1

La 10 august 2013, Comisia Europeană a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o cerere de ofertă cu referința OIB.DR.2/PO/2013/062/591, privind un contract de asigurare de bunuri și de persoane divizat în patru loturi. Lotul nr. 1 era legat de acoperirea asigurării – începând cu 1 martie 2014 – pentru imobile și conținutul acestora, contractul fiind încheiat de Comisie în nume propriu și în numele următoarelor autorități contractante: Consiliul Uniunii Europene, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor Uniunii Europene, Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare, Agenția Executivă pentru Competitivitate și Inovare, Agenția Executivă pentru Cercetare, Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură și Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (în continuare, „cererea de ofertă”).

2

Cererea de ofertă urmărea înlocuirea contractului în vigoare în acel moment, încheiat cu un consorțiu al cărei broker era reclamanta, Vanbreda Risk & Benefits, și care expira la 28 februarie 2014.

3

La 7 septembrie 2013, în suplimentul la Jurnalul Oficial (JO S 174) a fost publicată o rectificare prin care s‑a prelungit data limită de depunere a ofertelor până la 25 octombrie 2013, iar data ședinței de deschidere publică a ofertelor, până la 31 octombrie 2013. Cu ocazia acestei ședințe, comisia de deschidere a ofertelor a atestat primirea a două oferte pentru lotul nr. 1, depuse, de pe de o parte, de Marsh SA, broker de asigurări, și, pe de altă parte, de reclamantă.

4

La 30 ianuarie 2014, Comisia a informat, pe de o parte, societatea Marsh că oferta sa fusese reținută pentru atribuirea lotului nr. 1 și, pe de altă parte, reclamanta că oferta sa nu fusese reținută pentru lotul nr. 1, întrucât nu propunea prețul cel mai mic (în continuare, „decizia atacată”).

5

Prin cereri introductive separate din 28 martie 2014, reclamanta a depus la grefa Tribunalului, pe de o parte, o acțiune în anulare în temeiul articolului 263 TFUE împotriva deciziei atacate, precum și o acțiune în despăgubire în temeiul articolelor 268 TFUE și 340 TFUE, având ca obiect obligarea Comisiei la plata sumei de un milion de euro, și, pe de altă parte, prezenta cerere, prin care, în esență, a solicitat judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii:

[omissis]

6

La 3 aprilie 2014, prin Ordonanța Vanbreda Risk & Benefits/Comisia (T‑199/14 R, denumită în continuare „Ordonanța din 3 aprilie 2014”), în conformitate cu articolul 105 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, președintele Tribunalului a dispus suspendarea executării deciziei atacate, precum și a contractului de servicii încheiat între Comisie, Marsh și asigurătorul (asigurătorii) vizat (vizați) în această privință până la pronunțarea ordonanței care va pune capăt prezentei proceduri privind măsurile provizorii.

7

La 8 aprilie 2014, Comisia, pe de o parte, a transmis contractul de servicii OIB.DR.2/PO/2013/062/591/C0/L1 și, pe de altă parte, a depus o cerere prin care a solicitat Tribunalului să revoce de îndată, în mod retroactiv și fără nicio rezervă, punctul 1 din dispozitivul Ordonanței din 3 aprilie 2014. Ținând seama de noul element adus la cunoștința judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii de către Comisie în legătură cu expirarea contractului de asigurare precedent și cu consecințele aferente acestui fapt, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a adoptat la 10 aprilie 2014 o ordonanță prin care a admis cererea Comisiei.

[omissis]

9

La 25 aprilie 2014, Comisia a depus observații asupra cererii de măsuri provizorii, în care solicită, în esență, președintelui Tribunalului:

[omissis]

12

Prin scrisoarea din 7 octombrie 2014, părțile au fost convocate la o ședință, care a avut loc la 21 octombrie 2014.

16

Trebuie să se ia în considerare rolul special al procedurilor privind măsurile provizorii în cauzele referitoare la achiziții publice (Ordonanța din 4 februarie 2014, Serco Belgium și alții/Comisia, T‑644/13 R, Rep., EU:T:2014:57, punctul 18 și următoarele). În acest sens, trebuie de asemenea să se țină seama de cadrul juridic stabilit de legiuitorul Uniunii Europene aplicabil procedurilor de achiziții publice organizate de autoritățile contractante ale statelor membre. În special, astfel cum se indică în considerentul (40) al [R]egulamentului delegat [(UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, denumit în continuare „regulamentul delegat”] coroborat cu articolul 91 alineatul (2) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, p. 65), normele privind achizițiile ar trebui să se bazeze pe dispozițiile Directivei 2014/24.

