1.3.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 61/21 |
Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2014 — Banco Popular Español/Comisia
(Cauza T-31/14)
2014/C 61/38
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Reclamantă: Banco Popular Español, SA (Madrid, Spania) (reprezentanți: E. Navarro Varona, P. Vidal Martínez, J. López-Quiroga Teijero și G. Canalejo Lasarte, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
— |
anularea deciziei atacate în temeiul articolului 263 TFUE, în măsura în care în cadrul acesteia se constată existența unui ajutor de stat și se dispune recuperarea acestuia de la investitori; |
— |
în subsidiar, anularea articolului 1, a articolului 2 și a articolului 4 alineatul 1 din decizie, în măsura în care în cadrul acestora investitorii sunt identificați ca fiind beneficiari care trebuie să ramburseze pretinsul ajutor; |
— |
în subsidiar, lipsirea de efecte a ordinului de recuperare a ajutorului adresat investitorilor în cadrul articolului 4 alineatul 1 teza finală, întrucât încalcă principiul securității juridice și principiul încrederii legitime, ca urmare a faptului că nu se poate dispune recuperarea începând de la o dată anterioară datei publicării deciziei de inițiere [a procedurii]; |
— |
în subsidiar, anularea articolului 2 din decizie și constatarea faptului că metodologia folosită pentru stabilirea pretinsului avantaj pe care investitorii trebuie să îl ramburseze nu este legală; |
— |
constatarea inexistenței sau, în subsidiar, anularea în parte a articolului 4 alineatul 1 din decizie, referitor la interdicția de a „transfera sarcina recuperării către alte persoane”, în măsura în care aceasta echivalează cu o decizie privind interzicerea sau pretinsa nulitate a clauzelor contractuale de recuperare de la terți a sumelor pe care investitorii trebuie să le ramburseze statului spaniol și |
— |
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Decizia atacată în prezenta procedură este aceeași ca în cauza T-29/14, Taetel/Comisia.
Motivele și principalele argumente sunt similare cu cele deja invocate în cauza menționată.