Cauza T‑76/14

Morningstar, Inc.

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență — Abuz de poziție dominantă — Piața mondială a fluxurilor consolidate de date în timp real — Decizie prin care angajamentele propuse de întreprinderea în poziție dominantă devin obligatorii — Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 15 septembrie 2016

  1. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Criterii de apreciere – Decizie a Comisiei prin care devin obligatorii angajamentele propuse de o întreprindere supusă unei proceduri de apreciere a unui abuz de poziție dominantă – Întreprindere potențial concurentă care riscă să suporte efecte negative apreciabile din cauza acestor angajamente și care a participat în mod activ la procedura administrativă – Admisibilitate

    [art. 263 al patrulea paragraf 4 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 9 alin. (1)]

  2. Concurență – Procedură administrativă – Încetarea încălcărilor – Competența Comisiei – Angajamente – Marjă de apreciere – Respectarea principiului proporționalității – Control jurisdicțional – Întindere

    (Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 9)

  3. Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Dezvoltarea unui motiv existent – Limite

    [Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c) și art. 48 alin. (2)]

  4. Concurență – Procedură administrativă – Încetarea încălcărilor – Decizie a Comisiei prin care angajamentele asumate în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 devin obligatorii – Eroare vădită de apreciere – Inexistență

    (art. 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 9)

  5. Concurență – Procedură administrativă – Încetarea încălcărilor – Decizie a Comisiei prin care angajamentele asumate în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 devin obligatorii – Obligația de motivare – Întindere – Lipsa încălcării

    (art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 9)

  1.  Deși o simplă participare a unei întreprinderi la procedura administrativă care conduce la adoptarea unei decizii prin care devin obligatorii, în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, angajamentele propuse de o altă întreprindere supusă unei proceduri de aplicare a articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) nu este, desigur, suficientă prin ea însăși pentru a stabili că un reclamant este vizat individual de decizia prin care aceste angajamente devin obligatorii, nu este mai puțin adevărat că participarea sa activă la procedura administrativă constituie un element luat în considerare, în materie de concurență, inclusiv în domeniul mai specific al angajamentelor în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, pentru a stabili, în coroborare cu alte împrejurări specifice, dacă acțiunea sa este admisibilă. O astfel de împrejurare specifică poate fi constituită de afectarea poziției reclamantului pe piața relevantă. Aceasta este situația în special atunci când reclamantul operează pe o piață caracterizată de un număr restrâns de concurenți pe care întreprinderea care și‑a asumat angajamentele menționate ocupă o poziție dominantă. Într‑un astfel de caz, măsurile restrictive din partea întreprinderii aflate în poziție dominantă, precum cele care fac obiectul evaluării preliminare a Comisiei, pot avea efecte negative apreciabile asupra activităților reclamantului.

    (a se vedea punctele 30, 31, 34 și 35)

  2.  În contextul mecanismului introdus prin articolul 9 din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește acceptarea sau respingerea angajamentelor pe care le propune în vederea înlăturării preocupărilor cu privire la un eventual abuz de poziție dominantă pe care le formulează în evaluarea sa preliminară. În măsura în care Comisia este chemată să efectueze o analiză care necesită luarea în considerare a mai multor factori economici, precum o analiză prospectivă în vederea evaluării caracterului adecvat al angajamentelor propuse de întreprinderea în cauză, aceasta are o marjă de apreciere de care Tribunalul trebuie să țină seama în exercitarea controlului său. Rezultă de aici că, în cadrul controlului restrâns pe care îl exercită cu privire la astfel de situații economice complexe, instanța Uniunii nu poate substitui aprecierea efectuată de Comisie cu propria apreciere economică.

    În ceea ce privește proporționalitatea angajamentelor, testul pe care trebuie să îl efectueze Comisia în cadrul unei proceduri în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 constă în a afla dacă angajamentele sunt suficiente și pot răspunde în mod adecvat preocupărilor sale, luând în considerare împrejurările speței, respectiv gravitatea preocupărilor, întinderea lor și interesul terților. Controlul efectuat de instanța Uniunii se limitează la a verifica dacă aprecierea realizată de Comisie este vădit eronată, punând în aplicare principiile amintite.

    Pe de altă parte, împrejurarea că alte angajamente ar fi putut de asemenea să fie acceptate, sau chiar că ar fi fost mai favorabile pentru concurență, nu poate conduce la anularea deciziei Comisiei prin care aceste angajamente devin obligatorii, în măsura în care Comisia putea în mod rezonabil să concluzioneze că angajamentele reluate în această decizie permiteau disiparea preocupărilor identificate în evaluarea preliminară.

    (a se vedea punctele 40, 41, 45, 46, 56, 58, 59, 78 și 84-88)

  3.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctele 53 și 54)

  4.  Comisia nu săvârșește nicio eroare de drept atunci când apreciază că preocupările sale privind un eventual abuz de poziție dominantă puteau fi înlăturate solicitând unei întreprinderi aflate în poziție dominantă pe piața mondială a fluxurilor consolidate de date în timp real soluții de comportament, nu în raporturile cu concurenții, ci cu clienții și cu terții, în sensul că se oferă clienților acestei întreprinderi diferite opțiuni în perspectiva schimbării furnizorului, fie interne, fie externe infrastructurii lor. Prin acceptarea unor astfel de angajamente, Comisia apreciază că, pentru a răspunde preocupărilor pe care le‑a formulat, nu este necesar să se includă concurenții întreprinderii menționate în condițiile licențelor propuse de aceasta clienților și dezvoltatorilor terți.

    În ceea ce privește cheltuielile și costurile pe care modificările necesare ca urmare a angajamentelor impuse întreprinderii aflate în poziție dominantă le implică pentru clienți, Comisia nu săvârșește nicio eroare de drept, deoarece aceste angajamente permit, în urma unei oferte ameliorate a întreprinderii dominante în privința clienților săi, o avansare reală pentru aceștia din urmă, în sensul că nu mai trebuie să suporte costuri prohibitive în perspectiva unei schimbări a furnizorului. Același lucru este valabil cu privire la constatarea Comisiei potrivit căreia colaborările dintre furnizorii de fluxuri consolidate de date în timp real și dezvoltatorii terți pot genera economii de scară de natură să ducă la scăderea costurilor cu schimbarea furnizorului, ceea ce ar putea încuraja și mai mult clienții, inclusiv clienții de dimensiuni reduse, să își schimbe furnizorul.

    (a se vedea punctele 62, 63, 67 și 69)

  5.  În ceea ce privește deciziile prin care se stabilește obligativitatea angajamentelor asumate în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, în vederea înlăturării preocupărilor Comisiei cu privire la un eventual abuz de poziție dominantă, Comisia își îndeplinește obligația de motivare în cazul în care expune elementele de fapt și de drept care au determinat‑o să concluzioneze că angajamentele oferite răspundeau în mod adecvat preocupărilor în materie de concurență pe care le‑a identificat, astfel încât nu mai este necesar să acționeze. În plus, deși Comisia este obligată să motiveze decizia pe care o adoptă, nu este obligată să explice motivul pentru care s‑a abținut să adopte o decizie diferită.

    (a se vedea punctele 97 și 101)