1.

Redevențele sau drepturile de licență pentru mărci se pot include în valoarea în vamă a mărfurilor importate în pofida faptului că cuantumul acestora nu era cunoscut în momentul nașterii datoriei vamale? În cazul unui răspuns afirmativ, trebuie plătite aceste redevențe sau aceste drepturi de licență pentru mărci și în ce condiții, atunci când nu se raportează exclusiv la mărfurile importate și atunci când atât cumpărătorul, cât și vânzătorul aparțin aceluiași grup de societăți ca și întreprinderea căreia trebuie să îi fie plătite aceste redevențe sau aceste drepturi de licență?

2.

Acestea sunt în esență întrebările preliminare care sunt adresate de Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf) și care privesc interpretarea dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar ( 2 ), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 ( 3 ) (denumit în continuare „Codul vamal”) ( 4 ), precum și pe cele ale Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 ( 5 ), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1792/2006 al Comisiei din 23 octombrie 2006 ( 6 ) (denumit în continuare „regulamentul de punere în aplicare”) ( 7 ).

3.

Aceste probleme se înscriu în cadrul unui litigiu între societatea GE Healthcare GmbH și Hauptzollamt Düsseldorf (Biroul Vamal Principal din Düsseldorf) cu privire la o cerere de rambursare a taxelor la import, formulată de GE Healthcare, pentru motivul că cuantumul redevențelor de licență pentru mărci plătit societății M. nu trebuia să fie adăugat la valoarea în vamă a mărfurilor pe care GE Healthcare le‑a importat în Comunitate de la vânzători din țări terțe care aparțin aceluiași grup de societăți, și anume grupul General Electric (denumit în continuare „grupul GE”).

4.

Mai precis, reiese din dosar că societatea căreia i‑a succedat GE Healthcare ca având‑cauză cu titlu universal a încheiat, la 1 ianuarie 2003, un contract de licență (trademark agreement) cu societatea M., o întreprindere care aparține de asemenea grupului GE. Potrivit articolului II A din acest contract, societatea M. a acordat GE Healthcare o licență cu titlu oneros, neexclusivă, care îi permite să utilizeze marca grupului GE pentru produse fabricate și comercializate, precum și pentru servicii furnizate terților, în cele mai stricte condiții de respectare a standardelor calității ( 8 ). La data de 31 decembrie a fiecărui an, redevențele de licență datorate în acest temei se ridicau la 0,95 % din cifra de afaceri a GE Healthcare pentru utilizarea mărcii și la 0,05 % din cifra sa de afaceri pentru utilizarea denumirii comerciale GE. Pentru calcularea cuantumului redevențelor, contractul prevedea printre altele modalitățile în care GE Healthcare trebuia să transmită societății M. informații referitoare la prețuri, precum și modalitățile de verificare a calculului respectiv de către această din urmă societate.

5.

Pe de altă parte, societatea M. a concesionat o licență neexclusivă, cu titlu gratuit, către GE Healthcare, prin care îi permitea expunerea liberă a mărcii pe produsele utilizate de aceasta pentru controale, mostre comerciale, resturi sau deșeuri. GE Healthcare a fost de asemenea autorizată să utilizeze sub această marcă produse scutite de plata redevenței în relațiile sale comerciale cu societăți (care aparțin aceluiași grup) care au dreptul să utilizeze licența în condiții analoge cu cele formulate în contractul de licență.

6.

Conform instanței de trimitere, potrivit contractului de licență, societatea M. dispunea de largi puteri de supraveghere și, în cazul încălcării standardelor calității, putea rezilia contractul în termen scurt.

7.

Cu ocazia unui control vamal privind perioada 2007-2009, biroul vamal principal din Düsseldorf a constatat printre altele că GE Healthcare achiziționase de la societăți care aparțin grupului GE mărfuri care provin din țări terțe, dar că aceasta omisese în mod greșit să declare redevențele de licență pentru stabilirea valorii în vamă a acestor mărfuri. În consecință, Biroul Vamal Principal din Düsseldorf a emis o decizie de recuperare a posteriori a taxelor la import neachitate.

8.

După ce a plătit aceste taxe, GE Healthcare a solicitat rambursarea lor în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 236 din Codul vamal. Această cerere se întemeia pe motivul că redevențele de licență care au fost plătite în temeiul contractului de licență nu constituiau redevențe de licență care trebuiau adăugate la valoarea în vamă a mărfurilor importate, în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal. Astfel, potrivit GE Healthcare, aceste redevențe nu se raportau la mărfurile importate și, în orice caz, nu constituiau „o condiție a vânzării mărfurilor”, în sensul articolului menționat.

9.

Întrucât această cerere a fost respinsă de biroul vamal principal din Düsseldorf, GE Healthcare a introdus o acțiune în fața instanței de trimitere.

10.

Considerând că soluționarea litigiului principal depinde de interpretarea dispozițiilor Codului vamal și ale regulamentului de punere în aplicare, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

11.

Aceste întrebări au făcut obiectul unor observații scrise formulate de părțile din litigiul principal, de guvernele german și italian, precum și de Comisia Europeană. La încheierea fazei scrise a procedurii, Curtea a considerat că este suficient de informată pentru a se pronunța fără să organizeze o ședință de audiere a pledoariilor, potrivit articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.

12.

Reglementarea Uniunii referitoare la evaluarea în vamă a unor mărfuri importate urmărește stabilirea unui sistem echitabil, uniform și neutru, care exclude utilizarea unor valori în vamă arbitrare și fictive ( 9 ).

13.

