—

pentru Ford Motor Company, de A. Camusso, avvocato;

—

pentru Wheeltrims srl, de D. Rizzo, avvocato;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de J. Kemper, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de V. Di Bucci și de J. Samnadda, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 14 din Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale (JO L 289, p. 28, Ediție specială, 13/vol. 24, p. 106) și a articolului 110 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Ford Motor Company (denumită în continuare „Ford”), pe de o parte, și Wheeltrims srl (denumită în continuare „Wheeltrims”), pe de altă parte, în legătură cu comercializarea de către aceasta din urmă de capace de jantă de mașină pe care figura un semn identic cu marca înregistrată de Ford, printre altele, pentru astfel de produse.

3

În considerentul (7) al Directivei 98/71 se arată următoarele:

„întrucât prezenta directivă nu exclude aplicarea, în cazul desenelor sau modelelor industriale, a dreptului intern sau comunitar care asigură o protecție diferită de cea dobândită prin înregistrarea sau publicarea ca desen sau model industrial, cum este legislația privind desenele industriale neînregistrate, mărcile comerciale, brevetele și machetele utilitare, concurența neloială sau răspunderea civilă”.

4

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Domeniul de aplicare”, are următorul cuprins:

„(1)   Prezenta directivă se aplică pentru:

(2)   În înțelesul prezentei directive, înregistrarea unui desen sau model industrial cuprinde publicarea ulterioară realizării depozitului desenului sau modelului industrial la oficiul pentru proprietate industrială din statul membru pe teritoriul căruia o astfel de publicare are ca efect existența unor drepturi asupra desenului sau modelului industrial.”

5

Articolul 14 din directiva menționată, intitulat „Dispoziție tranzitorie”, prevede:

„Până la data adoptării modificărilor prezentei directive, la propunerea Comisiei [Europene], în conformitate cu dispozițiile articolului 18, statele membre mențin în vigoare dispozițiile legale existente privind utilizarea desenului sau modelului industrial al unei piese utilizate în scopul efectuării de reparații la un produs complex pentru a i se reda acestuia aspectul inițial și nu aduc modificări acestor dispoziții decât dacă scopul este acela de a liberaliza piața acestor piese.”

6

Articolul 16 din aceeași directivă, intitulat „Relația cu alte forme de protecție”, prevede:

„Dispozițiile prezentei directive nu trebuie să aducă atingere niciuneia dintre dispozițiile legislației comunitare sau ale legislației statului membru în cauză cu privire la desenele sau modelele industriale neînregistrate, mărcile comerciale și la alte semne distinctive, brevetele și machetele utilitare, la caracterele tipografice, răspunderea civilă sau concurența neloială. ”

7

Considerentele (5) și (31) ale Regulamentului nr. 6/2002 sunt formulate după cum urmează:

[…]

8

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Desenul sau modelul comunitar”, prevede:

„(1)   Desenele sau modelele industriale care îndeplinesc condițiile enunțate în prezentul regulament sunt denumite în continuare «desene sau modele industriale comunitare».

(2)   Un desen sau model industrial comunitar este protejat:

(3)   Desenul sau modelul industrial comunitar are un caracter unitar. Produce aceleași efecte în întreaga [Uniune Europeană]. Nu poate fi înregistrat, transferat, nu poate să facă obiectul unei renunțări sau al unei decizii de anulare, iar utilizarea sa nu poate fi interzisă, decât pentru întreaga [Uniune]. Acest principiu se aplică cu excepția cazului în care se prevede altfel prin prezentul regulament.”

9

Articolul 96 alineatul (1) din regulamentul menționat, intitulat „Relația cu celelalte forme de protecție prevăzute de legislațiile interne”, are următorul cuprins:

„Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor de drept, comunitare sau ale statului membru în cauză, aplicabile desenelor sau modelelor industriale neînregistrate, mărcilor și altor semne distinctive, brevetelor și modelelor de utilitate, caracterelor tipografice, răspunderii civile și concurenței neloiale.”

