Cauza C‑601/14

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Italiene

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Directiva 2004/80/CE — Articolul 12 alineatul (2) — Sisteme naționale de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, care garantează o despăgubire echitabilă și corespunzătoare — Sistem național care nu acoperă toate infracțiunile intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul național”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 11 octombrie 2016

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Încălcarea obligațiilor care decurg dintr‑o directivă – Mijloace de apărare – Contestare a legalității directivei – Inadmisibilitate – Limite – Act inexistent

   (art. 258 TFUE, 259 TFUE, 263 TFUE și 265 TFUE)

2. Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Directiva 2004/80 – Despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență – Obligația statelor membre de a institui sisteme de despăgubire a victimelor – Sistem național care nu acoperă toate infracțiunile care intră sub incidența unei astfel de infracționalități – Neîndeplinirea obligațiilor

   [Directiva 2004/80 a Consiliului, art. 12 alin. (2)]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 33 și 34)

2.  Un stat membru nu își respectă obligația care îi revine în temeiul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80/CE privind despăgubirea victimelor infracționalității prin neadoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a garanta existența, în situații transfrontaliere, a unui sistem de despăgubire a victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul său.

   Astfel, această dispoziție urmărește să garanteze cetățeanului Uniunii dreptul la o despăgubire echitabilă și corespunzătoare pentru prejudiciile suferite pe teritoriul unui stat membru în care se află în cadrul exercitării dreptului la liberă circulație, impunând fiecărui stat membru să adopte un sistem de despăgubire a victimelor pentru orice infracțiune intenționată săvârșită prin violență pe teritoriul său.

   În ceea ce privește stabilirea caracterului intenționat și violent al unei infracțiuni, deși statele membre dispun, în principiu, de competența de a preciza conținutul acestei noțiuni în dreptul lor intern, această competență nu le permite însă să limiteze, în caz contrar existând riscul de a priva articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 de efectul său util, domeniul de aplicare al regimului de despăgubire a victimelor numai la unele dintre infracțiunile intenționate săvârșite prin violență.

   Pe de altă parte, deși sistemul de cooperare instituit de Directiva 2004/80 privește numai accesul la despăgubire în situații transfrontaliere, acesta nu exclude însă că articolul 12 alineatul (2) din directiva menționată impune fiecărui stat membru să adopte, în scopul de a garanta obiectivul urmărit de aceasta în astfel de situații, un sistem național care să garanteze o despăgubire a victimelor oricărei infracțiuni intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul său.

   (a se vedea punctele 45, 46, 49 și 52 și dispozitiv 1)