Prin urmare, valoarea în vamă trebuie să reflecte valoarea economică reală a unei mărfi importate și să țină seama de ansamblul elementelor acestei mărfi care prezintă o valoare economică ( 10 ).

14.

Astfel, în temeiul articolului 29 din Codul vamal, valoarea în vamă a mărfurilor importate este reprezentată, în principiu, de valoarea lor de tranzacție, și anume de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunității, dacă este cazul, ulterior ajustării efectuate în special în conformitate cu articolul 32 din același cod ( 11 ).

15.

Articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal prevede că, la stabilirea valorii în vamă „în conformitate cu articolul 29”, se adaugă la prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate „redevențele și drepturile de licență referitoare la mărfurile care sunt evaluate și pe care cumpărătorul trebuie să le plătească direct sau indirect vânzătorului, ca o condiție a vânzării mărfurilor evaluate, în măsura în care aceste redevențe și drepturi nu sunt incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit”.

16.

Conform articolului 157 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, „redevențele și drepturile de licență”, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, reprezintă în special plata pentru utilizarea drepturilor legate de „vânzarea la export a mărfurilor importate (mai ales mărci de comerț sau de fabrică, modele înregistrate)” sau „utilizarea sau revânzarea mărfurilor importate (mai ales drepturi de autor, procedee de fabricație încorporate inseparabil în mărfurile importate)”.

17.

Articolul 157 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare prevede condițiile de aplicare a articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal în sensul că redevențele sau drepturile de licență se adaugă la prețul efectiv plătit sau de plătit numai dacă această plată este, pe de o parte, „legată de mărfurile […] de evaluat” și, pe de altă parte, „constituie o condiție a vânzării acestor mărfuri”.

18.

În consecință, ajustarea prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, care privește plata redevențelor sau a drepturilor de licență, este subordonată îndeplinirii următoarelor trei condiții cumulative, și anume redevențele și drepturile de licență nu trebuie să fi fost incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit, trebuie să aibă legătură cu mărfurile importate și cumpărătorul trebuie să fie obligat să plătească aceste redevențe sau aceste drepturi de licență ca o condiție a vânzării mărfurilor importate.

19.

În cauza principală, prima dintre aceste condiții nu face obiectul întrebărilor adresate de instanța de trimitere. Este astfel cert că GE Healthcare nu a inclus redevențele sau drepturile de licență aferente utilizării mărcii care face obiectul contractului de licență care o leagă de societatea M. în valoarea în vamă a mărfurilor pe care le importa din țări terțe ( 12 ).

20.

În schimb, celelalte două condiții, privind, pe de o parte, „legătura” sau raportul pe care trebuie să îl aibă redevențele sau drepturile de licență pentru marcă cu mărfurile importate și, pe de altă parte, obligația de a le achita în calitate de „condiție a vânzării” acestor mărfuri, reprezintă esența primelor trei întrebări adresate de instanța de trimitere.

21.

Primele două întrebări adresate de instanța de trimitere constau în esență în a stabili dacă redevențele sau drepturile de licență sunt „legate” de mărfurile importate chiar dacă nu este posibil să se determine, la momentul încheierii contractului de licență sau la momentul nașterii datoriei vamale, dacă vor trebui plătite unele redevențe sau drepturi de licență și sunt de asemenea achitate în temeiul serviciilor furnizate de GE Healthcare către alte întreprinderi și pentru utilizarea denumirii comerciale a grupului GE. Prin intermediul celei de a treia întrebări și sub rezerva unui răspuns afirmativ la primele două întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă redevențele sau drepturile de licență pentru marcă constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor importate, în pofida faptului că, în cauza principală, acestea sunt solicitate de o întreprindere legată atât de cumpărător, cât și de vânzătorul acestor mărfuri și sunt achitate în favoarea aceleiași întreprinderi. Întrucât acest aspect va fi explicat în continuare, examinarea acestei întrebări necesită în special interpretarea articolului 160 din regulamentul de punere în aplicare, care precizează în esență că, în cazul în care cumpărătorul mărfurilor importate achită redevențe sau drepturi de licență unui terț, aceste redevențe sau drepturi de licență sunt considerate că ar constitui o condiție a vânzării acestor mărfuri numai în cazul în care vânzătorul sau o persoană care este legată de acesta îi cere cumpărătorului să efectueze această plată.

22.

Numai în cazul în care răspunsul la cea de a treia întrebare este de asemenea afirmativ, prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere ridică problema dacă ajustarea prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, care ar consta, potrivit articolului 158 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare, într‑o defalcare corespunzătoare între, pe de o parte, redevențele sau drepturile de licență care se raportează la mărfurile importate și, pe de altă parte, cele privind serviciile prestate de GE Healthcare, ar putea fi efectuată numai dacă valoarea în vamă poate fi stabilită pe baza valorii de tranzacție indicate la articolul 29 din Codul vamal, iar nu în temeiul metodei subsidiare, prevăzută la articolul 31 din codul menționat, la care nu face trimitere în mod explicit articolul 32 din același cod.

23.

Odată făcute aceste precizări, trebuie ca acum să se examineze rând pe rând aceste întrebări.

24.

Instanța de trimitere ridică în esență problema dacă, într‑o primă etapă, redevențele sau drepturile de licență sunt „referitoare” la mărfurile importate, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, chiar dacă nu este sigur, la momentul încheierii contractului de licență sau la momentul nașterii datoriei vamale, dacă vor trebui plătite aceste redevențe sau aceste drepturi de licență. Într‑o a doua etapă, aceasta are îndoieli în ceea ce privește aspectul dacă aceste redevențe sau aceste drepturi de licență pot îndeplini de asemenea aceeași condiție atunci când sunt achitate nu numai pentru comercializarea mărfurilor importate, ci și pentru serviciile furnizate de GE Healthcare altor întreprinderi și pentru utilizarea denumirii comerciale a grupului GE.

25.

În timp ce GE Healthcare consideră că asemenea circumstanțe exclud ca redevențele sau drepturile de licență să poată fi considerate ca raportându‑se la mărfurile importate, astfel încât ajustarea prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal nu ar trebui realizată, toate celelalte părți interesate au o opinie contrară.

26.

În ceea ce ne privește, trebuie să amintim mai întâi că, în contextul trimiterii preliminare, revine exclusiv instanței de trimitere, iar nu Curții, sarcina de a aprecia situația de fapt din litigiul principal, în special clauzele contractului de licență încheiat între GE Healthcare și societatea M.

27.

În această privință, reiese din explicațiile furnizate de instanța de trimitere că, potrivit acestui contract, în timp ce mărfurile importate, pe care se aplică marca protejată, sunt vândute unor terți în raport cu grupul GE, cu plata redevențelor sau a drepturilor de licență de către GE Healthcare, aceasta din urmă poate importa de asemenea mărfuri, pe care se aplică marca protejată, fără plata redevenței, și anume mărfurile utilizate în scopuri experimentale, ca aparate demonstrative sau ca resturi sau deșeuri, și cele revândute altor societăți ale grupului GE care sunt obligate, în același temei ca și GE Healthcare, la plata unor redevențe sau drepturi de licență. În plus, conform indicațiilor instanței de trimitere, valoarea redevențelor sau a drepturilor de licență pentru marcă se stabilește în funcție de cifra de afaceri anuală a GE Healthcare, cifră de afaceri care include de asemenea serviciile prestate de această societate cu ajutorul mărfurilor importate.

28.

Prin urmare, aceste elemente ridică îndoieli în percepția instanței de trimitere în ceea ce privește aspectul dacă redevențele sau drepturile de licență sunt legate de importul mărfurilor. Astfel, pe de o parte, plata primelor pare să depindă de utilizarea celorlalte, cu alte cuvinte de o operațiune ulterioară importului lor, în momentul în care datoria vamală a luat deja naștere și aceste mărfuri au fost puse în liberă circulație. Pe de altă parte, valoarea redevențelor și a drepturilor de licență care trebuie plătită nu se stabilește pe baza prețului fiecărei mărfi importate.

29.

În ceea ce privește primul punct, reiese din dosar că obligația de a achita redevențele sau drepturile de licență corespunzătoare utilizării mărcii aplicate pe mărfurile importate de GE Healthcare este prevăzută de contractul de licență, cu excepția cazurilor specifice menționate la punctul 27 de mai sus, care dau naștere unei scutiri. Astfel, aceste redevențe sau aceste drepturi de licență sunt legate într‑adevăr de mărfurile importate, chiar dacă cuantumul lor exact nu este stabilit în momentul încheierii contractului de licență, nici ulterior, în momentul acceptării declarației vamale sau al nașterii datoriei vamale.

30.

Astfel cum au arătat în mod întemeiat guvernul german și Comisia, articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal impune printre condițiile sale de aplicare doar ca cuantumul redevențelor sau drepturilor de licență care trebuie plătite de cumpărătorul mărfurilor importate să fie stabilit deja în momentul nașterii datoriei vamale.

31.

Dispozițiile regulamentului de punere în aplicare confirmă că o ajustare a posteriori a prețului care trebuie plătit după nașterea datoriei vamale este perfect posibilă. Astfel, în temeiul articolului 156a alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, autoritățile vamale pot permite, la cererea persoanei interesate, ca anumite elemente care trebuie adăugate la prețul efectiv plătit sau de plătit care nu sunt cuantificabile în momentul în care ia naștere datoria vamală să fie calculate pe baza unor criterii adecvate și specifice. În plus, articolul 254 din același regulament permite autorităților vamale, la cererea declarantului, să accepte o declarație de punere în liberă circulație incompletă, care, potrivit articolului 257 din acest regulament, poate conține o indicare provizorie a valorii în vamă. Această declarație poate fi completată ulterior, chiar înlocuită, în condițiile prevăzute la articolele 256, 257 și 259 din regulamentul menționat.

32.

De altfel, dacă redevențele sau drepturile de licență nu ar putea fi recunoscute în niciun fel ca fiind legate de mărfurile importate din moment ce valoarea celor dintâi nu era determinată în momentul nașterii datoriei vamale, o asemenea situație ar afecta efectul util al articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 14 din Comentariul nr. 3 al Comitetului Codului vamal (secțiunea privind valoarea în vamă), referitor la incidența redevențelor și a drepturilor de licență asupra valorii în vamă, aceste redevențe și aceste drepturi de licență se calculează în general după importul mărfurilor care urmează să fie evaluate ( 13 ). Această circumstanță necesită tocmai fie să se amâne stabilirea definitivă a valorii în vamă, în special în conformitate cu articolul 257 din regulamentul de punere în aplicare, fie să se fi recurs la ajustarea prevăzută la articolul 156a din acest regulament.

33.

Rezultă de aici, în opinia noastră, că articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal nu impune ca valoarea redevențelor sau a drepturilor de licență pentru marcă să fie stabilită cel târziu în momentul nașterii datoriei vamale pentru ca ajustarea valorii în vamă a mărfurilor importate, prevăzută de acest articol, să se poată aplica.

34.