10

Potrivit articolului 110 din același regulament, intitulat „Dispoziție tranzitorie”:

„(1)   Până la data intrării în vigoare a modificărilor aduse prezentului regulament, la propunerea Comisiei în acest sens, nu se acordă protecție sub titlul de desen sau model industrial comunitar pentru un desen sau model care constituie o piesă dintr‑un produs complex, piesă utilizată în sensul articolului 19 alineatul (1) pentru a permite repararea acestui produs complex cu scopul de a‑i reda aspectul inițial.

(2)   Propunerea Comisiei menționată la alineatul (1) este prezentată împreună cu modificările pe care Comisia le înaintează referitor la același subiect în conformitate cu articolul 18 din Directiva [98/71] și ține seama de aceste modificări.”

11

Articolul 5 din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, p. 25, rectificare în JO 2009, L 11, p. 86), intitulat „Drepturi conferite de marcă”, prevede:

„(1)   Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în cadrul comerțului:

(2)   Orice stat membru poate, de asemenea, să prevadă că titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în comerț, orice semn identic sau similar mărcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrată, atunci când marca aceasta se bucură de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori aduce atingere acestora.

(3)   În temeiul alineatelor (1) și (2), poate fi interzis, inter alia:

(4)   Atunci când, anterior datei intrării în vigoare a dispozițiilor necesare pentru a se conforma [Primei directive 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92)], în temeiul legislației unui stat membru, nu putea fi interzisă utilizarea unui semn în condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) sau la alineatul (2), dreptul conferit de marcă nu poate fi invocat pentru a împiedica continuarea folosirii semnului.

(5)   Alineatele (1)-(4) nu aduc atingere dispozițiilor în orice stat membru referitoare la protecția împotriva utilizării unui semn în alte scopuri decât acelea de a distinge produsele sau serviciile, atunci când utilizarea acestui produs fără motive întemeiate atrage foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori aduce atingere acestora.”

12

Articolul 6 din această directivă, intitulat „Limitarea efectelor mărcii”, prevede:

„(1)   Dreptul conferit de o marcă nu permite titularului său să interzică unui terț utilizarea, în cadrul comerțului:

(2)   Dreptul conferit de marcă nu permite titularului său să interzică unui terț utilizarea, în cadrul comerțului, a unui drept anterior cu aplicabilitate locală dacă acest drept este recunoscut prin legislația statului membru în cauză și în limita teritoriului în care el este recunoscut.”

13

Articolul 7 din directiva menționată se referă la epuizarea drepturilor conferite de o marcă.

14

Articolul 8 din aceeași directivă abordează licențele care pot fi stabilite pe baza mărcii.

15

Potrivit articolului 17 din Directiva 2008/95, Directiva 89/104 se abrogă, iar trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.

16

Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1), intitulat „Dreptul conferit de marca comunitară”, are următorul cuprins:

„(1)   O marcă comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în cadrul comerțului:

(2)   În temeiul alineatului (1), pot fi interzise, printre altele, următoarele:

(3)   Dreptul conferit de o marcă comunitară nu este opozabil terților decât de la data publicării înregistrării mărcii. Cu toate acestea, poate fi solicitată o compensație rezonabilă cu privire la fapte, săvârșite după data publicării înregistrării mărcii, care ar fi interzise în temeiul acesteia. Instanța sesizată nu se poate pronunța asupra fondului până la publicarea înregistrării.”

17

Articolul 12 din acest regulament, intitulat „Limitarea efectelor mărcii comunitare”, are următorul cuprins:

„Dreptul conferit de o marcă comunitară nu permite titularului său să interzică terților utilizarea în comerț:

18

Articolul 20 din Decretul legislativ nr. 30 privind Codul proprietății industriale (decreto legislativo n. 30 – Codice della proprietà industriale) din 10 februarie 2005 (GURI nr. 52 din 4 martie 2005), astfel cum a fost modificat prin Decretul legislativ nr. 131 din 13 august 2010 (decreto legislativo n. 131, GURI nr. 192 din 18 august 2010, denumit în continuare „CPI”), intitulat „Drepturi conferite de înregistrare”, prevede:

„1.   Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în cadrul comerțului:

2.   În cazurile menționate la alineatul 1, titularul mărcii poate să interzică oricărui terț, printre altele, aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestora, oferirea produselor, introducerea lor pe piață sau deținerea lor în aceste scopuri ori oferirea sau asigurarea de servicii sub semnul respectiv, importul sau exportul de produse sub acest semn; utilizarea semnului în documentele de afaceri și publicitate.

3.   Comerciantul poate să aplice propria marcă pe mărfurile pe care le pune în vânzare, dar nu poate suprima marca producătorului sau a comerciantului de la care a primit produsele sau mărfurile.”

19

Articolul 21 din CPI, intitulat „Limitări ale dreptului conferit de marcă”, prevede:

„1.   Drepturile conferite de marca înregistrată nu permit titularului acestora să interzică utilizarea în comerț, cu condiția ca utilizarea să fie conformă principiilor probității profesionale:

2.   Nu este permisă utilizarea mărcii într‑un mod contrar legii și nici, mai ales, astfel încât să se provoace risc de confuzie pe piață cu semne cunoscute ca fiind distinctive pentru întreprinderi, produse sau servicii ale altor persoane și nici, în orice caz, să se inducă în eroare publicul, în special în ceea ce privește natura, calitatea sau proveniența acestor produse sau servicii, ca urmare a modului și a contextului în care este utilizată, și nici să se aducă atingere unui drept de autor sau de proprietate industrială sau oricărui drept exclusiv al unui terț.

3.   Se interzice oricărei persoane utilizarea unei mărci înregistrate după ce înregistrarea a fost declarată nulă atunci când cauza de nulitate determină nelegalitatea utilizării mărcii.”

20

Articolul 241 din același CPI, intitulat „Drepturi exclusive asupra pieselor unui produs complex”, are următorul cuprins:

„Până la modificarea Directivei [98/71] la propunerea Comisiei conform articolului 18 din directiva menționată, drepturile exclusive legate de piesele unui produs complex nu pot fi invocate pentru a împiedica fabricarea și vânzarea acestor piese pentru a repara un produs complex în scopul de a‑i reda aspectul inițial.”

21

Ford, care este un producător de autovehicule, precum și de accesorii și de piese de schimb pentru astfel de vehicule, își identifică produsele prin aplicarea unui semn de formă ovală, plasat în poziție longitudinală și prezentând în interior inscripția „Ford” cu caractere cursive de fantezie, cu sau fără culori (denumită în continuare „marca Ford”). Acest semn a făcut obiectul unor înregistrări ca marcă atât pentru vehicule, cât și pentru piese de schimb și accesorii, inclusiv pentru capace de jantă. Ford aplică această marcă, printre altele, pe capacele montate pe jantele roților mașinilor pe care le produce.

22

Wheeltrims, furnizor de piese de schimb pentru autovehicule, comercializează capace de jantă care prezintă reproducerea fidelă a mărcilor diverșilor producători de autovehicule, printre care marca Ford, fără a fi titulara unei autorizații în acest sens. Această societate produce și comercializează deopotrivă capace de jantă „universale”, cu alte cuvinte neprevăzute cu o marcă anume, la prețuri inferioare celor care au o marcă a constructorului.

23

La 15 mai 2013, Ford a inițiat o acțiune în contrafacere împotriva Wheeltrims în fața Tribunale di Torino (Tribunalul din Torino), având ca obiect, pe de o parte, să interzică Wheeltrims orice producere și comercializare a capacelor de jantă prevăzute cu marca Ford, precum și orice utilizare neautorizată a acestei mărci în Uniune și, pe de altă parte, să oblige această societate la repararea prejudiciului suferit de Ford. Potrivit acesteia din urmă, aplicarea fără autorizație a mărcii menționate pe capacele de jantă comercializate de Wheeltrims constituie o încălcare a drepturilor exclusive ale Ford în sensul articolului 20 din CPI și al articolului 9 din Regulamentul nr. 207/2009. În plus, o astfel de utilizare nu ar fi nicidecum justificată de una dintre excepțiile prevăzute la articolul 21 din CPI și la articolul 12 din Regulamentul nr. 207/2009, în condițiile în care aplicarea mărcii Ford pe capacele de jantă comercializate de Wheeltrims nu ar fi necesară pentru a indica destinația unei astfel de piese de schimb și nici pentru a asigura alte funcții descriptive, în sensul acestor dispoziții.

24

Wheeltrims susține, dimpotrivă, că utilizarea mărcii Ford este pur descriptivă. Această societate invocă, în această privință, derogarea de la așa‑zisa „clauză privind reparațiile”, care figurează la articolul 241 din CPI, care prevede dreptul de a reproduce componentele, protejate printr‑o marcă, ale unui produs complex, fără a obține acordul prealabil al titularului acestei mărci, având în vedere că această reproducere trebuie să permită reconstituirea aspectului inițial al produsului complex (în continuare „clauza privind reparațiile”). Aplicarea de către Wheeltrims a mărcii Ford pe capacele de jantă pe care le comercializează nu ar avea rolul de a indica proveniența acestor piese, ci de a identifica producătorul respectivului bun în ansamblu, și anume autovehiculul pe care sunt montate capacele de jantă. Această utilizare a mărcii Ford ar îndeplini funcția de a reproduce pe piesa de schimb o caracteristică estetico‑descriptivă prezentă pe piesa originală în cauză, respectiv capacul de jantă, considerată esențială în scopul reconstituirii aspectului original al bunului complex care este autovehiculul în ansamblu. În cazul în care producătorii de piese de schimb pentru autovehicule nu ar avea posibilitatea de a utiliza mărci în acest scop, s‑ar împiedica libera concurență pe piața respectivă.

25

Tribunale di Torino (Tribunalul din Torino) consideră că comportamentul imputat societății Wheeltrims constituie o încălcare a drepturilor conferite de marca Ford, care nu este justificată de niciunul dintre motivele prevăzute la articolul 21 din CPI sau la articolul 12 din Regulamentul nr. 207/2009. Instanța se referă, în această privință, la Hotărârea Gillette Company și Gillette Group Finland (C‑228/03, EU:C:2005:177) și consideră că utilizarea de către Wheeltrims a mărcii Ford nu este necesară pentru a indica publicului destinația capacelor de jantă în cauză sau compatibilitatea lor cu un produs „Ford”, în sensul acestei hotărâri.

26

În opinia acestei instanțe, există o incertitudine considerabilă, în schimb, în privința domeniului de aplicare al clauzei privind reparațiile. Curtea nu s‑ar fi pronunțat încă asupra raportului care există între protecția drepturilor conferite de o marcă și această clauză. Potrivit acestei instanțe, articolul 241 din CPI și articolul 110 din Regulamentul nr. 6/2002 se pretează la o dublă interpretare care divizează jurisprudența italiană.

27

Potrivit unei prime interpretări, modul de redactare a acestor dispoziții și locul pe care îl ocupă în reglementările în care sunt incluse ar sugera că clauza privind reparațiile ar permite unui producător cum este Wheeltrims să comercializeze piese de schimb identice cu piesa originală numai atunci când producerea acestor piese de schimb urmărește scopul de a reconstitui aspectul inițial al unui produs complex și când aceasta implică doar o derogare de la protecția acordată în legătură cu un desen sau cu un model industrial, iar nu cu un alt drept de proprietate industrială, îndeosebi marca înregistrată.

28

Potrivit unei a doua interpretări, clauza privind reparațiile ar avea un caracter general, iar domeniul său de aplicare ar trebui să fie interpretat în mod extensiv, ținând seama de necesitatea de a reda produselor complexe aspectul lor inițial, independent de existența altor drepturi de proprietate industrială, în special a celor ce rezultă din înregistrarea unei mărci. Această necesitate ar urmări să permită fabricantului piesei de schimb să funcționeze pe piață pe picior de egalitate cu producătorul piesei originale, indiferent de natura protecției pe care o revendică acesta din urmă, autorizând acest producător de piese de schimb să reproducă toate caracteristicile piesei originale, atât funcționale, cât și estetice.

29

Instanța menționată precizează că această a doua interpretare este adoptată de alte instanțe italiene, printre care Corte di Appello di Milano (Curtea de Apel din Milano).

30

Tribunale di Torino (Tribunalul din Torino) semnalează că această interpretare a fost reținută deopotrivă de judecătorii care au respins cererea de măsuri provizorii formulată de Ford, întemeiată pe aceleași fapte precum cele cu care este sesizat. Judecătorii delegați cu luarea măsurilor provizorii au considerat, în esență, că clauza privind reparațiile prevăzută la articolul 241 din CPI era opozabilă societății Ford, în condițiile în care această clauză garantează dreptul economic fundamental al fabricanților pieselor de schimb de a produce un substitut perfect al unui component original al unui produs complex.

31

În aceste condiții, Tribunale di Torino (Tribunalul din Torino) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

32

În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

33

Se impune aplicarea acestei dispoziții în cadrul prezentei trimiteri preliminare.

34

Guvernul german exprimă îndoieli în ceea ce privește admisibilitatea cererii de decizie preliminară. Instanța de trimitere nu ar expune astfel motivele pentru care ar fi necesar, pentru soluționarea litigiului principal, să se răspundă la întrebarea privind posibilitatea de transpunere, în domeniul mărcilor, a clauzei privind reparațiile, care este proprie domeniului desenelor și modelelor industriale. Problema astfel ridicată ar fi deci de natură ipotetică.

35

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a statua asupra unei cereri de decizie preliminară adresate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea Fish Legal și Shirley, C‑279/12, EU:C:2013:853, punctul 30 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Idrodinamica Spurgo Velox și alții, C‑161/13, EU:C:2014:307, punctul 29).

36

În speță, din decizia de trimitere reiese că respectivele capace de jantă în discuție în litigiul principal, produse de Wheeltrims, reproduc marca Ford, astfel încât, în cazul în care se va reține interpretarea expusă la punctul 27 din prezenta ordonanță, acest producător de piese care nu sunt originale trebuie obligat la despăgubiri pentru atingerea adusă acestei mărci, în timp ce, în cazul în care se va impune interpretarea expusă la punctul 28 din prezenta ordonanță, nu se va aduce atingere mărcii respective.

37

În consecință, nu rezultă în mod vădit că problema ridicată în cadrul cererii de decizie preliminară este de natură ipotetică. Prin urmare, această cerere este admisibilă.

38

Prin intermediul întrebărilor adresate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 14 din Directiva 98/71 și articolul 110 din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie interpretate în sensul că permit, prin derogare de la dispozițiile Directivei 2008/95 și ale Regulamentului nr. 207/2009, unui fabricant de piese detașate și de accesorii pentru autovehicule cum sunt capacele de jantă să aplice pe produsele sale un semn identic cu o marcă înregistrată, între altele pentru astfel de produse, de către un producător de autovehicule, fără acordul acestuia din urmă, pentru motivul că o astfel de utilizare a acestei mărci constituie singurul mod de a repara vehiculul în cauză, reconstituindu‑i, în calitate de produs complex, aspectul inițial.

39

Trebuie arătat, în primul rând, că din modul de redactare a articolului 14 din Directiva 98/71 și a articolului 110 din Regulamentul nr. 6/2002 reiese că aceste dispoziții prevăd anumite limitări doar în ceea ce privește protecția în temeiul desenelor și modelelor industriale, și nu se referă nicidecum la protecția în temeiul mărcilor.

40

Este necesar să se constate, în al doilea rând, că, potrivit dispozițiilor articolului 2 din Directiva 98/71, aceasta se aplică numai înregistrărilor de desene sau modele industriale în fața anumitor servicii naționale sau internaționale, precum și cererilor de înregistrare în acest scop a desenelor sau a modelelor industriale. În plus, reiese din articolul 1 din Regulamentul nr. 6/2002, interpretat în lumina considerentului (5) al acestui regulament, că acesta urmărește numai crearea unui desen sau model industrial comunitar direct aplicabil în fiecare stat membru.

41

Trebuie subliniat, în al treilea rând, că rezultă, pe de o parte, din considerentul (7) al Directivei 98/71 și din articolul 16 din aceeași directivă și, pe de altă parte, din considerentul (31) al Regulamentului nr. 6/2002 și din articolul 96 alineatul (1) din același regulament că actele de drept al Uniunii nu trebuie să aducă atingere niciuneia dintre dispozițiile acestei legislații sau ale legislației statului membru în cauză cu privire, în special, la mărci.

42

Din aceste considerații rezultă că articolul 14 din Directiva 98/71 și articolul 110 din Regulamentul nr. 6/2002 nu conțin nicio derogare de la dispozițiile Directivei 2008/95 și ale Regulamentului nr. 207/2009.

43

În ceea ce privește teza expusă de instanța de trimitere și susținută de Wheeltrims, potrivit căreia obiectivul protecției sistemului de concurență nedenaturată urmărit de Uniune ar impune extinderea aplicării articolului 14 din Directiva 98/71 și a articolului 110 din Regulamentul nr. 6/2002 la protecția în temeiul mărcilor, trebuie arătat că acest obiectiv a fost deja luat în considerare de legiuitorul Uniunii în cadrul Directivei 2008/95 și al Regulamentului nr. 207/2009. Astfel, printr‑o limitare a efectelor drepturilor pe care titularul unei mărci le are în temeiul articolului 5 din Directiva 2008/95 sau, dacă este vorba despre o marcă comunitară, în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 207/2009, articolul 6 din această directivă și articolul 12 din regulamentul menționat urmăresc concilierea intereselor fundamentale ale protecției drepturilor conferite de marcă cu cele ale liberei circulații a mărfurilor și ale liberei prestări a serviciilor în cadrul pieței interne, și aceasta astfel încât dreptul conferit de marcă să își poată îndeplini rolul de element esențial al sistemului de concurență nedenaturată pe care tratatul urmărește să îl stabilească și să îl mențină (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea BMW, C‑63/97, EU:C:1999:82, punctul 62, precum și Hotărârea Gillette Company și Gillette Group Finland, C‑228/03, EU:C:2005:177, punctul 29).

44

Pe de altă parte, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că articolele 5-7 din Directiva 2008/95 realizează o armonizare completă a normelor referitoare la drepturile conferite de marcă și definesc, astfel, drepturile de care beneficiază titularii mărcilor pe teritoriul Uniunii. În consecință, sub rezerva cazurilor speciale reglementate de articolul 8 și următoarele din această directivă, o instanță națională nu poate, în cadrul unui litigiu privind exercitarea dreptului exclusiv conferit de o marcă, să limiteze acest drept exclusiv astfel încât să depășească limitările ce rezultă din articolele 5-7 menționate (Hotărârea Martin Y Paz Diffusion, C‑661/11, EU:C:2013:577, punctele 54 și 55, precum și jurisprudența citată).

45

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 14 din Directiva 98/71 și articolul 110 din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie interpretate în sensul că nu permit, prin derogare de la dispozițiile Directivei 2008/95 și ale Regulamentului nr. 207/2009, unui fabricant de piese detașate și de accesorii pentru autovehicule cum sunt capacele de jantă să aplice pe produsele sale un semn identic cu o marcă înregistrată, printre altele, pentru astfel de produse de către un producător de autovehicule fără acordul acestuia din urmă, pentru motivul că o astfel de utilizare a acestei mărci ar constitui singurul mod de a repara vehiculul în cauză, reconstituindu‑i, în calitate de produs complex, aspectul inițial.

46

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 14 din Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale și articolul 110 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare trebuie interpretate în sensul că nu permit, prin derogare de la dispozițiile Directivei 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci și ale Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie privind marca comunitară, unui fabricant de piese detașate și de accesorii pentru autovehicule cum sunt capacele de jantă să aplice pe produsele sale un semn identic cu o marcă înregistrată, printre altele, pentru astfel de produse de către un producător de autovehicule fără acordul acestuia din urmă, pentru motivul că o astfel de utilizare a acestei mărci ar constitui singurul mod de a repara vehiculul în cauză, reconstituindu‑i, în calitate de produs complex, aspectul inițial.