Recurs introdus la 18 februarie 2014 de Forgital Italy SpA împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a şasea) din 4 decembrie 2013 în cauza T-438/10, Forgital Italy SpA/Consiliul Uniunii Europene

(Cauza C-84/14 P)

(2014/C 129/17)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurentă: Forgital Italy SpA (reprezentanţi: R. Mastroianni, V. Turinetti di Priero, avocaţi)

Celelalte părți din procedură: Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană

Concluziile recurentei

—

Anularea Ordonanței pronunțate la 4 decembrie 2013 în cauza T-438/10, prin care Tribunalul Uniunii Europene a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect anularea Regulamentului (UE) nr. 566/2010 al Consiliului din 29 iunie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1255/96 de suspendare temporară a taxelor vamale autonome prevăzute de Tariful vamal comun pentru anumite produse industriale, agricole și pescărești (JO 2010 L 163, p. 4), în măsura în care acesta modifică desemnarea anumitor produse pentru care sunt suspendate taxele vamale autonome prevăzute de Tariful vamal comun;

—	trimiterea cauzei T-438/10 spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene în vederea soluționării pe fond a litigiului, conform articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene și a Comisiei Europene la plata ansamblului cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în primă instanță și în recurs.

Motivele și principalele argumente

Recurenta invocă încălcarea articolului 13 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a dreptului la o cale de atac efectivă prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a principiului fundamental al protecției jurisdicționale efective a drepturilor și încălcarea dreptului la apărare. Aceasta susține că Tribunalul Uniunii Europene a comis o eroare de drept prin invocarea din oficiu a excepției de inadmisibilitate a acțiunii introduse de recurentă în cauza T-438/10, fără a expune motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază excepția menționată și fără a permite părților să se pronunțe în această privință, cum prevede articolul 113 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. În acest sens, este lipsită de relevanță împrejurarea că Tribunalul a adresat părților o întrebare referitoare la incidența pe care ar avea-o în cauză Ordonanța din 5 februarie 2013 (cauza T-551/11, BSI/Consiliul) întrucât, contrar celor afirmate de Tribunal, părțile nu ar fi trebuit să presupună că acesta avea în vedere posibilitatea ridicării din oficiu a unei excepții de inadmisibilitate.

În al doilea rând, Tribunalul ar fi comis o eroare de drept referitoare la interpretarea articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, coroborat cu principiul general al protecției jurisdicționale efective, prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Regulamentul (UE) nr. 566/2010 al Consiliului din 29 iunie 2010 nu ar constitui un act normativ care presupune măsuri de executare.