17

În plus, după cum se arată, pe de o parte, în primele trei considerente ale Directivei 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 234) și, pe de altă parte, în considerentul (3) al Directivei 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665 și 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice (JO L 335, p. 31), pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor menționate, legiuitorul a considerat necesar să instituie condiții procedurale care să permită căi de atac rapide într‑un stadiu în care abaterile pot fi corectate încă.

18

În plus, rezultă din al doilea, din al treilea și din al cincilea considerent ale Directivei 89/665, precum și din articolul 2 alineatul (1) din aceasta că, în contextul special al achizițiilor publice, măsurile provizorii sunt concepute nu doar ca modalitate de suspendare a procedurii de atribuire, ci și ca modalitate de a corecta o încălcare, obiectiv care, în caz contrar, ar ține de acțiunea pe fond.

19

Luarea în considerare a impactului unor asemenea considerații asupra exercitării de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a competenței sale se justifică prin faptul că, pe de o parte, la fel ca la nivel național, în cauze referitoare la achiziții publice, măsurile vizate de capitolul 1 din titlul III din Regulamentul de procedură au ca scop să asigure o protecție jurisdicțională eficace în ceea ce privește aplicarea de către instituțiile și organele Uniunii a normelor referitoare la contractele de achiziții publice, care se întemeiază în principal pe Directiva 2014/24 [a se vedea punctul 16 de mai sus, precum și considerentul (4) al Directivei 2007/66], iar, pe de altă parte, în conformitate cu principiul general de interpretare astfel cum a fost aplicat în Hotărârea din 19 septembrie 2013, Reexaminare Comisia/Strack (C‑579/12 RX‑II, Rep., EU:C:2013:570, punctul 40), aceste directive evidențiază existența unui principiu esențial al dreptului achizițiilor publice al Uniunii, protecția jurisdicțională efectivă a ofertanților, a cărui importanță deosebită reiese din jurisprudența Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2014, Fastweb, C‑19/13, Rep., EU:C:2014:2194, punctul 60 și jurisprudența citată) și care este garantat prin articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

20

În consecință, deși este cert că Tribunalul respinge ca inoperant un motiv întemeiat pe încălcarea de către o instituție a Uniunii a unei dispoziții a unei directive privind încheierea contractelor de achiziții publice, care, prin definiție, are ca destinatar statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2010, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑50/05, Rep., EU:T:2010:101, punctul 104, Hotărârea din 11 mai 2010, PC‑Ware Information Technologies/Comisia, T‑121/08, Rep., EU:T:2010:183, punctul 50, și Hotărârea din 6 mai 2013, Kieffer Omnitec/Comisia, T‑288/11, EU:T:2013:228, punctele 22-24), instanța Uniunii nu este totuși împiedicată să ia în considerare expresia unor principii generale ale dreptului Uniunii conținută în acest act al Uniunii. Or, în cazul de față, directivele adoptate în materia contractelor de achiziții publice nu fac decât să reflecte, în această privință, caracterul cu precădere primordial, în acest domeniu, al dreptului de a dispune de o protecție jurisdicțională efectivă.

[omissis]

22

În ceea ce privește condiția referitoare la existența fumus boni iuris, trebuie să se amintească faptul că aceasta este îndeplinită atunci când, în stadiul procedurii privind măsurile provizorii, există o controversă juridică importantă a cărei soluție nu este evidentă de la bun început, astfel încât acțiunea nu este, la prima vedere, lipsită de un temei serios (a se vedea în acest sens Ordonanța din 13 iunie 1989, Publishers Association/Comisia, 56/89 R, Rec., EU:C:1989:238, punctul 31, și Ordonanța din 8 mai 2003, Comisia/Artegodan și alții, C‑39/03 P‑R, Rec., EU:C:2003:269, punctul 40). Într‑adevăr, întrucât scopul procedurii privind măsurile provizorii este de a garanta deplina eficacitate a deciziei definitive care va fi dată, pentru a evita o lacună în protecția juridică asigurată de instanțele Uniunii, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să se limiteze să aprecieze la prima vedere temeinicia motivelor invocate în cadrul litigiului pe fond pentru a stabili dacă există o probabilitate de succes al acțiunii suficient de mare [Ordonanța din 19 decembrie 2013, Comisia/Germania, C‑426/13 P(R), Rep., EU:C:2013:848, punctul 41, și Ordonanța din 8 aprilie 2014, Comisia/ANKO, C‑78/14 P‑R, Rep., EU:C:2014:239, punctul 15].

