14.7.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 223/59


Acțiune introdusă la 30 aprilie 2014 – Fritz Winter Eisengießerei/Comisia

(Cauza T-310/14)

2014/C 223/61

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Fritz Winter Eisengießerei GmbH & Co. KG (Stadallendorf, Germania) (reprezentanți: D. Greinacher, J. Martin și B. Scholtka, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea, în aplicarea articolului 263 primul paragraf TFUE, a Deciziei Comisiei de inițiere a unei proceduri oficiale de investigare împotriva Germaniei în legătură cu sprijinul pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie și din gaze de mină prevăzut de Legea privind prioritatea acordată energiei din surse regenerabile [Gesetz für den Vorrang Erneuerbarer Energien (denumită în continuare „Legea EEG”)] și reducerea suprataxei aferente energiei din surse regenerabile pentru utilizatorii mari consumatori de energie – ajutorul de stat SA.33995 (2013/C) (ex 2013/NN) din 18 decembrie 2013, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 7 februarie 2014, C 37, pagina 73, în măsura în care Comisia a calificat drept ajutor de stat, în sensul articolului 107 TFUE, schema specială de compensare prevăzută la articolele 40 și 41 din Legea EEG;

obligarea Comisiei, în temeiul articolului 87 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să suporte cheltuielile de judecată necesare.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 TFUE

Reclamanta susține că Comisia a calificat în mod eronat drept ajutor de stat sprijinul pentru energia electrică produsă din surse regenerabile prin intermediul sistemului de suprataxare, precum și schema specială de compensare în vederea reducerii suprataxei aferente energiei din surse regenerabile și, în consecință, nu ar fi trebui să inițieze procedura oficială de investigare.

Reclamanta observă în acest context că, la aprecierea provizorie a problemei dacă schema specială de compensare constituie un ajutor, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât, ca o excepția de la principiul suprataxei aferente energiei din surse regenerabile, schema specială de compensare nu ar aduce niciun avantaj de care întreprinderile mari consumatoare de energie nu ar fi beneficiat în condiții normale de piață.

În plus, reclamanta susține că nicio resursă de stat nu ar fi afectată. În măsura în care veniturile rezultate din suprataxa aferentă energiei din surse regenerabile nu ar constitui o resursă de stat, regimul de excepție prevăzut pentru întreprinderile mari consumatoare de energie nu ar afecta nici resursele de stat.

În continuare, reclamanta observă că schema specială de compensare nu ar denatura nici concurența. Acesta ar stabili numai condițiile de concurență care ar exista fără prelevarea suprataxei aferente energiei din surse regenerabile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime

Reclamata susține și că, prin adoptarea deciziei atacate, Comisia ar fi încălcat și principiul încrederii legitime. Reglementarea germană în vederea promovării energiei din surse regenerabile a făcut deja obiectul unei examinări aprofundate în raport cu dreptul în materie de ajutoare de stat. În urma acestei examinări, Comisia ar fi concluzionat în 2002 în sensul inexistenței unui transfer de resurse de stat. Întrucât Legea EEG din 2012 nu cuprindea din acest punct de vedere nicio modificare substanțială în raport cu situația juridică anterioară, operatorii economici vizați nu ar fi avut nici un motiv să se aștepte la o nouă examinare, ci puteau să se aștepte în mod legitim în menținerea reglementării existente.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe abuzul de putere

În sfârșit, reclamanta consideră că Comisia a abuzat de puterea de apreciere care îi este recunoscută de articolele 107 și 108 TFUE. Inițierea procedurii de investigare ar avea ca prim obiectiv armonizarea în principiu a sprijinului pentru producerea de energie din surse regenerabile. Acest obiectiv fundamental s-ar manifesta și în noul proiect de Linii directoare privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și pentru energie, în care Comisia ar stabili pentru prima oară norme detaliate privind promovarea energiei din surse regenerabile. Or, pentru o armonizare, Comisia ar trebui să urmeze procedura de apropiere a legislațiilor prevăzută la articolele 116 și 117 TFUE.