—

pentru guvernul leton, de I. Kalniņš și de K. Freimanis, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul ceh, de M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul elen, de A. Dimitrakopoulou și de K. Nasopoulou, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul spaniol, de A. Gavela Llopis, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de A. Sauka și de L. Grønfeldt, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 78 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2000 (JO L 311, p. 17, Ediție specială, 02/vol. 13, p. 12, denumit în continuare „Codul vamal”.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Valsts ieņēmumu dienests (administrația fiscală letonă, denumită în continuare „administrația fiscală”), pe de o parte, și „Veloserviss” SIA (denumită în continuare „Veloserviss”), pe de altă parte, cu privire la perceperea taxelor vamale la import și a taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „TVA”), majorate cu dobânzi de întârziere, cu ocazia unui control a posteriori al unei declarații vamale.

3

Articolul 78 din Codul vamal, intitulat „Controlul ulterior al declarațiilor”, prevede:

„(1)   Autoritățile vamale, din oficiu sau la cererea declarantului, pot modifica declarația după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri.

(2)   Autoritățile vamale, după acordarea liberului de vamă și pentru a se convinge de acuratețea datelor cuprinse în declarație, pot controla documentele comerciale și datele referitoare la operațiunile de import sau export cu privire la mărfurile în cauză sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Asemenea controale pot fi efectuate la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional de operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane aflate în posesia documentului și a datelor menționate în scopuri comerciale. Aceste autorități pot verifica de asemenea mărfurile când este încă posibil ca ele să fie prezentate.

(3)   Atunci când revizuirea unei declarații sau un control ulterior indică faptul că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale, în conformitate cu dispozițiile prevăzute, trebuie să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, ținând seama de orice informație nouă de care dispun.”

4

Potrivit articolului 221 alineatele (1), (3) și (4) din acest cod:

„(1)   De îndată ce a fost înscrisă în evidența contabilă, valoarea drepturilor se comunică debitorului în conformitate cu normele corespunzătoare.

[…]

(3)   Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală. […]

(4)   Atunci când datoria vamală este rezultatul unui act care, în momentul săvârșirii, putea declanșa urmărirea penală, valoarea poate fi comunicată debitorului, în conformitate cu condițiile prevăzute în dispozițiile legale în vigoare, după expirarea perioadei de trei ani menționate în alineatul (3).”

5

Articolul 23 alineatul (1) din Legea letonă privind impozitele și taxele prevede:

„În urma unui control fiscal, administrația fiscală determină sau precizează cuantumurile care trebuie indicate în părțile din declarațiile fiscale și informative, veniturile impozabile (pierderile), calculul impozitelor (taxelor) efectuat conform reglementării fiscale și aplică o amendă în termen de trei ani de la expirarea termenului de plată stabilit de reglementarea menționată. Dacă s‑a efectuat deja un control fiscal în privința unui impozit determinat, a unei secțiuni din declarația fiscală, a unei taxe sau a oricărei alte plăți prevăzute de lege pentru perioada de impunere vizată, decizia adoptată în urma acestui control este definitivă și poate fi modificată numai dacă se declanșează o procedură penală pentru fraudă, falsificare de documente, fraudă la plata impozitelor și a altor taxe asimilate sau pentru alte infracțiuni care pot influența determinarea cuantumului impozitului.”

6

La 17 mai 2007, Veloserviss a importat în Uniunea Europeană biciclete provenind din Cambodgia, în vederea punerii lor în liberă circulație. Întemeindu‑se pe certificatul de origine eliberat la 16 februarie 2007 de guvernul cambodgian, Veloserviss nu a plătit nicio taxă vamală și nici TVA.

7

Administrația fiscală a efectuat în cursul anului 2008 un prim control vamal a posteriori pentru perioada în care bicicletele în litigiu au fost importate. Nefiind constatată nicio neregularitate în privința lor, Veloserviss a executat decizia adoptată în urma acestui control.

8

În cursul anului 2010, administrația fiscală a primit din partea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) informații potrivit cărora certificatul de origine eliberat de guvernul cambodgian referitor la mărfurile în cauză nu era conform cerințelor prevăzute de dispozițiile dreptului Uniunii.

9

Pe baza acestor informații, administrația fiscală a efectuat un al doilea control a posteriori cu privire la documentul administrativ unic prezentat de Veloserviss și a constatat că scutirile de taxe vamale au fost aplicate în mod nejustificat respectivelor mărfuri.

10

În consecință, prin decizia din 23 iulie 2010, administrația fiscală a obligat Veloserviss la plata taxelor vamale și a TVA‑ului, majorate cu dobânzi de întârziere.

11

Drept urmare, Veloserviss a introdus o acțiune în anulare împotriva acestei decizii.

12

După examinarea cauzei în apel, Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Regională de Contencios Administrativ) a confirmat, printr‑o hotărâre din 27 martie 2014, anularea deciziei din 23 iulie 2010, considerând în special că, în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Legea privind impozitele și taxele, administrația fiscală nu avea competența de a efectua un nou control a posteriori al mărfii declarate în cauză din moment ce primul control crease o încredere legitimă în favoarea Veloserviss și aceasta îndeplinise toate condițiile prevăzute referitoare la prezentarea declarației vamale, în măsura în care ea nu putea ști în mod obiectiv că autoritatea competentă cambodgiană emisese un certificat eronat. În consecință, Veloserviss a acționat cu bună‑credință.

13

Administrația fiscală a formulat recurs în fața instanței de trimitere.

14

În acest context, respectiva administrație subliniază, potrivit Augstākās tiesas Administratīvo lietu departaments (Secția de contencios administrativ a Curții Supreme), mai întâi că Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Regională de Contencios Administrativ) nu a ținut seama de faptul că, atunci când această administrație a efectuat pentru prima dată un control al declarației vamale a Veloserviss, nu dispunea de raportul OLAF, astfel încât nu a putut stabili că certificatele de origine prezentate erau incorecte. În continuare, Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Regională de Contencios Administrativ) nu ar fi ținut seama de faptul că articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal constituie o normă specială în raport cu articolul 23 alineatul (1) din Legea privind impozitele și taxele. În sfârșit, Curtea ar fi indicat, tot potrivit administrației fiscale, la punctul 40 din Hotărârea Greencarrier Freight Services Latvia (C‑571/12, EU:C:2014:102), că autoritățile vamale pot comunica o nouă datorie vamală într‑un termen de trei ani de la data la care ia naștere această datorie, astfel încât administrația fiscală putea aduce completări deciziei de control inițiale.

15

În această privință, instanța de trimitere arată că, în timp ce dreptul leton restrânge posibilitatea de a efectua verificări fiscale repetate, articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal prevede, în mod general, dreptul autorităților vamale de a efectua controale a posteriori și de a preveni neîndeplinirea obligației de plată a taxelor vamale, fără ca această dispoziție să limiteze posibilitatea de a repeta asemenea controale. Utilizarea acestui drept ar trebui să fie ghidată însă de principiile generale ale procedurii administrative, inclusiv de principiile și de dispozițiile dreptului național. Prin urmare, ar exista îndoieli cu privire la interpretarea articolului 78 alineatul (3) din acest cod, această dispoziție fiind determinantă pentru soluția prezentului litigiu.

16

În aceste condiții, Augstākās tiesas Administratīvo lietu departaments (Secția de contencios administrativ a Curții Supreme) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

17

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă și în ce măsură articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care restrânge posibilitatea autorităților vamale de a repeta un control a posteriori și de a acționa în conformitate cu acesta stabilind o nouă datorie vamală, atunci când, pe de o parte, administrația fiscală competentă primește o informație care arată că reglementarea vamală a fost aplicată pe baza unor date inexacte sau incomplete și, pe de altă parte, această informație nu era cunoscută la data adoptării deciziei privind controlul a posteriori inițial.

18

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se arate, cu titlu introductiv, că articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal prevede că autoritățile vamale iau măsurile care sunt vizate de respectivul articol „în conformitate cu dispozițiile prevăzute”.

19

În plus, atât din articolul 1 din respectivul cod, potrivit căruia reglementările vamale ale Uniunii se compun de asemenea din dispozițiile de punere în aplicare a acestuia adoptate pe plan național, cât și din jurisprudența Curții, rezultă că, deși statele membre sunt abilitate să prevadă norme procedurale în domeniul de aplicare al Codului vamal, ele trebuie totuși să se asigure că acestea respectă respectivul cod, precum și, într‑o perspectivă mai largă, cerințele și principiile relevante ale dreptului Uniunii (a se vedea prin analogie în special Hotărârea CIVAD, C‑533/10, EU:C:2012:347, punctul 23, Ordonanța Saupiquet/Comisia, C‑37/12 P, EU:C:2013:96, punctul 39, precum și Hotărârea Kamino International Logistics și Datema Hellmann Worldwide Logistics, C‑129/13 și C‑130/13, EU:C:2014:2041, punctul 77).

20

Sub această rezervă, statele membre păstrează, așadar, în principiu, competența de a adopta norme care reglementează controalele a posteriori prevăzute la articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal.

21

În scopul de a stabili, mai precis, dacă sau în ce măsură un stat membru poate să prevadă restricții în această privință, trebuie amintit mai întâi că articolul 78 din Codul vamal instituie o procedură care permite autorităților vamale să efectueze, dacă este cazul, din oficiu o modificare a posteriori a unei declarații vamale, altfel spus, după acordarea liberului de vamă cu privire la mărfurile cuprinse într‑o asemenea declarație (a se vedea în acest sens Hotărârea Overland Footwear, C‑468/03, EU:C:2005:624, punctele 62, 64 și 66, precum și Hotărârea Greencarrier Freight Services Latvia, C‑571/12, EU:C:2014:102, punctul 28).

22

În acest scop, respectivele autorități pot, pe de o parte, în temeiul articolului 78 alineatul (1) din Codul vamal, să efectueze modificarea declarației vamale, și anume reexaminarea acesteia (Hotărârea Overland Footwear, C‑468/03, EU:C:2005:624, punctul 45).

23

Pe de altă parte, autoritățile vamale pot, conform articolului 78 alineatul (2) din respectivul cod, pentru a se convinge de acuratețea datelor cuprinse în declarație, să controleze documentele și datele relevante, precum și, în funcție de împrejurări, să verifice mărfurile în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Greencarrier Freight Services Latvia, C‑571/12, EU:C:2014:102, punctul 29).

24

Dacă această revizuire sau aceste controale indică faptul că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incorecte sau incomplete, și anume că au fost săvârșite fie erori sau omisiuni materiale, fie erori de interpretare a dreptului aplicabil, autoritățile vamale trebuie, conform articolului 78 alineatul (3) din Codul vamal, să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, ținând seama de informațiile noi de care dispun (a se vedea în acest sens Hotărârea Terex Equipment și alții, C‑430/08 și C‑431/08, EU:C:2010:15, punctul 62).

25

În această privință, trebuie să se constate că formularea articolului 78 din respectivul cod nu conține nicio restricție nici în ceea ce privește posibilitatea autorităților vamale de a repeta o revizuire sau un control a posteriori în sensul alineatelor (1) și (2) ale acestui articol, nici în raport cu luarea de către acestea a măsurilor necesare pentru reglementarea situației prevăzute la alineatul (3) al respectivului articol.

26

Astfel, atât finalitatea însăși a Codului vamal, în măsura în care acesta urmărește în special, conform celui de al cincilea considerent al său, să asigure o aplicare corectă a taxelor prevăzute de respectivul cod (a se vedea în acest sens Hotărârea Greencarrier Freight Services Latvia, C‑571/12, EU:C:2014:102, punctul 32), cât și logica specifică a articolului 78 din codul menționat, care constă în adaptarea procedurii vamale la situația reală corectând erorile sau omisiunile materiale, precum și erorile de interpretare a dreptului aplicabil (a se vedea Hotărârea Terex Equipment și alții, C‑430/08 și C‑431/08, EU:C:2010:15, punctul 56, precum și Hotărârea Südzucker și alții, C‑608/10, C‑10/11 și C‑23/11, EU:C:2012:444, punctul 47), pledează împotriva unei interpretări a acestui articol care să permită excluderea în mod general a efectuării de modificări sau de alte controale a posteriori ale declarațiilor vamale de către autoritățile vamale în scopul de a reglementa, dacă este cazul, situația.

27

În plus, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că respectivele autorități dispun, în special în vederea unei realizări efective a unor asemenea obiective, de o putere largă de apreciere pentru efectuarea de modificări și de controale a posteriori (a se vedea în acest sens Hotărârea Südzucker și alții, C‑608/10, C‑10/11 și C‑23/11, EU:C:2012:444, punctele 48 și 50, precum și Hotărârea Digitalnet și alții, C‑320/11, C‑330/11, C‑382/11 și C‑383/11, EU:C:2012:745, punctul 66).

28

Din cele ce precedă rezultă că articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal trebuie să fie interpretat în sensul că, în cadrul obligațiilor pe care acesta le impune autorităților vamale, permite, ca regulă generală, acestor autorități să repete o revizuire sau un control a posteriori al unei declarații vamale și să acționeze în conformitate cu acestea stabilind o nouă datorie vamală.

29

Posibilitatea autorităților vamale de a efectua modificări ale declarațiilor vamale și de a lua măsurile necesare pentru reglementarea situației este însă supusă respectării cerințelor relevante ale principiilor generale ale dreptului Uniunii, în special cele care decurg din principiul securității juridice și, în calitate de corolar al acestuia, din principiul protecției încrederii legitime.

30

În această privință, trebuie amintit de la bun început că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime fac parte din ordinea juridică a Uniunii. Pentru acest motiv, ele trebuie să fie trebuie respectate de către instituțiile Uniunii, dar și de către statele membre în exercitarea competențelor conferite prin reglementările Uniunii (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Netto Supermarkt, C‑271/06, EU:C:2008:105, punctul 18, și Hotărârea Plantanol, C‑201/08, EU:C:2009:539, punctul 43).

31

În ceea ce privește, în primul rând, principiul protecției securității juridice, acesta urmărește, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, garantarea caracterului previzibil al situațiilor și al relațiilor juridice și impune în special ca situația persoanei impozabile, în ceea ce privește drepturile și obligațiile sale față de administrația fiscală sau vamală, să nu poată fi pusă în discuție la nesfârșit (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Alstom Power Hydro, C‑472/08, EU:C:2010:32, punctul 16, și Hotărârea Elsacom, C‑294/11, EU:C:2012:382, punctul 29).

32

În această privință, din jurisprudența Curții rezultă că stabilirea unui termen de prescripție rezonabil, fie de dreptul național, fie de dreptul Uniunii, este în interesul securității juridice, care protejează atât justițiabilul, cât și administrația vizată, și, prin urmare, nu împiedică exercitarea de către justițiabil a drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Barth, C‑542/08, EU:C:2010:193, punctul 28, și Hotărârea CIVAD, C‑533/10, EU:C:2012:347, punctul 23).

33

În consecință, întrucât articolul 78 din Codul vamal nu stabilește niciun termen de prescripție pentru controlul a posteriori al declarațiilor vamale, statele membre sunt, în lumina principiului general al securității juridice, competente să supună această procedură unui termen de prescripție rezonabil.

34

Cu toate acestea, chiar dacă acest articol nu prevede un termen specific în această privință, trebuie să se arate că, în temeiul articolului 221 alineatul (3) din Codul vamal, autoritățile vamale dispun de un termen de trei ani pentru a comunica o nouă datorie vamală de la data la care a luat naștere această datorie (a se vedea Hotărârea Greencarrier Freight Services Latvia, C‑571/12, EU:C:2014:102, punctul 40).

35

Odată trecut acest termen, datoria este prescrisă și, prin urmare, stinsă în sensul articolului 233 din codul menționat (a se vedea Hotărârea Direct Parcel Distribution Belgium, C‑264/08, EU:C:2010:43, punctul 43).

36

În măsura în care, la expirarea termenului de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală, nu mai este posibil să se comunice o nouă datorie vamală și să se acționeze, astfel, în conformitate cu o revizuire sau cu controale a posteriori în sensul articolului 78 alineatul (3) din Codul vamal, statele membre nu ar putea fi împiedicate, din perspectiva principiului securității juridice, să restrângă recurgerea la procedura revizuirii pe care acesta o prevede după trecerea a trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală inițială, în special prin supunerea acestei revizuiri unui asemenea termen de prescripție (a se vedea în acest sens Hotărârea Greencarrier Freight Services Latvia, C‑571/12, EU:C:2014:102, punctele 40 și 41).

37

În schimb, în această perioadă de trei ani, reglementarea națională a unui stat membru trebuie, astfel cum s‑a arătat la punctele 25-28 din prezenta hotărâre, să permită autorităților vamale să ia o nouă măsură pentru a restabili situația rezultată în urma unei revizuiri sau a unui control a posteriori conform articolului 78 alineatul (3) din Codul vamal, în special prin modificarea datoriei vamale. În plus, luarea unei asemenea măsuri trebuie să fie posibilă chiar și după expirarea respectivei perioade în cazul în care o datorie vamală este rezultatul, în sensul articolului 221 alineatul (4) din acest cod, al unui act care, la data săvârșirii, putea declanșa urmărirea penală, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

38

Cu atât mai mult, și în situații diferite de aceasta din urmă, trebuie să fie considerate conforme cu principiul securității juridice, cel puțin în perioada de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală, revizuirile și controalele a posteriori, în sensul alineatelor (1) și (2) ale respectivului articol, efectuate în mod repetat, din moment ce o asemenea revizuire sau un asemenea control a posteriori, astfel cum a arătat Comisia, nu afectează, propriu‑zis, în mod necesar situația juridică a respectivei persoane impozabile.

39

În ceea ce privește, în al doilea rând, principiul protecției încrederii legitime, trebuie să se arate că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că posibilitatea de a invoca acest principiu este deschisă oricărui operator economic căruia o autoritate națională i‑a creat așteptări întemeiate. Totuși, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca acest principiu atunci când această măsură este adoptată. În plus, operatorii economici nu pot avea încredere legitimă în menținerea unei situații existente care se poate modifica ca urmare a puterii de apreciere a autorităților naționale (a se vedea în special Hotărârea Plantanol, C‑201/08, EU:C:2009:539, punctul 53).

40

În această privință, în ceea ce privește posibilitatea unei persoane impozabile de a invoca principiul încrederii legitime în caz de revizuire sau de controale a posteriori și de stabilire a datoriei vamale aferente, din jurisprudența Curții rezultă că o persoană impozabilă nu își poate întemeia încrederea legitimă în privința validității unor certificate pe faptul că acestea au fost acceptate inițial de autoritățile vamale ale unui stat membru, dat fiind că rolul acestor servicii în cadrul primei acceptări a declarațiilor nu se opune în niciun caz efectuării unor verificări ulterioare și nici consecințelor care pot surveni (a se vedea în acest sens Hotărârea Van Gend & Loos și Expeditiebedrijf Bosman/Comisia, 98/83 și 230/83, EU:C:1984:342, punctul 20, precum și Hotărârea Faroe Seafood și alții, C‑153/94 și C‑204/94, EU:C:1996:198, punctul 93).

41

Astfel, în perioada de trei ani începând cu nașterea datoriei vamale inițiale menționată la punctul 34 din prezenta hotărâre, o persoană impozabilă trebuie, în calitate de operator economic, să accepte riscul și să ia măsurile necesare pentru a se proteja împotriva acestuia, pentru ca autoritățile vamale să revină asupra deciziei referitoare la datoria vamală ținând cont de noi elemente de care acestea dispun eventual în urma unor controale (a se vedea în acest sens Hotărârea Lagura Vermögensverwaltung, C‑438/11, EU:C:2012:703, punctul 30).

42

Rezultă că, în general, principiul protecției încrederii legitime nu se opune ca autoritățile vamale să efectueze revizuiri și controale a posteriori ulterioare și să acționeze în conformitate cu acestea în sensul articolului 78 alineatul (3) din Codul vamal.

43

În al treilea rând, trebuie totuși să se menționeze că persoanei impozabile îi este întotdeauna permis să se opună unei luări în considerare a posteriori a taxelor vamale în condițiile specifice și cumulative prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, care are ca obiectiv protejarea încrederii legitime a persoanei impozabile în privința temeiniciei tuturor elementelor care intervin în decizia de a recupera sau de a nu recupera taxele vamale (a se vedea Hotărârea Agrover, C‑173/06, EU:C:2007:612, punctele 30 și 31).

44

Or, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, încrederea legitimă a persoanei impozabile face obiectul protecției prevăzute de respectiva dispoziție numai dacă „înseși” autoritățile competente sunt cele care au creat baza pe care se întemeia această încredere. Astfel, numai erorile imputabile unui comportament activ al autorităților competente dau naștere dreptului ca taxele vamale să nu fie recuperate ulterior (a se vedea în acest sens Hotărârea Mecanarte, C‑348/89, EU:C:1991:278, punctele 19 și 23, precum și Hotărârea Agrover, C‑173/06, EU:C:2007:612, punctul 31).

45

O astfel de situație nu pare însă, sub rezerva unei verificări de către instanța de trimitere, să fie în discuție în cauza principală, dat fiind în special că, potrivit situației de fapt astfel cum a fost descrisă aceasta de instanța menționată, procedura de revizuire a fost repetată în urma unei informații referitoare la certificatul de origine rezultate în speță dintr‑un raport al OLAF, informație care nu era cunoscută de autoritățile vamale la data adoptării deciziei referitoare la controlul a posteriori inițial.

46

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care restrânge posibilitatea autorităților vamale de a repeta o revizuire sau un control a posteriori și de a acționa în conformitate cu acestea prin stabilirea unei noi datorii vamale, în măsura în care această restricție se referă la o perioadă de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală inițială, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.

47

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 78 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2000, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care restrânge posibilitatea autorităților vamale de a repeta o revizuire sau un control a posteriori și de a acționa în conformitate cu acestea prin stabilirea unei noi datorii vamale, în măsura în care această restricție se referă la o perioadă de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală inițială, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.