ORDONANȚA PREȘEDINTELUI CAMEREI ÎNTÂI

A TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

A UNIUNII EUROPENE

12 ianuarie 2015

Cauza F‑49/14

DQ și alții

împotriva

Parlamentului European

„Desistarea reclamanților – Radiere – Articolul 103 alineatul (5) din Regulamentul de procedură – Alocarea cheltuielilor de judecată – Obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care DQ și ceilalți reclamanți, ale căror nume anonimizate figurează în anexă, au solicitat Tribunalului: anularea deciziei Parlamentului European, a cărei dată nu este cunoscută, de desemnare a directorului Direcției interpretare din cadrul Direcției Generale (DG) „Interpretare și conferințe” a acestei instituții (denumit în continuare directorul”) ca fiind primul lor evaluator pentru exercițiul de evaluare 2014 referitor la anul 2013 (denumit în continuare „exercițiul de evaluare 2014”); în măsura necesară, suspendarea exercițiului de evaluare 2014; „suspendarea imediată” a șefului unității de interpretare maghiare a Direcției interpretare din cadrul Direcției Generale (DG) „Interpretare și conferințe” (denumită în continuare „unitatea maghiară”); adoptarea „de măsuri pentru a [le] garanta securitatea […] la locul de muncă, alertând serviciul de securitate competent”

Decizia:      Radiază cauza F‑49/14, DQ și alții/Parlamentul, din registrul Tribunalului. Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată și cheltuielile de judecată efectuate, în prezenta cauză și în cauza F‑49/14 R, de DQ și de ceilalți reclamanți, ale căror nume anonimizate figurează în anexă.

Sumarul ordonanței

Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Desistare justificată de conduita celeilalte părți

[Statutul funcționarilor, art. 24; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 103 alin. (5)]

Potrivit articolului 103 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, partea care se desistează este obligată la plata cheltuielilor de judecată, la cererea celeilalte părți, formulată în cadrul observațiilor sale privind desistarea. Cu toate acestea, la cererea părții care se desistează, cheltuielile de judecată menționate se suportă de către cealaltă parte în cazul în care conduita acesteia justifică acest lucru.

Se impune aplicarea acestei dispoziții în cazul unei acțiuni având ca obiect anularea deciziei de desemnare a unui funcționar drept prim evaluator, precum și suspendarea acestuia din cauza unei pretinse hărțuiri, atunci când, ca urmare a introducerii acțiunii, instituția pârâtă a dat curs, în esență, cererilor reclamantului, recunoscând astfel implicit, într‑o anumită măsură, temeinicia unora dintre ele. În consecință, instituția menționată trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de reclamant.

Astfel, atunci când, din cauza lipsei unor demersuri concrete și finalizate ale instituției de suspendare a evaluatorului și/sau a exercițiului de evaluare, reclamantul nu a avut altă posibilitate decât să introducă o acțiune pentru a‑și păstra drepturile și pentru a obține o reacție a autorității împuternicite să facă numiri la susținerile sale privind hărțuirea morală și sexuală cu care pretinde că s‑a confruntat, apare ca fiind justificat ca instituția să suporte cheltuielile de judecată și, în această privință, faptul că reluarea exercițiului de evaluare respectiv s‑a făcut cu respectarea principiilor imparțialității și contradictorialității nu modifică cu nimic constatarea menționată.

(a se vedea punctele 13 și 17-19)