8.9.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 303/34 |
Acțiune introdusă la 11 iunie 2014 – ClientEarth/Comisia
(Cauza T-424/14)
2014/C 303/43
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: ClientEarth (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: O. Brouwer, F. Heringa și J. Wolfhagen, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
— |
anularea deciziei pârâtei de respingere a cererii de acces la documentele solicitate de reclamantă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei, astfel cum a fost comunicată reclamantei la 3 aprilie 2014 printr-o scrisoare cu numărul de referință SG.B.4/LR/rc – sg.dsg2.b.4(2014) 1028887; |
— |
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei în temeiul articolului 87 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, inclusiv a celor efectuate de eventuali intervenienți. |
Motivele și principalele argumente
Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită anularea deciziei Comisiei de respingere a cererii de acces la Raportul Comisiei privind evaluarea impactului, precum și la avizul Comitetului de evaluare a impactului privind accesul la justiție în probleme de mediu privind punerea în aplicare a celui de al treilea pilon al Convenției de la Aarhus în dreptul Uniunii Europene și în dreptul statelor membre.
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.
1. |
Primul motiv este întemeiat pe faptul că articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (1) nu este aplicabil și că Comisia nu a motivat decizia. Reclamanta susține că Comisia a interpretat în mod greșit și a invocat în mod eronat excepția de la accesul la documente prevăzută la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf întrucât ar trebui să se facă distincție între documentele solicitate și procesul decizional al Comisiei. Reclamanta susține în continuare că Comisia nu a motivat de ce articolului 4 alineatul (3) primul paragraf este aplicabil. |
2. |
Al doilea motiv este întemeiat pe aplicarea greșită a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 și pe lipsa motivării. Reclamanta susține că chiar dacă articolul 4 alineatul (3) primul paragraf ar fi aplicabil, Comisia nu a dovedit că divulgarea documentelor solicitate ar aduce atingere procesului decizional și nu a oferit o explicație specială în această privință. |
3. |
Al treilea motiv este întemeiat pe aplicarea greșită a criteriului interesului public superior prevăzut la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 și pe lipsa motivării. Reclamanta susține că chiar dacă articolul 4 alineatul (3) primul paragraf ar fi aplicabil, Comisia a aplicat în mod greșit și a interpretat în mod eronat criteriul evaluării interesului public superior și nu a dovedit că nu exista un interes public superior care favoriza divulgarea documentelor solicitate. Reclamanta arată în continuare că Comisia nu a motivat suficient în această privință. |
(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).