Cauza C‑593/14

Masco Denmark ApS
și
Damixa ApS

împotriva

Skatteministeriet

(cerere de decizie preliminară formulată de Vestre Landsret)

„Trimitere preliminară – Libertatea de stabilire – Legislație fiscală în materia subcapitalizării filialelor – Includere în beneficiul impozabil al unei societăți împrumutătoare a dobânzilor la împrumuturi plătite de o filială împrumutată nerezidentă – Scutirea dobânzilor plătite de o filială împrumutătoare rezidentă – Repartizare echitabilă a competenței de impozitare între statele membre – Necesitatea de a preveni riscul de evaziune fiscală”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 21 decembrie 2016

Libertatea de stabilire – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Degrevare fiscală – Legislație națională care scutește din venitul impozabil al unei societăți‑mamă dobânzile plătite de o filială împrumutătoare rezidentă care nu are dreptul de a deduce dobânzile menționate – Excluderea scutirii menționate în cazul plății de dobânzi de către o filială împrumutătoare nerezidentă – Inadmisibilitate

(art. 49 TFUE și 54 TFUE)

Articolul 49 TFUE coroborat cu articolul 54 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații a unui stat membru, care acordă unei societăți rezidente o scutire fiscală pentru dobânzile plătite de o filială rezidentă, în măsura în care aceasta din urmă nu a putut deduce cheltuielile corespunzătoare ca urmare a normelor de limitare a dreptului de deducere a dobânzilor plătite în cazul subcapitalizării, dar exclude scutirea care ar rezulta din aplicarea propriei legislații privind subcapitalizarea atunci când filiala este rezidentă în alt stat membru.

Astfel, excluderea unui asemenea avantaj pentru o societate‑mamă rezidentă în legătură cu dobânzile plătite acesteia de o filială rezidentă în alt stat membru, în măsura în care aceste dobânzi nu pot fi deduse din beneficiul impozabil al acestei filiale potrivit legislației respectivului stat membru referitoare la subcapitalizare, este de natură să facă mai puțin atractivă exercitarea libertății de stabilire de către societatea‑mamă, descurajând‑o să creeze filiale în alte state membre. O astfel de diferență de tratament, care rezultă doar din normele statului de reședință al societății‑mamă, nu poate fi admisă decât dacă privește situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv sau dacă este justificată de un motiv imperativ de interes general. Cu toate acestea, o scutire fiscală al cărei obiectiv urmărit este de a evita ca societăți‑mamă rezidente să fie impozitate asupra dobânzilor percepute de la filialele lor pentru împrumuturi acordate acestora din urmă, atunci când filialele lor nu pot deduce, în tot sau în parte, cheltuielile corespunzătoare acestor dobânzi ca urmare a normelor de limitare a dreptului de deducere a dobânzilor plătite în cazul subcapitalizării, implică faptul că situația, pe de o parte, a unei societăți‑mamă rezidente care a acordat un împrumut unei filiale rezidente supuse unor norme referitoare la subcapitalizare și, pe de altă parte, a unei societăți‑mamă rezidente care a acordat un împrumut unei filiale nerezidente supuse unor astfel de norme în statul membru în care are reședința sa fiscală sunt, în raport cu obiectivul menționat, comparabile în mod obiectiv. Astfel, în aceste două situații, veniturile din dobânzile percepute de societatea‑mamă sunt susceptibile să facă obiectul unei duble impozitări economice sau a unei impozitări în lanț, ceea ce reglementarea fiscală pentru dobânzi urmărește să evite.

Apoi, o reglementare a unui stat membru care limitează scutirea în discuție doar la dobânzile plătite de o filială rezidentă este de natură să garanteze o repartizare echilibrată a competenței de impozitare între statele membre în cauză, limitare în lipsa căreia statul membru de reședință al societății‑mamă ar renunța, din cauza alegerii efectuate de societățile care au raporturi de interdependență, la dreptul său de a impozita dobânzile încasate de aceasta în funcție de normele referitoare la subcapitalizare adoptate de statul membru de reședință al filialelor. Astfel, libertatea de stabilire nu poate fi înțeleasă în sensul că un stat membru este obligat să prevadă normele fiscale în funcție de cele ale unui alt stat membru, în scopul de a garanta în toate situațiile o impozitare care șterge orice neconcordanță rezultată din reglementările fiscale naționale, dat fiind că deciziile luate de o societate în ceea ce privește înființarea de structuri comerciale în străinătate pot, după caz, să fie mai mult sau mai puțin avantajoase pentru o astfel de societate. Prin urmare, articolul 49 TFUE coroborat cu articolul 54 TFUE nu poate avea ca efect să impună statului membru de reședință al unei societăți‑mamă, care a acordat un împrumut unei filiale rezidente în alt stat membru, să instituie mai mult decât o scutire în favoarea acestei societăți‑mamă a cuantumului cheltuielilor cu dobânzile care nu ar putea fi dedus de filială dacă ar fi aplicate normele primului stat membru referitoare la subcapitalizare.

Cu toate acestea, atunci când un stat membru deține un sistem de prevenire sau de atenuare a impozitării în lanț sau a dublei impozitări economice în cazul unor dividende plătite unor rezidenți de către societăți rezidente, acesta trebuie să acorde un tratament echivalent dividendelor plătite unor rezidenți de către societăți nerezidente. În această privință, într‑o situație în care o societate‑mamă a cărei filială este rezidentă într‑un alt stat membru care aplică norme mai stricte referitoare la subcapitalizare, acordarea de către statul membru de reședință al societății‑mamă, în favoarea acestei societăți, a unei scutiri fiscale pentru dobânzile plătite de această filială în limita cuantumului pe care această filială nu ar fi putut să‑l deducă în temeiul normelor referitoare la subcapitalizare ale acestui din urmă stat membru, nu ar pune în discuție repartizarea echilibrată a competenței de impozitare și ar constitui o măsură mai puțin restrictivă pentru libertatea de stabilire decât cea prevăzută de reglementarea în discuție în litigiul principal.

(a se vedea punctele 27, 28, 30, 31, 38, 40-43 și 47 și dispozitivul)