23

Deși este adevărat că, în cadrul unei proceduri privind măsurile provizorii, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu este în general ținut să procedeze la o examinare la fel de aprofundată ca în cadrul unei proceduri pe fond, această constatare nu poate fi interpretată drept o interdicție absolută de a proceda la o examinare detaliată (Ordonanța Vischim/Comisia, punctul 15 de mai sus, EU:C:2007:209, punctul 50).

24

În speță, reclamanta invocă un motiv unic, divizat în trei aspecte, întemeiat pe neconformitatea ofertei societății Marsh cu caietul de sarcini, motiv care, în opinia sa, demonstrează la prima vedere nelegalitatea deciziei atacate.

75

Reiese din cele de mai sus că admiterea unui broker ca participant la cererea de ofertă în calitate de ofertant unic permite evaluarea ofertei sale făcându‑se abstracție de capacitatea economică și financiară a companiilor de asigurare care, in fine, vor asigura riscul garantat, spre deosebire de toate celelalte ipoteze prevăzute explicit în caietul de sarcini, fără să rezulte că această diferențiere este justificată obiectiv în raport cu economia sistemului, astfel încât legalitatea sa pare, prima facie, îndoielnică.

[omissis]

81

Rezultă din această examinare prima facie că, prin admiterea unui broker ca participant la cererea de ofertă în calitate de ofertant unic mandatat de companii de asigurare, pe de o parte, devine, la prima vedere, iluzorie verificarea de către comitetul de evaluare a meritelor unei oferte prin raportare la condițiile impuse de caietul de sarcini și, pe de altă parte, se permite respectivului broker să beneficieze eventual de un avantaj concurențial asupra celorlalți ofertanți.

[omissis]

83

Or, având în vedere ceea ce precedă, rezultă prima facie că, în speță, aplicarea criteriilor de selecție și a modalităților de depunere a ofertelor, precum și interpretarea acestora dată de Comisie nu au permis garantarea unei concurențe reale.

[omissis]

86

În consecință, trebuie să se constate existența, în urma unei examinări prima facie, a unor elemente suficient de serioase pentru a reține temeinicia obiecției potrivit căreia admiterea societății Marsh ca participant la cererea de ofertă în calitate de ofertant unic era nelegală.

96

În consecință, în urma unei prime examinări a derulării în speță a schimburilor dintre autoritatea contractantă și Marsh, reiese că oferta inițială a fost depusă ca fiind cea a unui ofertant unic care nu impunea îndeplinirea angajamentului solidar, apoi s‑a transformat în echivalentul unei oferte comune. Or, pentru a fi conformă cu caietul de sarcini, acest tip de ofertă trebuie să conțină acordul/procura. În măsura în care oferta Marsh nu era însoțită de acest înscris, Comisia pare să fi încălcat propriile reguli prin acceptarea ei ca fiind validă. În această privință, trebuie amintit că, în cazul în care, în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă, autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate de altfel să se abată, față de vreun ofertant, de la condițiile pe care le‑a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între ofertanți (Hotărârea din 20 martie 2013, Nexans France/Entreprise commune Fusion for Energy, T‑415/10, Rep., EU:T:2013:141, punctul 80).

[omissis]

102

Având în vedere ceea ce precedă, pare, așadar, că sistemul de mandat, astfel cum a fost acceptat în speță de Comisie, determină o încălcare a normelor aplicabile ofertelor comune.

103

În consecință, trebuie să se constate existența, prima facie, a unor elemente de natură să demonstreze, în acest stadiu, temeinicia obiecției potrivit căreia Comisia a tratat de facto oferta Marsh drept o ofertă comună, deși, cu acest titlu, neconținând acordul/procura, această ofertă ar fi trebuit declarată neconformă.

