Cauza C‑314/14

Sanoma Media Finland Oy–Nelonen Media

împotriva

Viestintävirasto

(cerere de decizie preliminară formulată de Korkein hallinto‑oikeus)

„Trimitere preliminară — Directiva 2010/13/UE — Articolul 19 alineatul (1) — Separare între publicitatea televizată și programe — Ecran partajat — Articolul 23 alineatele (1) și (2) — Limitare a timpului de difuzare a unor spoturi de publicitate televizată la 20 % dintr‑un interval de o oră — Anunțuri de sponsorizare — Alte trimiteri la un sponsor — «Secunde negre»”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 17 februarie 2016

1. Libera prestare a serviciilor — Activități de difuzare a programelor de televiziune — Directiva 2010/13 — Separare între publicitatea televizată și programe — Legislație națională care permite partajarea ecranului într‑o coloană consacrată genericului de la sfârșitul unui program și într‑o alta consacrată programelor viitoare în vederea separării programului care se termină de secvența de publicitate — Lipsa unui semnal acustic sau optic — Admisibilitate — Condiții — Verificare de către instanța națională

   [Directiva 2010/13 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 19 alin. (1)]

2. Libera prestare a serviciilor — Activități de difuzare a programelor de televiziune — Directiva 2010/13 — Limitarea timpului de difuzare de spoturi de publicitate televizată la 20 % dintr‑un interval de o oră — Semne privind sponsorizarea prezentate în alte programe decât programele sponsorizate — Includere

   [Directiva 2010/13 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 23 alin. (1) și (2)]

3. Libera prestare a serviciilor — Activități de difuzare a programelor de televiziune — Directiva 2010/13 — Limitarea timpului de difuzare de spoturi de publicitate televizată la 20 % dintr‑un interval de o oră — Întindere — „Secunde negre” inserate între diferitele spoturi ale unei secvențe de publicitate televizată sau între această secvență și programul televizat — Includere

   [Directiva 2010/13 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 23 alin. (1)]

1.  Articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2010/13 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass‑media audiovizuale (Directiva serviciilor mass‑media audiovizuale) trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care permite ca un ecran partajat în care apare genericul de la sfârșitul unui program televizat într‑o coloană și un meniu de prezentare a programelor viitoare ale furnizorului în cealaltă, în vederea separării programului care se termină de secvența de publicitate televizată care îl urmează, să nu fie în mod necesar combinat cu sau urmat de un semnal acustic sau optic, cu condiția ca un astfel de mijloc de separare să îndeplinească prin el însuși cerințele prevăzute în prima teză a acestui articol 19 alineatul (1).

   Reiese din termenii acestei dispoziții, interpretată în lumina considerentului (83) din directiva menționată, că, deși publicitatea televizată și teleshoppingul trebuie să fie separate în mod clar de programele televizate, prin recurgerea la diferitele mijloace enumerate la articolul 19 alineatul (1) a doua teză din directivă, nu se poate considera totuși că asemenea mijloace trebuie aplicate în mod cumulativ. Astfel, în cazul în care unul singur dintre acestea, indiferent că este optic, acustic sau spațial, este de natură să asigure respectarea deplină a cerințelor care decurg din prima teză a articolului 19 alineatul (1) din directiva amintită, statele membre pot să nu impună utilizarea combinată a mijloacelor menționate.

   (a se vedea punctele 34, 37, 39 și 40 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2010/13 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass‑media audiovizuale (Directiva serviciilor mass‑media audiovizuale) trebuie interpretat în sensul că semnele privind sponsorizarea prezentate în alte programe decât programul sponsorizat trebuie să fie incluse în timpul maxim de difuzare a publicității dintr‑un interval de o oră prevăzut la articolul 23 alineatul (1) din această directivă.

   În această privință, se poate deduce din coroborarea dispozițiilor articolului 1 alineatul (1) literele (h) și (k) și ale articolului 10 alineatul (1) din directiva menționată că, din moment ce intervenția unui sponsor constă exclusiv în faptul de a contribui la finanțarea unui serviciu sau a unui program, simbolurile, trimiterile sau alte semne distinctive referitoare la o sponsorizare trebuie să fie strict legate de serviciul sau de programul finanțat sau cofinanțat de acel sponsor. Pentru acest motiv, aceste simboluri, trimiteri sau alte semne distinctive trebuie să fie plasate fie la începutul, fie la sfârșitul, fie în cursul programului sponsorizat, iar nu, în consecință, în afara acestui program.

   Respectarea acestei obligații se impune în special în interesul consumatorilor în calitatea lor de public de televiziune pentru a permite acestora din urmă să înțeleagă în mod clar că un program face obiectul unui acord de sponsorizare și să se împiedice eludarea timpului maxim de difuzare a unor spoturi de publicitate televizată dintr‑un interval de o oră, stabilit la articolul 23 alineatul (1) din Directiva serviciilor mass‑media audiovizuale.

   (a se vedea punctele 41, 47-49 și 51 și dispozitiv 2)

3.  Articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2010/13 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass‑media audiovizuale (Directiva serviciilor mass‑media audiovizuale) trebuie interpretat, în cazul în care un stat membru nu a făcut uz de posibilitatea de a prevedea o normă mai strictă decât cea instituită la respectivul articol, în sensul că nu numai că nu se opune ca „secundele negre” care sunt inserate între diferitele spoturi ale unei secvențe de publicitate televizată sau între această secvență și programul televizat care o urmează să fie incluse în timpul maxim de 20 % privind difuzarea de publicitate televizată dintr‑un interval de o oră pe care îl stabilește respectivul articol, ci impune o astfel de includere.

   Astfel, articolul 23 alineatul (1) din directiva menționată plafonează timpul de difuzare a unor spoturi de publicitate televizată și a unor spoturi de teleshopping dintr‑un interval de o oră pentru a asigura realizarea corectă a obiectivului esențial al acestei directive care constă în protecția consumatorilor în calitatea lor de public de televiziune împotriva difuzării excesive de publicitate televizată. Corelativ, această dispoziție nu permite statelor membre să reducă, în beneficiul elementelor publicitare, timpul minim de emisie care trebuie consacrat difuzării de programe sau de alte conținuturi editoriale la mai puțin de 80 % dintr‑un interval de o oră.

   Or, atunci când un stat membru nu a plafonat timpul de difuzare a publicității televizate la un nivel mai strict decât cel stabilit la articolul 23 alineatul (1) din Directiva serviciilor mass‑media audiovizuale, voința legiuitorului Uniunii nu ar fi respectată dacă „secundele negre” nu ar fi considerate drept timp de difuzare a publicității televizate în sensul respectivei dispoziții. Astfel, aceasta ar determina reducerea sub limita garantată în mod implicit prin dispoziția menționată a intervalului orar rezervat difuzării de programe și de alte conținuturi editoriale cu o durată care corespunde celei a unor asemenea „secunde negre”.

   (a se vedea punctele 59-62 și dispozitiv 3)