Cauza T‑487/14

(publicată în extras)

Chelyabinsk electrometallurgical integrated plant OAO (CHEMK)

și

Kuzneckie Ferrosplavy OAO (KF)

împotriva

Comisiei Europene

„Dumping - Importuri de ferosiliciu originar din Rusia - Taxă antidumping definitivă - Reexaminare în temeiul expirării măsurilor - Stabilirea prețului de export - Entitate economică unică - Reflectarea taxei antidumping în prețurile de revânzare în Uniune - Aplicarea unei metode diferite de cea utilizată în cursul unei anchete anterioare - Continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului - Articolul 2 alineatul (9), articolul 3 și articolul 11 alineatele (9) și (10) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 [devenite articolul 2 alineatul (9), articolul 3 și articolul 11 alineatele (9) și (10) din Regulamentul (UE) 2016/1036]”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 15 noiembrie 2018

  1. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Putere de apreciere a instituțiilor – Control jurisdicțional – Limite

  2. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Stabilirea prețului de export – Recurgerea la un preț de export construit – Condiții – Asociere între exportator și importator

    [Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 2 alin. (9)]

  3. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Stabilirea prețului de export – Recurgerea la un preț de export construit – Ajustări – Aplicare din oficiu – Contestarea nivelului ajustărilor – Sarcina probei

    [Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 2 alin. (9)]

  4. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Calcularea prețului de export – Element care trebuie reținut – Preț practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale – Societăți de distribuție controlate de producător – Utilizarea prețurilor de vânzare practicate de aceste societăți – Legalitate

    [Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 2 alin. (9) și (10)]

  5. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură de reexaminare – Modificarea metodei de calcul – Condiții – Interpretare strictă

    [Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 2 alin. (11) și (11) și art. 11 alin. (2)(9) și (10)]

  6. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură de reexaminare – Modificarea metodei de calcul – Condiții – Schimbarea circumstanțelor – Evoluție semnificativă a costurilor de producție ale produselor care fac obiectul unei reexaminări – Lipsa de fiabilitate a metodei utilizate în cadrul anchetei inițiale

    [Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 11 alin. (9) și (10)]

  1.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctul 32)

  2.  Existența unei entități economice unice între un producător‑exportator dintr‑o țară terță și entitatea care este însărcinată cu operațiunile de import și de primă vânzare în Uniune a produselor sale nu împiedică aplicarea articolului 2 alineatul (9) din Regulamentul nr. 1225/2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, pentru a stabili un preț de export fiabil la nivelul frontierei Uniunii, ci dimpotrivă. Astfel, o asemenea situație corespunde celui mai avansat exemplu de asociere între exportator și importator, asociere care justifică, potrivit acestei dispoziții, calcularea unui preț de export la nivelul frontierei Uniunii pornind de la prețul de primă revânzare către un cumpărător independent pe teritoriul statelor sale membre aplicând ajustările adecvate prevăzute la al doilea și la al treilea paragraf din dispoziția menționată.

    (a se vedea punctul 42)

  3.  În cazul asocierii dintre exportator și importator, îi revine părții interesate care intenționează să conteste întinderea ajustărilor operate în temeiul articolului 2 alineatul (9) din Regulamentul nr. 1225/2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, pentru motivul că ajustările stabilite pentru a ține seama de cheltuielile de vânzare, de cheltuielile administrative și de cheltuielile generale de import în Uniune ar fi excesive, să furnizeze ea însăși elemente de probă și calcule concrete care să justifice afirmațiile sale și în special cota alternativă având în vedere cifra de afaceri pe care aceasta o propune pentru a reprezenta procentul din aceste cheltuieli pe care îl consideră adecvat. Acest lucru este în special relevant în cazul în care partea interesată susține că Comisia deține numai date globale susceptibile să acopere nu doar operațiunile intervenite între trecerea frontierei Uniunii și prima revânzare către un cumpărător independent pe teritoriul statelor sale membre, ci și operațiunile intervenite înainte de trecerea frontierei respective.

    (a se vedea punctul 45)

  4.  În cadrul calculării prețului de export în temeiul articolului 2 alineatul (9) din Regulamentul nr. 1225/2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, precum și în cadrul ajustărilor care îi pot fi aduse pentru a se ajunge la o comparare echitabilă cu valoarea normală în temeiul articolului 2 alineatul (10) din același regulament cheltuielile de vânzare, cheltuielile administrative și cheltuielile generale, precum și o marjă de profit corespunzătoare activității unui importator al produselor în cauză în Uniune pot fi retrase din prețul primei lor revânzări către un cumpărător independent pe teritoriul statelor sale membre pentru calcularea unui preț de export fiabil atunci când importul este asigurat de o entitate distinctă din punct de vedere juridic de producător, dar care constituie o entitate economică unică împreună cu el.

    (a se vedea punctul 51)

  5.  În cadrul unei reexaminări a măsurilor antidumping care urmau să expire efectuate în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1225/2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, excepția de la utilizarea aceleiași metode pentru ancheta de reexaminare și pentru ancheta inițială trebuia să facă obiectul unei interpretări stricte, care să răspundă modului de redactare și finalității dispoziției care autorizează această excepție.

    (a se vedea punctul 60)

  6.  În cadrul aplicării articolului 11 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1225/2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, în special pentru a stabili dacă taxele antidumping trebuie deduse din prețul de primă revânzare către un cumpărător independent din Uniune pentru stabilirea prețului de export calculat, aceleași principii ca cele degajate în contextul punerii în aplicarea a articolului 11 alineatul (9) pot fi aplicate. Astfel, în aceste diferite cazuri, este vorba de a asigura soliditatea analizei în compararea unor situații complexe pe plan economic nu numai în scopul de a justifica temeinicia măsurilor adoptate în temeiul reglementării antidumping, ci și de a asigura, între operatorii care pot face obiectul acestor măsuri, respectarea principiului general al dreptului Uniunii privind egalitatea de tratament.

    În această privință, o evoluție semnificativă a costurilor de producție pentru produsele care fac obiectul unei reexaminări a măsurilor antidumping care urmează să expire, între perioada de anchetă inițială sau o perioadă de reexaminare intermediară și perioada de anchetă de reexaminare a măsurilor care urmează să expire, constituie o modificare a circumstanțelor care justifică, eventual, o modificare a metodei pentru calcularea unui preț de export după punerea în aplicare a unor taxe antidumping asupra produsului în cauză, care răspunde scopului menționat mai sus. Astfel, a asigura soliditatea, în analiza economică, a comparării situației între cele două perioade justifică, în principiu, aplicarea aceleiași metode, cu excepția situației în care parametrii pertinenți s‑au modificat suficient pentru a face aplicarea metodei utilizate anterior inaptă să dea un rezultat fiabil, în speță pentru a aprecia dacă taxele antidumping au fost sau nu reflectate în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune. Or, în cazul în care costurile de producție au crescut în mod semnificativ între cele două perioade comparate, o creștere a prețurilor de revânzare în Uniune, chiar importantă, nu garantează în mod necesar că taxele antidumping au fost reflectate în mod corespunzător, cu alte cuvinte reflectate în întregime, în stabilirea acestor prețuri. Costurile de producție pot să fi crescut mai mult decât prețurile. În acest caz, chiar dacă noile prețuri sunt mai mari decât nivelul fostelor prețuri majorate cu taxele antidumping, persoanele interesate nu repercutează în mod corespunzător taxele antidumping ținând seama de evoluția costurilor lor de producție.

    (a se vedea punctele 62 și 63)