104

Prin urmare, reiese din analiza efectuată mai sus că reclamanta a demonstrat existența unui fumus boni iuris deosebit de serios în ceea ce privește primul aspect al motivului unic.

105

În cadrul celui de al doilea aspect al motivului unic, reclamanta amintește mai întâi că a permite unui ofertant să își modifice oferta după deschiderea ofertelor constituie o atingere adusă principiului egalității de tratament al ofertanților. Reclamanta arată în continuare că identitatea asigurătorilor care au mandatat Marsh a fost modificată după deschiderea ofertelor. Or, deși autoritățile contractante au posibilitatea de a avea inițiativa unui contact cu un ofertant în cazul în care oferta sa necesită cereri de clarificare sau dacă este vorba despre corectarea unor erori materiale în redactarea unei oferte, modificarea efectuată în speță ar depăși acest cadru și ar reprezenta o modificare substanțială a ofertei. Astfel, întrucât desemnarea contractantului se face potrivit criteriilor de selecție stabilite de caietul de sarcini, o asemenea modificare ar fi trebuit să necesite o nouă examinare pe baza acestor criterii. În consecință, autorizând această schimbare, Comisia ar fi încălcat principiul egalității de tratament al ofertanților coroborat cu articolul 112 alineatul (1) din Regulamentul financiar și cu articolul 160 din regulamentul delegat.

[omissis]

109

În speță, trebuie amintit că, în primul rând, a reieșit din analiza judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii că modificarea cotelor‑părți ale acoperirii riscurilor de către asigurătorii care au mandatat Marsh putea fi calificată drept modificare a unui element substanțial al ofertei în măsura în care această schimbare determina obținerea unui avantaj concurențial pentru unul dintre ofertanți (a se vedea punctele 78-80 de mai sus).

110

În al doilea rând, examinarea cererii de măsuri provizorii a evidențiat de asemenea transformarea naturii ofertei Marsh în ceea ce privește angajamentul solidar al companiilor de asigurare. Astfel, spre deosebire de ceea ce afirmă Comisia în observațiile din 25 aprilie 2014, faptul că contractul semnat conține clauza de solidaritate a semnatarilor și că această clauză a fost prevăzută odată cu publicarea caietului de sarcini al cererii de ofertă nu înseamnă că oferta Marsh a trebuit în mod necesar să țină seama de costurile și de riscurile inerente acestei clauze (a se vedea punctele 95 și 96 de mai sus).

111

Or, în această privință și așa cum arată reclamanta în cererea de măsuri provizorii, trebuie subliniată importanța condiției referitoare la solidaritate în cadrul acestei cereri de ofertă, ca urmare a dimensiunii contractului în cauză și a influenței sale asupra prețului ofertei. Astfel, având în vedere cuantumul capitalurilor în joc și posibilitatea survenirii unui prejudiciu de mare amploare, este esențial ca asigurătorii să fie ținuți de clauza de solidaritate pentru a evita ca fiecare să acopere doar consecințele pecuniare pentru partea din contract pe care o execută și ca, în cazul unei imposibilității de plată a unuia dintre aceștia, partea din prejudiciul care îi revine să nu fie despăgubită. Cu toate acestea, pentru o companie de asigurări, cerința menționată presupune să își expună capacitatea și deci capitalul până la cuantumul maxim al angajamentului legat de ansamblul riscurilor garantate de contractul de servicii. În măsura în care acest angajament poate conduce la depășirea capacității financiare proprii a fiecărui asigurător, o companie de asigurări trebuie să obțină această capacitate suplimentară recurgând la mecanisme, precum garanția bancară sau reasigurarea, care creează un risc financiar suplimentar și determină cheltuieli suplimentare. În consecință, prima propusă pentru un contract care oferă solidaritatea între toți intervenienții va fi a priori mai ridicată decât cea pentru un contract care nu oferă această solidaritate.

[omissis]

113

Prin urmare, întrucât oferta inițială nu a ținut în mod necesar seama de cerința impusă privind solidaritatea, iar caracterul vag al conținutului cererii de ofertă privind depunerea unei oferte de către un ofertant unic a permis adaptarea ofertei inițiale pentru a obține rezultatul urmărit de o ofertă comună, trebuie să se constate, prima facie, modificarea unui element esențial al ofertei.

[omissis]

120

În consecință, trebuie să concluzioneze, în acest stadiu, că oferta inițială a Marsh a suferit, prima facie, modificări necorespunzătoare cerințelor legale în raport cu articolul 112 alineatul (1) din Regulamentul financiar și cu articolul 160 din regulamentul delegat, cu încălcarea principiului egalității de tratament al ofertanților aplicabil în domeniul dreptului Uniunii în materia contractelor de achiziții publice.

121

Prin urmare, reiese din analiza efectuată mai sus că reclamanta a demonstrat existența unui fumus boni iuris deosebit de serios în ceea ce privește al doilea aspect al motivului unic.

[omissis]

138

Potrivit unei jurisprudențe constante, urgența trebuie să fie apreciată în raport cu necesitatea de a statua cu titlu provizoriu pentru a evita ca partea care solicită acordarea de măsuri provizorii să sufere personal un prejudiciu grav și ireparabil [Ordonanța din 14 decembrie 2001, Comisia/Euroalliages și alții, C‑404/01 P(R), Rec., EU:C:2001:710, punctele 61 și 62]. În această privință, revine părții care solicită adoptarea de măsuri provizorii sarcina să facă dovada că nu poate aștepta finalizarea procedurii aferente acțiunii pe fond fără să suporte un prejudiciu grav și ireparabil. Pentru a se dovedi existența unui astfel de prejudiciu grav și ireparabil, nu trebuie să se impună dovedirea cu certitudine absolută a producerii prejudiciului, ci realizarea acestuia trebuie să poată fi prevăzută cu un grad de probabilitate suficient (a se vedea Ordonanța din 12 iunie 2014, Comisia/Consiliul, C‑21/14 P‑R, Rep., EU:C:2014:1749, punctul 37 și jurisprudența citată).

[omissis]

157

În consecință, în temeiul jurisprudenței existente, condiția referitoare la urgență nu ar fi îndeplinită în speță. Cu titlu mai general, trebuie să se arate că, în raport cu situația unui ofertant respins, rezultă că cerința demonstrării producerii unui prejudiciu ireparabil nu poate fi îndeplinită decât extrem de dificil, pentru motivele sistemice arătate mai sus.

158

Or, un asemenea rezultat nu poate fi conciliat cu imperativele care decurg din protecția provizorie efectivă care trebuie să fie garantată în materia contractelor de achiziții publice (a se vedea punctele 16-20 de mai sus). Pe de altă parte, trebuie să se sublinieze că încălcarea normelor referitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice nu este doar susceptibilă să determine efecte prejudiciabile în raport cu ofertanții respinși, ci este și de natură să aducă atingere protecției intereselor financiare ale Uniunii. Acest contencios impune astfel adoptarea unei noi abordări adaptate specificității sale și care să urmărească să permită ofertantului respins să probeze urgența altfel decât prin demonstrarea, în orice împrejurări, a unui risc iminent de producere a unui prejudiciu ireparabil.

159

În această privință, în primul rând, trebuie amintit că judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu poate face o aplicare mecanică și rigidă a condiției legate de caracterul ireparabil al prejudiciului – și de altfel nici de caracterul grav al prejudiciului invocat –, ci trebuie să țină seama de circumstanțele care caracterizează fiecare cauză (a se vedea în acest sens Ordonanța din 28 aprilie 2009, United Phosphorus/Comisia, T‑95/09 R, EU:T:2009:124, punctul 74 și jurisprudența citată).

160

În al doilea rând, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu este împiedicat să aplice direct articolele 278 TFUE și 279 TFUE, dispoziții de drept primar, care îl autorizează să dispună suspendarea executării, dacă apreciază „că circumstanțele o impun”, și să prevadă măsurile provizorii „necesare” (a se vedea în acest sens Ordonanța din 24 februarie 2014, HTTS și Bateni/Consiliul, T‑45/14 R, EU:T:2014:85, punctul 51, și Ordonanța din 25 iulie 2014, Deza/ECHA, T‑189/14 R, EU:T:2014:686, punctul 105).

161

În al treilea rând, președintele Curții nu a exclus posibilitatea de a dispune suspendarea executării sau luarea de măsuri provizorii doar în temeiul nelegalității vădite a actului atacat, de exemplu în cazul în care acesta din urmă este lipsit chiar de aparența legalității (a se vedea în acest sens Ordonanța din 7 iulie 1981, IBM/Comisia, 60/81 R și 190/81 R, Rec., EU:C:1981:165, punctele 7 și 8, și Ordonanța din 26 martie 1987, Hoechst/Comisia, 46/87 R, Rec., EU:C:1987:167, punctele 31 și 32). În acest context, în Ordonanța Communicaid Group/Comisia, punctul 148 de mai sus (a se vedea în acest sens EU:T:2013:121, punctul 45) a fost deja avută în vedere posibilitatea de a considera că, în contenciosul măsurilor provizorii în materia achizițiilor publice, urgența poate consta în necesitatea de a remedia cât mai repede posibil ceea ce pare la prima vedere a fi o nelegalitate suficient de vădită și gravă și, prin urmare, un fumus boni iuris deosebit de serios.

162

În cadrul contenciosului privind încheierea contractelor de achiziții publice, trebuie deci să se considere că, atunci când ofertantul respins reușește să demonstreze existența unui fumus boni iuris deosebit de serios, nu i se poate impune să probeze că respingerea cererii sale de măsuri provizorii ar risca să îi producă un prejudiciu ireparabil, întrucât s‑ar aduce, în caz contrar, o atingere excesivă și nejustificată protecției jurisdicționale efective de care beneficiază acesta în temeiul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale. Un astfel de fumus boni iuris este constituit atunci când revelează existența unei nelegalități suficient de vădite și de grave, ale cărei efecte trebuie împiedicate în cel mai scurt timp să se producă sau se prelungească, în afară de cazul în care, în definitiv, evaluarea intereselor în cauză s‑ar opune acestei abordări. În aceste circumstanțe excepționale, singura probă a gravității prejudiciului care ar fi cauzat prin lipsa unei suspendări a executării deciziei atacate este suficientă pentru îndeplinirea condiției referitoare la urgență, ținând seama de necesitatea de a lipsi de efecte o nelegalitate de această natură.

163

În speță, reiese din analiza condiției privind fumus boni iuris (a se vedea punctele 22-136 de mai sus) că, prima facie, au fost săvârșite încălcări serioase privind elementele procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice, determinând neconformitatea ofertei reținute. Prin urmare, comportamentele și deciziile adoptate de Comisie în speță trebuie să fie considerate, în acest stadiu al procedurii, drept încălcări suficient de vădite și de grave ale dreptului Uniunii pentru a fi necesară evitarea producerii efectelor lor în viitor, fără ca reclamantei să i se impună să demonstreze caracterul ireparabil al prejudiciului pe care l‑ar suferi în lipsa suspendării deciziei atacate.

164

În consecință, având în vedere caracterul nelegalităților revelate, condiția privind urgența trebuie să fie considerată ca fiind îndeplinită în speță.

[omissis]

197

Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că, având în vedere, pe de o parte, intensitatea cu care sunt îndeplinite condițiile referitoare la fumus boni iuris și la urgență, în special caracterul suficient de vădit și de grav, la prima vedere, al presupuselor încălcări ale dreptului Uniunii, și, pe de altă parte, caracteristicile specifice ale speței, în special protecția jurisdicțională care trebuie acordată ofertanților în cadrul specific al contractelor de achiziții publice, evaluarea comparativă a intereselor se înclină în favoarea reclamantei.

198

Rezultă din ceea ce precedă că condiția privind evaluarea comparativă a intereselor, a cărei importanță în contenciosul contractelor de achiziții publice a fost subliniată cu precădere (a se vedea punctele 147, 158 și 165 de mai sus), este îndeplinită.

[omissis]

200

Cu toate acestea, având în vedere caracteristicile contractului de achiziții publice în cauză și motivele expuse, la punctul 184 de mai sus, se impune ca prezenta ordonanță să producă efecte doar începând cu expirarea termenului de introducere a recursului împotriva acesteia din urmă.

Pentru aceste motive,

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

dispune: