție de contextul în care se înscrie o practică comercială și ținând seama de toate caracteristicile sale.

50

Or, în speță, după cum reiese din decizia de trimitere, computerul care face obiectul vânzării în discuție în litigiul principal nu era, în orice caz, oferit spre vânzare decât cu programe informatice preinstalate. Având în vedere răspunsul dat la a doua și a treia întrebare, o astfel de practică comercială nu constituie, ca atare, o practică comercială neloială în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2005/29.

51

În consecință, având în vedere contextul unei oferte comune care constă în vânzarea unui computer echipat cu programe informatice preinstalate, lipsa indicării prețului fiecăruia dintre aceste programe informatice nu este nici de natură să îl împiedice pe consumator să ia o decizie comercială în cunoștință de cauză, nici susceptibilă de a‑l determina să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări. Prin urmare, prețul fiecăruia dintre aceste programe informatice nu constituie o informație semnificativă în sensul articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2005/29.

52

Având în vedere observațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că, în cadrul unei oferte comune care constă în vânzarea unui computer echipat cu programe informatice preinstalate, lipsa indicării prețului fiecăruia dintre programele informatice preinstalate nu constituie o practică comercială înșelătoare în sensul articolului 5 alineatul (4) litera (a) și al articolului 7 din Directiva 2005/29.

53

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară: