Cauza C‑486/14

Procedură penală

împotriva

Piotr Kossowski

(cerere de decizie preliminară formulată de

Hanseatisches Oberlandesgericht Hamburg)

„Trimitere preliminară — Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen — Articolul 54 și articolul 55 alineatul (1) litera (a) — Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Articolul 50 — Principiul ne bis in idem — Admisibilitatea urmăririi penale a unui inculpat într‑un stat membru după închiderea procedurii penale începute împotriva sa de parchet într‑un alt stat membru fără urmărire penală aprofundată — Absența unei aprecieri asupra fondului cauzei”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 29 iunie 2016

1. Cooperare judiciară în materie penală – Competența Curții – Întrebări preliminare – Întrebare referitoare la interpretarea unei convenții adoptate în temeiul titlului VI din Tratatul UE – Cerere de interpretare care nu menționează articolul 35 UE, ci se referă numai la articolul 267 TFUE – Competența de a furniza această interpretare

   (art. 35 UE; art. 267 TFUE; Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen)

2. Cooperare judiciară în materie penală – Protocolul privind integrarea acquis‑ului Schengen – Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen – Principiul ne bis in idem – Condiție de aplicare – Stingerea acțiunii penale – Domeniu de aplicare – Decizie definitivă a ministerului public de închidere a procedurii penale – Includere – Neexecutare a pedepsei – Lipsa incidenței

   (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50; Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, art. 54)

3. Cooperare judiciară în materie penală – Protocolul privind integrarea acquis‑ului Schengen – Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen – Principiul ne bis in idem – Domeniu de aplicare – Decizie a ministerului public de închidere a procedurii penale, adoptată fără urmărire penală aprofundată – Excludere

   (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50; Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, art. 54)

1.  Faptul că o decizie de trimitere care privește interpretarea Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen, convenție care intră sub incidența titlului VI din Tratatul UE, nu menționează articolul 35 UE, ci se referă la articolul 267 TFUE, nu ar putea să atragă, prin el însuși, necompetența Curții de a răspunde la întrebările adresate.

   (a se vedea punctul 27)

2.  Pentru a se putea considera că în privința unei persoane a fost pronunțată o hotărâre definitivă pentru faptele care îi sunt imputate, în sensul articolului 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen (CAAS), trebuie, printre altele, ca acțiunea penală să se fi stins în mod definitiv. Aprecierea acestei condiții trebuie să fie realizată pe baza dreptului statului contractant care a pronunțat decizia penală în cauză. Astfel, o decizie care, potrivit dreptului statului contractant în care s‑a început urmărirea penală împotriva unei persoane, nu stinge definitiv acțiunea penală la nivel național nu poate constitui, în principiu, un impediment procedural în calea începerii sau a continuării urmăririi penale pentru aceleași fapte împotriva acestei persoane într‑un alt stat contractant.

   De altfel, circumstanțele potrivit cărora, pe de o parte, decizia de închidere a procedurii penale este luată de ministerul public și, pe de altă parte, nu se execută nicio pedeapsă nu sunt determinante pentru a aprecia dacă această decizie stinge în mod definitiv acțiunea penală. Astfel, pe de o parte, articolul 54 din CAAS se aplică în egală măsură deciziilor emise de o autoritate chemată să participe la administrarea justiției penale în ordinea juridică națională în cauză, precum parchetul, care pun capăt în mod definitiv urmăririi penale într‑un stat membru, deși astfel de decizii sunt adoptate fără implicarea unei instanțe și nu iau forma unei hotărâri judecătorești. Pe de altă parte, în ceea ce privește absența unei pedepse, trebuie să se observe că articolul 54 din CAAS nu prevede condiția ca pedeapsa să fi fost executată sau să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată conform legilor statului contractant de origine decât în caz de condamnare. Menționarea unei pedepse nu trebuie, prin urmare, să fie interpretată ca supunând aplicabilitatea articolului 54 din CAAS, în afara ipotezei unei condamnări, unei condiții suplimentare.

   (a se vedea punctele 34, 35 și 38-41)

3.  Principiul ne bis in idem enunțat la articolul 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen (CAAS), citit în lumina articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să fie interpretat în sensul că o decizie a parchetului de încetare în mod definitiv a urmăririi penale, sub rezerva redeschiderii sau a anulării sale, fără să fi fost aplicate pedepse nu poate fi calificată drept decizie definitivă în sensul acestor articole dacă din motivarea acestei decizii rezultă că procedura penală respectivă a fost închisă fără ca o urmărire penală aprofundată să fi fost efectuată, absența audierii victimei și a unui eventual martor reprezentând un indiciu al lipsei unei astfel de urmăriri aprofundate. Aceasta este situația în cazul în care o decizie a fost adoptată pentru simplul motiv că inculpatul a refuzat să dea declarație și că victima și un martor din auzite locuiau în alt stat membru, astfel încât aceștia nu au putut fi audiați în timpul urmăririi penale, iar afirmațiile victimei nu au putut, astfel, să fie verificate, fără ca o urmărire penală mai aprofundată să fie efectuată pentru a aduna și pentru a examina elemente de probă.

   În această privință, mai precis, dacă scopul articolului 54 din CAAS este de a garanta că o persoană care a fost condamnată și a executat pedeapsa sau, după caz, care a fost achitată definitiv într‑un stat contractant se poate deplasa în interiorul spațiului Schengen fără a se teme că va fi din nou urmărită pentru aceleași fapte într‑un alt stat contractant, acesta nu are ca scop protejarea unui suspect împotriva eventualității de a trebui să se supună unor cercetări succesive, pentru aceleași fapte, în mai multe state contractante. Prin urmare, interpretarea caracterului definitiv al unei decizii penale a unui stat membru trebuie să se realizeze în lumina necesității nu doar de a asigura libera circulație a persoanelor, dar și de a promova prevenirea criminalității și de a combate acest fenomen în spațiul de libertate, securitate și justiție.

   De altfel, aplicarea articolului 54 din CAAS unei astfel de decizii ar avea ca efect să facă mai dificilă sau chiar să se opună oricărei posibilități concrete de sancționare a comportamentului ilicit al inculpatului în statele membre în cauză.

   În sfârșit, aplicarea articolului 54 din CAAS unei astfel de decizii ar putea pune la îndoială încrederea reciprocă a statelor membre. Astfel, sentimentul de încredere reciprocă menționat nu se poate dezvolta decât dacă al doilea stat contractant este în măsură să se asigure, pe baza înscrisurilor comunicate de primul stat contractant, că decizia în cauză luată de autoritățile competente din acest dintâi stat constituie într‑adevăr o decizie definitivă care conține o apreciere asupra fondului cauzei.

   (a se vedea punctele 45, 47-49 și 52-54 și dispozitivul)