ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

A UNIUNII EUROPENE (Camera întâi)

25 noiembrie 2015

Michela Curto

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică — Asistenți parlamentari acreditați — Concediere — Act care lezează — Reclamație tardivă — Nerespectarea procedurii precontencioase — Inadmisibilitate vădită”

Obiectul:

Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care doamna Curto solicită anularea deciziei Parlamentului European din 5 decembrie 2013 prin care se reziliază contractul său de asistent parlamentar acreditat și, în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației sale introduse împotriva acestei decizii, precum și obligarea Parlamentului la plata către aceasta a unei sume de 65000 de euro cu titlu de daune interese

Decizia:

Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Doamna Curto suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Parlamentul European.

Sumarul ordonanței

  1. Acțiune introdusă de funcționari — Reclamație administrativă prealabilă — Termene — Caracter de ordine publică — Examinare din oficiu de către instanță

    (Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

  2. Acțiune introdusă de funcționari — Act care lezează — Noțiune — Act pur confirmativ — Excludere

    [Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2) și art. 91 alin. (1)]

  1.  Articolele 90 și 91 din statut subordonează admisibilitatea unei acțiuni introduse de un funcționar sau de un agent temporar împotriva instituției căreia îi aparține condiției desfășurării legale a procedurii administrative prealabile prevăzute de aceste articole.

    O decizie a autorității împuternicite să facă numiri poate face obiectul unei reclamații în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut. Potrivit acestei dispoziții, reclamația trebuie introdusă în termen de trei luni de la data comunicării deciziei destinatarului și cel târziu de la data la care persoana în cauză a luat cunoștință despre decizie, în cazul unei măsuri cu caracter individual.

    Termenul de trei luni pentru depunerea unei reclamații împotriva unui act care lezează, prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut, este de ordine publică și nu este lăsat la aprecierea părților și a instanței, în măsura în care a fost instituit pentru a asigura claritatea și securitatea situațiilor juridice, precum și certitudinea dreptului. Prin urmare, este de competența instanței Uniunii să verifice din oficiu dacă termenul a fost respectat.

    (a se vedea punctele 27-29)

    Trimitere la:

    Curte: Ordonanța din 4 iunie 1987, P./CES,16/86, EU:C:1987:256, punctul 6

    Tribunalul de Primă Instanță: Ordonanța din 11 mai 1992, Whitehead/Comisia,T‑34/91, EU:T:1992:64, punctul 18, și Ordonanța din 7 septembrie 2005, Krahl/Comisia,T‑358/03, EU:T:2005:301, punctul 35 și jurisprudența citată

    Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța din 10 septembrie 2007, Speiser/Parlamentul European,F‑146/06, EU:F:2007:153, punctul 21

  2.  Atât reclamația administrativă, cât și acțiunea judiciară care rezultă din aceasta trebuie să se îndrepte împotriva unui act care îl lezează pe reclamant, în sensul articolului 90 alineatul (2) și al articolului 91 alineatul (1) din statut, actul care lezează fiind cel care afectează direct și imediat situația juridică a persoanei interesate.

    O acțiune în anulare îndreptată împotriva unei decizii pur confirmative a unei decizii anterioare care nu a fost atacată în termen este inadmisibilă. O decizie este pur confirmativă a unei decizii anterioare dacă nu conține niciun element nou în raport cu un act anterior și dacă nu a fost precedată de o reexaminare a situației destinatarului acestui act anterior.

    O scrisoare a administrației care cuprinde o decizie de reziliere a contractului unui agent temporar în conformitate cu articolul 139 alineatul (1) litera (d) din Regimul aplicabil celorlalți agenți nu lasă loc dubiilor privind voința autorității abilitate să încheie contractele de muncă de a pune capăt contractului persoanei interesate și constituie, așadar, un act care lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut.

    În schimb, o scrisoare adresată persoanei interesate care stabilește data de final al contractului său nu poate fi calificată altfel decât drept o simplă confirmare a deciziei anterioare de reziliere a contractului.

    (a se vedea punctele 30, 33, 35 și 36)

    Trimitere la:

    Curte: Hotărârea din 9 martie 1978, Herpels/Comisia,54/77, EU:C:1978:45, punctele 11-14, Hotărârea din 10 decembrie 1980, Grasselli/Comisia,23/80, EU:C:1980:284, punctul 18, și Hotărârea din 21 ianuarie 1987, Stroghili/Curtea de Conturi,204/85, EU:C:1987:21, punctul 6

    Tribunalul de Primă Instanță: Ordonanța din 27 iunie 2000, Plug/Comisia,T‑608/97, EU:T:2000:167, punctul 22, și Ordonanța din 7 septembrie 2005, Krahl/Comisia,T‑358/03, EU:T:2005:301, punctul 38

    Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța din 19 decembrie 2006, Suhadolnik/Curtea de Justiție,F‑78/06, EU:F:2006:141, punctul 31, Ordonanța din 10 septembrie 2007, Speiser/Parlamentul,F‑146/06, EU:F:2007:153, punctul 23, Ordonanța din 15 iulie 2008, Pouzol/Curtea de Conturi,F‑28/08, EU:F:2008:100, punctul 45, și Ordonanța din 8 septembrie 2011, Pachtitis/Comisia,F‑51/11 R, EU:F:2011:130, punctul 28