1.

Curtea a constatat deja, în numeroase rânduri, că certificatul E 101 ( 2 ) eliberat de instituția competentă ( 3 ) a unui stat membru, care atestă afilierea la sistemul de securitate socială al acelui stat membru a unui lucrător care se deplasează în cadrul Uniunii Europene, este obligatoriu atât pentru instituția competentă, cât și pentru instanțele din statul membru gazdă, astfel încât lucrătorul nu poate fi supus sistemului de securitate socială al acestui din urmă stat membru ( 4 ).

2.

În prezenta cauză, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), reunită în ședință plenară, solicită Curții, în esență, să se pronunțe cu privire la aplicabilitatea acestei jurisprudențe unor situații în care instituția competentă sau instanțele statului membru gazdă au constatat că condițiile de eliberare a unui certificat E 101 nu erau în mod vădit îndeplinite ( 5 ).

3.

Litigiul principal opune o societate germană autorităților din domeniul securității sociale franceze cu privire la o rectificare care depășește două milioane de euro, întemeiată pe aplicarea legii franceze privind securitatea socială, ca urmare a neplății de către această societate a contribuțiilor la sistemul de securitate socială francez pentru lucrătorii salariați care lucrează la bordul vaselor de croazieră pe fluvii franceze. Autoritățile franceze consideră că salariații în cauză, care au fost afectați, pe toată durata contractului lor, pe vase care navighează exclusiv în Franța, erau supuși sistemului de securitate socială francez, în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 ( 6 ), care prevede norma generală potrivit căreia persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru este supusă legislației privind securitatea socială a acestui stat.

4.

În ceea ce privește societatea, aceasta solicită aplicarea legislației elvețiene privind securitatea socială salariaților în cauză, întemeindu‑se pe certificate E 101, care atestă afilierea lor la sistemul de securitate socială elvețian. Aceste certifícate au fost eliberate de instituția competentă elvețiană în temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din regulamentul menționat, care prevede excepția potrivit căreia o persoană încadrată de o sucursală care este membru al personalului de călătorie sau al personalului navigant al unei întreprinderi care prestează servicii de transporturi internaționale pentru pasageri se supune legislației statului pe al cărui teritoriu se află această sucursală.

5.

Potrivit instanței de trimitere, condițiile în care se desfășoară activitatea salariaților în discuție nu intră în mod vădit în domeniul de aplicare material al articolului 14 din Regulamentul nr. 1408/71. Prin urmare, se ridică problema dacă, în asemenea împrejurări, instituția competentă sau instanțele statului membru gazdă pot formula o apreciere și, dacă este cazul, pot repune în discuție, cu titlu excepțional, validitatea unui certificat E 101 eliberat de instituția competentă a unui alt stat membru.

6.

Cererea invocă problema delicată a evaluării comparative, în domeniul securității sociale, pe de o parte, a principiilor securității juridice și liberei circulații a lucrătorilor în cadrul Uniunii și, pe de altă parte, a necesității de a asigura o aplicare corectă a dispozițiilor pertinente ale Regulamentului nr. 1408/71. Această problemă a luat amploare în ultimii ani ca urmare a integrării piețelor muncii din statele membre ( 7 ).

7.

În prezentele concluzii, vom arăta motivele pentru care considerăm că, în împrejurările prezentei cauze, nu se justifică să se efectueze o schimbare a orientării jurisprudenței Curții, astfel încât să se recunoască o excepție de la efectul obligatoriu al certificatului E 101.

8.

Articolul 13 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Reguli generale”, care figurează în titlul II, intitulat „Stabilirea legislației aplicabile”, prevede la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (a):

„(1)   […] [P]ersoanele cărora li se aplică prezentul regulament se supun numai legislației unui singur stat membru. Acea legislație se stabilește în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu.

(2)   Sub rezerva articolelor 14-17:

9.

Articolul 14 din acest regulament, intitulat „Reguli speciale aplicabile lucrătorilor care desfășoară o activitate salariată, cu excepția navigatorilor” și care figurează în același titlu, prevede la alineatul (2) litera (a) punctul (i):

„Regula enunțată la articolul 13 alineatul (2) litera (a) se aplică având în vedere următoarele exceptări și particularități:

[…]

10.

Articolul 84a din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Relațiile între instituții și persoanele vizate de prezentul regulament”, prevede la alineatul (3):

„În cazul unor dificultăți de interpretare sau de aplicare a prezentului regulament, care pot pune în discuție drepturile unei persoane vizate de acesta, instituția din statul competent sau din statul de reședință a persoanei în cauză se adresează instituției sau instituțiilor celuilalt sau celorlalte state membre respective. În cazul în care nu există o soluție într‑un termen rezonabil, autoritățile respective pot sesiza comisia administrativă.”

11.

Regulamentul nr. 1408/71 a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 883/2004 ( 8 ) de la 1 mai 2010 ( 9 ). Prin urmare, faptele pertinente din litigiul principal sunt în continuare guvernate, ratione temporis, de Regulamentul nr. 1408/71 ( 10 ).

12.

Articolul 12a din Regulamentul (CEE) nr. 574/72 ( 11 ), care figurează în titlul III, intitulat „Aplicarea dispozițiilor regulamentului privind stabilirea legislației aplicabile”, prevede la alineatul (1a):

„Pentru aplicarea dispozițiilor articolului 14 alineat[ul] (2) […] din regulament, sunt aplicabile următoarele norme:

[…]

În cazul în care, în conformitate cu dispozițiile articolului 14 alineatul (2) litera (a) din regulament, o persoană care face parte din personalul rulant sau navigant al unei întreprinderi de transporturi internaționale face obiectul legislației statului membru pe teritoriul căreia se află, după caz, fie sediul său social sau sediul principal, fie sucursala sau reprezentanța permanentă care îl încadrează în muncă, fie locul în care își are reședința și este încadrată în muncă în mod preponderent, instituția desemnată de către autoritatea competentă a statului membru respectiv îi eliberează un certificat care atestă că aceasta face obiectul legislației sale.”

13.

Regulamentul nr. 574/72 a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul nr. 987/2009 ( 12 ) de la 1 mai 2010 ( 13 ). Prin urmare, cel dintâi regulament continuă să se aplice, ratione temporis, litigiului principal ( 14 ).

14.

Articolul 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor (denumit în continuare „Acordul CE‑Elveția”) ( 15 ), intitulat „Coordonarea sistemelor de securitate socială”, prevede la litera (b):

„Părțile contractante adoptă dispoziții, în conformitate cu anexa II, pentru coordonarea sistemelor de securitate socială, în special în scopul: […]

15.

Anexa II la Acordul CE‑Elveția, intitulată „Coordonarea sistemelor de securitate socială”, prevede la articolul 1:

„(1)   Părțile contractante convin, în ceea ce privește coordonarea sistemelor de securitate socială, să aplice între ele actele comunitare la care se face trimitere, astfel cum sunt în vigoare la data semnării acordului și astfel cum au fost modificate de secțiunea A din prezenta anexă sau normele echivalente acestor acte.

(2)   Termenii «stat membru» sau «state membre» care figurează în actele menționate la secțiunea A din prezenta anexă cuprind și Elveția pe lângă statele a căror situație este reglementată de actele comunitare relevante.”

16.

Secțiunea A din anexa menționată face trimitere în special la Regulamentele nr. 1408/71 și nr. 574/72.

17.

În temeiul articolului 90 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 883/2004 și al articolului 96 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 987/2009, Regulamentele nr. 1408/71 și nr. 574/72 rămân în vigoare și continuă să aibă efecte juridice, în sensul, printre altele, al Acordului CE‑Elveția, atât timp cât acest acord nu se modifică în funcție de Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009.

18.

Prin Decizia nr. 1/2012 a Comitetului mixt instituit prin Acordul CE‑Elveția ( 16 ), intrată în vigoare la 1 aprilie 2012, secțiunea A din anexa II la acord a fost actualizată și face trimitere în prezent la Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009. Faptele pertinente din litigiul principal, care sunt anterioare datei de intrare în vigoare a deciziei menționate, continuă să fie așadar guvernate, ratione temporis, de Regulamentele nr. 1408/71 și nr. 574/72 ( 17 ).

19.

Societatea A‑Rosa Flussschiff GmbH (denumită în continuare „A‑Rosa”), societate de drept german cu sediul în Germania, organizează croaziere pe diverse fluvii în Europa. A‑Rosa are o sucursală cu sediul în Elveția, a cărei activitate constă în administrarea tuturor aspectelor operaționale, juridice și de exploatare referitoare la vapoarele care navighează în Europa, precum și resursele umane în ceea ce privește personalul utilizat pe aceste vapoare. Societatea nu dispune nici de o filială și nici de o sucursală în Franța.

20.

A‑Rosa exploatează printre altele două vapoare de croazieră în Franța pe Ron și pe Saône, la bordul cărora lucrează sezonieri care sunt resortisanți ai altor state membre decât Franța și care desfășoară activități hoteliere. Cele două vapoare navighează exclusiv pe apele interioare franceze.

21.

La 7 iunie 2007, A‑Rosa a fost supusă unui control inopinat cu privire la aceste două vapoare, în urma căruia instituțiile franceze din domeniul securității sociale au evidențiat nereguli în ceea ce privește asigurarea socială a aproximativ 90 de salariați care desfășoară activități hoteliere la bordul celor două vapoare. Salariații în cauză erau recrutați și angajați de sucursala elvețiană a societății, în temeiul unor contracte de muncă supuse dreptului elvețian.

22.

Cu ocazia acestor operațiuni de control, A‑Rosa a prezentat un prim lot de certificate E 101, pentru anul 2007, eliberate la 6 septembrie 2007 de Sozialversicherungsanstalt des Kantons Graubünden (Instituția de asigurări sociale a cantonului Grisons, Elveția, denumită în continuare „instituția elvețiană”), care atestă afilierea salariaților în cauză la sistemul de securitate socială elvețian, în temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71.

23.

La 22 octombrie 2007, Union de recouvrement des cotisations de sécurité sociale et d’allocation familiales du Bas‑Rhin [Uniunea pentru recuperarea contribuțiilor de securitate socială și de alocații familiale din Bas‑Rhin] (denumită în continuare „Urssaf”) a notificat A‑Rosa o decizie de rectificare pentru suma de 2024123 de euro, inclusiv dobânzi de întârziere, pentru neplata contribuțiilor la sistemul francez de securitate socială pentru salariații în cauză pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2005 și 30 septembrie 2007.

24.

La 7 iulie 2008, A‑Rosa a contestat decizia de rectificare în fața tribunal des affaires de sécurité sociale du Bas‑Rhin [Tribunalul pentru Securitate Socială din Bas‑Rhin] (Franța) care a respins acțiunea prin hotărârea din 9 februarie 2011. Această instanță a considerat printre altele, pe de o parte, că activitatea societății în Franța avea un caracter obișnuit, stabil și continuu și, pe de altă parte, că faptul că angajatorul prezentase certifícate E 101 nu putea justifica o anulare a deciziei de rectificare în litigiu.

25.

La 10 martie 2011, A‑Rosa a declarat apel împotriva acestei hotărâri la cour d’appel de Colmar (Curtea de Apel Colmar, Franța). Urssaf d’Alsace, succesoare în drepturi a Urssaf du Bas‑Rhin, a solicitat acestei instanțe, printre altele, confirmarea hotărârii din 9 februarie 2011 a tribunal des affaires de sécurité sociale du Bas‑Rhin.

26.

Prin scrisoarea din 27 mai 2011, intitulată „Cerere de retragere a formularelor E 101 eliberate persoanelor angajate de societatea [A‑Rosa] în Franța”, Urssaf du Bas‑Rhin a prezentat instituției elvețiene o cerere de retragere a certificatelor E 101, invocând în special următoarele considerații:

„Întrucât activitatea vapoarelor se desfășoară în permanență și exclusiv în Franța, salariații recrutați în special pentru a fi afectați la bordul vaporului ar fi trebuit să facă obiectul unor declarații periodice la organisme de protecție socială franceze.

[…]

Întrucât navigația are loc numai pe apele teritoriale franceze, reiese că [articolul 14 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71] care are în vedere transporturile internaționale de pasageri nu este aplicabil situației salariaților acestei societăți.

În consecință, formularele E 101 eliberate pentru acești salariați nu ar fi trebuit să fie întocmite în temeiul [articolului 14 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71]”

27.

Prin scrisoarea din 18 august 2011, adresată Urssaf du Bas‑Rhin, instituția elvețiană a arătat în special următoarele ( 18 ):

„Întreprinderea [A‑Rosa] propune călătorii la bordul navelor de croazieră pe Dunăre, pe Ron/Saône și pe Rin. În plus, societatea desfășoară activități comerciale semnificative în Elveția. Filiala elvețiană din Chur se ocupă de toate operațiunile care se raportează la exploatarea navelor de croazieră. Recrutarea personalului are loc de asemenea prin intermediul filialei elvețiene din Chur.

Călătoriile pe Dunăre și pe Rin traversează în special mai multe țări europene. În plus, [A‑Rosa] arată că personalul navigant este de asemenea angajat în ordine pe diferite nave și itinerarii. Salariații angajați de [A‑Rosa] îndeplinesc în principiu condițiile menționate la [articolul 14 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71].

Am atras atenția întreprinderii [A‑Rosa] asupra faptului că, în temeiul dispozițiilor [articolului 14 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71], reglementările speciale referitoare la salariați se aplică numai în cazul în care aceștia din urmă lucrează pentru o întreprindere de transporturi internaționale pe teritoriul a două sau mai multe state membre. În cazul în care persoanele își desfășoară efectiv activitatea la bordul navelor numai pe teritoriul francez, dispozițiile juridice franceze sunt aplicabile ca urmare a principiului locului unde se desfășoară activitatea ([articolul 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71]).

Am stabilit de acum în sarcina întreprinderii [A‑Rosa] obligația […] de a deduce contribuțiile de securitate socială [în conformitate] cu dreptul țării respective pentru persoanele care lucrează efectiv numai într‑un stat al [Uniunii Europene].

Având în vedere ansamblul faptelor și în special întrucât toate contribuțiile de securitate socială au fost deduse și plătite în Elveția în 2007 pentru persoanele împotriva cărora ați formulat o reclamație, vă adresăm rugămintea să renunțați la o corecție cu titlu retroactiv a supunerii asigurării dispozițiilor juridice franceze.”

28.

În cursul procedurii din fața Curții d’appel de Colmar (Curtea de Apel Colmar), A‑Rosa a prezentat un al doilea lot de certificate E 101, pentru anii 2005 și 2006, eliberate de instituția competentă elvețiană la 14 mai 2012, în temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71.

29.

Prin hotărârea din 12 septembrie 2013, cour d’appel a respins în esență apelul declarat de A‑Rosa. Această instanță a considerat în special că certificatele E 101 prezentate de societate nu o exonerau de obligațiile sale în raport cu sistemul de securitate socială francez căruia trebuiau supuși salariații în cauză în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71. În privința excepției prevăzute la articolul 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din acest regulament, instanța menționată a subliniat următoarele considerații:

„[…] [P]e de o parte, […] singurele certificate E 101 prezentate nu sunt puse în legătură cu locurile de muncă efectiv ocupate la bordul navelor Luna și Stella, iar denumirea acestor nave nu este nici măcar indicată în respectivele certificatele.

Pe de altă parte și în plus, societatea apelantă nu a dovedit că a afectat personalul în discuție altor atribuții decât activitățile hoteliere desfășurate pe navele Luna și Stella. Chiar potrivit propriei declarații, această societate exploata cele două nave de croazieră numai pe Ron și pe Saône, din aprilie până în noiembrie, și le menținea amarate la Lyon (Franța) în perioada iernii.

În consecință, chiar dacă clientela a putut fi atrasă în străinătate și a putut intra în raporturi contractuale cu societatea apelantă în afara teritoriului francez, transporturile fluviale de persoane pentru care a fost afectat personalul în discuție au fost realizate numai în interiorul frontierelor naționale și nu au caracter internațional.

Desigur, s‑au eliberat societății apelante certificate E 101 în temeiul [articolului 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71], observând că aceasta a avut grijă să nu se precizeze nici locurile în care se prestează munca, nici navele afectate. Astfel, ea și‑a rezervat posibilitatea de a angaja persoanele recrutate pentru servicii de transport internaționale, în special pe navele pe care declară, pe de altă parte, că le exploatează pe Rin și pe Dunăre, și nu este necesar să se pună la îndoială validitatea certificatelor E 101 prezentate la dezbateri.

Însă, din moment ce personalul în discuție a fost angajat în definitiv doar pentru croaziere în Franța, societatea apelantă nu poate beneficia de regimul derogatoriu prevăzut pentru transporturile internaționale de persoane.”

30.

Din hotărârea Cour d’appel de Colmar din 12 septembrie 2013 reiese că Urssaf d’Alsace a chemat în judecată instituția elvețiană, dar că aceasta nu s‑a înfățișat și nu a fost reprezentată.

31.

La 21 octombrie 2013, A‑Rosa a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la Cour de cassation (Franța) care, statuând în ședință plenară, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Efectul atribuit certificatului E 101 eliberat, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) și cu articolul 12a alineatul 1(a) din Regulamentul nr. 574/72 […], de instituția desemnată de autoritatea statului membru a cărui legislație de securitate socială urmează să rămână aplicabilă situației lucrătorului salariat se impune, pe de o parte, instituțiilor și autorităților statului gazdă și, pe de altă parte, instanțelor aceluiași stat membru, atunci când se constată că condițiile în care se desfășoară activitatea lucrătorului salariat nu intră în mod vădit în domeniul de aplicare material al normelor derogatorii prevăzute la articolul 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1408/71?”

32.

A‑Rosa, Urssaf d’Alsace, guvernele belgian și ceh, Irlanda, guvernele francez și cipriot, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. La ședința care a avut loc la 5 octombrie 2016, A‑Rosa, Urssaf d’Alsace, guvernul belgian, Irlanda și guvernul francez, precum și Comisia Europeană au prezentat observații orale.

33.

Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită Curții, în esență, să precizeze dacă efectul obligatoriu pe care jurisprudența Curții îl asociază în mod obișnuit unui certificat E 101 ( 19 ) se impune instituției competente și instanțelor din statul membru gazdă atunci când se constată de acestea că condițiile în care se desfășoară activitatea lucrătorului salariat nu intră în mod vădit în domeniul de aplicare material al articolului 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1408/71.

34.

În susținerea cererii sale, instanța de trimitere arată printre altele că această problematică se ridică în prezent în numeroase litigii ca urmare a internaționalizării activității întreprinderilor și adoptării unor strategii de optimizare fiscală și socială, de natură să repună în discuție principiile liberei circulații a lucrătorilor, liberei prestări a serviciilor și existența unei concurențe efective și nedenaturate în cadrul pieței interne. De altfel, reiese din observațiile furnizate Curții că prezenta cerere se înscrie în prelungirea a două hotărâri pronunțate la 11 martie 2014 de chambre criminelle de la Cour de cassation (secția penală a Curții de Casație, Franța), care repun în discuție, în cadrul procedurilor penale, efectul obligatoriu al unui certificat E 101 eliberat de instituția competentă a unui alt stat membru ( 20 ).

35.

Trebuie să se arate, mai întâi, că din decizia de trimitere reiese că certificatele E 101 în discuție au fost eliberate de instituția elvețiană în temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, și anume excepția privind persoanele care sunt membre ale personalului de călătorie sau ale personalului navigant al unei întreprinderi care prestează servicii de transporturi internaționale pentru pasageri sau mărfuri ( 21 ). Rezultă că problema invocată de instanța de trimitere cu privire la efectul obligatoriu al certificatului E 101 se ridică în speță numai în privința acestei dispoziții. Astfel, efectul obligatoriu al certificatului E 101 nu poate depăși însuși conținutul acestui certificat. În consecință, considerăm că întrebarea preliminară are în vedere, în realitate, această dispoziție, iar nu alte excepții prevăzute la articolul menționat ( 22 ).

36.

În continuare, trebuie să se arate că instanța de trimitere nu a furnizat nicio indicație în sensul că ar fi vorba în speță, astfel cum par să susțină Urssaf d’Alsace și guvernul francez ( 23 ), despre un caz de fraudă sau despre un abuz de drept din partea A‑Rosa sau a lucrătorilor în cauză. În analiza care urmează, vom porni așadar de la premisa potrivit căreia întrebarea preliminară nu urmărește să obțină clarificări cu privire la aplicabilitatea jurisprudenței Curții referitoare la efectul obligatoriu al certificatului E 101 în cazul unui abuz de drept sau al unei fraude ( 24 ).

37.

În schimb, considerăm că, prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle dacă instituția competentă sau instanțele statului membru gazdă pot înlătura un certificat E 101, pentru a supune lucrătorul sistemului de securitate socială al acelui stat membru, într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal în care această instituție sau aceste instanțe constată că condițiile în care se desfășoară activitatea lucrătorului salariat nu intră în mod vădit în domeniul de aplicare material al dispoziției pe baza căreia a fost eliberat certificatul E 101, în speță articolul 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, în timp ce, în pofida acestei constatări, instituția emitentă a certificatului nu a procedat la retragerea sau la anularea certificatului respectiv ( 25 ).

38.

În această privință, din dosar reiese că în speță a avut loc un dialog între autoritățile franceze și instituția elvețiană care a emis certificatele E 101 cu privire la retragerea acestora. În acest context, instituția elvețiană a recunoscut în fața autorităților franceze că articolul menționat 14 alineatul (2) litera (a) nu ar fi aplicabil lucrătorilor în cauză, în cazul în care aceștia din urmă și‑ar exercita efectiv activitatea la bordul navelor numai pe teritoriul francez ( 26 ).

39.

Cu toate acestea, instituția elvețiană nu a efectuat nicio apreciere concretă în ceea ce privește aspectul dacă și în ce măsură lucrătorii în cauză se încadrau în această situație, în scopul stabilirii, pentru fiecare dintre aceste certificate, dacă era necesar să le retragă sau să le anuleze. În plus, această instituție a solicitat autorităților franceze să renunțe la o corecție cu titlu retroactiv a supunerii asigurării dispozițiilor dreptului francez, cerere care a fost respinsă în mod implicit de autoritățile franceze. Astfel, decizia de rectificare notificată A‑Rosa presupunea tocmai o asemenea corecție cu titlu retroactiv ( 27 ). Pe scurt, dialogul dintre autoritățile franceze și instituția elvețiană nu a permis soluționarea problematicilor invocate în speță și în special problema retragerii certificatelor E 101 și corecțiile care trebuiau efectuate în această privință.

40.

Problema de principiu care stă la baza prezentei cauze privește stabilirea autorității naționale competente în cele din urmă, într‑o asemenea situație, pentru a se stabili validitatea certificatului E 101 și, prin urmare, pentru a stabili legislația de securitate socială aplicabilă situației lucrătorului în cauză, în temeiul dispozițiilor titlului II din Regulamentul nr. 1408/71. Instituția emitentă a certificatului E 101 se pronunță întotdeauna ultima în ceea ce privește forța obligatorie a certificatului? Sau este necesar, într‑o asemenea situație, să se recunoască instituției competente a statului membru gazdă sau, cel puțin, instanțelor acestui stat membru posibilitatea de a înlătura certificatul E 101, atunci când instituția emitentă nu a efectuat ea însăși retragerea sau anularea certificatului E 101?

41.

A‑Rosa, guvernul ceh, Irlanda și guvernul cipriot, precum și Comisia propun să se răspundă la întrebarea preliminară în sensul că efectul obligatoriu al certificatului E 101 se impune de asemenea într‑o situație, cum este cea în discuție în litigiul principal, în care instituția competentă sau instanțele statului membru gazdă au constatat că condițiile în care se desfășoară activitatea lucrătorului salariat nu intră în mod vădit în domeniul de aplicare material al articolului 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71. Potrivit acestor părți, din jurisprudența Curții, inițiată prin Hotărârea FTS ( 28 ), rezultă că numai instituția care a eliberat certificatul E 101, în speță instituția elvețiană, este competentă să decidă cu privire la anularea sau neaplicarea certificatului E 101, prin retragerea acestuia, în cazul în care constată că a eliberat certificatul din eroare.

42.

În schimb, Urssaf d’Alsace și guvernul francez propun, în esență, Curții să procedeze la o schimbare a orientării acestei jurisprudențe, recunoscând instituției competente și instanțelor statului membru gazdă posibilitatea de a respinge certificatul E 101, în cazul inaplicabilității vădite a dispoziției pe baza căreia certificatul a fost eliberat. Aceste părți invocă, în primul rând, dezavantajele pe care le prezintă procedurile de dialog și de conciliere prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71 pentru a asigura statului membru gazdă o cale de atac efectivă, în lipsa cooperării din partea statului emitent al certificatului E 101 sau în cazul unui dezacord cu acesta. În al doilea rând, părțile respective se întemeiază pe importanța recunoscută de jurisprudența Curții, în alte contexte, prevenirii concurenței neloiale și dumpingului social ( 29 ).

43.

În ceea ce privește guvernul belgian, acesta consideră că, în situația care face obiectul prezentei întrebări preliminare, o schimbare a orientării jurisprudenței Curții nu este necesară, pentru ca instituția competentă și instanțele statului membru gazdă să poată respinge certificatul E 101, în sensul că ar fi vorba pur și simplu să se constate la prima vedere că certificatul a fost eliberat pentru o activitate diferită de cea efectuată de lucrătorul vizat de certificatul respectiv.

44.

Înainte de a aborda problema unei modificări a orientării jurisprudenței Curții cu privire la efectul obligatoriu al certificatului E 101, considerăm că este util să se reamintească principalele caracteristici ale sistemului privind conflictul de legi instituit prin dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 1408/71, precum și considerațiile care stau la baza acestei jurisprudențe.

45.

Trebuie să se arate mai întâi că, deși Regulamentul nr. 1408/71 urmărește doar să elaboreze un sistem de coordonare a legislațiilor naționale privind securitatea socială, respectând caracteristicile proprii acestora ( 30 ), normele conflictuale prevăzute de acest Regulament nr. 1408/71 se impun în mod imperativ statelor membre ( 31 ). Dispozițiile titlului II din acest regulament, din care face parte articolul 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i), instituie, chiar potrivit modului de redactare al Curții, un sistem complet și uniform de norme privind conflictul de legi, al cărui scop este să supună lucrătorii care se deplasează în interiorul Uniunii regimului de securitate socială al unui singur stat membru, astfel încât să se evite suprapunerea legislațiilor naționale aplicabile și complicațiile care ar putea rezulta din această situație ( 32 ).

46.

Acest principiu general al unicității legislației aplicabile în materie de securitate socială este consacrat la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, care prevede că persoanele cărora li se aplică acest regulament sunt supuse numai legislației unui singur stat membru ( 33 ).

47.

Certificatul E 101 are drept obiectiv asigurarea respectării principiului respectiv, urmărind să evite, în situații precise, emergența conflictelor de competență care decurg dintr‑o apreciere divergentă a legislației privind securitatea socială aplicabile ( 34 ). În această privință, certificatul E 101 contribuie la asigurarea securității juridice a lucrătorilor care se deplasează în interiorul Uniunii ( 35 ) și, prin urmare, la facilitarea liberei circulații a lucrătorilor și liberei prestări a serviciilor în cadrul Uniunii, ceea ce constituie obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 1408/71 ( 36 ).

48.

În ceea ce privește efectul juridic al certificatului E 101, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că atât timp cât acest certificat nu este retras sau nu este declarat invalid, acesta se impune instituției competente a statului membru gazdă în sensul că această instituție trebuie să țină seama de faptul că lucrătorul este supus deja legislației privind securitatea socială a statului în care întreprinderea care îl angajează este stabilită. În consecință, această instituție nu poate supune lucrătorul în discuție propriului sistem de securitate socială ( 37 ). Curtea a mai precizat că certificatul E 101 se impune de asemenea instanțelor statului membru gazdă, care nu sunt, așadar, competente să verifice valabilitatea unui certificat E 101 în ceea ce privește certificarea elementelor pe baza cărora a fost eliberat un asemenea certificat ( 38 ).

49.

Dispozițiile Regulamentului nr. 1408/71, așa cum au fost interpretate de Curte, instituie astfel nu numai un sistem privind conflictul de legi, ci instituie în paralel un sistem de repartizare a competențelor între statele membre ( 39 ), în sensul că numai instituția emitentă a certificatului E 101 este competentă să aprecieze valabilitatea acestuia și să stabilească, fie din proprie inițiativă, fie ca răspuns la o cerere formulată de instituția competentă a unui alt stat membru, în cazul în care, având în vedere informațiile adunate cu privire la situația reală a lucrătorului, este necesară retragerea sau anularea certificatului respectiv, ceea ce ar avea drept efect faptul că acest certificate nu s‑ar mai impune instituțiilor competente și instanțelor din alte state membre ( 40 ).

50.

Insistența Curții cu privire la caracterul exclusiv al competenței instituției emitente, în ceea ce privește aprecierea validității certificatului E 101 ( 41 ), nu se datorează unei abordări formaliste, ci se întemeiază, în opinia noastră, pe necesitatea de a garanta respectarea principiului unicității legislației, enunțat la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71. Astfel, recunoașterea unei competențe paralele în favoarea statului membru gazdă ar implica în mod inevitabil riscul de a se confrunta cu decizii contrare în ceea ce privește legislația aplicabilă într‑o anumită situație și, prin urmare, riscul unei duble reglementări a securității sociale, cu toate consecințele care ar decurge de aici, inclusiv supunerea lucrătorului la o dublă contribuție ( 42 ). Pe de altă parte, lucrătorul nu ar dispune de nicio cale de atac pentru a împiedica un asemenea rezultat ( 43 ).

51.

Riscul unor decizii contradictorii nu este, în opinia noastră, nicidecum neglijabil, având în vedere complexitatea reglementării în cauză și interesele naționale contrare care prevalează în domeniul securității sociale. Astfel cum se ilustrează efectiv în speță, problema legislației privind securitatea socială aplicabile poate face obiectul unor opinii divergente, chiar și în cazul în care instituția competentă sau instanțele statului membru gazdă consideră că situația lucrătorului nu intră în mod vădit sub incidența dispoziției pe baza căreia a fost eliberat certificatul E 101 ( 44 ).

52.

Presupunând chiar că contribuțiile plătite deja ar putea fi solicitate, eventuala supunere a lucrătorului sistemului de securitate socială al statului membru gazdă ar putea crea o incertitudine juridică pentru lucrător. Or, astfel cum a arătat Curtea, principiul securității juridice se impune cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare susceptibilă să determine cheltuieli financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care aceasta le‑o impune ( 45 ). În plus, o asemenea solicitare ar implica în mod necesar complicații administrative sau judiciare, ceea ce contravine obiectivului general al Regulamentului nr. 1408/71 de a facilita libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii ( 46 ).

53.

Observațiile anterioare sunt valabile, în opinia noastră, atât pentru instituția competentă a statului membru gazdă, cât și pentru instanțele acestui stat membru. Astfel, consecințele pentru lucrătorul în cauză nu sunt mai puțin grave în ipoteza în care certificatul E 101 ar fi înlăturat în urma unei proceduri judiciare ( 47 ).

54.

În plus, posibilitatea pentru instanțele statului membru gazdă de a respinge un certificat E 101 care provine de la alt stat membru ni se pare dificil de conciliat cu principiul general potrivit căruia deciziile autorităților unui stat membru sunt controlate de instanțele acestui stat ( 48 ). Astfel, în măsura în care certificatul E 101 atestă afilierea lucrătorului la sistemul de securitate socială al statului membru de care ține instituția emitentă, acest certificat trebuie considerat un act al acestui stat membru ( 49 ).

55.

Din considerațiile de mai sus rezultă că jurisprudența existentă a Curții cu privire la efectul obligatoriu al certificatului E 101 se întemeiază pe considerații generale legate de principiile și obiectivele care stau la baza normelor privind conflictul de legi prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71. Prin urmare, nu se poate preconiza modificarea orientării acestei jurisprudențe, cu excepția situației în care se demonstrează că o asemenea modificare a orientării este necesară cu adevărat pentru a asigura aplicarea corectă a acestor norme.

56.

Aceasta este situația cu atât mai mult cu cât, reexaminând cadrul normativ privind coordonarea sistemelor de securitate socială de la 1 mai 2010, legiuitorul european a optat pentru o codificare a interpretării stabilite prin jurisprudența Curții cu privire la efectul obligatoriu al certificatului E 101, menținând competența exclusivă a instituției emitente în ceea ce privește aprecierea validității certificatului E 101 ( 50 ).

57.

În continuare, trebuie să se constate că, contrar susținerilor guvernului belgian ( 51 ), recunoașterea de către Curte a posibilității instituției competente sau a instanțelor statului membru gazdă de a respinge un certificat E 101 eliberat de instituția competentă a unui alt stat membru, într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal, ar constitui fără îndoială o modificare a orientării jurisprudenței Curții. Prin urmare, o asemenea excepție de la efectul obligatoriu al certificatului E 101 ar implica o derogare de la repartizarea competențelor între statele membre, astfel cum a fost stabilită prin această jurisprudență.

58.

În analiza care urmează, vom examina principalele două argumente invocate de Urssaf d’Alsace și de guvernul francez în susținerea propunerilor lor privind instituirea unei excepții de la efectul obligatoriu al certificatului E 101, și anume, pe de o parte, pretinsele deficiențe ale procedurilor de dialog și de conciliere prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71 pentru a asigura statului membru gazdă o cale de atac efectivă pentru obținerea retragerii unui certificat E 101 (secțiunea D), și, pe de altă parte, importanța recunoscută de jurisprudența Curții, în alte contexte, prevenirii concurenței neloiale și dumpingului social (secțiunea E) ( 52 ).

59.

Deși nu se permite instituției competente sau instanțelor statului membru gazdă să înlăture certificatul E 101, Regulamentul nr. 1408/71 prevede, în schimb, o procedură care trebuie urmată pentru a obține retragerea sau anularea acestui certificat de către instituția emitentă, într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal, în care se constată că condițiile de eliberare a certificatului nu sunt în mod vădit îndeplinite.

60.

Această procedură se întemeiază pe principiul cooperării loiale dintre statele membre, consacrat de articolul 4 alineatul (3) TUE, obligatoriu atât pentru statul membru gazdă, cât și pentru statul emitent al certificatului E 101.

61.

Pe de o parte, principiul cooperării loiale impune instituției competente a statului membru gazdă, astfel cum reiese din articolul 84a alineatul (3) din Regulamentul nr. 1408/71, să inițieze o procedură de dialog cu instituția emitentă a certificatului E 101, atunci când aceasta consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de eliberare a certificatului ( 53 ). Aceasta este situația în special, în opinia noastră, atunci când, precum în speță, instituția competentă a statului membru gazdă consideră că certificatul este incomplet ( 54 ). Într‑o asemenea situație, principiul cooperării implică astfel că instituția emitentă trebuie să aibă posibilitatea de a proceda la o rectificare a certificatului sau, după caz, la retragerea acestuia.

62.

Nici momentul eliberării certificatului nu poate avea o incidență asupra obligației instituției competente a statului membru gazdă de a iniția un dialog cu instituția emitentă, atunci când aceasta consideră că este necesar să se procedeze la retragerea certificatului E 101 ( 55 ). Reamintim că, deși este preferabil ca certificatul E 101 să fie eliberat înaintea începerii perioadei pe care o are în vedere, acesta poate fi de asemenea eliberat în această perioadă, chiar după expirarea sa ( 56 ). Această concluzie rezultă din faptul că certificatul ca atare nu creează nici drepturi și nici raporturi juridice, ci urmărește să ateste pur și simplu afilierea lucrătorului, în perioada analizată, la sistemul de securitate socială de care ține instituția emitentă.

63.

Pe de altă parte, principiul cooperării loiale impune instituției emitente a certificatului E 101 să efectueze o apreciere corectă a faptelor pertinente pentru aplicarea normelor referitoare la stabilirea legislației aplicabile în materie de securitate socială și să garanteze, așadar, exactitatea mențiunilor care figurează în certificatul E 101 ( 57 ). În acest context, revine instituției respective sarcina de a reconsidera temeinicia eliberării certificatului E 101 și, dacă este cazul, retragerea acestuia, atunci când instituția competentă a statului membru gazdă are îndoieli în ceea ce privește exactitatea faptelor care stau la baza certificatului respectiv și, prin urmare, a mențiunilor care figurează în certificatul amintit, în special pentru că acestea nu corespund cerințelor prevăzute la articolul 14 din Regulamentul nr. 1408/71 ( 58 ).

64.

În lipsa unei soluții într‑un termen rezonabil între instituțiile în cauză, articolul 84a alineatul (3) din Regulamentul nr. 1408/71 prevede posibilitatea de a sesiza Comisia administrativă pentru securitatea socială a lucrătorilor migranți (denumită în continuare „Comisia administrativă”) ( 59 ). În temeiul articolului 81 litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, această comisie are, printre altele, sarcina de a se ocupa de toate problemele administrative sau de interpretare rezultând din dispozițiile regulamentului menționat ( 60 ).

65.

În ipoteza în care Comisia administrativă nu reușește să concilieze punctele de vedere ale instituțiilor în cauză cu privire la legislația aplicabilă într‑un anumit caz, fără a aduce atingere eventualelor căi de atac de natură jurisdicțională existente în statul membru de care ține instituția emitentă ( 61 ), statul membru gazdă are la dispoziție posibilitatea de a iniția o procedură în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 259 TFUE împotriva acestui din urmă stat membru ( 62 ). Trebuie să adăugăm că o asemenea procedură poate fi de asemenea inițiată prin intermediul Comisiei ( 63 ). În speță, inițierea unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva statului care a emis certificatele E 101 era însă exclusă, dat fiind că Confederația Elvețiană nu este un stat membru al Uniunii. În schimb, Acordul CE‑Elveția prevede posibilitatea de a sesiza Comitetul mixt, instituit în temeiul acestui acord, care este însărcinat mai precis să decidă ce măsuri trebuie luate, în cazul unor dificultăți economice sau sociale grave ( 64 ).

66.

Or, pentru a evita pronunțarea unor decizii contrare de către instituțiile competente sau de către instanțele din diferite state membre, în ceea ce privește legislația aplicabilă într‑un anumit caz, ceea ce ar afecta în mod considerabil securitatea juridică a lucrătorilor în cauză și, prin urmare, ar aduce atingere liberei circulații a acestora în cadrul Uniunii, procedurile de dialog și de conciliere prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71 exclud orice acțiune unilaterală din partea instituției competente și a instanțelor statului membru gazdă.

67.

Urssaf d’Alsace și guvernul francez susțin însă că asemenea acțiuni unilaterale sunt necesare într‑o situație, cum este cea în discuție în litigiul principal, în care, în pofida constatării că nu sunt în mod vădit îndeplinite condițiile de eliberare a certificatului E 101, instituția emitentă nu a procedat la retragerea certificatului.

68.

Totuși, acest argument nu poate fi invocat în mod util în prezenta cauză pentru a justifica o excepție de la efectul obligatoriu al certificatului E 101.

69.

Astfel, considerăm că nu s‑a demonstrat că procedurile instituite prin Regulamentul nr. 1408/71 nu sunt susceptibile să asigure aplicarea corectă a normelor privind conflictul de legi prevăzute de acest regulament, chiar și într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care aceste proceduri sunt urmate efectiv până la finalul lor de către instituțiile competente ale statelor membre în cauză. În această privință, se impune constatarea că, în speță, autoritățile franceze nu au epuizat căile de atac de care dispun în temeiul Regulamentului nr. 1408/71.

70.

În primul rând, deși autoritățile franceze au inițiat desigur un dialog cu instituția elvețiană emitentă, solicitând acesteia să retragă certificatele E 101 în discuție, aceste autorități au abandonat totuși acest dialog, astfel cum a confirmat guvernul francez la ședință, în urma răspunsului acestei instituții din 18 august 2011.

71.

Or, prin acest răspuns, instituția elvețiană aprobase, pe de o parte, după toate probabilitățile, poziția autorităților franceze în ceea ce privește interpretarea articolului 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, recunoscând că această dispoziție nu era aplicabilă lucrătorilor în cauză, în cazul în care acești lucrători își desfășurau efectiv activitatea la bordul navelor numai pe teritoriul francez. Pe de altă parte, această instituție nu procedase totuși la retragerea sau la anularea certificatelor E 101 contestate, nici nu procedase la o apreciere concretă în ceea ce privește aspectul dacă, pentru fiecare dintre aceste certificate, având în vedere constatările efectuate de autoritățile franceze, era necesar să le retragă sau să le anuleze ( 65 ). În plus, instituția elvețiană solicitase autorităților franceze să renunțe la o corecție cu titlu retroactiv, cu privire la care aceste autorități s‑au opus ( 66 ).

72.

Rezultă că anumite problematici au rămas nesoluționate în urma dialogului inițiat între autoritățile franceze și instituția elvețiană. Or, nu se exclude că s‑ar fi putut ajunge la un acord între ele, în cazul în care dialogul ar fi fost continuat.

73.

Observăm, în plus, că dialogul cu instituția emitentă a fost inițiat de autoritățile franceze abia la peste trei ani și jumătate de la notificarea deciziei de rectificare societății A‑Rosa pentru neplata contribuțiilor la sistemul francez. Efectiv, aceste autorități au supus lucrătorii în cauză sistemului de securitate socială francez în mod unilateral, fără a ține seama de faptul că aceștia erau supuși deja, în fapt, sistemului de securitate socială elvețian ( 67 ).

74.

În al doilea rând, posibilitatea de a sesiza Comisia administrativă, prevăzută la articolul 84a alineatul (3) din Regulamentul nr. 1408/71, în vederea concilierii punctelor de vedere ale autorităților franceze și ale instituției elvețiene, nu a fost explorată în speță. În pofida lipsei caracterului obligatoriu al deciziilor pronunțate de această comisie ( 68 ), nu se poate exclude că s‑ar fi putut ajunge la o soluție sub auspiciile acesteia.

75.

Din considerațiile de mai sus rezultă că faptele din speță nu pot servi la evidențierea unor pretinse deficiențe ale procedurilor instituite prin Regulamentul nr. 1408/71, întrucât aceste proceduri au fost depășite efectiv în speță. Pe de altă parte, nu vedem niciun temei care ar permite Curții să considere, într‑o manieră mai generală, că aceste proceduri sunt neadaptate în mod global pentru a asigura aplicarea corectă a dispozițiilor acestui regulament.

76.

Nu urmărim nicidecum să excludem că o îmbunătățire a procedurilor instituite în cadrul Regulamentului nr. 1408/71 ar putea fi oportună în vederea asigurării unei aplicări corecte a dispozițiilor titlului II din acest regulament ( 69 ). Această problematică ține totuși, în esență, de competența legiuitorului european. În această privință, constatăm că au fost aduse deja anumite modificări ( 70 ) și că acest subiect face obiectul unor discuții legislative actuale la nivel european ( 71 ).

77.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, considerăm că argumentele invocate de Urssaf d’Alsace și de guvernul francez cu privire la pretinsele deficiențe ale procedurilor instituite prin Regulamentul nr. 1408/71 nu pot fi invocate în mod util pentru a justifica o excepție de la efectul obligatoriu al certificatului E 101.

78.

Urssaf d’Alsace și guvernul francez invocă jurisprudența Curții potrivit căreia, printre motivele imperative de interes general care pot justifica o restricție în calea liberei prestări a serviciilor figurează în special prevenirea concurenței neloiale din partea întreprinderilor care își remunerează lucrătorii detașați la un nivel inferior celui corespunzător salariului minim, în sensul că acest obiectiv integrează un obiectiv de protecție a lucrătorilor prin combaterea dumpingului social ( 72 ).

79.

Aceste părți susțin că, prin analogie, obiectivul de prevenire a concurenței neloiale și a dumpingului social ar justifica faptul că, în mod excepțional, efectul aferent unui certificat E 101 nu se impune nici instituției competente și nici instanțelor statului membru. În această privință, Urssaf d’Alsace arată că anumite instituții naționale de securitate socială nu „acționează în consecință”, neefectuând niciun fel de control înainte de eliberarea certificatelor E 101 solicitate de un angajator. De asemenea, guvernul francez consideră că anumite instituții sau autorități ale statului care emite certificate E 101 pot fi tentate să elibereze certificate E 101 care nu ar trebui să fie eliberate prin practicarea unei forme de concurență neloială împotriva altor state membre.

80.

Trebuie să se constate că jurisprudența invocată privește problema dacă, în lipsa unei armonizări în materie ( 73 ), obiectivele, precum prevenirea concurenței neloiale și a dumpingului social, pot fi luate în considerare ca fiind cerințe imperative de interes general care pot justifica o restricție în calea liberei circulații a lucrătorilor și liberei prestări a serviciilor în Uniune.

81.

În contextul prezentei cauze, nu atât actele anumitor actori economici ar justifica restricțiile privind libera circulație, ci mai degrabă omisiunea celorlalte state membre de a institui controale suficiente pentru a asigura aplicarea corectă a normelor privind conflictul de legi prevăzute de dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 1408/71.

82.

Rezultă că problematica invocată de Urssaf d’Alsace și de guvernul francez cu privire la concurența neloială și dumpingul social ar putea fi soluționată efectiv prin simpla respectare de către statele membre a obligațiilor rezultate din Regulamentul nr. 1408/71. Or, astfel cum am arătat mai sus, procedurile de dialog și de conciliere instituite în cadrul acestui regulament urmăresc tocmai să asigure o asemenea respectare din partea statelor membre ( 74 ).

83.

Având în vedere această constatare, considerăm că obiectivele privind prevenirea concurenței neloiale și a dumpingului social nu pot fi invocate în mod util în prezenta cauză, pentru a justifica o excepție de la efectul obligatoriu al certificatului E 101.

84.

În această privință, trebuie să se amintească de asemenea că, astfel cum a afirmat Comisia, obligațiile rezultate din dreptul Uniunii se impun statelor membre, independent de eventuala neexecutare de către alte state membre a obligațiilor care le revin ( 75 ). Un stat membru nu își poate lua astfel libertatea de a adopta în mod unilateral măsuri de corecție sau de apărare destinate să preîntâmpine o eventuală nerespectare de către un alt stat membru a normelor dreptului Uniunii ( 76 ). În cazul în care situația ar fi diferită, sistemul privind conflictul de legi instituit de Regulamentul nr. 1408/71 ar fi afectat.

85.

În concluzie, trebuie amintit că analiza efectuată în prezentele concluzii nu are în vedere cazurile de abuz de drept sau de fraudă din partea lucrătorului sau a angajatorului, având în vedere datele din litigiu principal ( 77 ). Nu se poate exclude astfel că, în viitor, poate fi necesar să se aducă precizări în ceea ce privește aplicabilitatea jurisprudenței cu privire la efectul obligatoriu al certificatului E 101 în situațiile în care un asemenea abuz sau o asemenea fraudă a fost constatată.

86.

Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) după cum urmează:

„Atât timp cât nu a fost retras sau declarat invalid de instituția care l‑a eliberat, certificatul E 101, eliberat în conformitate cu articolul 12a alineatul (1a) din Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariații și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, care atestă afilierea lucrătorului salariat la regimul de securitate socială al acestui stat membru, în temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, se impune instituției competente și instanțelor statului membru gazdă, chiar dacă acestea constată că condițiile în care se desfășoară activitatea lucrătorului salariat nu intră în mod vădit în domeniul de aplicare material al acestei din urmă dispoziții.”