—

pentru Neptune Distribution SNC, de D. Bouthors, de M. Fayat și de A. Vermersch, avocats;

—

pentru guvernul francez, de S. Menez, de D. Colas și de S. Ghiandoni, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul elen, de I. Chalkias, de E. Leftheriotou și de A. Vasilopoulou, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistat de M. Santoro, avvocato dello Stato;

—

pentru Parlamentul European, de A. Tamás și de J. Rodrigues, în calitate de agenți;

—

pentru Consiliul Uniunii Europene, de J. Herrmann și de O. Segnana, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de K. Herbout‑Borczak și de S. Grünheid, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește, pe de o parte, interpretarea anexei la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (JO L 404, p. 9, rectificare în JO 2007, L 12, p. 3, Ediție specială, 15/vol. 18, p. 244), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 107/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 (JO L 39, p. 8, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1924/2006”), și, pe de altă parte, validitatea articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (JO L 109, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 9), a articolului 9 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale (JO L 164, p. 45), precum și a anexei III la aceasta, interpretate în lumina anexei la Regulamentul nr. 1924/2006.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Neptune Distribution SNC (denumită în continuare „Neptune Distribution”), pe de o parte, și ministre de l’Économie et des Finances (ministrul economiei și finanțelor), pe de altă parte, cu privire la legalitatea deciziei de punere în întârziere din 5 februarie 2009 luate de șeful unității departamentale din Allier din cadrul direction régionale de la concurrence, de la consommation et de la répression des fraudes d’Auvergne (Direcția regională pentru concurență, consum și combaterea fraudei din Auvergne), precum și a deciziei luate de ministre de l’Économie, de l’Industrie et de l’Emploi (ministrul economiei, industriei și ocupării forței de muncă) din 25 august 2009 de respingere a căii de atac ierarhice formulate de Neptune Distribution.

3

Intitulat „Libertatea de exprimare”, articolul 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), prevede:

„1.   Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. […]

2.   Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într‑o societate democratică, pentru […] protecția sănătății […], protecția […] drepturilor altora […]”

4

Articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), intitulat „Libertatea de exprimare și de informare”, prevede la alineatul (1):

„Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.”

5

Potrivit articolului 16 din cartă, intitulat „Libertatea de a desfășura o activitate comercială”:

„Libertatea de a desfășura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale.”

6

Articolul 52 din cartă, intitulat „Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor”, prevede:

„(1)   Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

[…]

(3)   În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin [CEDO], înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată. Această dispoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă.

[…]

(7)   Instanțele judecătorești ale Uniunii și ale statelor membre țin seama de explicațiile redactate în vederea orientării interpretării prezentei carte.”

7

Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2007, C 303, p. 17, denumite în continuare „Explicațiile cu privire la cartă”) precizează, în ceea ce privește articolul 11 din cartă, că, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, libertatea de exprimare și de informare are același înțeles și același domeniu de aplicare ca cel garantat prin CEDO.

8

Considerentele (1) și (9) ale Regulamentului nr. 1924/2006 au următorul cuprins:

[…]

9

Articolul 1 din acest regulament prevede:

„(1)   Prezentul regulament armonizează actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre referitoare la mențiunile nutriționale și de sănătate pentru a asigura funcționarea eficientă a pieței interne oferind, în același timp, un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(2)   Regulamentul se aplică mențiunilor nutriționale și de sănătate formulate în cadrul comunicărilor comerciale, în ceea ce privește etichetarea, prezentarea sau publicitatea produselor alimentare care urmează să fie livrate consumatorului final.

[…]

(5)   Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere următoarelor dispoziții comunitare:

[…]

[…]”

10

Potrivit articolului 2 alineatul (2) din regulamentul menționat:

„Se aplică, de asemenea, următoarele definiții:

[…]

[…]”

11

Articolul 8 alineatul (1) din același regulament prevede:

„Mențiunile nutriționale nu sunt permise decât în cazul în care acestea sunt enumerate în anexă și sunt conforme cu condițiile stabilite de prezentul regulament.”

12

Articolul 13 din Regulamentul nr. 1924/2006 prevede:

„(1)   Mențiunile de sănătate care descriu sau se referă la:

[…]

(3)   După consultarea [A]utorității [Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)], Comisia adoptă, până la 31 ianuarie 2010, […] o listă comunitară, destinată să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, a declarațiilor autorizate prevăzute la alineatul (1), precum și toate condițiile necesare pentru utilizarea acestor declarații.

[…]”

13

Anexa la acest regulament, intitulată „Mențiuni nutriționale și condiții aplicabile acestora”, conține, printre altele, următoarele dispoziții:

14

Potrivit articolului 2 din Directiva 2000/13:

„(1)   Etichetarea și normele în conformitate cu care se realizează nu trebuie:

[…]

(3)   Interdicțiile sau restricțiile prevăzute la alineatele (1) și (2) se aplică, de asemenea:

15

Considerentele (5), (8) și (9) ale Directivei 2009/54 prevăd:

[…]

16

Potrivit articolului 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2009/54:

„Etichetele apelor minerale naturale furnizează, de asemenea, următoarele informații obligatorii:

17

Articolul 9 din directiva menționată prevede:

„(1)   Se interzice, atât pe ambalaje și etichete, cât și în publicitatea de orice tip, utilizarea de mențiuni, denumiri, mărci de fabricație sau comerciale, ilustrații sau alte indicații, simbolice sau nu, care:

(2)   Se interzic toate indicațiile care atribuie unei ape minerale naturale proprietăți referitoare la prevenirea, tratarea sau vindecarea unei boli umane.

Cu toate acestea, indicațiile menționate în anexa III sunt autorizate în cazul în care întrunesc criteriile relevante stabilite în respectiva anexă sau, în absența acestora, criteriile stabilite în dreptul intern și cu condiția de a fi fost elaborate în baza analizelor fizico‑chimice și, după caz, examenelor farmacologice, fiziologice și clinice realizate în conformitate cu metode științifice recunoscute, în conformitate cu anexa I secțiunea I punctul 2.

Statele membre pot autoriza indicațiile «stimulează digestia», «poate facilita funcțiile hepato‑biliare» sau indicații similare. Acestea pot autoriza, de asemenea, includerea altor indicații, cu condiția ca acestea să nu contravină principiilor prevăzute la primul paragraf și să fie compatibile cu cele prevăzute la al doilea paragraf.

[…]”

18

Anexa III la Directiva 2009/54, intitulată „Mențiuni și criterii prevăzute la articolul 9 alineatul (2)”, conține mențiunea „Corespunde pentru regim sărac în sodiu”, însoțită de criteriul potrivit căruia „[c]onținutul de sodiu este mai mic de 20 mg/l”.

19

Potrivit articolului R. 112-7 primul și ultimul paragraf din Codul consumului (code de la consommation), dispoziție prin care se vizează transpunerea articolului 2 din Directiva 2000/13:

„Etichetarea și normele în conformitate cu care se realizează nu trebuie să fie de natură să inducă în eroare cumpărătorul sau consumatorul, în special asupra caracteristicilor produsului alimentar și în special asupra naturii, a identității, a calităților, a compoziției, a cantității, a durabilității, a originii sau a provenienței, a modului de fabricare sau de obținere.

[…]

Interdicțiile sau restricțiile prevăzute mai sus se aplică de asemenea publicității și prezentării produselor alimentare […]”

20

Articolele R. 1322-44-13 și R. 1322-44-14 din Codul sănătății publice (code de la santé publique) vizează transpunerea articolului 9 din Directiva 2009/54.

21

Neptune Distribution asigură vânzarea și distribuția apelor minerale naturale gazoase denumite „Saint‑Yorre” și „Vichy Célestins”.

22

Prin decizia din 5 februarie 2009, șeful unității departamentale din Allier din cadrul direction régionale de la concurrence, de la consommation et de la répression des fraudes d’Auvergne (Direcția regională pentru concurență, consum și combaterea fraudei din Auvergne) i‑a pus în vedere societății Neptune Distribution să elimine de pe etichetele și din publicitatea acestor ape următoarele mențiuni:

23

Prin decizia din 25 august, ministre de l’Économie, de l’Industrie et de l’Emploi (ministrul economiei, industriei și ocupării forței de muncă) a respins calea de atac ierarhică formulată de Neptune Distribution împotriva acestui act de punere în întârziere.

24

Prin hotărârea din 27 mai 2010, tribunal administratif de Clermont‑Ferrand (Tribunalul Administrativ din Clermont‑Ferrand) a respins cererea formulată de Neptune Distribution având ca obiect anularea pentru abuz de putere a respectivului act de punere în întârziere și a deciziei menționate.

25

Apelul declarat de Neptune Distribution împotriva acestei hotărâri a fost respins prin hotărârea din 9 iunie 2011 a cour administrative d’appel de Lyon (Curtea Administrativă de Apel din Lyon).

26

Neptune Distribution a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere. În susținerea recursului, Neptune Distribution a invocat, printre altele, un motiv întemeiat pe săvârșirea unei erori de drept de către cour administrative d’appel de Lyon (Curtea Administrativă de Apel din Lyon), în raport cu articolul R. 112-7 din Codul consumului și cu articolele R. 1322-44-13 și R. 1322-44-14 din Codul sănătății publice.

27

Instanța de trimitere arată că răspunsul care trebuie dat la acest motiv depinde de problema dacă anexa la Regulamentul nr. 1924/2006 prevede ca bază de calcul al „valorii echivalente de sare” din cantitatea de sodiu prezentă într‑un produs alimentar doar cantitatea de sodiu care, asociată cu ionii de clorură, formează clorura de sodiu sau sarea de masă ori chiar cantitatea totală de sodiu conținută în produs, sub toate formele sale.

28

Astfel, în acest din urmă caz, o apă bogată în bicarbonat de sodiu ar putea să nu fie privită ca având „conținut scăzut de sodiu/sare”, chiar dacă aceasta ar avea conținut scăzut, chiar foarte scăzut de clorură de sodiu.

29

Prin urmare, distribuitorul unei ape minerale naturale bogate în bicarbonat de sodiu nu ar putea să indice pe etichetele sale și în mesajele sale publicitare o mențiune, chiar exactă, referitoare la conținutul scăzut de sare sau de clorură de sodiu, în măsura în care această mențiune ar fi de natură să inducă în eroare cumpărătorul cu privire la conținutul total de sodiu din apa minerală respectivă.

30

În acest context, instanța de trimitere adaugă că, astfel cum reiese în special din avizul EFSA din 21 aprilie 2005, creșterea tensiunii arteriale este principalul efect indezirabil identificat în legătură cu un aport de sodiu crescut. Deși sodiul este responsabil în cea mai mare parte pentru aceasta, ionii de clorură ar avea de asemenea un rol în creșterea tensiunii arteriale. Mai multe studii ar urmări să demonstreze că un regim bogat în bicarbonat de sodiu nu are același efect indezirabil ca un regim bogat în clorură de sodiu pentru persoanele care suferă de hipertensiune. Desigur, într‑un aviz publicat în iunie 2011, EFSA a refuzat să includă în lista cu mențiunile de sănătate autorizate, prevăzută la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1924/2006, mențiunea potrivit căreia bicarbonatul de sodiu nu are efecte indezirabile asupra tensiunii arteriale, pentru motivul că studiul prezentat în susținerea acestei mențiuni nu prezenta garanții metodologice suficiente pentru a putea fi deduse concluzii definitive. Totuși, doar această circumstanță nu ar permite nici să se afirme că bicarbonatul de sodiu trebuie considerat că poate induce sau agrava hipertensiunea arterială în același mod și în aceleași proporții ca și clorura de sodiu.

31

Astfel, potrivit acestei instanțe, există o îndoială cu privire la echivalența, în ceea ce privește riscurile pentru sănătatea consumatorilor, între consumul de ape bogate în bicarbonat de sodiu și de ape bogate în clorură de sodiu. În consecință, s‑ar impune să se aprecieze dacă restricțiile privind libertatea de exprimare și de informare publicitară și privind libertatea de a desfășura o activitate comercială ale Neptune Distribution sunt necesare și proporționale în special în raport cu cerința de a garanta un nivel ridicat de protecție a sănătății consumatorilor.

32

În aceste condiții, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

33

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. Astfel, misiunea Curții este de a interpreta toate dispozițiile de drept al Uniunii care sunt necesare instanțelor naționale pentru a statua în cauzele cu care sunt sesizate, chiar dacă respectivele dispoziții nu sunt expres indicate în întrebările adresate de aceste instanțe (Hotărârea Doc Generici, C‑452/14, EU:C:2015:644, punctul 33 și jurisprudența citată).

34

În consecință, chiar dacă, pe plan formal, instanța de trimitere și‑a limitat prima întrebare la interpretarea expresiei „valoare echivalentă de sare” care figurează în anexa la Regulamentul nr. 1924/2006, această împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru judecarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă respectiva instanță s‑a referit sau nu s‑a referit la aceste elemente în enunțul întrebării sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională, mai ales din motivarea deciziei de trimitere, elementele din dreptul respectiv care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea Doc Generici, C‑452/14, EU:C:2015:644, punctul 34 și jurisprudența citată).

35

În speță, este necesar să se arate că instanța de trimitere se referă, în motivarea cererii sale de decizie preliminară, și la dispozițiile din Directiva 2009/54.

36

În plus, rezultă din această motivare că, pentru a se pronunța asupra recursului cu care este sesizată, instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă ambalajele, etichetele sau publicitatea apelor minerale naturale pot sugera un conținut scăzut de sodiu sau de sare al acestor ape, în special prin indicarea conținutului din apele respective constând într‑un singur asamblaj chimic compus din sodiu, în speță clorură de sodiu, sau din sare de masă, fără precizarea conținutului total de sodiu sub toate formele sale chimice prezente, în măsura în care acest conținut total ar putea depăși limitele cantităților de sodiu sau ale valorii echivalente de sare prevăzute de reglementarea Uniunii aplicabilă mențiunilor și indicațiilor utilizate în legătură cu apele minerale naturale.

37

Prin urmare, se impune ca prima întrebare să fie înțeleasă în sensul că vizează, în esență, să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune ca ambalajele, etichetele sau publicitatea apelor minerale naturale să conțină mențiuni sau indicații prin care se urmărește să se determine convingerea consumatorului că apele în discuție au un conținut scăzut sau chiar foarte scăzut de sodiu sau de sare ori corespund pentru un regim sărac în sodiu, în cazul în care conținutul total de sodiu, sub toate formele chimice prezente, depășește limitele cantităților de sodiu sau ale valorii echivalente de sare prevăzute de reglementarea Uniunii aplicabilă în materie.

38

Pentru a da un răspuns util la întrebarea menționată, trebuie să se țină seama atât de dispozițiile Regulamentului nr. 1924/2006, cât și de cele ale Directivei 2009/54.

39

Potrivit articolului 1 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1924/2006, acesta se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2009/54.

40

Astfel, deși regulamentul menționat reglementează în mod general utilizarea mențiunilor nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare, directiva menționată prevede norme specifice în ceea ce privește indicațiile care pot figura pe ambalajele, pe etichetele și în publicitatea apelor minerale naturale.

41

Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1924/2006 nu autorizează mențiunile nutriționale decât în cazul în care acestea sunt enumerate în anexa la acest regulament și sunt conforme cu condițiile stabilite de regulamentul respectiv.

42

În ceea ce privește mențiunile nutriționale care fac trimitere la conținutul de sodiu sau de sare, anexa amintită permite caracterizarea unui produs alimentar ca având un „conținut scăzut de sodiu/sare” sau un „conținut foarte scăzut de sodiu/sare” ori utilizarea oricărei alte mențiuni care poate avea același înțeles pentru consumator, cu condiția ca produsul respectiv să nu conțină mai mult de 0,12 g de sodiu sau valoarea echivalentă de sare, per 100 g sau per 100 ml, în cazul primei dintre aceste mențiuni, sau nu mai mult de 0,04 g din aceste elemente, în cazul celei de a doua dintre mențiunile amintite.

43

Apele sunt însă supuse unor norme specifice în această privință.

44

Mai precis, în primul rând, anexa la Regulamentul nr. 1924/2006 interzice utilizarea mențiunii „conținut foarte scăzut de sodiu/sare” sau orice altă mențiune care poate avea același înțeles pentru consumator în ceea ce privește apele minerale naturale și alte ape.

45

În al doilea rând, mențiunea „conținut scăzut de sodiu/sare”, la fel ca orice altă mențiune care poate avea același înțeles pentru consumator, este permisă, în conformitate cu aceeași anexă, în privința apelor, altele decât apele minerale naturale reglementate de Directiva 2009/54, cu condiția ca valoarea în cauză să nu depășească 2 mg de sodiu per 100 ml, cu alte cuvinte 20 mg per litru.

46

Potrivit articolului 9 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2009/54, indicațiile menționate în anexa III la această directivă sunt autorizate în cazul în care întrunesc criteriile relevante stabilite în respectiva anexă sau, în absența acestora, criteriile stabilite în dreptul intern, sub rezerva respectării anumitor condiții de ordin tehnic.

47

Anexa menționată cuprinde o mențiune „corespunde pentru regim sărac în sodiu”, însoțită de criteriul potrivit căruia „conținutul de sodiu este mai mic de 20 mg/l”.

48

Prin specificarea, în Directiva 2009/54, a cantității maxime de sodiu în cazuri în care ambalajele, etichetele sau publicitatea apelor minerale naturale conțin o mențiune care face trimitere la un conținut scăzut de sodiu, legiuitorul Uniunii nu diferențiază sodiul în funcție de asamblajul chimic din care face parte sau din care a rezultat.

49

În ceea ce privește atât obiectivele Regulamentului nr. 1924/2006, cât și cele ale Directivei 2009/54, trebuie amintit că, astfel cum prevede articolul 1 din regulamentul menționat, acesta din urmă vizează să asigure funcționarea eficientă a pieței interne, oferind, în același timp, un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. În această privință, considerentele (1) și (9) ale regulamentului amintit precizează că trebuie să se ofere în special consumatorului informațiile necesare pentru a face alegeri în cunoștință de cauză (Hotărârea Ehrmann, C‑609/12, EU:C:2014:252, punctul 40).

50

Scopurile de bază ale oricăror reglementări privind apele minerale naturale trebuie să fie, în raport cu considerentul (5) al Directivei 2009/54, protejarea sănătății consumatorilor, prevenirea inducerii în eroare a consumatorilor și asigurarea unei comercializări corecte. În acest sens, considerentul (9) al acestei directive precizează că includerea declarării compoziției analitice a apei minerale naturale ar trebui să fie obligatorie în scopul asigurării informării consumatorilor (a se vedea Hotărârea Hotel Sava Rogaška, C‑207/14, EU:C:2015:414, punctul 40).

51

Astfel, trebuie să se constate că, prin adoptarea dispozițiilor Regulamentului nr. 1924/2006 și ale Directivei 2009/54, legiuitorul Uniunii a considerat necesar să se garanteze că consumatorul primește o informație adecvată și transparentă cu privire la conținutul de sodiu al apelor destinate consumului.

52

Aceste garanții trebuie să fie apreciate de asemenea prin raportare la importanța nivelului consumului de sodiu pentru sănătatea umană.

53

Or, în măsura în care este cert că sodiul este un component al unor diferite asamblaje chimice, și anume, printre altele, clorura de sodiu sau sarea de masă și bicarbonatul de sodiu, cantitatea sa prezentă în apele minerale naturale trebuie să fie apreciată, în raport cu dispozițiile Directivei 2009/54, ținând seama de ansamblul prezenței sale în apele minerale naturale în cauză, indiferent de forma sa chimică.

54

Desigur, potrivit articolului 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2009/54, etichetele apelor minerale naturale cuprind obligatoriu menționarea compoziției analitice, precizând constituenții caracteristici.

55

Cu toate acestea, trebuie arătat că ambalajele, etichetele și publicitatea apelor minerale naturale care, independent de indicarea conținutului total de sodiu al acestor ape pe etichetă, în conformitate cu dispoziția prevăzută la punctul precedent al prezentei hotărâri, conțin o mențiune care face referire la un conținut scăzut de sodiu al apelor sunt de asemenea de natură să inducă în eroare consumatorul în măsura în care pot sugera că aceste ape au un conținut scăzut de sodiu sau de sare ori corespund pentru un regim sărac în sodiu, deși, în realitate, ele conțin 20 mg/l sau mai mult de sodiu (a se vedea prin analogie Hotărârea Teekanne, C‑195/14, EU:C:2015:361, punctele 38-41).

56

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare după cum urmează:

57

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2000/13 și articolul 9 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/54 coroborate cu anexa III la această din urmă directivă, precum și cu anexa la Regulamentul nr. 1924/2006 sunt valide în măsura în care interzic să se indice pe ambalaje, pe etichete și în publicitatea apelor minerale naturale orice mențiune sau indicație referitoare la conținutul scăzut de clorură de sodiu sau de sare de masă al acestor ape, care este de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la conținutul total de sodiu al apelor în discuție.

58

Instanța de trimitere solicită Curții să aprecieze validitatea acestor dispoziții în raport cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf TUE coroborat cu articolul 11 alineatul (1) și cu articolul 16 din cartă, precum și cu articolul 10 din CEDO.

59

Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, deși, prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să aprecieze validitatea unei dispoziții din Directiva 2000/13, aceasta nu este în discuție în cauza principală.

60

Astfel, articolul 2 alineatul (1) litera (a) și articolul 3 din Directiva 2000/13 se limitează să prevadă că etichetarea, prezentarea și publicitatea nu trebuie să fie de natură să inducă în eroare cumpărătorul, în special asupra caracteristicilor produsului alimentar.

61

Prin urmare, spre deosebire de dispozițiile Regulamentului nr. 1924/2006 și ale Directivei 2009/54, dispozițiile Directivei 2000/13 nu cuprind cerințe specifice, față de producătorii și de distribuitorii de ape minerale naturale, în ceea ce privește utilizarea de mențiuni sau de indicații de natură să sugereze că apa în cauză are un conținut scăzut sau foarte scăzut de sodiu sau de sare ori corespunde pentru un regim sărac în sodiu.

62

În consecință, doar validitatea articolului 9 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/54 coroborat cu anexa III la cea din urmă directivă, precum și cu anexa la Regulamentul nr. 1924/2006 impune o examinare în speță.

63

În această privință, trebuie amintit că libertatea de exprimare și de informare este consacrată la articolul 11 din cartă, care, conform articolului 6 alineatul (1) TUE, are aceeași valoare juridică precum tratatele.

64

Această libertate este protejată și în conformitate cu articolul 10 din CEDO, care se aplică în special, astfel cum reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, difuzării de către un întreprinzător a informațiilor cu caracter comercial, în special sub forma unor mesaje publicitare [a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Casado Coca împotriva Spaniei din 24 februarie 1994, seria A, nr. 285, § 35 și 36, precum și Hotărârea Krone Verlag GmbH & Co. KG împotriva Austriei (nr. 3) din 11 decembrie 2003, Recueil des arrêts et décisions, 2003-XII, § 19 și 20].

65

Or, întrucât libertatea de exprimare și de informare prevăzută la articolul 11 din cartă are, astfel cum reiese din articolul 52 alineatul (3) din aceasta și din explicațiile referitoare la cartă legate de articolul 11, același înțeles și același domeniu de aplicare ca această libertate garantată de CEDO, trebuie să se constate că libertatea menționată acoperă utilizarea de către un întreprinzător, pe ambalajele, pe etichetele și în publicitatea apelor minerale naturale, a mențiunilor și a indicațiilor care fac referire la conținutul de sodiu sau de sare al unor astfel de ape.

66

În plus, trebuie arătat că libertatea de a desfășura o activitate comercială, protejată conform articolului 16 din cartă, trebuie să fie luată în considerare în raport cu funcția sa în societate (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsches Weintor, C‑544/10, EU:C:2012:526, punctul 54).

67

Interdicția de a indica pe ambalajele, pe etichetele și în publicitatea apelor minerale naturale orice mențiune sau indicație care face referire la un conținut scăzut de sodiu al unor astfel de ape și care este de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la acest conținut constituie o ingerință în libertatea de exprimare și de informare a întreprinzătorului, precum și în libertatea acestuia de a desfășura o activitate comercială.

68

Dacă aceste libertăți pot fi totuși limitate, orice restrângere a exercitării lor trebuie, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, să fie prevăzută de lege și să respecte substanța libertăților respective. În plus, astfel cum rezultă din această dispoziție, prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

69

În această privință, trebuie arătat că, pe de o parte, ingerința vizată la punctul 67 din prezenta hotărâre este prevăzută de lege, și anume la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1924/2006 coroborat cu anexa la acest regulament și la articolul 9 alineatul (2) din Directiva 2009/54 coroborat cu anexa III la această directivă.

70

Pe de altă parte, substanța libertății de exprimare și de informare a întreprinzătorului nu este afectată prin dispozițiile menționate în măsura în care acestea se limitează să supună anumitor condiții informația care poate fi comunicată consumatorului în ceea ce privește conținutul de sodiu sau de sare al apelor minerale naturale, condiții precum cele precizate la punctele 44-56 din prezenta hotărâre.

71

În plus, departe de a interzice producția și comercializarea apelor minerale naturale, reglementarea în discuție în litigiul principal stabilește, într‑un domeniu bine delimitat, exclusiv cadrul privind etichetarea și publicitatea aferente acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsches Weintor, C‑544/10, EU:C:2012:526, punctele 57 și 58).

72

Astfel cum s‑a amintit la punctele 49-52 din prezenta hotărâre, dispozițiile Regulamentului nr. 1924/2006 și ale Directivei 2009/54, în special cele care prevăd limitări ale utilizării mențiunilor și a indicațiilor în discuție în litigiul principal, urmăresc să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorului, să garanteze informarea adecvată și transparentă a acestuia cu privire la conținutul de sodiu al apelor destinate consumului, să asigure o comercializare corectă și să protejeze sănătatea umană.

73

După cum a arătat avocatul general la punctul 46 din concluzii, protecția sănătății umane, precum și protecția consumatorilor la un nivel ridicat constituie obiective legitime de interes general puse în aplicare de dreptul Uniunii, în conformitate în special cu articolele 9 TFUE și 12 TFUE, cu articolul 114 alineatul (3) TFUE, cu articolul 168 alineatul (1) TFUE, cu articolul 169 alineatul (1) TFUE, precum și cu articolele 35 și 38 din cartă.

74

Or, nevoia de a asigura consumatorului cea mai precisă și transparentă informație posibilă privind caracteristicile produsului rămâne în raport direct cu protecția sănătății umane și constituie o chestiune de interes general (a se vedea în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Hertel împotriva Elveției din 25 august 1998, Recueil des arrêts et décisions, 1998-VI, § 47, precum și Hotărârea Bergens Tidende și alții împotriva Norvegiei din 2 mai 2000, Recueil des arrêts et décisions, 2000-IV, § 51) care poate justifica restrângeri ale libertății de exprimare și de informare a întreprinzătorului și ale libertății acestuia de a desfășura o activitate comercială.

75

În aceste condiții, aprecierea validității dispozițiilor contestate trebuie să se efectueze cu respectarea concilierii necesare dintre exigențele referitoare la protecția acestor diferite drepturi fundamentale și obiective legitime de interes general garantate prin ordinea juridică a Uniunii și justul echilibru între aceste drepturi (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsches Weintor, C‑544/10, EU:C:2012:526, punctul 47).

76

În ceea ce privește controlul jurisdicțional al condițiilor de punere în aplicare a principiului proporționalității, trebuie să se recunoască legiuitorului Uniunii o largă putere de apreciere într‑un domeniu precum cel din speță, care implică luarea de către acesta a unor decizii de natură politică; economică și socială, în cadrul cărora trebuie să efectueze aprecieri complexe [a se vedea în acest sens Hotărârea British American Tobacco (Investments) și Imperial Tobacco, C‑491/01, EU:C:2002:741, punctul 123, precum și Hotărârea Alliance for Natural Health și alții, C‑154/04 și C‑155/04, EU:C:2005:449, punctul 52].

77

În această privință, trebuie să se observe, în primul rând, că, fie și presupunând că o mențiune sau o indicație care face referire la conținutul de sodiu asociat cu ioni de clorură al apelor minerale naturale poate fi considerată per se ca material exactă, ea este totuși incompletă dacă sugerează că apele au un conținut scăzut de sodiu, deși, în realitate, conținutul lor total de sodiu depășește limitele prevăzute de reglementarea Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsches Weintor, C‑544/10, EU:C:2012:526, punctul 51).

78

Într‑o astfel de situație, informația care apare pe ambalajele, pe etichetele și în publicitatea care conține respectiva mențiune sau indicație este de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la conținutul de sodiu al apelor minerale în discuție în cauza principală.

79

În al doilea rând, nu se impune să se rețină argumentația Neptune Distribution potrivit căreia dispozițiile controlate depășesc ceea ce este necesar pentru a proteja sănătatea consumatorilor întrucât se aplică fără distincție sodiului sub toate formele sale chimice, inclusiv forma de bicarbonat de sodiu, deși această din urmă moleculă nu ar fi nefastă pentru sănătatea umană, doar clorura de sodiu fiind o sursă de hipertensiune arterială.

80

Astfel, fără să fie necesară pronunțarea asupra problemei dacă caracterul nociv, în ceea ce privește riscul de dezvoltare a hipertensiunii arteriale, al unui consum abundent de sodiu asociat cu ioni de clorură este comparabil cu riscul legat de consumul de sodiu prezent în alt asamblaj chimic, în special bicarbonatul de sodiu, trebuie să se constate că acest risc este determinat de legiuitorul Uniunii în raport, pe de o parte, cu cerința protecției sănătății umane și, pe de altă parte, cu principiul precauției în acest domeniu.

81

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 49 din concluzii, legiuitorul Uniunii trebuie să țină seama de principiul precauției în conformitate cu care, în cazul în care persistă anumite incertitudini cu privire la existența sau la întinderea riscurilor privind sănătatea persoanelor, pot fi luate măsuri de protecție fără a trebui să se aștepte demonstrarea deplină a caracterului real și grav al acestor riscuri (a se vedea Hotărârea Acino/Comisia, C‑269/13 P, EU:C:2014:255, punctul 57).

82

Atunci când se dovedește imposibilă determinarea cu certitudine a existenței sau a întinderii riscului invocat, din cauza naturii neconcludente a rezultatelor studiilor efectuate, dar persistă probabilitatea unui prejudiciu real pentru sănătatea publică în ipoteza realizării riscului, principiul precauției justifică adoptarea unor măsuri restrictive (a se vedea în acest sens Hotărârea Acino/Comisia, C‑269/13 P, EU:C:2014:255, punctul 58).

83

Or, în raport cu dosarul de care dispune Curtea și în special în raport cu avizul EFSA din 21 aprilie 2005, vizat la punctul 30 din prezenta hotărâre, la care face referire decizia de trimitere, nu rezultă că este exclus un risc pentru sănătatea umană ca urmare a consumului abundent de sodiu prezent în diferite asamblaje chimice, în special în bicarbonatul de sodiu.

84

În aceste condiții, trebuie constatat că legiuitorul Uniunii a putut să considere în mod valabil că constrângerile și restricțiile precum cele prevăzute de dispozițiile care fac obiectul primei întrebări în ceea ce privește utilizarea de mențiuni sau de indicații care fac referire la conținutul scăzut de sodiu al apelor minerale naturale erau adecvate și necesare pentru a asigura protecția sănătății umane în Uniune.

85

Având în vedere considerațiile ce precedă, se impune să se concluzioneze că ingerința în libertatea de exprimare și de informare a întreprinzătorului, precum și în libertatea acestuia de a desfășura o activitate comercială este, în cazul de față, proporțională cu obiectivele urmărite.

86

Având în vedere toate considerațiile precedente, este necesar să se constate că examinarea celei de a doua întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 9 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/54 coroborat cu anexa III la această din urmă directivă, precum și cu anexa la Regulamentul nr. 1924/2006.

87

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară: