Cauza C‑121/15

Association nationale des opérateurs détaillants en énergie (ANODE)

împotriva

Premier ministre și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d’État (Franța)]

„Trimitere preliminară — Apropierea legislațiilor — Directiva 2009/73/CE — Energie — Sectorul gazelor naturale — Stabilirea prețurilor de furnizare a gazelor naturale clienților finali — Tarife reglementate — Obstacol — Compatibilitate — Criterii de apreciere — Obiective privind siguranța aprovizionării și coeziunea teritorială”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 septembrie 2016

1. Apropierea legislațiilor – Măsuri de apropiere – Norme comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale – Directiva 2009/73 – Impunerea unor obligații de serviciu public operatorilor – Stabilirea prețurilor de furnizare a gazelor naturale – Calificare drept obstacol în calea realizării unei piețe de gaze naturale concurențiale

   [Directiva 2009/73 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]

2. Apropierea legislațiilor – Măsuri de apropiere – Norme comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale – Directiva 2009/73 – Impunerea unor obligații de serviciu public operatorilor – Stabilirea prețurilor de furnizare a gazelor naturale – Admisibilitate – Condiții – Urmărirea unui obiectiv de interes economic general – Puterea de apreciere a statelor membre – Limite

   [art. 14 TFUE și 106 TFUE; Protocolul (nr. 26) anexat la Tratatele UE și FUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 36; Directiva 2009/73 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1) și (2)]

3. Apropierea legislațiilor – Măsuri de apropiere – Norme comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale – Directiva 2009/73 – Impunerea unor obligații de serviciu public operatorilor – Stabilirea prețurilor de furnizare a gazelor naturale – Admisibilitate – Condiții – Respectarea principiului proporționalității – Caracterul necesar al măsurii – Criterii de apreciere

   [art. 106 TFUE; Directiva 2009/73 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (2)]

4. Apropierea legislațiilor – Măsuri de apropiere – Norme comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale – Directiva 2009/73 – Impunerea unor obligații de serviciu public operatorilor – Stabilirea prețurilor de furnizare a gazelor naturale – Admisibilitate – Condiții – Caracterul nediscriminatoriu al măsurii

   [Directiva 2009/73 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1) și (2)]

1.  Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2009/73 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale trebuie să fie interpretat în sensul că intervenția unui stat membru care constă în a impune anumitor furnizori, printre care furnizorul istoric, să propună consumatorului final furnizarea de gaze naturale la tarife reglementate constituie, prin însăși natura sa, un obstacol în calea realizării unei piețe de gaze naturale concurențiale prevăzute de această dispoziție, iar acest obstacol subzistă chiar și atunci când intervenția amintită nu se opune propunerii unor oferte concurente, la prețuri inferioare acestor tarife, de către toți furnizorii de pe piață.

   Astfel, deși nu rezultă din nicio dispoziție a Directivei 2009/73 că prețul de furnizare a gazelor naturale ar trebui să fie stabilit exclusiv prin mecanismul ofertei și al cererii, această cerință rezultă din însăși finalitatea și din economia generală a directivei amintite, care are ca obiectiv realizarea unei piețe interne a gazelor naturale complet și efectiv deschise și concurențiale, în cadrul căreia toți consumatorii își pot alege liber furnizorii, iar furnizorii își pot livra în mod liber produsele către clienți. În această privință, o stabilire a tarifelor prin intervenția autorităților publice afectează în mod necesar mecanismul concurențial și că, în consecință, o reglementare care impune oferirea pe piață a gazelor naturale la un preț stabilit se opune obiectivului realizării unei piețe a gazelor naturale deschise și concurențiale prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2009/73. Pe de altă parte, faptul că întreprinderile vizate de tarifele reglementate pot de asemenea să își stabilească în mod liber ofertele pe piață nu poate repune în discuție constatarea că intervenția statală în discuție afectează mecanismul concurenței. Astfel, însăși existența a două segmente de piață, și anume segmentul în care prețurile sunt stabilite în afara mecanismului concurenței și cel în care stabilirea lor este încredințată forțelor pieței, este incompatibilă cu crearea unei piețe interne a gazelor naturale deschise și concurențiale.

   (a se vedea punctele 26 și 31-33 și dispozitiv 1)

2.  O intervenție a statului asupra stabilirii prețului de furnizare a gazelor naturale către consumatorul final poate fi admisă în cadrul Directivei 2009/73 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale, dacă sunt respectate trei condiții. În primul rând, această intervenție trebuie să urmărească un obiectiv de interes economic general, în al doilea rând, ea trebuie să respecte principiul proporționalității și, în al treilea rând, trebuie să prevadă obligații de serviciu public clar definite, transparente, nediscriminatorii și controlabile și să garanteze egalitatea accesului la consumatori pentru întreprinderile din sectorul gazelor naturale din Uniune.

   În ceea ce privește prima condiție, referitoare la existența unui interes economic general, interpretarea acesteia trebuie să fie încadrată în noul context rezultat în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care include, pe lângă articolul 106 TFUE, articolul 14 TFUE, Protocolul (nr. 26) privind serviciile de interes general, anexat la Tratatul UE în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, și la Tratatul FUE, precum și din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care a dobândit aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor, mai ales din articolul 36 din aceasta, privind accesul la serviciile de interes economic general. Astfel, statele membre au dreptul, cu respectarea dreptului Uniunii, să definească întinderea și organizarea serviciilor lor de interes economic general. În special, acestea pot ține cont de obiective proprii politicii lor naționale. În această privință, în cadrul aprecierii pe care statele membre trebuie să o efectueze în temeiul Directivei 2009/73 pentru a stabili dacă, în interesul economic general, trebuie să se impună întreprinderilor din sectorul gazelor naturale obligații de serviciu public, statele membre trebuie să realizeze un acord între obiectivul de liberalizare și celelalte obiective urmărite prin această directivă. În acest context, întrucât articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/73 enumeră în mod neexhaustiv tipurile de acțiuni care pot face obiectul unor obligații de serviciu public, statele membre rămân libere, cu respectarea dreptului Uniunii, să definească obiectivele de interes economic general pe care vor să le urmărească prin impunerea unor obligații de serviciu public. Aceste obligații trebuie să aibă însă întotdeauna ca finalitate realizarea unuia sau a mai multor obiective de interes economic general.

   Rezultă de aici că articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/73, citit în lumina articolelor 14 TFUE și 106 TFUE, precum și a Protocolului (nr. 26) privind serviciile de interes general, anexat la Tratatul UE în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, și la Tratatul FUE, trebuie să fie interpretat în sensul că permite statelor membre să aprecieze dacă, în interesul economic general, este necesar să impună întreprinderilor din sectorul gazelor naturale obligații de serviciu public legate de prețul de furnizare a gazelor naturale, pentru a asigura, printre altele, siguranța aprovizionării și coeziunea teritorială, sub rezerva, pe de o parte, a îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din această directivă și în mod special a caracterului nediscriminatoriu al unor astfel de obligații și, pe de altă parte, a respectării principiului proporționalității prin impunerea acestor obligații.

   (a se vedea punctele 36, 37, 40, 44, 45, 50 și 73 și dispozitiv 2)

3.  Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/73 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale trebuie să fie interpretat în sensul că nu se opune unei metode de stabilire a prețului întemeiate pe luarea în considerare a costurilor cu condiția ca aplicarea unei astfel de metode să nu aibă drept consecință faptul că intervenția statului depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de interes economic general pe care le urmărește. Astfel, rezultă din însăși formularea articolului 106 TFUE că obligațiile de serviciu public care pot fi impuse întreprinderilor în temeiul articolului 3 alineatul (2) menționat trebuie să respecte principiul proporționalității și că, prin urmare, aceste obligații nu pot aduce atingere stabilirii libere, după 1 iulie 2007, a prețului furnizării de gaze naturale decât în măsura necesară realizării obiectivului de interes economic general pe care acestea îl urmăresc și, în consecință, pentru o perioadă în mod necesar limitată.

   În ceea ce privește o intervenție întemeiată pe principiul acoperirii costurilor integrale ale furnizorului istoric prin aplicarea unei formule reprezentative a costurilor sale de aprovizionare și a unei metodologii de evaluare a costurilor sale care nu sunt legate de aprovizionare, elaborate în urma unei analize anuale a evoluției costurilor realizate de autoritatea de reglementare, cerința privind necesitatea impune identificarea, în principiu, a componentei prețului gazelor naturale asupra căreia ar fi necesară o intervenție pentru a se atinge obiectivul urmărit prin intervenția statului. Instanței naționale îi revine sarcina de a aprecia dacă metoda de intervenție asupra prețurilor pusă în aplicare nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de interes economic general urmărite și dacă nu există măsuri adecvate mai puțin constrângătoare. În plus, cerința privind necesitatea trebuie apreciată și în raport cu domeniul de aplicare personal al măsurii în discuție și, mai precis, în raport cu beneficiarii acesteia.

   (a se vedea punctele 53, 65-67 și 73 și dispozitiv 2)

4.  În ceea ce privește cea de a treia condiție pentru ca o intervenție a statului asupra stabilirii prețului de furnizare a gazelor naturale către consumatorul final să poată fi admisă în cadrul Directivei 2009/73 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale, potrivit căreia intervenția statului trebuie să prevadă obligații de serviciu public clar definite, transparente, nediscriminatorii și verificabile și să garanteze accesul egal la consumatori al întreprinderilor din sectorul gazelor naturale din Uniune, articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/73 permite impunerea obligațiilor de serviciu public, în mod general, întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, iar nu unor întreprinderi anume. În plus, articolul 3 alineatul (1) din această directivă prevede că statele membre se abțin de la orice discriminare în ceea ce privește drepturile sau obligațiile întreprinderilor din sectorul gazelor naturale. În acest cadru, sistemul de desemnare a întreprinderilor cărora le‑au fost încredințate obligații de serviciu public nu poate exclude a priori niciuna dintre întreprinderile din sectorul distribuției gazelor naturale.

   (a se vedea punctele 70 și 71)