În ceea ce privește cel de al doilea punct, care se raportează la circumstanța potrivit căreia, în temeiul contractului de licență, valoarea redevențelor sau a drepturilor de licență care trebuie plătită se stabilește independent de prețul fiecărei mărfi importate, acesta nu permite să se excludă, după părerea noastră, ca redevențele sau drepturile de licență să aibă legătură sau să se raporteze la mărfurile importate.

35.

Este adevărat că, potrivit articolului 161 al doilea paragraf din regulamentul de punere în aplicare, se poate presupune că plata redevenței sau a dreptului de licență este legată de mărfurile de evaluat în cazul în care modalitatea de calculare a valorii acestei redevențe sau a acestui drept de licență se raportează la prețul mărfurilor importate.

36.

Această dispoziție nu înseamnă totuși că, într‑un caz în care, precum în cauza principală, redevența sau dreptul de licență nu se stabilește în funcție de prețul fiecărei mărfi importate, orice raport între această redevență sau acest drept de licență și marfa importată este exclus.

37.

Astfel, reiese din articolul 161 al doilea paragraf din regulamentul de punere în aplicare că plata redevenței sau a dreptului de licență „se poate referi la mărfurile de evaluat”, chiar și în cazul în care valoarea redevenței respective sau a dreptului de licență respectiv „se calculează independent de prețul mărfurilor importate”.

38.

Or, în speță este cert că cuantumul redevențelor sau al drepturilor de licență care trebuie plătit corespunde unui procent din cifra de afaceri generată de vânzarea mărfurilor importate pe care se aplică marca care face obiectul contractului de licență. Astfel, redevențele sunt plătite în schimbul utilizării mărcii aplicate pe mărfurile importate.

39.

Această situație corespunde celor două criterii enumerate la articolul 159 din regulamentul de punere în aplicare, care urmăresc să precizeze, în contextul specific al mărcilor de fabrică și de comerț, condiția aferentă „legăturii” care trebuie să existe între plata redevențelor sau a drepturilor de licență pentru marcă cu mărfurile importate. Astfel, acest articol prevede că redevența sau dreptul de licență care se referă la dreptul de utilizare a unei mărci de fabrică sau de comerț trebuie să se adauge la prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate numai în cazul în care „redevența sau dreptul de licență se referă la mărfuri care se revând în aceeași stare sau care se supun numai unor operațiuni minore după importare” și „mărfurile se comercializează sub marca, aplicată înainte sau după import, pentru care se plătește o redevență sau un drept de licență”.

40.

Întrucât această situație se regăsește în cauza principală, plata redevențelor sau a drepturilor de licență are, așadar, într‑adevăr, o „legătură” cu mărfurile importate, pe care se aplică marca protejată, și în mod specific cu beneficiul anual pe care îl generează vânzarea acestor mărfuri ( 14 ).

41.

Astfel cum a susținut guvernul german, faptul că redevențele sau drepturile de licență se pot raporta în parte și la prestări de servicii ulterioare importului mărfurilor respective sau, într‑un procent minor, la utilizarea denumirii comerciale GE nu înseamnă că redevențele sau drepturile de licență sunt lipsite de orice legătură cu mărfurile importate, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal.

42.

În realitate, astfel cum au observat în mod întemeiat guvernul german și Comisia, regulamentul de punere în aplicare a prevăzut ipoteza în care o defalcare a redevențelor sau a drepturilor de licență se dovedește necesară în măsura în care acestea se referă doar parțial la mărfurile importate. Astfel, potrivit articolului 158 alineatul (3) din acest regulament, „[î]n cazul în care redevențele sau drepturile de licență se referă parțial la mărfurile importate și parțial la alte elemente sau componente adăugate mărfurilor după import sau [la] prestări sau servicii ulterioare importului, defalcarea corespunzătoare se face numai în baza datelor obiective și cuantificabile, în conformitate cu nota interpretativă menționată în anexa 23 [la regulamentul de punere în aplicare], care este aferentă articolului 32 alineatul (2) din [Codul vamal]”.

43.

Articolul 158 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare presupune, așadar, că condiția prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal este îndeplinită chiar dacă redevențele sau drepturile de licență se referă doar parțial la mărfurile importate. În această situație, ajustarea care trebuie efectuată cu privire la valoarea în vamă a acestor mărfuri se va întemeia pe datele obiective și cuantificabile care permit să se stabilească valoarea redevențelor sau drepturilor de licență care se referă doar la mărfurile importate, cu excluderea celorlalte elemente sau operațiuni ulterioare, inclusiv prestări de servicii, care nu au legătură cu importul mărfurilor.

44.

În consecință, condiția potrivit căreia, în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, redevențele sau drepturile de licență trebuie să se refere la mărfurile importate de evaluat este îndeplinită, chiar dacă aceste redevențe sau aceste drepturi de licență se referă doar parțial la mărfurile importate.

45.

Prin urmare, propunem să se răspundă la primele două întrebări preliminare după cum urmează. Pe de o parte, articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că nu prevede ca valoarea redevențelor sau a drepturilor de licență pentru marcă să fie stabilită deja în momentul nașterii datoriei vamale pentru ca ajustarea, prevăzută de acest articol, a valorii în vamă a mărfurilor importate pe care s‑a aplicat marca respectivă să se poată aplica. Pe de altă parte, articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal admite că redevențele sau drepturile de licență pentru marcă sunt „referitoare” la mărfurile importate pe care se aplică marca respectivă, în sensul acestui articol și al articolului 157 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare, chiar dacă aceste redevențe sau aceste drepturi de licență se referă doar parțial la mărfurile respective.

46.

Prin intermediul celei de a treia întrebări și sub rezerva unui răspuns afirmativ la primele două întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă redevențele sau drepturile de licență constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor importate, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, în timp ce, în cauza principală, acestea sunt solicitate de o întreprindere legată atât de cumpărător, cât și de vânzătorul acestor mărfuri și sunt achitate în favoarea aceleiași întreprinderi.

47.

Amintim că, potrivit articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, redevențele sau drepturile de licență sunt incluse în valoarea în vamă a mărfurilor importate în cazul în care cumpărătorul „trebuie” să le plătească direct sau indirect, ca o „condiție a vânzării” mărfurilor de evaluat. Articolul 157 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare reia această condiție.

48.

Nici articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, nici articolul 157 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare nu precizează totuși ce înseamnă „condiție a vânzării” mărfurilor importate.

49.

Se arată la punctul 12 din Comentariul nr. 3 al Comitetului Codului vamal (secțiunea privind valoarea în vamă), referitor la incidența redevențelor și drepturilor de licență asupra valorii în vamă, că trebuie să se stabilească dacă vânzătorul este dispus să vândă mărfurile fără să se plătească o redevență sau un drept de licență. Această condiție poate fi explicită sau implicită, fără să reiasă în mod necesar din prevederile acordului de licență.

50.

Astfel cum s‑a evocat deja, deși nu sunt obligatorii, avizele sau concluziile Comitetului Codului vamal constituie mijloace importante pentru asigurarea aplicării uniforme a Codului vamal de către autoritățile vamale ale statelor membre și pot fi considerate ca atare mijloace legale de interpretare a codului menționat ( 15 ).

51.

Astfel, este perfect corect, în opinia noastră, să se considere că plata unei redevențe sau a unui drept de licență constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor importate în cazul în care vânzătorul (sau persoana care este legată de acesta) nu este dispus să vândă sau nu poate vinde mărfurile fără ca redevența sau dreptul de licență să fie plătit sau, cu alte cuvinte, dacă cumpărătorul nu este în măsură să achiziționeze mărfurile importate fără a plăti redevența sau dreptul de licență ( 16 ).

52.

Aprecierea îndeplinirii acestei condiții revine instanței de trimitere având în vedere ansamblul documentelor, printre care în special acordul de licență și contractele de vânzare a mărfurilor, și circumstanțele din cauza principală.

53.

În această privință, subliniem că cea de a treia întrebare adresată de instanța de trimitere pare să pornească de la principiul că această condiție prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal și la articolul 157 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare ar putea fi, a priori, îndeplinită.

54.

Instanța de trimitere ridică totuși problema dacă cauza principală, care se caracterizează printr‑o relație triunghiulară (cumpărător‑licențiat, vânzător și licențiator) în cadrul aceluiași grup de societăți, corespunde situației prevăzute la articolul 160 din regulamentul de punere în aplicare. Astfel, potrivit acestei dispoziții, „[î]n cazul în care cumpărătorul achită redevențe sau drepturi de licență către un terț, condițiile menționate la articolul 157 alineatul (2) [din regulamentul de punere în aplicare] nu se consideră îndeplinite decât dacă vânzătorul sau o persoană legată de acesta îi cere cumpărătorului să efectueze această plată ( 17 ).

55.

Este cert, în cauza principală, că beneficiarul plății redevențelor sau drepturilor de licență este aceeași entitate ca și cea care solicită GE Healthcare să le plătească.

56.

Din punctul de vedere al interpretării articolului 160 din regulamentul de punere în aplicare, trebuie să se stabilească dacă „terțul” beneficiar și „persoan[a] legată” de vânzător pot fi în mod valabil una și aceeași persoană. În practică, dacă aceasta este situația, condiția prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal și la articolul 157 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare, potrivit căreia plata redevenței sau dreptului de licență trebuie să fie „o condiție a vânzării” mărfurilor importate, va putea fi considerată ca fiind îndeplinită.

57.

În afara reclamantei din litigiul principal, care se întemeiază în esență pe versiunea germană a articolului 160 din regulamentul de punere în aplicare și consideră în definitiv că acest articol se aplică numai în relațiile cvadruple în care „terțul” este o persoană diferită de cumpărător, de vânzător și de „persoan[a] legată” de acesta din urmă, părțile care au depus observații scrise consideră că nici Codul vamal, nici regulamentul de punere în aplicare nu exclud ca beneficiarul plății redevențelor sau drepturilor de licență și persoana legată de vânzătorul mărfurilor importate să fie una și aceeași entitate sau persoană.

58.

Împărtășim de asemenea această opinie.

59.

Trebuie să precizăm mai întâi că instanța de trimitere nu solicită Curții să se pronunțe cu privire la natura raporturilor sau la intensitatea legăturilor pe care trebuie să le aibă vânzătorul și persoana „legată de acesta”. Ea presupune astfel că societatea M. este legată de vânzătorul (vânzătorii) mărfurilor importate de GE Healthcare ca urmare a împrejurării că toate aceste întreprinderi sunt societăți care aparțin grupului GE și sunt controlate, direct sau indirect, de societatea‑mamă a acestuia din urmă.

60.

Având în vedere elementele furnizate de instanța de trimitere, acest principiu ne pare corect. Astfel, reiese din articolul 143 alineatul (1) litera (f) din regulamentul de punere în aplicare, care este relevant pentru interpretarea dispozițiilor Codului vamal și ale regulamentului de punere în aplicare referitoare la valoarea în vamă a mărfurilor, că se consideră că persoanele sunt legate între ele în cazul în care „ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o a treia persoană”.

61.

În continuare, astfel cum a confirmat guvernul german, versiunea în limba germană a articolului 160 din regulamentul de punere în aplicare, în măsura în care pare să se refere, în cea de a doua parte a acestui articol, la un terț atât față de vânzător, cât și față de persoana legată de acesta din urmă ( 18 ), ar putea autoriza interpretarea susținută de reclamantă în litigiul principal.

62.

Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii nu poate să fie singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții sau să i se atribuie un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de disparități între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispoziția în cauză trebuie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte ( 19 ).

63.

Or, niciuna dintre celelalte versiuni lingvistice ale articolului 160 din regulamentul de punere în aplicare nu conține o a doua trimitere la „terțul” căruia i se efectuează plata redevențelor sau a drepturilor de licență ( 20 ).

64.

Acest punct nu este însă decisiv. Astfel, obligația care revine cumpărătorului de a efectua „această plată” (în limba engleză „that payment”) se raportează, în mod evident, la plata redevențelor sau a drepturilor de licență pe care acest cumpărător trebuie să o efectueze în favoarea „terțului”.

65.

Faptul că o persoană legată de vânzător nu este calificată drept „terț”, în sensul articolului 160 din regulamentul de punere în aplicare, nu înseamnă că plata redevențelor sau a drepturilor de licență nu constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor importate, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal.

66.

Astfel, ceea ce este important, în opinia noastră, nu este atât persoana căreia i se plătesc redevențele sau drepturile de licență, ci, după cum am arătat deja, problema dacă cumpărătorul mărfurilor importate este sau nu este în măsură să le achiziționeze de la vânzător fără a plăti redevențele sau drepturile de licență. Cu alte cuvinte, fie că este vorba despre o relație triunghiulară sau una cvadruplă, nu este determinant pentru momentul în care vânzătorul sau persoana care este legată de acesta din urmă solicită, într‑o manieră sau alta, cumpărătorului mărfurilor importate să efectueze plata redevențelor sau a drepturilor de licență. În definitiv, trebuie să se stabilească dacă persoana legată de vânzător exercită o putere de constrângere sau de control asupra cumpărătorului și/sau vânzătorului, de natură să se asigure că mărfurile pe care se aplică marca care face obiectul contractului de licență sunt importate doar în urma plății redevențelor sau a drepturilor de licență pentru marcă.

67.

Desigur, în cazul în care cumpărătorul este obligat să plătească redevențele sau drepturile de licență vânzătorului mărfurilor importate, criteriul „condiției vânzării”, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, este îndeplinit și problema dacă articolul 160 din regulamentul de punere în aplicare se poate aplica nu se ridică. De asemenea, în cazul în care plata redevențelor sau a drepturilor de licență trebuie efectuată către o persoană legată de vânzător pentru ca acesta din urmă să fie de acord să furnizeze mărfurile cumpărătorului, se poate prezuma că această plată constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor respective.

68.

În situația din cauza principală, în care se pare că, în cadrul unui grup multinațional de societăți legate între ele, obligația de a plăti redevențele sau drepturile de licență pentru marcă este impusă de persoana legată de vânzător în favoarea aceleiași persoane legate, se poate prezuma de asemenea că vânzătorul furnizează mărfurile pe care se aplică marca protejată cumpărătorului numai pentru că acesta trebuie să plătească redevențele sau drepturile de licență pentru marcă persoanei legate de acest vânzător.

69.

Această interpretare se coroborează cu punctul 13 din Comentariul nr. 3 al Comitetului Codului vamal (secțiunea privind valoarea în vamă) referitor la incidența redevențelor și a drepturilor de licență asupra valorii în vamă, potrivit căruia vânzătorul mărfurilor sau o persoană legată de acesta din urmă poate fi considerată că ar impune ca cumpărătorul să plătească valoarea redevențelor sau a drepturilor de licență atunci când, într‑un grup multinațional, mărfurile sunt cumpărate de la o unitate a grupului, dar redevența trebuie să fie plătită unei alte unități a aceluiași grup.

70.

Astfel cum au subliniat în esență guvernele german și italian, numai o asemenea interpretare permite să se asigure că raporturile dintre filialele unui grup multinațional de societăți în cadrul căruia primele sunt supuse instrucțiunilor interne ale societății‑mamă a grupului potrivit unui model comercial strategic nu sunt excluse din domeniul de aplicare al articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal.

71.

În speță, instanța de trimitere a confirmat că societatea M., titular al licenței, legată de vânzătorii care aparțin grupului GE, exercita puteri largi de supraveghere asupra GE Healthcare.

72.

Este adevărat că, într‑o situație precum cea din cauza principală, cumpărătorul este în măsură să creeze o anumită concurență între vânzătorii care aparțin grupului întrucât cumpărătorul se poate adresa mai multor furnizori pentru importul mărfurilor pe care se aplică marca protejată.

73.

Or, potrivit articolului 159 a treia liniuță din regulamentul de punere în aplicare, redevența sau dreptul de licență care se referă la dreptul de utilizare a unei mărci de fabrică sau de comerț trebuie adăugată la prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate în cazul în care „cumpărătorul nu are libertatea de a‑și procura aceste mărfuri de la alți furnizori care nu sunt legați de vânzător”.

74.

Această condiție este, în opinia noastră, îndeplinită, iar ajustarea prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal trebuie să se aplice în cazul în care pare, fapt de care suntem convinși și care se poate prezuma, dar de care instanța de trimitere va trebui să se asigure având în vedere ansamblul înscrisurilor din dosar, că acești furnizori sunt ei înșiși legați de instrucțiunile interne ale grupului de societăți și nu vor putea vinde mărfurile cumpărătorului decât dacă acesta din urmă plătește redevențele sau drepturile de licență pentru marcă. Astfel, în măsura în care contractul de licență a fost încheiat cu o altă societate a grupului, anterior vânzării mărfurilor pe care se aplică marca protejată, se poate prezuma în general că furnizorii acestora din urmă sunt de acord să le vândă cumpărătorului numai pentru faptul că acesta este deja legat de contractul de licență.

75.

Faptul, menționat de reclamanta din litigiul principal, că valoarea redevențelor sau a drepturilor de licență nu este cunoscută în momentul importului mărfurilor și al nașterii datoriei vamale întrucât această valoare depinde de cifra de afaceri realizată de GE Healthcare datorită comercializării către terți a mărfurilor importate pe care se aplică marca protejată nu modifică circumstanța că redevențele sau drepturile de licență sunt datorate efectiv în temeiul contractului de licență pentru aceste mărfuri. Prin urmare, se poate prezuma că, în cadrul aceluiași grup de societăți, în caz de neplată a redevențelor sau a drepturilor de licență respective, vânzătorul mărfurilor nu ar fi fost de acord să furnizeze mărfurile GE Healthcare.

76.

În sfârșit, în cazul în care ar trebui să subscriem la interpretarea formală întemeiată pe modul de redactare a articolului 160 din regulamentul de punere în aplicare susținută de reclamanta din litigiul principal, doar redevențele sau drepturile de licență plătite de cumpărătorul mărfurilor importate de la o întreprindere terță în raport cu grupul de societăți ar putea fi considerate ca fiind o „condiție a vânzării” mărfurilor în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal. Or, înțelegem cu dificultate de ce această condiție nu ar fi îndeplinită în circumstanțe identice pentru simplul motiv că plata redevențelor sau a drepturilor de licență pentru mărci ar fi efectuată în cadrul aceluiași grup de societăți.

77.

În opinia noastră, o asemenea interpretare formală a articolului 160 din regulamentul de punere în aplicare ar priva articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal de o parte a efectului său util. Astfel, această interpretare ar afecta, fără nicio justificare economică, obiectivul urmărit de acest din urmă articol – și chiar, mai general, de dispozițiile Codului vamal referitoare la valoarea în vamă a mărfurilor –, care, amintim, constă în asigurarea că ajustările prețului plătit sau de plătit al mărfurilor importate permit să se reflecte valoarea reală a acestora din urmă, luând în considerare valoarea economică a tuturor elementelor componente.

78.

Propunem, prin urmare, să se răspundă la cea de a treia întrebare preliminară că articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, precum și articolele 159 și 160 din regulamentul de punere în aplicare trebuie interpretate în sensul că plata redevențelor sau a drepturilor de licență pentru marcă poate constitui o „condiție a vânzării” mărfurilor importate atunci când, în cadrul aceluiași grup de societăți, întreprinderea în favoarea căreia sunt plătite aceste redevențe sau aceste drepturi de licență pentru marcă este legată atât de vânzător, cât și de cumpărătorul mărfurilor respective, iar acesta din urmă este obligat să plătească redevențele sau drepturile de licență pentru marcă la cererea vânzătorului sau a întreprinderii care este legată de acesta, fără a se putea aproviziona de la un alt furnizor care nu este legat de vânzător. Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceste condiții sunt îndeplinite în cauza principală.

79.

Prin intermediul celei de a patra întrebări, formulată doar în cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă ajustarea prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal – care ar consta într‑o defalcare corespunzătoare în temeiul datelor obiective și cuantificabile conform articolului 158 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare între, pe de o parte, redevențele sau drepturile de licență pentru marcă care sunt legate de mărfurile importate și, pe de altă parte, cele privind serviciile prestate de GE Healthcare – poate fi efectuată numai în cazul în care valoarea în vamă poate fi stabilită pe baza valorii de tranzacție indicate la articolul 29 din Codul vamal, iar nu pe baza metodei subsidiare, prevăzută la articolul 31 din codul menționat, la care nu face trimitere în mod explicit articolul 32 din același cod.

80.

Doar pe baza cererii de decizie preliminară nu este ușor să se înțeleagă originea acestei întrebări și nici utilitatea unui răspuns al Curții.

81.

Informații utile pentru formularea răspunsului Curții rezultă însă din dosar și din observațiile părților interesate. Astfel, reiese din aceste elemente că, pentru exercițiul fiscal pentru anul 2009, Biroul Vamal Principal din Düsseldorf, fiind informat cu privire la defalcarea cifrei de afaceri a GE Healthcare între partea care se raportează la mărfurile importate pe care se aplică marca protejată și cea care se raportează la serviciile prestate de această întreprindere, a putut aplica ajustarea întemeiată pe articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal (și, așadar, majorarea valorii de tranzacție întemeiată pe aplicarea articolului 29 din codul menționat), corespunzătoare exclusiv unui procent din cifra de afaceri generat de vânzarea mărfurilor importate.

82.

În schimb, considerăm că, pentru mai multe exerciții fiscale anterioare, Biroul Vamal Principal din Düsseldorf nu a primit informațiile suficiente care i‑ar fi permis să efectueze o asemenea ajustare a valorii de tranzacție. Întrucât Biroul Vamal Principal din Düsseldorf nu s‑a putut întemeia pe articolul 29 din Codul vamal și nici, după toate probabilitățile, pe metoda prevăzută la articolul 30 din același cod, pare să se fi aplicat metoda subsidiară de stabilire a valorii în vamă prevăzută la articolul 31 din codul menționat.

83.

În măsura în care partea introductivă a articolului 32 din Codul vamal, referitor la ajustările care trebuie aplicate, se referă în mod explicit doar la stabilirea „valorii în vamă în conformitate cu articolul 29” din codul menționat, și nu la cea fixată conform articolului 31 din acesta, instanța de trimitere ridică în definitiv problema dacă imposibilitatea de a stabili valoarea de tranzacție, ca urmare a refuzului GE Healthcare de a furniza toate informațiile referitoare la defalcarea cifrei sale de afaceri pentru exercițiile fiscale în cauză, împiedică Biroul Vamal Principal din Düsseldorf să majoreze valoarea în vamă a mărfurilor importate pe care se aplică marca protejată în temeiul datelor de care dispune pentru exercițiul fiscal al anului 2009.

84.

Odată făcute aceste precizări, trebuie să amintim că este cert că valoarea în vamă a mărfurilor importate trebuie să se stabilească, în mod prioritar, pe baza valorii pe tranzacție prevăzute la articolul 29 din Codul vamal. În cazul în care nu se poate stabili în temeiul acestui articol, evaluarea în vamă se efectuează în conformitate cu dispozițiile articolului 30 din acest cod. În ipoteza în care nu este posibil să se stabilească valoarea în vamă a mărfurilor importate nici pe baza acestui din urmă articol, evaluarea în vamă se efectuează în conformitate cu dispozițiile articolului 31 din Codul vamal. Aceste trei dispoziții prezintă, așadar, o legătură de subsidiaritate între ele ( 21 ).

85.

Ca metodă subsidiară, articolul 31 alineatul (1) din Codul vamal permite să se stabilească valoarea în vamă a mărfurilor importate „pe baza datelor disponibile în Comunitate, utilizându‑se mijloacele firești în concordanță cu principiile și dispozițiile generale”, în special ale „dispozițiilor […] capitol[ului 3 din acest cod privind valoarea în vamă a mărfurilor]”.

86.

Această trimitere la dispozițiile capitolului 3 din Codul vamal presupune că principiile și dispozițiile generale ale acestui capitol, din care face parte articolul 32 din acest cod, se aplică chiar și în ipoteza în care valoarea în vamă se stabilește în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din Codul vamal.

87.

Prin urmare, trebuie să se aplice în cadrul acestei dispoziții metodele de evaluare a valorii în vamă cu o „suplețe rezonabilă”, în special cu respectarea principiilor care reglementează stabilirea acestei valori ( 22 ).

88.

Această trimitere la principiile prevăzute de capitolul 3 din Codul vamal înseamnă, pe de o parte, că evaluarea în vamă exclude utilizarea de valori în vamă arbitrare sau fictive ( 23 ), ceea ce articolul 31 alineatul (2) litera (f) din Codul vamal amintește de altfel.

89.

Din această perspectivă, este, prin urmare, posibil, în opinia noastră, astfel cum preconizează instanța de trimitere, să se recurgă prin analogie la defalcarea prevăzută la articolul 158 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare, potrivit căruia, în cazul în care „redevențele sau drepturile de licență se referă parțial la mărfurile importate și parțial la […] prestări sau servicii ulterioare importului, defalcarea corespunzătoare se face numai în baza datelor obiective și cuantificabile”. Astfel cum a arătat instanța de trimitere, este de competența acesteia să verifice dacă există „date obiective și cuantificabile” pe baza cărora este posibil să se efectueze o defalcare analogă celei prevăzute la articolul 158 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare.

90.

Pe de altă parte și în mod corelativ, stabilirea valorii în vamă conform articolului 31 alineatul (1) din Codul vamal trebuie să îndeplinească de asemenea principiul potrivit căruia această valoare trebuie să reflecte valoarea reală a mărfurilor importate, luând în considerare toate elementele care le compun și care au o valoare economică.

91.

În ipoteza în care o întreprindere nu furnizează sau transmite în mod incomplet autorităților vamale ale unui stat membru informațiile care se raportează la unul sau la mai multe exerciții fiscale care sunt necesare pentru a stabili valoarea de tranzacție a mărfurilor importate pe care se aplică o marcă protejată, aceste autorități au dreptul, sub controlul instanțelor naționale, să recurgă la metoda prevăzută la articolul 31 alineatul (1) din Codul vamal și să ia în considerare datele disponibile în Comunitate, care se află în posesia lor, în special cele care se raportează la alte exerciții fiscale ale acestei întreprinderi. Aceste din urmă date pot fi considerate, în principiu, ca fiind „obiective și cuantificabile” în sensul articolului 158 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare și, prin urmare, pot permite să se realizeze defalcarea corespunzătoare pe care acest articol o are în vedere. Astfel cum au arătat Comisia și guvernul german în mod întemeiat, o soluție diferită ar permite unui operator economic să primească un avantaj necuvenit, obținând beneficii ca urmare a refuzului său de a transmite ansamblul informațiilor necesare care ar permite evaluarea corectă a valorii în vamă a mărfurilor importate.

92.

Propunem, prin urmare, Curții să declare că ajustarea prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal și defalcarea corespunzătoare în baza datelor obiective și cuantificabile prevăzută la articolul 158 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare între, pe de o parte, redevențele sau drepturile de licență pentru marcă care sunt legate de mărfurile importate și, pe de altă parte, cele privind serviciile prestate ulterior importului pot fi efectuate în ipoteza în care valoarea în vamă a mărfurilor nu se poate stabili în temeiul valorii de tranzacție indicate la articolul 29 din Codul vamal, dar în care această valoare poate fi stabilită numai pe baza metodei subsidiare prevăzute la articolul 31 alineatul (1) din același cod.

93.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, propunem Curții să răspundă la cererea de decizie preliminară adresată de Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal Düsseldorf) după cum urmează: