24.6.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 194/10 |
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale di Cuneo (Italia) la 5 martie 2014 – Procedură penală împotriva lui Ivo Taricco și alții
(Cauza C-105/14)
2014/C 194/12
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale di Cuneo
Părțile din procedura principală
Ivo Taricco,
Ezio Filippi,
Isabella Leonetti,
Nicola Spagnolo,
Davide Salvoni,
Flavio Spaccavento,
Goranco Anakiev
Întrebările preliminare
a) |
Prin modificarea, prin Legea nr. 251 din 2005, a articolului 160 ultimul alineat din Codul penal italian – în măsura în care prevede prelungirea termenului de prescripție cu doar o pătrime ca urmare a întreruperii, permițând astfel prescrierea infracțiunilor în pofida exercitării la timp a acțiunii penale, ceea ce are ca rezultat impunitatea – a fost încălcată norma privind protejarea concurenței prevăzută la articolul 101 TFUE? |
b) |
Prin modificarea, prin Legea nr. 251 din 2005, a articolului 160 ultimul alineat din Codul penal italian – în măsura în care prevede prelungirea termenului de prescripție cu doar o pătrime ca urmare a întreruperii, privând astfel de consecințe penale infracțiunile săvârșite de operatori economici fără scrupule – statul italian a introdus o formă de ajutor interzisă de articolul 107 TFUE? |
c) |
Prin modificarea, prin Legea nr. 251 din 2005, a articolului 160 ultimul alineat din Codul penal italian – în măsura în care prevede prelungirea termenului de prescripție cu doar o pătrime ca urmare a întreruperii, creând astfel o ipoteză de impunitate pentru cei care se folosesc de directiva comunitară în alte scopuri – statul italian a adăugat în mod nejustificat o scutire suplimentară față de cele prevăzute în mod limitativ la articolul 158 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 (1)? |
d) |
Prin modificarea, prin Legea nr. 251 din 2005, a articolului 160 ultimul alineat din Codul penal italian – în măsura în care prevede prelungirea termenului de prescripție cu doar o pătrime ca urmare a întreruperii, renunțând astfel la sancționarea practicilor care privează statul de resursele necesare inclusiv pentru a-și îndeplini obligațiile față de Uniunea Europeană – a fost încălcat principiul unor finanțe sănătoase prevăzut la articolul 119 TFUE? |
(1) Directiva 2006/112/CEE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).