–

pentru Achmea Schadeverzekeringen NV și Stichting Achmea Rechtsbijstand, de F. E. Vermeulen, de P. R. van der Vorst și de A. I. M. van Mierlo, advocaten;

–

pentru guvernul austriac, de G. Eberhard, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de F. Wilman și de K.‑P. Wojcik, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Directiva 87/344/CEE a Consiliului din 22 iunie 1987 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea de protecție juridică (JO L 185, p. 77, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 186).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între AK, pe de o parte, și Achmea Schadeverzekeringen NV și Stichting Achmea Rechtsbijstand (denumite în continuare, împreună, „societățile Achmea”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul de a suporta onorariile de avocat angajate în cadrul unei proceduri referitoare la o plângere în fața unui organism public privind o cerere de autorizare a unor îngrijiri medicale speciale.

3

Al unsprezecelea considerent al Directivei 87/344 are următorul cuprins:

„întrucât interesul persoanei cu asigurare de protecție juridică impune ca aceasta să poată să își aleagă un avocat sau o altă persoană cu calificări corespunzătoare în conformitate cu legislația națională, în cadrul oricărei proceduri judiciare sau administrative și ori de câte ori apare un conflict de interese”.

4

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din această directivă:

„Prezenta directivă se aplică asigurării de protecție juridică. Aceasta constă în asumarea angajamentului, contra plății unei prime, de a suporta cheltuielile procedurii judiciare și cheltuielile furnizării altor servicii legate direct de acoperirea dată de asigurare, în special cu scopul de a:

5

Articolul 3 alineatul (2) din directiva menționată are următorul cuprins:

„Orice stat membru adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că întreprinderile de asigurare cu sediul pe teritoriul său adoptă, în conformitate cu opțiunea impusă de statul membru sau la alegerea proprie, în cazul în care statul membru convine astfel, cel puțin una dintre următoarele soluții, care sunt alternative:

6

Articolul 4 alineatul (1) din aceeași directivă prevede:

„Orice contract de asigurare de protecție juridică recunoaște în mod explicit că:

7

Articolul 4:67 alineatul 1 din Legea privind supravegherea financiară (Wet op het financieel toezicht) are următorul cuprins:

„În cadrul contractelor de asigurare de protecție juridică, asigurătorii de protecție juridică au obligația să prevadă în mod expres faptul că persoana asigurată are libertatea să aleagă un avocat sau o altă persoană cu calificare corespunzătoare potrivit legii în cazul în care:

8

Din decizia de trimitere reiese că AK a încheiat un contract de asigurare de protecție juridică cu Achmea Schadeverzekeringen NV, care a încredințat Stichting Achmea Rechtsbijstand administrarea cererilor de despăgubire în legătură cu această asigurare.

9

Întrucât suferă de diverse afecțiuni fizice și psihice, AK a solicitat, în cursul lunii noiembrie 2013, Centrului de evaluare a necesităților de îngrijiri (Centrum Indicatiestelling Zorg, denumit în continuare „CIZ”) autorizarea unor îngrijiri în temeiul Legii generale privind cheltuielile medicale speciale (Algemene wet bijzondere ziektekosten).

10

Prin decizia din 12 decembrie 2013, CIZ a respins cererea de autorizare a unor îngrijiri formulată de AK. Întrucât acesta a decis să introducă o plângere împotriva acestui refuz la CIZ, s‑a adresat societăților Achmea solicitând suportarea cheltuielilor ocazionate de intervenția unui avocat ales de el, specializat în cazurile de autorizare a îngrijirilor în temeiul legii menționate.

11

Întrucât societățile Achmea au refuzat cererea de suportare a cheltuielilor prezentată de AK, acesta a formulat o acțiune în justiție împotriva refuzului menționat.

12

Cauza a ajuns la Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) pentru a se soluționa aspectul dacă plângerea împotriva deciziei CIZ de refuz al autorizării unor îngrijiri trebuie să fie calificată drept procedură judiciară sau administrativă în sensul articolului 4:67 alineatul 1 din Legea privind supravegherea financiară, care transpune articolul 4 alineatul (1) din Directiva 87/344, și dacă, prin urmare, AK are libertatea de a alege un avocat ale cărui onorarii trebuie să fie suportate de societățile Achmea.

13

În această privință, instanță de trimitere precizează că împotriva deciziei CIZ de a respinge o cerere de autorizare a unor îngrijiri poate fi introdusă o plângere la acesta din urmă și că decizia adoptată cu privire la o astfel de plângere poate face obiectul unei acțiuni în fața instanței competente, precum și al unui apel la Centrale Raad van Beroep (Curtea de Apel pentru litigii de securitate socială și de funcție publică).

14

În aceste condiții, Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Noțiunea «procedură administrativă» vizată de articolul 4 alineatul (1) teza introductivă și litera (a) din Directiva 87/344 trebuie interpretată în sensul că include etapa plângerii la CIZ, în cadrul căreia o persoană care a primit o decizie de respingere a cererii de indicații introduce o plângere la CIZ solicitând reexaminarea deciziei sale?”

15

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 87/344 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „procedură administrativă” vizată de această dispoziție cuprinde etapa plângerii la un organism public în cursul căreia acest organism emite o decizie care poate fi supusă unor căi de atac jurisdicționale.

16

În această privință, trebuie subliniat, în primul rând, că, potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 87/344, orice contract de protecție juridică recunoaște în mod explicit că, în orice procedură judiciară sau administrativă, în cazul în care se face apel la un reprezentant pentru a apăra, a reprezenta sau a servi interesele persoanei asigurate, aceasta din urmă are libertatea de a alege reprezentantul respectiv.

17

Astfel, din însuși modul de redactare a dispoziției menționate decurge că noțiunea „procedură administrativă” trebuie să fie interpretată în opoziție cu noțiunea „procedură judiciară”.

18

O interpretare a noțiunii „procedură administrativă”, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 87/344, precum cea preconizată de pârâtele din litigiul principal, care intenționează să limiteze domeniul de aplicare al acestei noțiuni doar la procedurile jurisdicționale în materie administrativă, și anume cele care se derulează în fața unei instanțe propriu‑zise, care urmăresc să controleze legalitatea deciziei atacate și care stabilesc în mod definitiv situația juridică a persoanei interesate, ar goli, așadar, de sens expresia „procedură administrativă”, utilizată în mod expres de legiuitorul Uniunii Europene.

19

Pe de altă parte, trebuie să se constate că, chiar dacă diferențierea între faza preparatorie și faza decizională a unei proceduri judiciare sau administrative a putut face obiectul unor discuții cu ocazia genezei Directivei 87/344, textul articolului 4 alineatul (1) din aceasta nu conține nicio distincție în această privință, astfel încât interpretarea noțiunii „procedură administrativă” nu poate fi limitată în acest sens.

20

În al doilea rând, conform unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea St. Nikolaus Brennerei und Likörfabrik, 337/82, EU:C:1984:69, punctul 10, Hotărârea VEMW și alții, C‑17/03, EU:C:2005:362, punctul 41, precum și Hotărârea Eschig, C‑199/08, EU:C:2009:538, punctul 38).

21

În această privință, trebuie amintit că obiectivul urmărit prin Directiva 87/344 și în special prin articolul 4 din aceasta, referitor la libera alegere a avocatului sau a reprezentantului, este să protejeze în mod amplu interesele asiguraților. Aplicabilitatea generală și valoarea obligatorie care sunt recunoscute dreptului de a‑și alege avocatul sau reprezentantul se opun unei interpretări restrictive a articolului 4 alineatul (1) litera (a) din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Eschig, C‑199/08, EU:C:2009:538, punctele 45 și 47, precum și Hotărârea Sneller, C‑442/12, EU:C:2013:717, punctul 24).

22

În speță, din elementele dosarului prezentat Curții reiese că drepturile asiguratului sunt afectate atât prin decizia inițială a CIZ, cât și prin cea adoptată cu privire la plângere, în măsura în care examinarea situației de fapt intervine în cursul acestei faze administrative, iar aceasta constituie temeiul decizional în cadrul procedurii jurisdicționale administrative care urmează.

23

În aceste condiții, nu se poate contesta faptul că asiguratul are nevoie de protecție juridică cu ocazia unei proceduri care constituie o etapă prealabilă indispensabilă pentru introducerea unei acțiuni la instanța administrativă.

24

O astfel de interpretare nu poate fi pusă în discuție prin argumentul pârâtelor din litigiul principal potrivit căruia o interpretare largă a dreptului la libera alegere a unui avocat sau a unui reprezentant ar determina transformarea oricărei asigurări de protecție juridică într‑o asigurare întemeiată pe principiul „acoperirii costurilor” în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 87/344. Astfel, Curtea a statuat deja că măsurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 87/344 își păstrează domeniul de aplicare chiar și în cazul în care un drept autonom al persoanei cu asigurare de protecție juridică de a‑și alege în mod liber reprezentantul este dedus din cuprinsul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Eschig, C‑199/08, EU:C:2009:538, punctul 49).

25

În plus, în ceea ce privește consecințele financiare eventuale asupra sistemelor de asigurare de protecție juridică, trebuie amintit că, presupunând chiar că asemenea consecințe financiare se pot produce, ele nu ar putea determina o interpretare restrictivă a articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 87/344. Astfel, Directiva 87/344 nu urmărește o armonizare completă a normelor aplicabile contractelor de asigurare de protecție juridică, iar statele membre rămân libere, în stadiul actual al dreptului Uniunii, să determine regimul aplicabil contractelor menționate, cu condiția ca principiile prevăzute de această directivă să nu fie golite de substanță (a se vedea în acest sens Hotărârea Stark, C‑293/10, EU:C:2011:355, punctul 31). Astfel, exercitarea dreptului asiguratului de a‑și alege în mod liber reprezentantul nu exclude posibilitatea ca, în anumite cazuri, să se stabilească limite în ceea ce privește cheltuielile suportate de asigurători (a se vedea Hotărârea Sneller, C‑442/12, EU:C:2013:717, punctul 26).

26

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 87/344 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „procedură administrativă” vizată de această dispoziție cuprinde etapa plângerii la un organism public în cursul căreia acest organism emite o decizie care poate fi supusă unor căi de atac jurisdicționale.

27

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:

Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 87/344/CEE a Consiliului din 22 iunie 1987 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea de protecție juridică trebuie interpretat în sensul că noțiunea „procedură administrativă” vizată de această dispoziție cuprinde etapa plângerii la un organism public în cursul căreia acest organism emite o decizie care poate fi supusă unor căi de atac jurisdicționale.